KorAP: Find »[drukola/base=fenomenologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...52 >

1,278 matches

Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757

și de dizarmonii existente între straturi. Pentru că opera de artă este determinată de subiect (opera trebuie să aibă abilitatea de a se arăta pentru a fi conștientizată), sistemul straturilor ontologice va putea fi înțeles pe deplin doar printr-un raport fenomenologic cu experiența estetică. Acest lucru va duce la înțelegerea operei ca obiect real autonom și auto-suficient ce are o extensie într-o idealitate artistică. Această idealitate survine în urma contemplației. Prin urmare, opera de artă se află într-o stare închisă

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
care este creat de practicile relevante, precum și de credințele celor care analizează arta. O sistematizare concretă a artei și o punere a lor în termeni filosofici ne va oferi o privire de ansamblu asupra schemei ontologice propuse. 4.3. Statutul fenomenologic al operelor de artă Operele de artă se prezintă într-o triadă ontologică ce implică apariția, prezența și existența. O investigație a lucrurilor independent de referința lor e o gândire a lucrului în sine. Investigația ontologică a lucrurilor simple nu

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
artă. Ca simplă existență - obiect existent - nu mai depinde de nimeni și nici de o posibilă credință. Dacă realismul presupune ideea de căutare, atunci ceea ce se caută va fi găsit, deci opera de artă este o entitate apriorică. Un statut fenomenologic al artei este trasat de creativitate care prezintă o formă ontologică de emergență a văzutului, a auzului și a atingerii. Lumea ca percepție vizuală care conectează cele trei stări ontologice ale creației este lumea obiectivă a operei de artă. Pictura

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
față de rolul istoricității: "multiplicarea formelor este redusă la poziționare și aranjare, istoria la fapt (act), lucrul la materie"12. Din acest punct de vedere putem spune că istoria dezvălui actul artei, în timp ce obiectul (re)prezintă un obiect real. Pe filieră fenomenologică, Heidegger înțelege arta ca ceva ce explică mecanismul transformărilor în cadrul istoriei, al inteligibililor și, astfel, arta este devenirea și evenimentul adevărului. Adevărul este înțeles în mod ontologic ca istoricitate a inteligibilelor în timp, ca dinamică a dezvăluirii lor. Termenii ontologici

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
totalitate de imaginație. 2. Opera de artă ca prezență și absență Manifestarea obiectului de artă la nivel fenomenal aduce în discuție momentul prezenței sale. Prezența înseamnă identificarea și exprimentarea unui obiect de artă, dar și "punctul de grefiere a investigației fenomenologice asupra ființei"18. Înțelegerea și conștientizarea existenței unui obiect de artă presupun o reprezentare sau o manifestare din partea sa. Înțelegerea existenței înseamnă consimțirea prezenței. La nivel ontologic nu există nicio diferență între existență și prezență, între reprezentare și prezență, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
simbolulul cuvântului sau al reprezentării. Astfel, prezența devine prezență a prezenței doar prin înțelegerea simbolului prezenței. Prezența obiectului de artă nu poate fi prezență absolută fără absența prezenței sale transcendentale. Mai multe probleme epistemologice și ontologice sunt implicate în dimensiunea fenomenologică a teoriei substituției reprezentării, care duce la mai multe reprezentări prin intermediul prezenței ce funcționează ca substitut pentru reprezentare. Dimensiunea epistemologică poate fi reformulată în termenii unei critici veritabile a teoriei asemănării. Teoria asemănării pare să eșueze din cauza lipsei explicării științifice

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
unui obiect de artă și semnificația sa există un spațiu al artei, ce poate fi explicat ca diferență ontologică. Teoria substituției necesită același statut ontologic în atribuirea reprezenătrilor pe care îl au obiectele reprezentate. Prin intermediul reprezentării se schimbă la nivel fenomenologic un obiect cu altul. În cadrul conștiinței avem un obiect fenomenologic, situație ce contravine teoriei substituției. Conform teoriei indiscernabililor lui Leibnitz (Discurs, §9, p. 308) ideea de a avea două specimene ale unui singur tip de lucru (A¹ și A²) este

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
al artei, ce poate fi explicat ca diferență ontologică. Teoria substituției necesită același statut ontologic în atribuirea reprezenătrilor pe care îl au obiectele reprezentate. Prin intermediul reprezentării se schimbă la nivel fenomenologic un obiect cu altul. În cadrul conștiinței avem un obiect fenomenologic, situație ce contravine teoriei substituției. Conform teoriei indiscernabililor lui Leibnitz (Discurs, §9, p. 308) ideea de a avea două specimene ale unui singur tip de lucru (A¹ și A²) este complet indiscernabilă. Teoria substituției înseamnă deci că A² este reprezentarea

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
imaginativ. Prezența este absentă, iar imaginația poate duce la transformări ale unui existent ce este prezent doar prin absența sa. Dedublarea existentului este, însă, o expresie a puterii imaginației ce se manifestă prin prezența dublului obiectului de artă în stare fenomenologică. În procesul de recunoaștere al scrisului în parole, Derrida avea să sublinize că "nu există etică fără prezența celuilalt dar, de asemenea, ca o consecință fără absență, disimulare, ocol, diferență, scriere"25. Eticul operei de artă se definește prin non-eticul

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
distincția dintre realitate și aparență fiind dată de statutul său ontologic de fenomen. Acțiunile sociale și metodele de transmitere reduc obiectul de artă la ideea de imagine și de simbol prin care depășește realitatea. Apariția obiectului de artă are natură fenomenologică și rămâne sub auspiciile semnului și ale simbolului. Diferența dintre apariție și aparență stă în înțelegerea obiectului de artă la nivel ontologic. Dacă prin apariție înțelegem obiectul prezent perceput, prin aparență înțelegem interferența prezenței reale a unui obiect. Mai exact

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
problematic este cel al ideii ce necesită o înțelegere a rolului pe care "ideea" îl joacă în cadrul existenței operei literare. Divizarea operei literare în strata vizează înțelegerea ontologică a tuturor elementelor ce conduc la concretizarea operei de artă literare. Dimensiunea fenomenologică a operei literare ne face conștienți de termenii ontologici ce contribuie la finalizarea sa. Astfel, cuvântul, element central în definirea artelor scrise, este angajat în spațiul liber al jocului și în zona mitului. Prin intermediul jocului și al mitului cuvintele angajate

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
ca un trop ontologic ce constă în proprietăți și relații concrete 10, și care conduce la definirea autonomității suficiente obiectului literar. Obiectul imaginațional literar este privat de orice stratificare întrucât existența sa ireală (fantastică) presupune o stratificare specială de tip fenomenologic. Acest lucru nu elimină influența anumitor straturi în compoziția sa. În acest fel, cele patru tipuri de straturi impuse operei literare de către Ingarden (formațiile fonetice, unitățile de înțeles, aspectele schematice și obiectivitățile reprezentate) sunt, din punct de vedere estetic, lipsite

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
se prezintă ca un obiect ontic autonom. Totodată, atributele sau experiențele lectorului nu pot fi interpretate ca aparținând structurii operei. Însă, experiența estetică duce la determinarea naturii obiectului artistic în obiect estetic, fără a afecta structura compozițională interioară operei. Extensia fenomenologică a operei ține de natura duală prezență-aparență, ce implică autorul în desăvârșirea operei ca produs artistic. Aceasta nu duce la modificarea calităților operei, ci doar la expresivitatea lor pe plan emoțional. De aceea compoziția ontologică nu va fi afectată de

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
particulare ale caracteristicilor sintetice estetice ce sunt prezente cu ajutorul stratului fonetic. Rolul cuvântului vorbit este, așadar, de tip ontologic prin efortul de care depinde pentru determinarea existenței stratului lingvistic, dar și prin prezența foneticii în altre straturi, și de tip fenomenologic care face referire la ce funcție îndeplinește pentru subiect când întreaga operă devine prezentă. Cuvântul scris oferă obiectivitate oricărui înțeles desprins din structura lingvistică. Semnele și simbolurile capătă înțeles și obiectivație prin intermediul interpretării cuvântului scris. Cuvântul reprezintă un element ontologic

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
nu și la procesul apariției sale. Conținului unei reprezentări este receptat și nu perceput. Prin intermediul ideii de noemata subiectul devine conștient de reprezentarea obiectului. Pentru că actul înțelegerii reprezentărilor este unul intențional 16, filmul este definit ca obiect independent. Potrivit metodei fenomenologice prin înțelegerea reprezentărilor cinematografice putem determina elementele constituente reprezentării. Prin acest proces, ontologia poate descrie în ce constă elementul cinematografic. Relația dintre elementele compoziționale ale reprezentării și subiecți duce la întregirea narativității, constituind obiectul reprezentat. Narativitatea filmului aparține unui limbaj

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
denumite cadre ce sunt separate de o dungă neagră, asemănătoare pauzei picturale. Aspectele vizuale sunt prezente atât în pictură, cât și film, diferența de intensitate între ele constând în realitatea reprezentării. Totodată, asemănarea filmului cu pictura duce la singularitatea lor fenomenologică. Caracteristica picturală a filmului duce la intensificarea esteticii prin instanța pregnantă și criza ecranului. Acest lucru poate fi observat în detaliu la Tarkovski - imaginea cinematografică picturală. În ambele arte, pauza picturală nu poate fi percepută din cauza persistenței viziunii, prin care

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
și estetice, fără să-i pericliteze autonomia. În acest context, natura specială a obiectului de artă ține de dimensiunea sa artistică, întrucât arta este definită de anumite caracteristici culturale contigente istoric ce nu pot fi înțelese decât printr-o interpretare fenomenologică. Afterword The ontology of the work of art tries to establish and to explain the existence of the artwork as a self-sufficient object. This object has both artistic and aesthetic features. Therefore, the ontology must explain the nature of the

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
traducere de Arthur Goldhammer, The University of Chicago Press, Chicago, 1980. Leibniz, Gottfried Wilhelm, Discourse on Metaphysics & Other Essays, traducere de Daniel Garber și Roger Ariew, Hackett Pub Co, Indianapolis, 1991. Marion, Jean-Luc, Crucea vizibilului. Tablou, televiziune, icoană - o privire fenomenologică, traducere de Mihail Neamțu, Editura Deisis, Sibiu, 2000. Magliola, Robert R. Phenomenology and Literature: An Introduction. West Lafayette, IN: Purdue University Press, 1977. Mill, John Stuart, A System Of Logic, Ratiocinative And Inductive, The Project Gutenberg Ebook, 2009. Morar, Vasile

[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437

în sensul unei întoarceri înapoi, este doar o modalitate a aprehensiunii de sine, dar nu și modalitatea de autodezvăluire fundamentală"1. Afirmația lui Heidegger devansează momentul esențial al aducerii la prezență specifică afirmării de sine, într-o ordine a preeminențelor fenomenologice din care poate fi dedusă structura universală a experiențelor fundamentale ale Dasein-ului. Expresia autentică a condiției umane ține de activitatea auto-revelatoare a unui for pre-reflexiv care dezvoltă, în concordanță cu o manieră proprie de cuprindere, o intenționalitate sui-generis, anterioară în

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
for pre-reflexiv care dezvoltă, în concordanță cu o manieră proprie de cuprindere, o intenționalitate sui-generis, anterioară în ordinea importanței existențiale celei care se potrivește definiției clasice a conștiinței de sine. Dacă pentru aceasta din urmă replierea pe sine este act fenomenologic fondator al experienței și constitutiv oricărui mod derivat al cunoașterii, pentru reprezentanții existențialismului a sosit vremea unei radicale reconsiderări a statutului reflexivității, a ponderii pe care demersul esențial care-i stă la bază o are în definiția generală a conștiinței

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
radicale reconsiderări a statutului reflexivității, a ponderii pe care demersul esențial care-i stă la bază o are în definiția generală a conștiinței 2. În fața unei noi necesități de legitimare și integrare sistematică a celor mai recente achiziții ale cercetării fenomenologice (de care țin circumscrierea existențialelor sau teoretizarea "stării de aruncare", a facticității, a transcendenței eului), însemnătatea conștiinței reflexive (ca instanță judicativă a propriilor acte sau gânduri) devine marginală. Existențialismul ajunge astfel să infirme și să sancționeze o linie tradițională inaugurată

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
se ordoneze conform acestora (să se adune în jurul unor nuclee definitorii). Ea aduce prin această dublă mișcare o determinare cu totul nouă ecuației individuale, dând o dimensiune de tip creator afirmării de sine, într-un relativ contrast cu o viziune fenomenologică ce are tendința de a încetățeni ideea unei autodezvăluiri (a unei auto-revelări a ceva constitutiv, deci în fond deja dat, preexistent intrării sale în actualitate). Dacă adepții existențialismului înțelegeau destinalul de la înălțimea unei eterne fatalități de tip descriptiv (ca drum

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
adică integrând fenomenul subiectiv unui metabolism al sintezelor suprastructurale. Posibilitatea de a analiza, de a organiza și de a infera în spațiul interiorității aparține veritabilei reflexivități, a cărei natură fundamentală este de tip cognitiv și care nu suportă, după demonstrația fenomenologică a lui Husserl, nici în condițiile celei mai aspre reducții judicative suspendarea oricărei raportări la un obiect. Ea își trăiește consubstanțialitatea de tip intențional cu materia vizărilor ei și dezvoltă prin intermediul sensurilor pe care le conferă vieții interioare posibilitatea integrativă

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
mai nuanțată a corelațiilor condiționale și raportante. Astfel, schimbarea presupune aproape de fiecare dată o reconsiderare a întregului, menită fiind să se încheie cu depășirea unei globalități care, chiar dacă modificarea nu atinge un nivel prea profund, însoțește din punct de vedere fenomenologic pasul de cumpănă. Reunificarea inerentă de stare este un implicat condițional al trecerii către o altă stare, concentrând un concept calitativ echivalent cu încarnarea unei determinări inițial relative care devine astfel, în limitele unei definiții, absolută. Cu alte cuvinte, prin

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
același drept de actualizare. Ele circumscriu sensul juridic al cuvântului "voluntar" prin decantarea accepțiunilor legate de libertate și constrângere, adică prin intricarea tematică a conceptului de "conștiință" cu cel de "acceptare" (și apoi de "asumare"). Într-o viziune de tip fenomenologic, conștiința de sine efectuează o reîntoarcere acaparată, o desprindere care, întregind, generează schimbare prin ieșirea din fluxul continuu, din principiul de persistență, care trebuie întrerupt. Această reîntoarcere este definitoriu contrară extazelor mistice sau structurii tipice a oricărui gen de inspirație

Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]