1,523 matches
-
cel mai adesea criterii comune. Husserl, prin abordarea fenomenologică a psihologiei, analiza experiențele altora dar era la rândul său sursa unor înclinații mistice alături de cele ale secretarei sale, Edith Stein, victimă a torturilor naziste. De la el păstrăm acest gând admirabil: "Fenomenologia este studiul fenomenelor prin ele înseși, cu o schimbare a unghiului de percepție ce permite degajarea esenței lucrurilor printr-o intuiție a trăirii prezenței acestora". În plus, pentru a aborda tema misticismului, trebuie cunoscută arta abstractizării, să se ia o
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Uno Holmberg, Der Baum des Lebens; dupa acesta, popoarele arhaice stabileau un axis mundi, o „coloana cosmică", responsabilă de legatura între uranic și neptunic. Zeul celest locuiește pe un munte care se definește și el ca „axa primordială", de unde stăpânește fenomenologia naturală sau supranaturală. La fel, popoarele considerate "primitive" au un "ax central", care le ghidează în manifestările Ontologice. Și timpul poate fi un imago mundi, putând fi remodelat în diverse forme, prin aceasta stabilindu-se sacralitatea sau caracterul profan al
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
unui Dumnezeu extatic. Prin textele sale publicistice, dar, în mod deosebit, prin cursurile sale universitare - precum, cursul de Filosofie a religiei din 1925-1926 - audiate de studenții de la ASCR, Nae Ionescu reușește să stabilească temeiurile atacurilor sale împotriva evanghelizării - prin abordarea fenomenologiei actului religios - clarificând de ce, "în măsura în care Biserica poartă în sine Evanghelia ca ca pe un înțeles viu, ea-i este și singura cheie a înțelegerii adevărate"5. Nae Ionescu a îndreptat multe dintre pozițiile celor de la ASCR, constituind un far luminos
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
sartriană care, pentru a evita reificarea imaginii, vorbește de o cvasiprezență în conștiință, un obiect-fantomă ce trimite la o viață factice 4. Spre deosebire de aceste teorii reducționiste și devalorizante ale școlii din Wurtzburg și Denkpsycologie, Gilbert Durand se situează în prelungirea fenomenologiei poetice bachelardiene care subliniază atât rolul și specificitatea imaginii în viața psihică, cât și coerența sa funcțională. Premisele lui Bachelard constituie fundamentul antropologiei durandiene: 1. imaginația ca dinamism organizator; 2. dinamismul organizator ca factor de omogenitate în reprezentare. Vom rezuma
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
bachelardiene care subliniază atât rolul și specificitatea imaginii în viața psihică, cât și coerența sa funcțională. Premisele lui Bachelard constituie fundamentul antropologiei durandiene: 1. imaginația ca dinamism organizator; 2. dinamismul organizator ca factor de omogenitate în reprezentare. Vom rezuma postulatele fenomenologiei bachelardiene care reprezintă nucleul teoriei durandiene. Imaginația ca facutate de a deforma imaginile în miezul substanțelor elementare comportă o materie fundamentală capabilă de a revela originile ființei, posibilitatea de a trăi dinamic această modificare: materia nu poate fi separată de
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
valoare, capabile de a concura percepția și gândirea. Jean-Jacques Wunenburger se întreabă dacă "viața imaginilor" nu își găsește originea în dimensiunea simbolică a formei și a conținutului, dimensiune care poate să le asigure profunzimea, stabilitatea și pregnanța 9. Pornind de la fenomenologia imaginilor religioase sau artistice dezvoltate de Mircea Eliade și Gaston Bachelard, Gilbert Durand situează traseul antropologic al imaginilor într-un spațiu simbolic, care poate explica coordonata acestor forme generate de puterea imaginilor. Psihanaliza modernă are meritul de a pune în
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
trebuie confundată cu un demers intelectual, întrucât ea implică, de asemenea, o receptivitate a subiectului față de imagini și, implicit, o dinamică afectivă complexă 11. Prin urmare, profunzimea simbolică a imaginilor este inseparabilă de o tonalitate psihică care solicită totalitatea eului. Fenomenologia profunzimii simbolice nu exclude o psihologie a categoriilor abisale, fundată pe revelarea sensurilor primordiale ale imaginilor. Imaginile simbolice acoperă un ansamblu delimitat de fenomene iconice care nu au o densitate egală. În același timp, dimensiunea simbolică a imaginilor nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
problematică esențială, să remarcăm armătura teoretică pe care se sprijină această carte: este vorba de prezența a două atitudini aparent divergente, sub raportul formei, însă convergente, sub raportul ideatic: poziția metafizică a lui Nae Ionescu referitoare la sensul Predaniei, a fenomenologiei religiei și poziția teologică a lui Nichifor Crainic, referitoare la mistica ortodoxă și la sensul teologic al frumosului, toate aceste două poziții subzistând în interiorul tradiției patristice. Metodei hegeliene de interpretare dinamică a istoriei, Nae Ionescu îi opune perspectiva statică, cea
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a te ruga și structura religioasă. În cadrul actului religios, actul de iubire este hotărâtor, chiar dacă teologia catolică și, pe alocuri, chiar cea ortodoxă l-au supus unei interpretari eronate. Fără a insista foarte mult, voi relua interpretarea naeionesciană din perspectiva fenomenologiei actului religios. Se susținea greșit că necesitatea comunității se deduce din actul religios; ba mai mult că există o conștiință a solidarității cu toată omenirea pornindu-se de la raționamentul că actul de iubire este actul fundamental de legătură dintre om
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
lumea aparentă nu dispare în întregime, și mai rămâne încă în vigoare o formă de credință. Pentru a răsturna ceea ce este vechi, mai trebuie să credem încă în ceva, într-un ideal; mai există încă "o nevoie de adevăr". În fenomenologia prezentată de Nietzsche, nihilismul incomplet se manifestă în diferite cadre și forme: • în cadrul cunoașterii științifice, manifestări de nihilism incomplet sunt pozitivismul și explicarea naturalistă, cauzală și mecanicistă a universului; acestora li se adaugă în științele spiritului pozitivismul istoriografic al științelor
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Heidegger în diferite circumstanțe în discursul ținut cu ocazia numirii sale ca membru al Academiei de Științe din Heidelberg (1957), în prefața la reeditarea scrierilor sale de tinerețe (1972), ce reia substanța acelui discurs, pe urmă în Drumul meu în fenomenologie (Mein Weg in die Phänomenologie, 1963) interesul său pentru Nietzsche a apărut destul de devreme, chiar dacă întâlnirea nu a fost imediat hotărâtoare. Făcându-și ucenicia cu severele paragrafe ale lui Husserl despre Brentano, despre Aristotel și clasicii scolasticii, îndeosebi Toma din
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
cărui situare o va observa și după război, în Dincolo de linie. În acest eseu care trebuie citit împreună cu Tratatul rebelului (al cărui titlu original este Der Waldgang, 1951) Jünger reia o temă antebelică pentru a pune la punct o adevărată fenomenologie a nihilismului, cu simptomele, manifestările și consecințele sale. După cum recunoaște Heidegger, aceasta depășește prin originalitate și eficiență copioasa literatură de inspirație nietzscheană asupra temei. Într-adevăr, pornind de la Nietzsche și Dostoievski, Jünger trasează o viziune pătrunzătoare asupra nihilismului ca proces
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
din urmă este vorba însă, trecând dincolo de Jünger, de a înțelege aceste două trăsături, cu referire la istoria ființei, ca simboluri esențiale și extreme ale sfârșitului metafizicii occidentale. Sintonia lui Heidegger cu tabloul trasat de Jünger privește prin urmare numai fenomenologia nihilismului, manifestările sale de suprafață. În ceea ce privește anamneza maladiei, așadar căutarea rădăcinilor sale istorice și a cauzelor sale mai profunde, el o ia pe un alt drum, deschizând o polemică cu Jünger. El este convins, firește, că scrierile lui Jünger nu
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
de ce Heidegger este convins că forma Muncitorului și ideea platonică, odată ce încercăm să le gândim în proveniența lor esențială, au o origine comună în constelația epocală, tehnico-metafizică, a Gestell-ului. Formulându-și răspunsul în acești termeni, Heidegger, chiar dacă este solidar cu fenomenologia jüngeriană a nihilismului, recomandă o atitudine filozofică mai vigilentă. Nu pentru a demola o descriere sub multe aspecte atât de eficace și de neînlocuit a simptomelor nihilismului, ci pentru a relua intuițiile la un nivel mai profund. În acest scop
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
momente ale gândirii franceze contemporane, mai ales acolo unde a fost asumată problema finitudinii. În ceea ce privește confluența dintre existențialism și nihilism, tipică unui anume stil filozofic francez, nu va fi niciodată subliniată îndeajuns importanța pe care au avut-o seminariile despre Fenomenologia spiritului a lui Hegel ținute de Alexandre Kojève la École des Hautes-Études între 1933 și 1939 și frecventare, printre alții, de Raymond Queneau, Georges Bataille, Jacques Lacan, Raymond Aron, André Breton, Pierre Klosowski, Maurice Merleau-Ponty, Jean Hyppolite și Jean Wahl
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
sunt impuse mai degrabă ca certitudini dogmatice decât argumentate cu raționamente, trimit la analiza amplă pe care Caraco a furnizat-o în diferite opere, ale căror titluri vorbesc de la sine: Școala intransigenților (L'école des intransigeants, 1952), Dezirabilul și sublimul. Fenomenologia apocalipsei (Le désirable et le sublime. Phénoménologie de l'apocalypse, 1953), Opt eseuri despre rău (Huit éssais sur le mal, 1963), Mormântul istoriei (Le tombeau de l'histoire, 1966). Și trimit mai cu seamă la experiența trăită din care a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
legături cu Berdiaev. Acesta, mai ales în Sensul istoriei (1923) și Eseu de metafizică escatologică (1941) concepuse, deja împotriva optimismului progresului și al "divinizării viitorului", motivul sfârșitului istoriei, inserându-l în cadrul unei escatologii milenariste. Kojève, în seminariile deja amintite despre Fenomenologia spiritului, este și el fascinat de teza "sfârșitului istoriei", dar o elaborează pornind de la propria lectură a dialecticii hegeliene a slugii și stăpânului și de la o interpretare singulară a figurii lui Napoleon într-o perspectivă marxistă întru totul originală. Teza
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
un singur punct" reprezintă pentru Kojève afirmarea la scară mondială a principiilor libertății și egalității, revendicate de la Revoluția franceză și realizate în imperiul întemeiat de Napoleon, l'État universel et homogène, prin care istoria ajunge la sfârșit și se termină. Fenomenologia spiritului descrie procesul prin intermediul căruia omul se afirmă ca subiect liber, cu conștiință de sine, și devine cetățean al Statului universal și omogen. În acest sens, ea este un fel de "antropologie filozofică" sau de reconstrucție rațională a traseului prin
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
că se confruntă paginile decisive din Destino della necessità și din Tautótes, dificultatea de a media între ființa ca întreg și conținuturile aparenței, între ființă și ființări, între conștiința infinită și cea finită, între gândire și experiență, între logică și fenomenologie. Aceasta este o interogație fundamentală cu care au trebuit să se confrunte dintotdeauna toate formele de gândire ale Absolutului, dar care mai ales la Severino se prezintă în termeni cât se poate de clari, din moment ce "punctul de vedere" al Absolutului
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
G., La Russia e l'Europa (1913), 2 vol., Boni, Bologna, 1971. Masini, F., G. Benn e il mito del nichilismo, Marsilio, Padova, 1967. Nichilismo e religione in Jean Paul, De Donato, Bari, 1974. Il travaglio del disumano. Per una fenomenologia del nichilismo, Bibliopolis, Napoli, 1983. J.-F. Mattéi (ed.), Nietzsche et le temps des nihilismes, Presses Universitaires de France, Paris, 2005. Mayer, Th., Nietzsche und die Kunst, Francke, Tübingen/Basel, 1993. Merejkovski, D., Tolstoj e Dostoevskij. Vita - Creazione - Religione, ed.
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
de norme, ci mai degrabă un sistem alcătuit din mai multe straturi, fiecare având, la rândul lui, grupul său de elemente subordonate. Filozoful polonez Roman Ingarden, într-o ingenioasă și foarte tehnică analiză a operei literare, *12 a folosit metodele "fenomenologiei" lui Husserl pentru a ajunge să distingă asemenea straturi. Nu este nevoie să-1 urmărim în toate detaliile pentru a ne convinge că deosebirile generale pe care le face sunt judicioase și utile. Există, în primul rând, sțratul sonor, care, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
un sistem de norme și fără valori nu poate exista structură. Nu putem înțelege și analiza nici o operă literară fără să ne referim la valori, însuși faptul recunoașterii unei anumite structuri drept "operă literară" implică o judecată de valoare. Eroarea fenomenologiei pure constă în aceea că socotește posibilă o asemenea disociere, că socotește că valorile sunt suprapuse structurii, că ele nu sunt inerente structurii. De această eroare de analiză suferă și pătrunzătoarea carte a lui Roman Ingarden, care încearcă să analizeze
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
O (obiect), Greimas și Fontanille consideră că această relație este mediata de corp, pe care Merleau-Ponty îl considera "o sursă fenomenologica", ceea ce subliniază importanța corpului uman că sursa a multor relații ontologice stabilite între ființe. Plasând experiență drept element-cheie al fenomenologiei, Heidegger (apud Hâim, Shlomit 2004: 69) consideră că "o persoană este în lume drept o ființă implicată în lume și care interacționează cu alte ființe". Aceeași idee este subliniată de Merleau-Ponty, pentru care corpul uman aparține spațiului, ceea ce presupune o
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
pe de altă parte, este o entitate senzorială. Implicarea corpului în analiza discursiva a pasiunilor poate fi corelata cu primitatea lui Peirce. Astfel, se subliniază importanța percepțiilor în procesul (de)codării. Semiotica pasiunii pledează pentru inter/ transdisciplinaritate (lingvistică, chimie, psihologie, fenomenologie, biologie). Acest lucru este ilustrat de cele trei module/ niveluri teoretice ale semioticii pasiunii: (Greimas, Fontanille [1991] 1997: 63) * Nivelul precondițiilor este guvernat de modulațiile devenirii. Subiectul pornește de la o tensivitate forică și va asocia obiectelor (non)verbale anumite valente
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
și sistemul virtual, atemporal al limbii, trimite la discursul că eveniment, care implică conturarea unei lumi de către un locutor. Dar, în concepția filosofului francez, "discursul se depășește, ca eveniment, în semnificație", iar accentul se focalizează pe intenționalitatea mascată prin limbaj. * fenomenologia (M. Heidegger, M. Merleau-Ponty, Ed. Husserl, G. Bachelard). Preocupată de experiențele individuale, fenomenologia pune accent pe conceptul de intenționalitate (Husserl, 1970). De asemenea, fenomenologia analizează modul în care imaginile modelează subiectivități. Pornind de la pictură "O pereche de pantofi" a lui
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]