KorAP: Find »[drukola/base=fetișcană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...24 >

577 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

bem! ORBUL: Să bem înaintea luptei! PRIMUL BĂRBAT: Să bem pentru Robespierre! AL DOILEA BĂRBAT: Și pentru unificarea Italiei! De aici până la unificarea Italiei nu mai e decât un pas. PRIMUL BĂRBAT: Nu uitați Sedanul! De aici a pornit totul! FETIȘCANA: Trăiască codul lui Napoleon! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Să bem pentru totala eliberare a teatrului! TOȚI: Ura! RECRUȚII: Ura? Ura? Asta vă duce la pierzanie. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Să bem pentru bufoni și pentru sufleor! Pentru personajele seculare! Trăiască personajele secundare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
dintre cele mai grotești; chițcăie, se lasă pe vine, își smulge fire de păr etc.) ( Ceasul înregistrează acum ultimele zece secunde; încordare maximă pe scenă.) PRIMUL BĂRBAT: Unu! AL DOILEA BĂRBAT: Doi! OMUL CU SACAUA și BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Trei! FETIȘCANA, VIZITATORUL, MAMA, CĂLĂTORUL GRĂBIT și ORBUL: Patru! RECRUȚII: Cinci! TOȚI: Șase! (Numărătoarea ultimelor secunde într-un crescendo sufocant.) TOȚI: Șapte! BRUNO și GRUBI: Opt! TOȚI (Cu voci care se aud și dincolo de scenă, undeva prin culise.): Nouă! TOȚI (Cu voci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
picioarele și se urcă dincolo de limita la care poate fi ajuns, chiar deasupra ceasului.) GRUBI: Las’ că v-arăt eu vouă... TOȚI: - Ce-i cu el? — E nebun? — Ce face? — Jos cu el! S-a agățat de ceasul revoluției! Săriți! FETIȘCANA (Scoțând un urlet care e, evident, în afara piesei.): Ce vrei să faci? Grubi! VIZITATORUL (La fel, pe un ton indiferent.): Zău, iar începi? GRUBI (Furios.): Las’ că v-arăt eu revoluție! BRUNO: Nu se poate! MAJORDOMUL: Ia uitați-vă ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vizuală a spectatorilor; personajele însă îl urmăresc încă multă vreme, ca și cum l-ar vedea înălțându-se la cer.) MAMA: Ah, faceți ceva, faceți ceva! UN RECRUT: Doar nu vrea să se spânzure... MAJORDOMUL: ’tu-i dumnezeii mamii lui de dobitoc! FETIȘCANA: Taci, mă! MAJORDOMUL: Ce să tac? Tu nu vezi? Au să plătească alții pentru el. (Către mașiniști.) Da’ voi de ce nu faceți ceva? Dați jos tâmpenia aia! (Arată spre frânghie.) UN MAȘINIST: Nu se poate, domnule Klaus. N-are legătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
voi? UN MAȘINIST: Nu, domnule. Dracu’ știe de unde a coborât... (Intră POMPIERUL cu POLIȚISTUL.) POMPIERUL: Acolo! Îl vedeți? POLIȚISTUL: Ce caută ăsta acolo? MAJORDOMUL (Completat de ceilalți.): Nu știm domnule, noi jucam și el, dintr-o dată, a început să urce... FETIȘCANA: Are un cuțit între dinți... POLIȚISTUL: E înarmat așadar? BRUNO: Da. TOȚI: Da! Și l-a scos din buzunar! Dumnezeu știe ce vrea să facă... POLIȚISTUL: Știe cineva ce vrea să facă? BRUNO: Vrea să taie răul de la rădăcină. POLIȚISTUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mai departe de BRUNO.): Nu știu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trântit pe unde au apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce-i cu asta? FETIȘCANA: Vezi... Vezi... Ce greu e să spui ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trântit pe unde au apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce-i cu asta? FETIȘCANA: Vezi... Vezi... Ce greu e să spui ceva... Să-i faci să înțeleagă ceva... VIZITATORUL: Crezi că n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce-i cu asta? FETIȘCANA: Vezi... Vezi... Ce greu e să spui ceva... Să-i faci să înțeleagă ceva... VIZITATORUL: Crezi că n-au înțeles? FETIȘCANA: Vezi.... vezi... Ei nu înțeleg niciodată... când trebuie să plece... Stau întotdeauna până la sfârșit... Înțelegi? Da’ la sfârșit nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce-i cu asta? FETIȘCANA: Vezi... Vezi... Ce greu e să spui ceva... Să-i faci să înțeleagă ceva... VIZITATORUL: Crezi că n-au înțeles? FETIȘCANA: Vezi.... vezi... Ei nu înțeleg niciodată... când trebuie să plece... Stau întotdeauna până la sfârșit... Înțelegi? Da’ la sfârșit nu se mai întâmplă nimic... (Scena arată ca după o bătălie; personajele s-au grupat aparent întâmplător; OMUL CU SACAUA e mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
personajele s-au grupat aparent întâmplător; OMUL CU SACAUA e mai aproape de groapă și de BĂRBATUL CU TOMBERONUL; MAJORDOMUL e mai aproape de BRUNO; PRIMUL BĂRBAT și AL DOILEA BĂRBAT formează un grup împreună cu ORBUL; MAMA stă stingheră; VIZITATORUL rămâne lângă FETIȘCANĂ.) BRUNO (Către MAJORDOM.): Eu nu înțeleg cum se poate termina așa... Vreau să spun o zi ca asta... Nu, nu... MAJORDOMUL: Știi tu care e nenorocirea, în toată povestea asta? (Atenția personajelor se îndreaptă spre MAJORDOM.) BRUNO: Ce vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
țigară; ceilalți își fac de lucru cu ei înșiși; ORBUL își curăță unghiile, PRIMUL BĂRBAT roade un pai etc.) BRUNO: Lui Grubi i-ai spus? MAJORDOMUL: Nu. BRUNO: Să-i spui și lui Grubi. MAJORDOMUL: Am să-i spun. (Pauză.) FETIȘCANA: Și ce dac-a fost reală? N-am făcut nimic cu asta. Nu ne crede nimeni. (Pauză.) MAJORDOMUL: N-are importanță, Lili. Aici s-a întâmplat ceva, s-a întâmplat ceva care a dat realitate acestor două ore, de când stăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vină fanfara și maestrul de ceremonii. (Orchestranții intră rapid și se aliniază; MAESTRUL DE CEREMONII se uită la ceas, face un semn și orchestra emite un semnal asemănător celui de la radio înaintea începerii unei emisiuni.) Și acum trebuie să așteptăm. FETIȘCANA: Pe cine? MAJORDOMUL: Pe Grubi. (Pauză; toată lumea așteaptă; se mai intonează un semnal) VIZITATORUL: Nu cred ca ăsta e un final potrivit. BRUNO: Așa l-a scris autorul. Te pui cu autorul? MAJORDOMUL: Ar fi fost foarte frumos dacă Grubi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fi fost ceva... (MAESTRUL DE CEREMONII se uită la ceas și mai dictează un semnal.) BRUNO: E o prostie... Dar să-i lăsăm singuri, la sfârșit, să se aplaude chiar pe ei, dacă se poate, ar fi fost o idee. FETIȘCANA: Piesa trebuie oprită la Revoluția franceză. Am fi băut șampanie cu toții și am fi ieșit împreună cu publicul, ne-am fi înghesuit la vestiare.... Zău, ar fi fost amuzant. PRIMUL BĂRBAT: Ba nu! Închipuiți-vă ce-ar fi fost dacă Grubi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
afară din teatru. Acu’ a prins-o flama și s-a dus glonț... (Pauză; alt semnal al orchestrei.) MAJORDOMUL: Mă tem că iar s-a întâmplat ceva. BRUNO: Du-te și vezi ce-i cu Grubi. (MAJORDOMUL iese; ceilalți așteaptă.) FETIȘCANA: Am impresia că suntem cam penibili. VIZITATORUL (Se ridică și se plimbă; se dezmorțește; către public.): Se termină acum... Fariseul ăla de Grubi a pierdut intrarea. (Mai face câteva mișcări; din nou către public.) Cred că n-am jucat chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în adâncul gropii.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Și eu plec. Nu mai are nici un haz. Iese înghițit de groapă.) PRIMUL BĂRBAT: Nu puteți fi serioși nici măcar o clipă? ( Iese împreună cu AL DOILEA BĂRBAT și cu OMUL CU SACAUA; ieșire prin groapă.) FETIȘCANA (Împreună cu vizitatorul.): Salut, provincia! (Iese.) CĂLĂTORUL GRĂBIT ( Se apropie de MAJORDOM, îl privește, vrea să spună ceva, dă din cap și dispare în groapă.) (Orchestra mai dă o dată semnalul; apoi, la ordinele MAESTRULUI, se aliniază și coboară în groapă.) BRUNO

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

perete și legănându-și picioarele lungi, a trăncănit cu servitorii (ceea ce eu nu se cuvenea să fac și nici nu știam cum) - cu un valet bătrân cu favoriți, pe care nu-l văzusem niciodată până atunci și chicotind cu o fetișcană de la bucătărie, În timp ce eu remarcam abia atunci ceafa ei goală și ochii Îndrăzneți. După ce Iuri și-a terminat cea de-a treia convorbire interurbană (am observat cu un amestec de ușurare și dezamăgire cât de groaznică era franceza lui), ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

mi-a scris mai târziu. „Știam că erai acolo, la locul nostru, lângă cavoul cu lăptăreasa. Mi s-a părut că te-am și zărit.“ Veneam adeseori cu el în cimitir. Ne piteam după un cavou cu o statuetă de fetișcană care ducea o găleată, încovoiată sub povara ei. Nu știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
părut că te-am și zărit.“ Veneam adeseori cu el în cimitir. Ne piteam după un cavou cu o statuetă de fetișcană care ducea o găleată, încovoiată sub povara ei. Nu știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
par stivuiți în mape maronii... Când curva ieșea în oraș, o urmăream toți puștanii strânși în poarta casei lui D. Trecea printre noi unduindu-și ușor coapsele durdulii, aranjându-și zulufii blonzi sau trecându-și degetul pe obrajii ei bucălați. O fetișcană plinuță era curva, nu prea înaltă, zâmbind parcă mereu speriată, încercând să se strecoare printre coloane de aer numai de ea văzute. La Karnak, mulți ani mai târziu, când am văzut sala coloanelor imense, mergând printre ele, am avut imaginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul acela al mingiucăi trage din mine, încetul cu încetul, gând după gând, cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
umbre, nici măcar umbre, un fel de caiere de ceață, câlți ai vârstelor sau ce vor mai fi fiind, venind și plecând în mine și din mine parcă după ritmul acestei mingiuci de cârpe colorate, trimisă, mecanic, îndobitocit, cretinizant de această fetișcană pierdută, la rându-i, în plictiseala neputinței de a trăi doar cu sine. Știu că, numai și potrivindu-mi cuvintele după ritmul acela, aș putea începe să scriu, acum, orice. Chiar despre nimic, cum îmi trecuse odinioară prin cuget. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
se va opri când mă va întâlni. Va zăbovi un dram de clipă, își va trage sufletul și va merge mai departe. Asta aș vrea să fiu, un popas spre mai departe“. Acum, în această dimineață la „Colombo“, urmărind mingiuca fetișcanei, simt că pot fi acel punct visat cândva. Despre care chiar începusem să scriu o baladă cu cuvinte despre tristeți care nu mă încercaseră, despre părăsiri prin care nu trecusem, cu amintiri care nu mă bântuiau, cu blândețea unei Luminări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei de cârpe. Simțeam cum acel du-te-vino fără nici o noimă mă absorbea și pe mine, lovindu-mă, când sus, când jos, de pereți vâscoși, gelatinoși, un fel de spongii ale nimicniciei. Sunt clipe din acestea, când un declic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
am dus să-i arăt isprava mea maestrului. Asfințea. Nu mai țin minte ce și cum a fost. Revăd doar un salon cu câteva fotolii, cu tablouri, cu lumina difuză și Eftimiu tolănit pe un fel de sofa, cu o fetișcană tot roind în jurul lui. Mi s-a părut atât de orbitoare femeiușca aceea, într-o fustiță mai mult decât scurtă, cu o bluză cu decolteu larg, lăsându-i sânii aproape dezveliți, încât nu-mi dezlipeam ochii de pe silueta ei fremătătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ai mei bani de acasă, dacă mai câștig de undeva bani și cum îi cheltuiesc. Ai mei îmi trimiteau 30-40 de lei, de câștigat nu aveam de unde. Râdea și mă privea ca pe o ciudățenie. A chemat-o și pe fetișcana aceea și i-a spus, vesel nevoie mare: „Junele gazetar primește la bursă doi poli de la tac-su“. Nu l-am înjurat. Am bâiguit ceva și am plecat. După aproape 30 de ani, am intrat iarăși în acel bloc, împins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]