KorAP: Find »[drukola/base=filozofic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...252 >

6,294 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

Axiologia este și ea relaționată cu afirmarea ființării umane în univers, ținând seama de un sistem al valorilor care promovează viața. În rest: nu putem cunoaște în esența ei Ființa, astfel că, de la Parmenide la Heidegger, ontologia este o disciplină filozofică a supozițiilor mereu reluate, și cu atât mai mult, metafizica; iar estetica este o filozofie a subiectivității umane. Ca atare, gnoseologia nu descoperă adevăruri absolute, ci fabrică propriile sale adevăruri fenomenologice pe fondul a ceea ce ne apare și afectează. Prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
fenomenologice pe fondul a ceea ce ne apare și afectează. Prin urmare, dacă etica și juridicul sunt științe, creații specific umane, ontologia, estetica, metafizica aparțin domeniului imaginației, la capătul înalt al căreia se află poezia. Astfel, Aristotel introduce Poetica printre disciplinele filozofice, definindu-i însă tot odată și pentru întotdeauna esența, valoarea profund umană: "Poezia este mai adevărată și de un sens mai înalt decât istoria", deci depășește ca adevăr uman și axiologic zilnica derulare a vieții comune, care este, în sumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
prin faptul că se află în mișcare înlesnesc eliberarea de lumea din afară prin transformarea ei din concretitudine și exterioritate, în interioritate, și anume, mișcare sufletească având mers indefinit inefabilul, care pare a nu sfârși niciodată. Este o supremă stare filozofică, și anume, metafizică. * Martin Heidegger vorbește, pe drept cuvânt, de "poetul-gânditor", denkender Dichter precum Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore și de "gânditorul-poet", dichtender Denker. așa cum au fost presocraticii, Empedocle și Parmenide în primul rând, apoi Platon și Nietzsche, care au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
prezent etern nunc stans, al lui Boethius. La Eminescu adevărurile poetico-metafizice reprezintă intuiții, acele "fulgurații intelectuale" de care vorbea, și nu concluzii în cadrul unui "sistem" de gândire preconceput, al unor formule teoretice mai mult sau mai puțin dogmatice. Un sistem filozofic poate fi contestat, un poem nu. Pentru că primul este un complex de supoziții, un agregat de ipoteze iar poemul este un absolut. Poetul este un darsanik (cel care vede), așa cum afirmă Amita Bhose în cartea sa, Eminescu și India (Eminesciana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
voce adresată veșnicului de către veșnic." Reușindu-i un astfel de poem, poetul devine asemenea cu zeii, scrie autorul tragediei Empedocle. Devine analog Unului, Spiritului Primordial, creator al lumii prin actul dedublării, dedublare fiind și poemul față de poet. Și iată interpretarea filozofică a lui Hölderlin privitor la relația dintre poet și cititor. Fiind lăuntric, suflet pur, poetul nu poate fi cunoscut, nu poți să-l vezi față în față. Pe de altă parte, sufletul său este lumină dintâi, creatoare a unei noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența vieții și a culturii privind un complex de factori: spațiul, timpul, conștiința valorilor. Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane Omul este ființă a finitudinii, adevăr formulat de-a lungul gândirii filozofice de la Heraclit și Aristotel la Heidegger. Or, pentru ca forma, finitul să nu se dizolve în infinitul cel rău, neantizant, trebuie organizat după o cât mai perfectă ordonare internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
este mereu reluat de Franz Schubert în compozițiile sale ca, de pildă, în fascinantul trio, Nocturna, sau în extraordinarul Cvintet în do pentru două violoncele. Sunt "repetările sublime" ale lui Schubert, cum le numea Schumann. În ce privește experiența culturii poetice, artistice, filozofice acestea fie modulează actul receptării la prima lectură, intuind implicațiile din cele trei domenii în poemul respectiv, fie la lecturi ulterioare, mai ales când poemul este deschis polisemic, îmbogățind nuanțele, văzul interpretării. Pentru cititorul sensibil la poezie, primul impact rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul Rigvedic al creației sau tabloul în desfășurare echivalent din Scrisoarea I eminesciană. De asemenea în viziunea vechilor egipteni piramidele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
se limitează la priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai"), ci are rază infinită. Un univers multivalent de coloratură aparte, dezvoltând deschiderea vizionară a poetului anonim. În Miorița se pune o problemă filozofică fundamentală integrarea cosmică a omului. Această integrare se operează prin nunta cu moartea, înțeleasă aici drept simbol și anume, simbolul comuniunii universale, al contopirii omului cu Natura cu elementele care-i înscriu spațiul fizic și sufletesc: la planul terestru, plaiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a depărtărilor ca o mereu reluată conturare, ca o imperioasă necesitate a unei mai mari certitudini, ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
de artă, scrie Rainer Maria Rilke. Cât de utopică este ideea, potrivit căreia, de s-ar uni întru poezie inima și intelectul "eroice" ale milioanelor de oameni, acel cor universal nu ar putea produce o schimbare radicală a vieții ? Viața filozofică, viața poetică La grecii antici filozofia nu constituia doar o formă de activitate a minții, ci era forma lor de viață. Tot astfel la indieni. Ce legătură poate exista între cele două forme de viață? Viață filozofică a avut Everestul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a vieții ? Viața filozofică, viața poetică La grecii antici filozofia nu constituia doar o formă de activitate a minții, ci era forma lor de viață. Tot astfel la indieni. Ce legătură poate exista între cele două forme de viață? Viață filozofică a avut Everestul gândirii filozofice moderne în Immanuel Kant. El s-a dedicat exclusiv filozofiei și a trăit conform preceptelor eticei sale, cea mai nobilă ca viziune și viețuire efectivă și cea mai înaltă din punct de vedere uman. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
poetică La grecii antici filozofia nu constituia doar o formă de activitate a minții, ci era forma lor de viață. Tot astfel la indieni. Ce legătură poate exista între cele două forme de viață? Viață filozofică a avut Everestul gândirii filozofice moderne în Immanuel Kant. El s-a dedicat exclusiv filozofiei și a trăit conform preceptelor eticei sale, cea mai nobilă ca viziune și viețuire efectivă și cea mai înaltă din punct de vedere uman. Aceasta pentru că "imperativul categoric", instituit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
lirică răzbate în finalul Criticii rațiunii practice (unde evocă entuziast sublimitatea cerului înstelat alături de cea a legii morale din sufletul său), pentru ca prestigiul unic al poeticului să fie larg prezent, sub o formă decantată, în Critica puterii de judecare. Viață filozofică de exemplară etică model stoic a petrecut împăratul Marc-Aureliu, așa cum ne-a transmis în meditațiile sale din cartea scrisă în limba greacă, Ta eis heauton "Către sine însuși" unde pledează pentru respectarea naturii, temperanță, bună înțelegere și mai ales efortul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
împăratul Marc-Aureliu, așa cum ne-a transmis în meditațiile sale din cartea scrisă în limba greacă, Ta eis heauton "Către sine însuși" unde pledează pentru respectarea naturii, temperanță, bună înțelegere și mai ales efortul continuu către perfecțiunea morală de sine. Viață filozofică iluminată, de ordin mistic, a avut Magister Eckhart, o gândire depășind dogmele creștine. El concepe o Deitate Gottheit, aflată mai sus de Gott Dumnezeu, pe care îl creează pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să creeze lumea. În acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
finele unui "microtratat", Eckhart scrie: "Acest discurs nu este adresat nimănui decât celui care îl consideră deja ca propria sa viață, o arzătoare dorință a inimii sale." Iar acest lucru "cei aleși vor înțelege, ceilalți vor trebui să creadă". Viață filozofică și mistică, dar de esență intens poetică, a avut Giordano Bruno. Acesta concepea libertatea metafizică un zbor ascensional neîncetat al "intelectului eroic", parte a Divinității, care suie mereu către absoluitatea sa. Așa cum am mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
neîncetat al "intelectului eroic", parte a Divinității, care suie mereu către absoluitatea sa. Așa cum am mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul și mai ales "să-i înalțe cu mult sfârșitul", în viziunea zborului neîncetat al intelectului "eroic" din lirica filozofică a lui Giordano Bruno. * Gânditorii presocraticii, precum și Platon, și-au creat viziunea metafizică în elan poetic exprimând însăși viața lor. În versuri presocraticii mai ales Empedocle și Parmenide au fundamentat toate adevărurile primordiale, toate conceptele care urmau să fie ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
întregii filozofii occidentale, după ce acele adevăruri urmau să fie sintetizate de Platon. Fără Pitagora, Thales, Empedocle, Heraclit, Parmenide, Zenon din Elea, Democrit etc., nu ar fi existat Platon, iar pe de altă parte, Wittgenstein afirmă, pe drept cuvânt, că sistemele filozofice euro-occidentale ulteriore antichității nu sunt decât "note de subsol" la Dialogurile platoniciene. Deci, la gândirea presocratică. Prin urmare, din poezie s-a născut filozofia occidentală, la fel și cea indiană. Și amintim că tot din poezie, sub forma ei cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
hierofanie feerică a omului cu întreaga natură, începând cu "gura de rai" de pe plaiul pământesc și sfârșind cu munții mari și cerul astrelor. Iar vorbind de indieni, trebuie reliefată viața lui Rabindranath Tagore, care reprezintă un model paradigmatic de trăire filozofică și poetică în spiritul panteismului hindus, unificarea universală având loc sub semnul iubirii. * La moderni, Nietzsche, a îmbinat, asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibrație și elevație lirică, în pisc aflându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
nu este încă pregătit pentru a-l înțelege pe autorul Imnurilor. Preferința îndreptată către gânditori precum cei sus amintiți se datorește faptului că adevărul uman este poetic, este creația imaginarului nostru grecescul poiein însemnează a face, a crea pe când silogismele filozofice pot păcătui prin uscăciunea lor, alături de vana pretenție de absoluitate. Or, mintea noastră știe a priori că nici o cunoaștere umană nu este absolută, și cu atât mai puțin afirmațiile apodictice care se vor ultime. În schimb, imaginarul poetic deschide fereastra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
lume care nu a fost niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan științific astronomie. matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-acum ce sens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
La noi, cel care și-a trăit viața la cea mai înaltă tensiune poetică și intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se va elibera din "corpul cel urât", geniul își va crea o lume proprie, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
său pe Orfeu. El ne oferă o "carte orfică explicația orfică a Pământului". Nietzsche adoptă elanul poetic, așa cum au făcut și presocraticii, pe care îi consideră cei mai profunzi dintre gânditorii europeni, din ale căror idei s-au născut sistemele filozofice ulterioare, începând cu Platon și Aristotel. În versuri au scris, între alții, Empedocle despre originea eterică a lumii (5.000 de versuri din care ne-au parvenit doar 450), în elan poetic a vorbit Parmenide despre Ființă, așa cum nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
mai mult încă deasupra cerului căci zeii sunt toți simboluri poetice, închipuiri poetice". Despre depășirea cerurilor de către înariparea poetică a gândirii, vorbise și Giordano Bruno, precum a vorbit și Eminescu. Also sprach Zarathustra opera nietzscheană capitală, este un vast poem filozofic cu elanuri vizionare, profetice. Nietzsche și-a ales drept simbol al gândirii sale pe profetul iranian, din al cărui mit momente importante au fost preluate, după șapte veacuri, de mitologia creștină. De asemenea, filozoful german a publicat și poeme (Poezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
după șapte veacuri, de mitologia creștină. De asemenea, filozoful german a publicat și poeme (Poezii, Sentințe, Cântecele lui Zarathustra, Ditirambe către Dionysos) toate polarizând în jurul ideilor din Așa vorbit-a Zarathustra. Gândirea lui Nietzsche este complet diferită față de structura sistemelor filozofice anterioare nu numai prin noutatea concepțiilor, dar și prin forma de concretizare, și anume, prin aforisme (deoarece "un aforism poate spune mai mult decât un filozof într-o carte"). Ea a constituit o comutare radicală în istoria filozofiei europene, exercitând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]