1,201 matches
-
ȘT-(e) etc. Tot din motive fonetice, sufixul -escprezintă la persoana a III-a a conjunctivului varianta -easc-: să sosEASC-(ă), iar sufixul -ăsc-, varianta -asc-: să urASC-(ă). Tipul III de flexiune Cuprinde verbele de conjugarea a II-a. Flexiunea lor se caracterizează prin existența a cinci teme distincte. Se sustrag omonimiei tema perfectului și tema II a prezentului, așa încât tema polivalentă este redusă la una bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă în timpul conjugării o temă bivalentă și patru teme
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-seși etc.) păr-U-(t) D. — Tema gerunziului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -ÎND-: păr-ÎND. E. — Tema I a prezentului. Cuprinde rădăcina verbului și sufixul tematic specific -Ø: par-Ø, par-Ø(i), să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rădăcina verbului și sufixul tematic specific -Ø: par-Ø, par-Ø(i), să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cer-U-(t) D. — Tema gerunziului. Cuprinde în structura sa rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND-: cer-ÎND. E. — Tema I a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -Ø: cer-Ø, cer-Ø(i), să cear-Ø(ă) etc. Tipul V de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugarea a III-a care au sufixul -S în structura temei de participiu și un grup de verbe cu sufixul -T. Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul tematic -Ø: cer-Ø, cer-Ø(i), să cear-Ø(ă) etc. Tipul V de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugarea a III-a care au sufixul -S în structura temei de participiu și un grup de verbe cu sufixul -T. Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul -S în structura temei de participiu și un grup de verbe cu sufixul -T. Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Au sufixul -T, în structura temei de participiu, verbele care, în structura temei de perfect, prezintă rădăcina terminată în consoana -p: rupse-(i) - rupT, fripse-(i) - fripT, copse-(i) - copT etc. Observații generale: • La toate verbele, indiferent de tipul de flexiune, s-ar putea vorbi de o temă secundară pentru pluralul perfectului simplu și mai mult ca perfectului, formă constituită din tema verbală (pentru timp) și morfemul categoriei de număr, același pentru toate verbele limbii române, la amândouă timpurile: -R|-; acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-sesem, -seseși etc.), avU-(t), o temă a gerunziului: avÎND. • O situație deosebită prezintă verbul a ști, regulat din perspectiva rădăcinii, dar caracterizat de unele neregularități, din perspectiva temei verbale, prin realizarea concretă a sufixului din structura tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de tema verbală, cu care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural (la perfectul simplu și la mai mult ca perfect, exprimă numai persoana, dar tot la plural), aceleași pentru toate verbele limbii române, în structura oricărui mod
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-M, cântaseră-ȚI, a-M cântat, a-ȚI cântat, vo-M cânta, ve-ȚI cânta, a-M cânta, a-ȚI cânta etc. 2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căror rădăcină se termină în vocala i (a ști - ști-U, a scrie - scri-U) sau U (a continua - continu-U) și verbele neregulate a da, a sta, a bea, a vrea, a lua: da-U, sta-U, bea-U, vrea-U, precum și compușii lor, cu flexiune regulată sau neregulată, dacă nu au în structura temei de prezent sufixul -EZ-: a reda - reda-U, a preda - preda-U, a se deda - mă deda-U, a relua - reia-U, a prelua - preia-U etc. Primesc dezinența (semivocalic): • verbele a căror radăcină se termină
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la persoana I: apropi-I, încu-I, îndo-I etc. și cele mai multe din verbele a căror rădăcină se termină în sonanta n, supusă unui proces de palatalizare totală: a pune - puI, a spune - spuI, a veni - viI etc. Dezinențe codiționate de tipul de flexiune al verbului: Împlinirea, la nivel morfologic, a formelor verbale și, totodată, a sensurilor gramaticale, atrage după sine, pe de o parte, anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a sta, a bea, a lua, precum și compușii lor: daU, staU
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a sta, a bea, a lua, precum și compușii lor: daU, staU, beaU, iaU, redaU, predaU, preiaU etc. Fac excepție de la această omonimie verbele din tipul II de flexiune, clasa 1.a., a căror rădăcină se termină în consoana r: a oferi - ofer| (el, ea, ele), a acoperi - acoper| (el, ei), a prospera - prosper| (el, ei) etc. Aceste verbe se caracterizează prin aceeași omonimie cu verbele din tipul I
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1.a., a căror rădăcină se termină în consoana r: a oferi - ofer| (el, ea, ele), a acoperi - acoper| (el, ei), a prospera - prosper| (el, ei) etc. Aceste verbe se caracterizează prin aceeași omonimie cu verbele din tipul I de flexiune și din tipul II, clasa 2.a. Se sustrage excepției verbul a muri: (el) moarE - (eu) mor - (ei, ele) mor. Verbele neregulate a avea și a vrea se sustrag oricărei omonimii: (eu) am, vreaU - (el) arE, vrea - (ei) aU, vor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III-a a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III-a a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să prind-|etc. Observații: • Fac excepție de la această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ, dar în sens invers sub aspectul realizării concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune al verbului: (el) prind-E/prind-E (tu)!, (el) vind-E/vind-E (tu)!, (el) urășt-E/urășt-E (tu)! etc. Observații: • Mai multe serii de verbe au și la imperativ aceeași dezinență ca la persoana a II-a a indicativului, -I (ultrascurt sau semivocalic): (tu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alături de vin-|), datorită însoțirii aproape în permanență cu un vocativ; a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]