1,681 matches
-
terenul de desfășurare al multora dintre povestirile autorului. Aici se îântâlnesc flăcăii care au în grijă oile, caii ori celelalte vite. Miriștea e ca o făptură, doar că nu vorbește. Dar flăcăii cunosc bine freamătul fiecărui pai de grâu sau foșnetul foilor de porumb răsucite cu umbrele lor lungi sub săgețile soarelui, poezia câmpiei, Ei știu pe de rost toate coastele dealurilor, văioagele și râpele, străjuite de salcâmi înalți și drepți, cu coroane bogate. De altfel, întreaga priveliște participă, e vie
UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECŢII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349317_a_350646]
-
făcut un buchet (n-aș fi crezut că va fi de mireasă) pentru că mireasa de la nunta unde am poposit avea unul cu trandafiri fără spini și erau destule fete care așteptau să-l prindă Ce lumină și ce umbră... fiecare foșnet se transforma în chipul tău te-ai rătăcit dar te-am găsit... în cămașă de noapte m-ai luat de mână și m-ai dus la altarul liniștii. Referință Bibliografică: N-aș fi crezut / Elena Spiridon : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
N-AŞ FI CREZUT de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349326_a_350655]
-
fii legat sufletește pentru a simți cum se revarsă în sufletul tău iubirea. Ai văzut când te afli în mijlocul naturii și liniștea ce dăinuie în jurul tău îți crează o stare de relaxare, uneori chiar o stare euforică, de beatitudine? Asculți foșnetul copacilor pe sub care treci, și ai vrea să-i cuprinzi în brațe ca pe un iubit sau iubită. Treci pe lângă un izvor și-i admiri bulboanele ce se formează la întâlnirea unui obstacol oricât de mic ar fi el. Și
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349287_a_350616]
-
formează la întâlnirea unui obstacol oricât de mic ar fi el. Și în sufletul celui care iubește, se formează asemenea bulboane când nu poate pătrunde în taina spirituală a celui de care este îndrăgostit. Izvorul și copacul vorbesc naturii prin foșnet sau prin susur, iubirea pentru o persoană dragă îi vorbește sufletului despre puritatea sentimentului, despre dăruire și mai ales despre sinceritatea lui. O asemenea iubire îți doresc să întâlnești, pentru a nu mai fi cucul care se plimbă din cuib
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349287_a_350616]
-
te-ai născut doar pentru mine, Ca o dulce mângâiere de suflet, Ivindu-te ca o lumină, Din valuri înspumate de mare, În liniștea dimineții de aprilie, Desăvârșind linia destinului, În frumusețea iubirii adevărate. Primenit în curățimea copacilor, Trezit de foșnetul frunzelor, Și simfonia matinală a florilor încă vii, Sub adieri tandre de vânt, Gândesc cu toata puterea sufletului, La împliniri de vise, Înconjurându-te cu grijă, În trăiri sincere și pure, Și-n adorație fără sfârșit, Ofrandă dată chipului iubit
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349335_a_350664]
-
Elisabeta Iosif - „Numai poemul rămâne”) În poezia LILIANEI PETCU, stările de spirit se modifică la adierea toamnei, copacul devine când semn, când simbol: „Cad frunze galbene pe trupul meu / îmi toarnă-n suflet picături de toamnă / mă răscolesc c-un foșnet arămiu și greu / făcându-mă copacul plin de taină, / îmi ruginește vorba în rostiri / ce stau în aer suspendate parcă / în vânt îmi răvășește gândul plin, / de toamne ce au mai trecut odată” (Liliana Petcu - „Copacul”) Timpul cu aripi largi
„ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE” de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1230 din 14 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349750_a_351079]
-
Când ții clepsidra în mână / Clipa se pietrifică în fulger / Peste priviri pătrunzătoare / Urmate de revărsări albastre / Ale fluviilor cu lichidul diluat / În lumină în amestec de nălucire poetică.” (Victor Gh. Stan - „În sunetul nisipului”) În poezia lui THEODOR RĂPAN, foșnetul cuvintelor evocă vastele ipostaze ale simțirilor omenești, cuprinzând cu închipuirea armonia lumii: „Cuvintele îmi sunt oștiri vernale, / Zidirile luminii mă așteaptă, / Topiri vuinde brațele îndreaptă: / Refac doiniri de jad, monumentale!” (Theodor Răpan - „Sonetul VII”) Trecerea timpului este semnul din care
„ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE” de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1230 din 14 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349750_a_351079]
-
dig, cerșește. De multă vreme nu mai știe să guste ca în feciorie aroma vieții fără griji prea multe. Acum, mai stă doar să asculte cum vine fiecare val, se sparge furios de mal și se întoarce-n depărtare cu foșnet mare. Un singuratic! Cade întristat pe gânduri, turiștii trec de el, în rânduri, nici unul n-o să bage-n seamă a vieții sale dramă: femei frumoase, jocuri de noroc, o viață irosită cu mult foc, plină de gânduri multe și mărețe
VALURILE VIEŢII de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1404 din 04 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349815_a_351144]
-
Acasa > Poeme > Constiinta > AMPRENTARE Autor: Mihaela Oancea Publicat în: Ediția nr. 1235 din 19 mai 2014 Toate Articolele Autorului Clipești în același spațiu dăltuit parcă pentru noi ori..așa îl simțim; tresari la foșnetul pădurii ce-și spune mai departe povestea. Gândești la noi? Atunci nu ești departe! În memoria retinei ne-au rămas o creastă de munte, cerboaice și brazi, verde ce se rostogolește molcom printre izvoarele reci. Azi nu-i nimic potrivnic
AMPRENTARE de MIHAELA OANCEA în ediţia nr. 1235 din 19 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349862_a_351191]
-
alinătoare prin grație. Dincolo și dincoace, munții cruciați, împăduriți cavaleri înzăuați în stânci musculoase, piatra colțoasă, aspru și bogat mușcătoare a crestelor năprasnic prăvălite în brațele mării. Țipetele nervoase ale pescărușilor, înfipte în imaginea chiparoșilor țâșnind mândru către cer, odată cu foșnetul apelor mării sub chila vaporului și cumințenia întipărită pe cer a turlelor blând aurite sub mărinimia soarelui pârguitor - iată ce a însemnat pentru mine primul contact cu lumea Athosului. Plutirea între două porturi, Uranopolis și Daphni, pe vaporul Sfântul Pantheleimon
SEMNAL EDITORIAL ŞI PUBLICISTIC, DAN C. MIHĂILESCU, OARE CHIAR M-AM ÎNTORS DE LA ATHOS?, EDITURA Editura Humanitas, BUCUREŞTI, 2012, 112 PAGINI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1214 din 28 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347993_a_349322]
-
pe toată sala... Amintirea Titanului cu simțul auzului blocat aproape douăzeci și cinci de ani, care continuase să compună fără să mai cunoască natura vocii umane, era proaspătă în memoria tuturor. Închipuirile lui despre sunete, despre susurul apelor și ciripitul păsărilor, despre foșnetul frunzelor și farmecul nopților de vară, întreceau însăși natura. Sonatele lui răscoleau ființa umană în ce are ea mai pur și mai curat... Se cântă Simfonia pastorală... Micheru le atrase atenția asupra celei de a doua părți unde orchestra imita
EMINESCU ŞI VERONICA-ULTIMA SEARĂ LA VIENA. de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1212 din 26 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347962_a_349291]
-
de vară când stelele-i scăpărau în cale spre salcâmul tăinuitei lui dragoste cu fata Alupului, atunci când scârțâia-n aerul rece-al nopții cumpăna de la fântâna din vale, parcă auzea zbieretul mioarelor când se-ntorceau seara de la pășune, ciripitul păsărilor, foșnetul lin al codrului în jocul șăgalnic al vântului... Alături de el, Veronica se vedea fetiță la Neamț, alergând pe dealurile Filioarei sau până sub zidurile cetății, prin Humulești sau cu maică-se la Agapia șI Văratic; urca apoi munții Ciungi și
EMINESCU ŞI VERONICA-ULTIMA SEARĂ LA VIENA. de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1212 din 26 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347962_a_349291]
-
dacă n-aș avea puterea să visez, eu nu știu ce s-ar întâmpla cu mine. Toată viața noastră-i făcută numai din vise! Vise sunt și rămân toate pe pământ! Ia ascultă! Ascultară cu sufletul la gură; se-auzea susurul apei, foșnetul mătăsos al apei, mergeau pe malul ei printre sălcii plângătoare, miroseau mâțișorii și vântul îi scutura ca pe niște ciucurași. Se așezară jos pe iarbă, Mihai se trânti pe spate și privea cerul; nori albi, ca o enormă maramă de
EMINESCU ŞI VERONICA-ULTIMA SEARĂ LA VIENA. de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1212 din 26 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347962_a_349291]
-
nu numai cel divin, a devenit un zgomot oarecare. Vitezomanii preferă „cântecul” motorului ambalat prioritar sfaturilor bine intenționate sau a cântecelor acompaniate sau nu de instrumente. Și nu numai ei. Până și hiena hidoasă, gunoierul naturii, ascultă ciripitul păsărelelor și foșnetul pădurii în timpul siestei după o masă bună. Și-i priește! Milioane de oameni oropsiți vin obosiți de la muncă acasă și se înșeală singuri cu un pahar de „tărie” înainte de a se culca frânți. Dacă ar asculta muzică, indiferent de care
ÎNTRE DUMNEZEU ŞI NATURĂ 6 de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1213 din 27 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347974_a_349303]
-
al nopților de vară, ce-mi legeni somnul agitat, tu, astru drag al nopților senine, ce veșnic fost-ai nemișcat si tu, albastră mare cu valul înspumat, cătați-mi fericirea, vă rog neîncetat ! Faceți ca-n susur de izvor, în foșnet de păduri pe munți, în somnul cel odihnitor și-n floarea teilor din curți, să-mi regăsesc iubirea cea pierdută, cândva, în rătăcirea mea... atunci, voi înălța o rugă ne-ntreruptă câtre păduri și mări și-ndepărtata stea... Referință Bibliografică: Rugăminte
RUGĂMINTE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348192_a_349521]
-
Haiku, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009 Aripi niciunde- doar culori estompate și niciun sunet. Stea în cădere- zgomotul pietrelor în prăpastie. Nici urmă de zbor- în cuibul părăsit doar razele lunii. Alb nemărginit- șiruri de urme de pași și nicio umbră. Foșnet când și când- printre ramuri de măslin pâlpâie-o stea. Apus de soare- șiruri de copaci în alb jos prăpastia. Cireș dezgolit- între crengi și rădăcini în treacăt umbra. Noapte în pustiu- pe nisip doar razele și nicio frunză. Nicio
HAIKU, DJAMAL MAHMOUD de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348233_a_349562]
-
mirare, pentru că ei nu se certaseră niciodată. Nu-i venea să creadă că soața lui dragă se supărase atât de tare și că strigase așa la el. În timp ce încerca să-i răspundă, ca s-o împace cumva, se auzi un foșnet în spatele lor. Ei se speriară și săriră în sus. Se uitară unul la celălalt și Maria îi spuse supărată soțului ei: - Mă’ Ioane, ce-ți tot spun eu ție și nu vrei să-nțelegi? De ce nu mă lași în pace
PARTEA I de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1125 din 29 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347459_a_348788]
-
de apă ce străluceau pe pielea înfrigurată de răceală lor, o privi pe Cristina cum dormea liniștită, parcă fără nicio grijă, cu picioarele strânse și cu genunchii aduși până sub bărbie. Dormea ca un copil. O admiră cum respira liniștită. Foșnetul produs de prosop peste corp, o trezi pe fată, care deschizând ochii mari, întrebă: - Cât este ceasul? Nu mai dormi? E târziu? Văd că încă este lumină afară, nu-i noapte, așa-i? - Mai poți dormi dacă vrei, este abia
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347552_a_348881]
-
fii legat sufletește pentru a simți cum se revarsă în sufletul tău iubirea. Ai văzut când te afli în mijlocul naturii și liniștea ce dăinuie în jurul tău îți crează o stare de relaxare, uneori chiar o stare euforică, de beatitudine? Asculți foșnetul copacilor pe sub care treci, și ai vrea să-i cuprinzi în brațe ca pe un iubit sau iubită. Treci pe lângă un izvor și-i admiri bulboanele ce se formează la întâlnirea unui obstacol oricât de mic ar fi el. Și
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1159 din 04 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347636_a_348965]
-
formează la întâlnirea unui obstacol oricât de mic ar fi el. Și în sufletul celui care iubește, se formează asemenea bulboane când nu poate pătrunde în taina spirituală a celui de care este îndrăgostit. Izvorul și copacul vorbesc naturii prin foșnet sau prin susur, iubirea pentru o persoană dragă îi vorbește sufletului despre puritatea sentimentului, despre dăruire și mai ales despre sinceritatea lui. O asemenea iubire îți doresc să întâlnești, pentru a nu mai fi cucul care se plimbă din cuib
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1159 din 04 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347636_a_348965]
-
m-a primit. Și-am găsit la ea, atâta vară, Soare-n triluri, zumzet, clipocit De-am iubit atunci, întâia oară, Tot ce are viața de iubit: Raza, floarea, drumul și înaltul, Râu lunatic ce ridică nori de vis, Curcubeul, foșnetul, cântatul Din pădurea vieții-paradis! Sunt primăvară Am palmele-nflorite cu narcise Și la urechi, cercei de ghiocei. Sunt primăvara ce-nflorește vise, Pe câmpuri unde zburdă miei! Am inima-nroșită, un bujor Și rochia-nverzită prematur. Sunt primăvara ta și-a
SECTIUNEA MEA DE POEZIE DIN VOL.VI SIMBIOZE LIRICE de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 1179 din 24 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349998_a_351327]
-
pădurea./ Gândul întinerit colindă-aiurea./ ghiduș dorind ca-n gânduri să-ți răsară./...gingașe adieri ce or să cheme/griji și necazuri, doar spre-a le preface/grenadele războinice în pace.” (Gonesc, pag. 17) Esența poeziei poetului, este iubirea, frumosul, prin foșnetul cuvintelor. Maiorescu arată cum ,,Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul“, iar ,,frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă“. Anatol Covali, plămădit din sensibilitatea și frumusețea lumii, înveșmântat în timpul ce-i zidește lucrarea încărcată de sfințenie, își cunoaște
BIJUTIER DE CUVINTE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350055_a_351384]
-
fost chiar emoționant dacă nu ar fi râs de ea în barbă. Alunecarea molcomă pe întinderea verde-albăstruie reuși până la urmă să o relaxeze. Păsările coborau din raidurile lor, în stufărișul încins de culoarea unui apus mirific, cu strigăte ascuțite și foșnete de aripi obosite. Se lăsa seara și fiecare vietate se îndrepta spre culcușul ei, așa cum se îndreptau și ei spre casa lor. „Casa lor”. Fiorul de anticipație îi ghemui din nou stomacul. Dacă avea să găsească o cocioabă dărăpănată, cu
OMUL DE PE ALT TĂRÂM (II) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350143_a_351472]
-
că sunt un biet dresor de cocori Îmi port aripile trofeu în nori, Cu pelerina de zeu și umbră legată cu ață Am numai doi ochi pictați pe o fată. Pe cine mint? Și eu m-am îndrăgostit. Îți recunosc foșnetul în vis, te rog Nu mă mai urmări pe scări Știu că ești înger și că vrei să mori! Nu îmi mai bântui castelul de ceară E numai o iluzie amară, pe dinăuntru goală. Doar eu, poetul, întins pe podea
CASTELUL DE CEARĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1827 din 01 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350261_a_351590]
-
Acasa > Poezie > Credinta > CÂND SPERANȚELE MOR Autor: Lucica Boltasu Publicat în: Ediția nr. 2107 din 07 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Ascult depărtarea cum cheamă în foșnetul nopții adânci, În lumea trăirii-efemere, carări șerpuiesc printre stânci, Cu cât avansez înspre ținta ce-mi este un far, văd că eu, Găsesc noi puteri căci alături, îmi este mereu Dumnezeu! Adeseori tremură pasul când colțuri de piatră rănesc, Căzut
CÂND SPERANȚELE MOR de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350257_a_351586]