1,924 matches
-
unealtă oarecare atunci când, privită ca simplu obiect, se enunță despre ea ceva neutru („ciocanul este greu“)<ref id="113">Ibidem, pp. 216-217.</ref>. În acest caz, ea este ceea ce este „prin simplaprivire și pentru ea“. Am putea spune așadar că ființării simplu prezente îi corespunde simplaprivire. Semnul distinctiv pare să fie o anume indeterminare ontologică: a lua ceva ca deja dat și de la sine înțeles. Este vorba de o anume indiferență din punct de vedere ontic și mai ales ontologic. Termenul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
114">Ibidem, pp. 218- 219.</ref> Aflăm, cu această ocazie, că simplaprezență înseamnă lipsă de relief - prin aceeași lipsă de diferență „în raport cu alte posibilități de ființă“. La fel se întâmplă și cu ceea ce numim posibilitate, când e descrisă contingența unor ființări simplu prezente.<ref id="115">Ibidem, p. 197. Cf. deopotrivă p. 198, vorbind despre „putin țadeafi care plutește fără repere, în sensul «indiferenței arbitrarului» (libertas indifferentiae)“.</ref> Sau cu egoul omenesc, dacă e văzut ca „res cogitans lipsit de lume
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Nu comportă diferențe esențiale față de altele, nu are un relief distinct. Se situează sub semnul contingenței, întrucât cu el „se poate «întâmpla» una sau alta“. Aduce în față indeterminarea sa din punct de vedere ontic și mai ales ontologic. Iar ființării simpluprezente îi corespunde simplaprivire a ceea ce omul întâlnește. Este o privire ea însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în joc o indiferență pură, căci ea survine în varii chipuri. Uneori apare ca mod de a fi deja dat.<ref id="118">Ibidem, p. 67.</ref> Sau ca un mod „de sine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta poate deodată să ia cu asalt ființa omului și să o distrugă. Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate să pună în primejdie lumea omului și chiar să o distrugă. Vedem așadar că nu e vorba de o indiferență pură și inofen sivă în relație cu lumea omului. Dimpotrivă, comportă diferite abateri față de un posibil grad zero al ființării. Vine une ori cu un exces (când apare ca deja dată). Alteori anunță un deficit neobișnuit (lipsă a unei diferențe de ființă). Vine deopotrivă cu o derivă neașteptată și gravă (cum se întâmplă când ajunge amenințătoare). Cea din urmă abatere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ajunge amenințătoare). Cea din urmă abatere ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj, ci deopotrivă putere capabilă să ia cu asalt lumea omului (§ 15). Aș crede că exact aceste abateri ale ființării simpluprezente, pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin la ceea ce sa numit „natură“ și să vedem în ce ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
altele dintre preocupări. Vezi atunci de pildă doar florile pajiștii - nu și plantele botanistului, vezi doar „izvorul țâșnind din adânc“ - nu și locul geografic din care sa stabilit că izvorăște acesta. Cum am putea sesiza totuși un asemenea mod de ființare, simpla ei prezență? Probabil regresiv, venind dincoace de privirea ambientală și de 126 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 123. preocupările cotidiene. De exemplu, dincoace de natura adusă întro anumită ordine sesizezi ceva inepuizabil și imprevizibil, ce nu poate fi stăpânit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
enunțată mai sus, anume că, dacă orice poate fi privit ca simplă prezență, atunci orice poate să apară lipsit de sens și în cele din urmă absurd. Din aceste motive, îmi este greu să înțeleg de ce spune Heidegger că „orice ființare ce nu are felul de a fi al Daseinului [trebuie] să fie concepută ca lipsită de sens“. Greu de înțeles este și trecerea de la cele lipsite de sens la cele absurde. Deși lipsa de sens nu e citită negativ, ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ale naturii ce pot să disloce totul în cale. A socoti ceva lipsit de sens înseamnă a reacționa pe fondul unor așteptări și dorințe. Ceea ce vreau să spun este că lipsa de sens nu poate fi rezervată unui mod de ființare străin nouă. Aș merge chiar mai departe, afirmând că doar acolo unde sunt posibile cele cu sens devin posibile și cele lipsite de sens, în ultimă instanță cele absurde. Am putea privi această chestiune și altfel. Oare omul nu ia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
126">Ființă și timp, ed. cit., p. 209.</ref> Cu această mențiune, este consecvent modului în care explicitează constituirea ființei ca fenomen. La fel și prin ceea ce adaugă imediat: „Sensul ființei nu poate niciodată să fie pus în opoziție cu ființarea, sau cu ființa ca «temei» purtător al ființării, deoarece «temeiul» (Grund ) nu este accesibil decât ca sens [...]“. Însă, în același loc, urmează ceva ce pare să scape acestui dispozitiv fenomenologic. Spune că temeiul este accesibil doar ca sens „chiar și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ref> Cu această mențiune, este consecvent modului în care explicitează constituirea ființei ca fenomen. La fel și prin ceea ce adaugă imediat: „Sensul ființei nu poate niciodată să fie pus în opoziție cu ființarea, sau cu ființa ca «temei» purtător al ființării, deoarece «temeiul» (Grund ) nu este accesibil decât ca sens [...]“. Însă, în același loc, urmează ceva ce pare să scape acestui dispozitiv fenomenologic. Spune că temeiul este accesibil doar ca sens „chiar și atunci când el este «lipsă de temei» (Abgrund ), abis
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întâmplare sau eveniment ~ (vezi „întâmplare“) întrebare ~ 11, 18, 21, 38, 65, 113 (n. 102), 115, 117, 151, 162, 168, 192 lege ~ 182-190 lume ~ 9, 38, 44, 51 (n. 40), 89, 103 (n. 95), 108, 143, 149, 184, 194-195 mod de ființare ~ 120-131 neutralizarea celor ~ 138-140 om ~ 76-84, 88-97 (celălalt este ~) propoziție ~ 11 (n. 1), 14-15, 99-103, 131-132, 146- 164 rațiune ~ 85-88, 140-141 reducere la ~ 56-62 reducția celor ~ 79 refugiu ~ 40-45, 74 reprezentare ~ 31, 37, 40, 45-47, 48-54, 73, 75, 95, 117
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de teracotă cafenie al doamnei Pavel, căci ea hotărâse, cu numai trei ani în urmă, înlocuirea în toate camerele a sobelor înalte cu flise albe, de o estetică convalescentă ce se reclamau a fi schimbate, după patruzeci de ani de ființare a lor. Focul iradia o lumină roșiatică ce juca peste pereți și tavan umbrele spătarelor înalte a două scaune de epocă și silueta unei vaze de flori, care în acest anotimp ocrotea trei trandafiri artificiali, ale căror tulpini păreau crescute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sintetizați pe pânza tabloului tău, cum un scriitor sintetizează într-o carte o viață sau mai multe, fără ca generațiile care vin, senine sau turbulente, să știe vreodată că se pot revendica din personajele acelei cărți ori să descifreze simbolul și ființarea pe care le închide în ea.” Doamna Pavel deschise ferestrele camerelor ei să intre aerul călduț al dimineții de aprilie. „Ce-o fi cu domnul judecător, își spuse, că doarme până la ora asta - s-auzeau clopotele bisericii din apropiere pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mijea ochii prin ceață, bărbatul numit Piatră, ghemuit pe drumul pietruit, și femeia cea palidă, călare pe măgarul ei ascultător. Ochii Elfridei îi întâlniră pe cei ai lui Vultur-în-Zbor. își trase sufletul. Stop. TREIZECI ȘI TREI Cât durează un interludiu al ființării? Sincopa temporală trecuse - sau așa li s-a părut celor care au trăit-o - parcă înainte să fi avut timp să se întâmple. Și totuși se întâmplase, iar Elfrida a fost cutremurată de un fior. S-a trezit gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tare... Și nu erau cețuri. Lipsită de legăturile sale cu toate Dimensiunile înrudite, lumea muntelui Calf se destrăma încet, moleculele și atomii i se sfărâmau, i se dizolvau, dispăreau lent, pierzându-se în energia primordială, cea necreată. Materia brută a ființării își cerea drepturile. Așa se face că, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media se zvârcoleau laolaltă în pat, muntele lui Grimus dansă Dansul Neputinței până la capăt. Cuprins Partea întâi - TIMPURI PREZENTE 1.Vultur-în-zbor 2. Prepelicarul 3. Domnul Sispy 4. Phoenix 5. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
distilat în arome, pe invizibile margini? Mai singur ca întrun sâmbure, prin mine urcă cerul, acoperiș peste nori din care vin ploile. Miereaiubind salcâmul înflorit ori firul netopit al vieții... îți aud mersul ușor și ochii tot mai lichizi neprevestind ființarea... Mărinimoase, dincolo de zei, Tu și lumina pe cer! închidere în sine Zilele se dilată, smoală pe șosele sub greutatea soarelui arzând. Ți s-a împuținat vederea, trupul, și gândurile de dragoste pe care le alungi mai tot timpul de acasă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
FACEREA Îngerescu-må Ție Doamne måcar cu un zbor De nu o panå în aripa gândului tåu mai naște-må sau decor peste care umbra privirii tale så se abatå în ziua a opta și în cele de dupå în ființarea cuvântului Începuse så plouå în grådinå și iarba-mi creștea aripi pe-o stâncå
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1638]
-
și exigențe, cadre și forme ontice este îndrumată viața secvențială a individualității ce-și consumă existența în efemerul aglomerărilor umane. Fiecare timp al acestei vieți se dorește așezat și circumscris de un mediu corespondent, de un fond elaborat prin axiomatica ființării în cetate. Copilăria și tinerețea evoluează în sfera deschisă de așezământul învățării, sub cupola ce cuprinde împreună întâlnirea roditoare dintre ucenic și dascăl, întovârâșire și colegialitate, ambiție și delăsare, admirație și invidie. Este contextul în care vlăstarul ființei umane își
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mundaneității efemere. Lumescul de zi cu zi refuză imaginea morții solitare, efemere, dorește ornamentarea acestui fapt radical și împrejmuirea sa cu pluralitatea prezențelor umane. Este un gest defensiv prin care se speră opturarea momentului teluric al decupării semenului din hărțile ființării corporale. Se dorește ignorarea acestui moment ca posibil factor paralizant al evoluției generale optimiste, ca stimul al lucidității sceptice. Și totuși, înconjurat de sinceri sau falși iubitori ai parcursului său prin viață, cel care își pregătește eul de sfâșierea finală
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
să permită saltul spre abisul altor lumi. Această stare îl introduce în solitudinea funebră ce-și va atinge apogeul odată cu pasul înstrăinării și proiecției dincolo de viață. Finalitatea vieții și singurătatea morții sunt extreme ontice, surveniri răsturnate în raport cu entuziasmul naiv al ființării întru cotidian. Deși este incapabilă să le înțeleagă esența, rigoarea socială învăluie și așează aceste inevitabile apariții ca repere enigmatice asupra cărora privirea mundanului cotidian nu trebuie să zăbovească. La fel sunt abordate și accidentele sublime, sincopele majestoase în indefinibilul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dinspre ce a fost spre ce va fi implică înlocuirea vechiului cu o aparent nouă interconexiune de elemente și situații. Dar finalitatea sub spectrul căreia acestea, la rândul lor, dispar indică un destin comun al tuturor evoluțiilor posibile în planul ființărilor terestre. La nivelul individualității umane viața se grăbește spre moarte. Încercarea de-a estompa și încetini această grabă se dovedește de fiecare dată un eșec dar generează multiple artificii existențiale în interiorul cărora se încearcă exercițiul uitării dramaticului și implacabilului final
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
supus gradual uitării. Din Din întreaga tensiune a ființei noastre ne dorim staționarea ontică în experiența vitalizantă dăruită de plenitudinea acestor clipe ce ne surâd asemeni unor zei care-și oferă grația izbăvitoare. În miezul prea-plinului de lumină ce străbate ființarea unor astfel de momente, noi înșine ne simțim asemeni divinităților crepusculare pe care le adorăm aproape sau departe de revelarea realității lor. Fericirea ce ne pătrunde copleșitor ne oferă iluzia unei plutiri cu nuanțe transcendente peste grosierul imanentului care încătușează
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
o învăluie din nou, conștiința abandonată de un celălalt pe care l-a crezut compatibil nelimitat cu sine are viziunea propriei neputințe și finalități deplorabile. În magia conviețuirii cu un altul atașat afectivității proprii, sufletul, abandonat acum, își proiecta pulsația ființării într-o iluzie atemporală, într-un crepuscul de basm ce, în mod firesc, nu putea estompa fluxul temporal dar îl neglija total neraportându-se la el. A ignora timpul înseamnă, în acest context, a închide privirea ce sesizează procesualitatea disoluției
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]