1,521 matches
-
i se stabilește domiciliul obligatoriu în alt județ decât cel în care se afla moșia. Alege Câmpulung, unde se va afla până în toamna lui 1958. Aici meditează și scrie Încercare asupra filosofiei tradiționale (1950), Anti-Goethe (1952) și povestește în scris Fenomenologia spiritului a lui Hegel (manuscris trimis clandestin în străinătate și tipărit la Paris în 1962). Se întreține din lecții particulare. Divorțează de englezoaica Wendy Muston (căsătorie din care s-au născut Dinu, în 1942, viitor diacon călugăr într-o mănăstire
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
pentru fratele Alexandru (publicate postum, în 1990). În paginile lor autorul transfigurează literar victoria fostului deținut asupra împrejurărilor din exterior și găsirea căii către „necesitatea lăuntrică”. Odată înțeleasă „necesitatea lăuntrică”, cărturarul începe încă o „povestire”, pe înțelesul tuturor, a hegelienei Fenomenologii a spiritului (în „România literară”), se deschide către straturile adânci ale câtorva cuvinte românești, se străduiește, într-un mod exemplar, să pună la îndemâna tineretului chipul lui Eminescu aflat în manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române. Studiile se succedă într-un ritm impresionant
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
1937; Viața și filosofia lui René Descartes, București, 1937; Schiță pentru istoria lui „cum e cu putință ceva nou”, București, 1940; Două introduceri și o trecere spre idealism, București, 1943; Jurnal filosofic, București, 1944; Pagini despre sufletul românesc, București, 1944; „Fenomenologia spiritului” de G. W.F. Hegel, istorisită de ..., Paris, 1962; Douăzeci și șapte trepte ale realului, București, 1969; Eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni și lucruri), în Platon, Lysis, București, 1969; Rostirea filosofică românească, București, 1970; Creație și
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
ontologia heideggeriană, prin simplul fapt că Heidegger „a interpretat întreaga filosofie a Incidentului”, iar Eminescu s-a plasat - prin formație și intuiție genială - „pe pozițiile centrale ale problematicii care agită spiritul omenirii”. De aceea, întregul discurs consacrat Luceafărului urmărește o fenomenologie a temelor eminesciene, în care fundamentală este cea a Ființei - sacrificând voluntar, în cazul acesta, frumusețea formală -, pentru a releva „latența mitică” a cuvintelor, valoarea lor de simbol (în care semnificatul este deci transcendent, inexplicabil și indefinibil). Nu de puține
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
trecut al modernității mai timpurii, pentru a ne referi la o societate tot mai individualistă. Abordarea specifică proiectului iluminist de societate și paradigmelor sociologice clasice este una de tip realist, care contrastează puternic cu abordările constructiviste inițiate și realizate de fenomenologia sociologică sau de neoinstituționalism. Individualitățile și relațiile sunt considerate ca fiind generice, în sensul că sunt eludate multe specificități istorice și contextuale și sunt invocate cu insistență raporturi de determinare și constrângere. Să observăm cum referințele teoretice se fac în
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
rece și parazitară a răului metafizic, sunt puțini la număr. Cinic inflexibil și delator entuziast, un asemenea personaj n-a avut mult de așteptat sub comunism până să devină un lider politic zelos sau un gardian strașnic al represiunii. Altminteri, fenomenologia duplicității presupune date foarte complexe. Șantajul sau intimidarea au fost aproape întotdeauna marca sistemului totalitar. Precum colectivizarea, care a trebuit să se adapteze la „condițiile din teren”, racolarea viitorilor turnători nu s-a putut face fără exercițiul persuasiunii viclene. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interpretarea. Fuzionarea acestor orizonturi nu poate avea loc decât într-o conștiință individualizată. Pentru a sesiza orizontul apariției unei voci, interpretul trebuie să facă efortul localizării rădăcinilor noastre istorice. Tradiția funcționează ca un participiu prezent. Hermeneutica lui Gadamer devine o fenomenologie a întâlnirii sinelui prin celălalt. Universalitatea dimensiunii hermeneutice a tradiției se datorează elementului lingvistic (Sprachlichkeit) specific oricărei comunicări între oameni. Suntem întotdeauna susținuți de o memorie comunitară, iar elementul lingvistic reprezintă factorul de unitate și de autoritate al tradiției. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ambiguității" Poate că totul a început cu relativismul nominalist al modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană și orfană, dar se întoarce mereu printre semeni cu ambiția secretă de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
obligatoriu „ateismul” conceptual în rugăciune (refuzând identificarea lui Dumnezeu cu orice concept sau imagine) - pot percepe absența lui Dumnezeu doar ca retragere și niciodată ca dispariție. Pentru a folosi o imagine din Sf. Maxim Mărturisitorul (recurentă și la neoplatonici), această fenomenologie a retragerii și revenirii are un ritm cardiac de sistolă-diastolă și implică o raportare de tip pascal la misterul credinței 1. Dimpotrivă, idolatria conceptuală a teologiei seculare construiește o „metafizică a prezenței” derivată din premisa grecească conform căreia „a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de aici geniul retoric, forța persuasivă și autoritatea efectivă a întregii teologii patristice. Între altele, postmodernitatea aduce cu sine proba existenței unei dimensiuni narative în orice act de cunoaștere. După cum observa Paul Ricoeur în Temps et Récit (vol. 3), nici măcar fenomenologia husserliană - gândită ca strenge Wissenschaft - nu poate evita recursul la figurile de stil. Pe scurt, nu există idealități descărnate, lipsite de un anume efect de limbaj, forjat într-o matrice istorică specifică. Nu există o întemeiere sau obiectivitate absolută, după
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îi este greu să înțeleagă dacă această credință slujește mai mult decât unei intuiții a prezenței lui Dumnezeu în imanența radicală a creației. Aș spune că termenul folosit de H.-R. Patapievici - existența - nu este cel mai potrivit pentru o fenomenologie a revelației, întrucât existența presupune un raport ec-static cu lumea (și astfel predispune la obiectualizare). Nu condiția inerțială a lucrurilor privilegiază o străfulgerare poetică, ci învăluirea și însărcinarea lor cu har. Smulsă temporalității, esența manifestării provine dintr-un exces de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și nevinovată opacitatea lui Tacitus (55-120 d.Hr.) față de începuturile mișcării creștine, care în mai puțin de trei secole avea să schimbe toată logica dezvoltării Imperiului Roman. Istoria e constituită din structuri stocastice, prin emergența unor evenimente anonime. Istoria confirmă fenomenologia donației, elaborată de Jean-Luc Marion. Ireductibilă la un lanț vizibil de cauzalități, reclamând mereu explicații complementare fără ca acestea să garanteze înțelegerea, istoria umană este marcată - ca și viața fiecăruia dintre noi - de ireversibilitate și impredictibil. Astfel, retorica și literatura devin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ipostas universal” sau „conștiință catolică”. Orice fragment al istoriei ne poate aduce în fața revelației solidarității eshatologice a întregii firi umane. Curajul de a asuma personal suferința celor lipsiți de memorie colectivă pune arheologia istorică în proximitatea veșniciei. Revelațiile fenomenologieitc "Revelațiile fenomenologiei" ...une apparition purement de soi et à partir de soi... Jean-Luc Marion Paradoxul paradoxurilortc "Paradoxul paradoxurilor" Sunt puțini gânditorii contemporani care au relansat tema gândirii faptului religios în orizontul unei reflecții fundamentale 1. A tematiza posibilitatea revelației divine în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
relansat tema gândirii faptului religios în orizontul unei reflecții fundamentale 1. A tematiza posibilitatea revelației divine în sfera manifestării - o revelație captată în fluxul noetico-noematic al conștiinței - nu este posibil fără numeroase precauții metodologice. Pot oare resursele de conceptualizare ale fenomenologiei restrânge libertatea de expresie a revelației înțeleasă în sens maximal? Poate fi gândită revelația din perspectiva unei raționalități filozofice deschise? Nici un demers speculativ nu poate epuiza conținutul unei revelații - și, cu atât mai puțin, conținutul revelației divine. Dacă metafizica s-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Poate fi gândită revelația din perspectiva unei raționalități filozofice deschise? Nici un demers speculativ nu poate epuiza conținutul unei revelații - și, cu atât mai puțin, conținutul revelației divine. Dacă metafizica s-a ocupat de întemeierea lucrurilor sub umbrela categoriei de necesitate, fenomenologia privilegiază posibilul par excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a ocupat de întemeierea lucrurilor sub umbrela categoriei de necesitate, fenomenologia privilegiază posibilul par excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce acopereau, în perioada scolastică, noțiunile de theologia revelata și metaphysica specialis. „Paradoxul paradoxurilor” despre care vorbește tradiția patristică și pe care Jean-Luc Marion îl descrie cu minuțiozitate în volumul Fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ontologic mai dens decât realitatea actualizată, iar această decizie va intra într-o neașteptată conjuncție cu marile voci ale tradiției fenomenologice europene. În sfârșit, alături de Franz Rosenzweig (1886-1929), filozoful danez restabilește paradoxul ca expresie a miracolului divin. Debutul fenomenologieitc "Debutul fenomenologiei" Pentru o gândire alternativă a revelației care nu acceptă experiența estetică drept model explicativ pentru cunoașterea religioasă, tradiția fenomenologică inaugurată de Edmund Husserl s-a dovedit cea mai rodnică. Făcând analiza conștiinței interne a temporalității (Zur Phänomenologie des inneren Zeitbewußtsein
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în vidul de sedimentări, cristalizări, plasticizări - atât de uzuale pentru conștiință. Pe scurt, Husserl convoacă la o înțelegere radicală a conștiinței pure a subiectivității ca spontaneitate ori pasivitate absolută. În matricea acestor foarte importante decizii teoretice ale lui Husserl, o fenomenologie a revelației este deja schițată. Turnura francezătc "Turnura franceză" Reluând tema kierkegaardiană a posibilității deasupra realității, Heidegger descrie fenomenalitatea unei apariții în termeni de auto-donație (Selbstgegebenheit). Din acest verdict decurge un alt concept al adevărului pentru care nu evidența obiectivată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ci starea dinamică de „ieșire din ascundere” (die Unverborgenheit). Heidegger a aplicat înțelegerea ioaneică a adevărului (discutată într-un seminar privat cu R. Bultmann la Marburg în anul 1924). Unul dintre cei care au fructificat într-un sens teologic intuițiile fenomenologiei husserliene a fost gânditorul francez Michel Henry. Pentru Henry (Eu sunt Adevărul. Pentru o filozofie a creștinismului, 1996), orice fenomen proiectat în lume poate primi o dublă lectură: mai întâi, o lectură concentrată asupra actului efectiv de apariție, care demundaneizează
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dedublat, la rândul său, pentru conștiință, într-un obiect). În plus, orice încadrare a fenomenului într-un orizont produce, de fapt, o alienare față de nucleul apariției înseși. Echivalența între apariție și revelație devine cu totul legitimă pentru rigorile ultime ale fenomenologiei. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu referentul principal al Evangheliei („revelația”). Adevărul este chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
alienare față de nucleul apariției înseși. Echivalența între apariție și revelație devine cu totul legitimă pentru rigorile ultime ale fenomenologiei. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu referentul principal al Evangheliei („revelația”). Adevărul este chiar esența manifestării, prealabilă oricărei semnificări obiective a intenționalității; iar „esența manifestării” se dezvăluie ca act pasiv de autoafectare a Vieții divine. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba despre un dar, așa cum insistă și apostolul Ioan (Cartea Revelației 1, 1). Logica descoperirii este însă mult mai complexă decât fenomenologia memoriei revelației încercată de Jean-Luc Marion. Descrierea acestei logici a descoperirii este sarcina teologiei. Metafora vieții și complexul ludicitățiitc "Metafora vieții și complexul ludicității" I don’t think there’s anyone bigger or smaller than Maradona. Ron Atkinson Sensul joculuitc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne mai rămâne atunci decât actul pur al donației ca limită absolută a darului. Privirea fenomenologică recunoaște darul în imanența sa radicală. Se impune deci o nouă definiție a darului, plecând de la conceptul donației de sine (sau al autoafectării, în fenomenologia lui M. Henry). Înaintede a fi, darul se dă pe sine însuși. Cu alte cuvinte, donația precede ființa. Cum s-ar putea ca darul, aflat la mijloc între donator și donatar, să nu degenereze în condiția de obiect idolatru sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fotbalului nu încape în schemele explicative ale metafizicii aristotelice. Fântâna arteziană de goluri braziliene nu se recunoaște în metoda carteziană de calcul al suprafeței. Darul fotbalului nu poate fi povestit decât, tangențial, prin recurs la realismul magic al literaturii sud-americane. Fenomenologia fotbalului este un poem anonim al exuberanței sau poate mai mult - o școală a vieții în care „nu se știe cine dă și cine primește” (L. Bloy). Darul e imposibil de obiectivat. Nimeni, în sens juridic sau biologic, nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
girează. Darul absolut - nu un cadou, nici un simplu accident neprevăzut - are aparența unei creații ex nihilo. Darul se naște din abundența propriei necondiționări. Marion definește donația pură a darului absolut în termeni de autodonație (Selbstgegebenheit), întâlnind astfel cu fidelitate principiile fenomenologiei vieții tematizate de Michel Henry. Corelatul afectiv al experienței dăruirii pure este suferința sau bucuria - în nici un caz o stare intermediară, marcată de impurități. Donația fenomenologică e croită pe măsura reducției fenomenologice care a refuzat transcendența cauzală sau ontică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]