861 matches
-
să nu știe - să nu știe ce? Ce era de știut? Și apoi, oricât arăta de îngrijită și de frumoasă în costumul ei cu fustiță verde, Alex nu dorea ca Rozanov s-o vadă cu părul ud leoarcă și cu fardul spălat. Porni grăbită pe marginea caldă a bazinului, spre locul unde o aștepta Ruby, în fața cabinei, ținându-i sacoșa cu hainele. Îi smulse sacoșa din mână și intră în cabină, scuturându-se de stropi și țopăind pe podeaua de scânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
le luase. Le prețuia mult, ca semne de afecțiune din partea tatălui ei. George se simțise străpuns de un junghi de gelozie și frustrare. Se îndreptase spre masa de toaletă și măturase cu mâna, răsturnând pe podea, câteva cutiuțe de argint, farduri, o oglinjoară de mână, care zăceau neatinse din seara când, cu o sută de ani în urmă, el și Stella se duseseră în vizită la Alex. Izbind cu gheata în picioarele delicate ale măsuței de toaletă, reușise să crape unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fiecare pat se găsea câte un mic scrin. Pe acestea, fetele din primii ani nu aveau voie să-și țină decât obiectele strict personale. Cele mai mari, însă, le puteau împodobi după plac, atâta timp cât buna-cuviință era respectată. Se înțelege că fardurile erau interzise, ca și bijuteriile. Hattie poseda puține bunuri. Pe scrinul ei se găsea un iepuraș de porțelan cafeniu, care-și scărpina o ureche și care o însoțise pe tot parcursul anilor de șcpală. Cu toate că celelalte fete râdeau de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
desprindă mâna lui Tom. Înghit apă. Lasă-mă, mă împingi la fund. Tom îi eliberă breteaua, dar îi bară calea, bătând apa cu picioarele și atingându-i brațul cu vârfurile degetelor. Privită de aproape, fața Dianei arăta copilărească, îmbujorată, cu fardul cam întins. Ce face George? o întrebă Tom. Nu l-am mai văzut. Pot să vin la tine să stăm de vorbă, doar să stăm de vorbă, înțelegi? Țin mult! George n-ar avea nimic împotrivă, nu-i așa? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aer absent. Hattie stătea cu fața la fereastră și privirile lui, acomodate acum cu lumina verzuie, îi cercetau ochii de un albastru-lăptos, părul de aur pal, complicat împletit, carnația catifelată, de un alb perfect, a feței și a gâtului. Nu folosea nici un fard și nasul îi lucea ușor, roz. Buzele îi erau palide, parcă vag conturate cu vârful unui creion ușor. Nu erau culorile Lindei, dar trăsăturile și forma feței semănau foarte mult cu cele ale Lindei. Da, spuse Hattie, ca răspuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
două minute și nu dădu nici un semn că ar fi intrat la toaletă. Rochiile Dianei nu erau ca acelea ale lui Judy Osmore. Rochiile Dianei erau îmbâcsite, ar fi avut nevoie să fie spălate sau curățate, miroseau a tutun stătut, farduri vechi, farduri care nu mai erau de mult la modă, pudră veche, ruj de buze sleit, cremă de față alterată. Tom simți nevoia să strănute. În clipa aceea, cineva închise aparatul de radio. Tom se gândi: „Știe!“. Dar acum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și nu dădu nici un semn că ar fi intrat la toaletă. Rochiile Dianei nu erau ca acelea ale lui Judy Osmore. Rochiile Dianei erau îmbâcsite, ar fi avut nevoie să fie spălate sau curățate, miroseau a tutun stătut, farduri vechi, farduri care nu mai erau de mult la modă, pudră veche, ruj de buze sleit, cremă de față alterată. Tom simți nevoia să strănute. În clipa aceea, cineva închise aparatul de radio. Tom se gândi: „Știe!“. Dar acum îi putea auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și cu Dumnezeu, fără nicio mască sau falsitate. Trenul de astăzi și avionul de mâine mă duc pe un drum de pelerinaj, la locul întâlnirii celei mari și importante cu mine însumi, pentru a-mi da jos de pe chip orice fard, lăsând loc creaturii originare a lui Dumnezeu și a părinților mei. De ce oare am fost de atâtea ori atât de formal în examinarea conștiinței? De ce oare atâtea șabloane, mentalități și rutină au întunecat chipul meu? De ce oare instituțiile și regulile
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
se constituie osmotic reazemul peren al sensibilității omului, ajutorul său în ignorarea vremelniciei. De pildă, galbenul e în privirea aștrilor răsfrântă pervers / în întomnări vegetale, dar și în ochiul fiarei sălbatice, în timp ce Pe violet ar trebui scris / FRAGIL / înăuntru sunt farduri / ale anotimpurilor încercănate, iar verdele e păcat ascuns în culoarea frunzei de vie. În același context, tot o reflectare a simțirii clasice este aspirația identificării cu vara, pentru a-și inhiba teama / că durează atât de puțin / mirajul curcubeului. Compusă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
printre tumbe și complicități, va fi spus fără urmări. Lumea va râde în loc să se cutremure. De aceea îmi place să cred că măcar unul din bufonii care zic lucruri usturătoare speră, continuîndu-și monologul, că spectatorii i-au văzut lacrima sub fard. Și, cine știe, când ajunge în culise, izbucnește, poate, chiar în hohote câteodată, sub privirile mirate ale valeților care încearcă să-l consoleze: "De ce plîngi? Regele a fost mulțumit"... Nu, vechii mei prieteni, ― i-am liniștit ― nu vă temeți. Eu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
târcoale mesei așteptând fărâmituri, scoteam apă din puț cu o găleată de tablă, dormeam într-o cameră cu lut pe jos. Erau vacanțe pline de soare, lipsite de pretenții, care mă spălau de artificii, cum se spală o femeie de farduri. Atât. Și poate că e ușor ridicol să vorbesc despre "barbarie" eu. Căci acum nu m-aș mai putea lipsi bucuros de un minim confort. Simt nevoia unui duș, fie și cu apă rece, și simpla idee de a mă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
canțonetă care a prins, era însuși afișul muzical al acelei reviste, afiș ce-și înfigea persuasiunea în mintea spectatorului, pe calea auzului. Canțoneta conținea toate duhurile rele care circulau printre cei cinci sute de figuranți; conținea atmosfera încărcată de pudră, fard și parfum, de decolteuri, de poleială, de lac nou, de pijamale închise, de fuste învoalate, de maiouri lipite, de dans și contorsiune. Oyral era un fel de sugestie de la scenă la sală. Deștepta în spectator multiple senzații care zăceau în
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
abasourdies 1 la vestea Înțepăturii veninoase a scorpionului. Susan o primi cu zîmbetul pe buze, dar cu o expresie de suferință. Merita s-o fi văzut cu voalurile ei țesute de călugărițele din Oviedo! Tenul impecabil, fără nici un pic de fard și atît de bine conservat; părul blond roșcat, despletit și nearanjat fiindcă era bolnavă; totul mirosea a apă de colonie pentru a Împodobi acea dimineață ce se filtra veselă printre perdelele de la ferestrele uriașe. Soția ambasadorului din Nicaragua se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că asta era o cruzime mai mare, iluzia care justifica testele neautorizate pe subiecți reali. Mark se opri în loc când în pragul ușii apăru, triumfătoare, Karin Schluter. Ceva se schimbase, își făcuse ceva la păr - îl tunsese și-l ondulase. Fard de pleoape albastru și buze de culoarea caisei. O pereche de blugi decolorați și un tricou prea strâmt, cu o lăbuță de pisică pe sâni, pe care scria Liceul Kearney, unde echipa Bearcats e acasă. Majoreta Karin, cea de dinainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și, după ce se uită În treacăt spre banca unde ședea mortul, Începu să privească repede În preajmă spre stînga și spre dreapta, arătîndu-și dinții albi, strălucitori și subțiri. Fața slabă a negresei, inițial de un arămiu deschis, era mînjită de fard și pudră, așa Încît acum arăta oribil, căpătase o nuanță Întunecată de un galben roșiatic; Își vopsise genele negre cu o substanță grasă, care le făcea să stea țepene ca niște spițe unsuroase În jurul ochilor mari și negri, iar părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
în care se aflau doi bărbați. 15. Îmi e nespus de greu s-o situez pe Zenobia în cadrul ei real, nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că de prea multe ori cuvintele întunecă ceea ce vor să spună; un amărât de fard peste paloarea feței n-ar fi în stare să redea vederii nimic din frăgezimea ei lăuntrică; în plus, ea bombăne mai toată ziua (încă de mică bombănea jucându-se cu păpușile ei de cârpă), vorbește singură și e de o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de frig. Peste capot pusese un palton vechi. Lațele rare se confundau cu gulerul de blană gălbuie. Matei îi aruncă o privire întîmplătoare. "Dumnezeule! E hidoasă. Parcă ar fi un păianjen." Sprâncenele desenate inegal dispăruseră, lăsând un chip pleșuv cu fardul scorojit, ca o a doua pieliță, de var. Melania Lupu ieși din bucătărie mestecând. ― Firește că vor veni. Popa o privi iute: ― De ce? Formalitățile s-au terminat, pe Panaitescu ― ideea dumitale ― ni l-au rambursat. Râse sinistru: Acum îl veghem
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-i drept, important: că aveam totuși nevoie de cineva. În definitiv, Emilia nu era nici imbecilă, nici schiloadă. Nu era cea mai ispititoare femeie, n-avea putere nici să se sulemenească, începea să-și dreagă figura searbădă cu creme și farduri, pe parcurs obosea și lăsa totul baltă, dar nu se grăbea niciodată, avea o resemnare demoralizantă pentru cei din jur, căreia nu i-am rezistat. Cu o lipsă de judecată care, în cazul meu, s-a substituit adesea destinului, m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-au părut niște acrobați care jucau fără plasă, dar nu într-o arenă, ci deasupra realității, trăncănind despre un trecut pe care și-l născoceau ori și-l corectau, și-l completau; de ce? Aveam senzația că întrezăresc urme de fard în ridurile bătrânilor. M-am suspectat că le atribuiam propria mea dedublare, că împrumutam realității o subrealitate care nu era decât în mintea mea. În zadar. Din ziua aceea n-am mai putut să mă lepăd de această obsesie, că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ei de rață uriașă, datorat picioarelor strâmbe și parcă desprinse din șold. Apoi, când simțeam că rezistența mea se apropia de limită, începeam să fac inventarul degradării ei fizice, fără să mă las înșelat de părul tuns băiețește și de fardul folosit din belșug. Abia când nici asta nu mă mai salva, mă smulgeam în sfârșit din mâna ei. Atunci exclama invariabil: "Iartă-mă, dragă, de ce nu mi-ai spus că te grăbești?" Dinu nu semăna din nici un punct de vedere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care se transformă repede în plâns. Politicos și jenat, Dinu și-a continuat drumul, lăsîndu-ne singuri. Aș fi preferat să discut cu Laura a doua zi, dar nu găseam nici un pretext ca să plec. Avea fața urâțită de lacrimile care, ștergîndu-i fardul, lăsau urme și am încercat să glumesc: Nu mai plânge, te urîțește". Am simțit-o cum se încordează și credeam că va urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe doctor de sosirea mamei lui, a doua zi. Venea să se ocupe în absența bolnavei de casa fiului ei. Când Rieux se întoarse acasă, sora era acolo. Doctorul își văzu nevasta în picioare, în taior, cu chipul strălucind de fard. I-a zâmbit: ― E bine, spune el, foarte bine. Câteva clipe mai târziu, la gară, o instala în vagonul de dormit. Ea privea compartimentul. ― E prea scump pentru noi, nu crezi ? ― Trebuie, spune Rieux. ― Ce-i cu povestea asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe care ai cumpărat-o din banii câștigați prin truda mea. — Cum? Ce vrei să spui, scumpule? Ignatius își scoase creionul din ureche și deschise ușa. Părul castaniu al mamei sale era ridicat deasupra frunții; umerii obrajilor erau roșii de fardul care fusese aplicat în grabă până la globii oculari. Un puf bine încărcat cu pudră îi albise fața, partea din față a rochiei și câteva șuvițe castanii desprinse din pieptănătură. — O, Doamne, spuse Ignatius. Ai pudră pe rochie, dar e probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
puse halatul de pluș și se duse din nou în camera de gimnastică. Domnișoara Trixie stătea în capul oaselor pe divan. Obrazul îi fusese șters de cremă. Gura îi era mânjită cu ruj portocaliu. Ochii ei miopi erau accentuați cu fard de pleoape. Doamna Levy aranja o perucă neagră frumos coafată peste părul rărit al bătrânei. Ce naiba îmi mai faci acum? o întrebă domnișoara Trixie pe binefăcătoarea ei. Am să mă răzbun și pentru asta! — Nu-ți vine să crezi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cowboy-ul cu voce de soprană lirică. Fă-l să tacă din gură. Ne distram atât de bine! Era o petrecere formidabilă. Nici măcar nu-i amuzant. — E foarte adevărat, întări un oaspete extrem de elegant, a cărui față îngrijită era bronzată cu ajutorul fardului. E într-adevăr insuportabil. Teribil de deprimant. — De ce trebuie să ascultăm toate prostiile astea? întrebă alt oaspete, fluturându-și țigara de parcă ar fi fost o baghetă magică cu care-l putea face pe Ignatius să dispară. E vreun truc, Dorian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]