2,730 matches
-
în cel de-al Doilea Război Mondial, moment ce l-a găsit pe mareșalul Ion Antonescu la Piatra Neamț, a determinat trimiterea pe front a unităților militare din zonă. Evoluția ulterioară a evenimentelor, mai ales după străpungerea de către armata sovietică a fortificației Târgu Neamț-Pașcani, a făcut ca multe dintre localitățile aflate în estul orașului și județului să sufere mari distrugeri. Anii de după război și schimbarea regimului politic în 1947, au determinat o nouă etapă în evoluția istorică locală, în care se pot
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
Henric al V-lea. După ce Lothar a fost la rândul său ales ca rege al Germaniei în 1125, el a restituit Leiden și Rijnland comitatului de Olanda, care fuseseră în 1064 acordate episcopului de Utrecht (ulterior, în timpul domniei lui Dirk, fortificațiile de lemn ale Leidenului vor fi înlocuite printr-un castel de piatră). Dat fiind că Petronilla nu constata vreo abilitate sau ambiție deosebită din partea lui Dirk pe măsură ce acesta creștea, ea și-a continuat regența asupra acestuia, până când fiul ei favorit
Dirk al VI-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328676_a_330005]
-
s-a format în Evul Mediu, când au apărut primele biserici și catedrale romanești și apoi gotice în toată țara. Începând cu secolul al XVI-lea, au fost aduși în Danemarca arhitecți olandezi și flamanzi, la început pentru a îmbunătăți fortificațiile din țară, dar apoi din ce în ce mai mult pentru a construi castele și palate regale în stil renascentist. În secolul al XVII-lea, s-au construit mai multe clădiri impresionante în stil baroc, atât în Capitală cât și în provincie. Neoclasicismul francez
Danemarca () [Corola-website/Science/297801_a_299130]
-
au ajuns aici în octombrie 1097 și au asediat orașul aproape opt luni. În timpul asediului cruciații au reușit să respingă două încercări de despresurare ale musulmanilor conduși de Duqaq al Damascului și Ridwan al Alepului. Antiohia avea un sistem de fortificații atât de întins, încât efectivele cruciaților s-au dovedit insuficiente pentru încercuirea completă a orașului. De aceea, Antiohia putea fi aprovizionată cu o oarecare greutate. În timp ce asediul trena, a devenit din ce în ce mai evident că Bohemund voia să cucerească orașul pentru el
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
orașului în 1757. După a doua împărțire a Poloniei în 1793, orașul a făcut parte din Imperiul Rus, în care a fost capitala guberniei Podolia. Țarul Petru cel Mare, care a vizitat cetatea de două ori, a fost impresionat de fortificațiile acesteia. Unul dintre turnuri a fost folosit drept temniță pentru Ustîm Karmeliuk, un lider al țărănimii răsculate la începutul secolului al XIX-lea, care a reușit să evadeze de acolo de trei ori. În Camenița a locuit și bogatul Joseph
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
reformă proprietățile bisericii au fost preluate de coroana suedeză. În secolul 17 Suedia a devenit o mare putere europeană. În acest rol casa regală și magnații au început să investească în imaginea țării stimulând construcția de palate, castele, biserici și fortificații reprezentative. Stockholmul a fost locul în care acest efort a luat o intensă amploare, datorită în special reședinței regale și a procesului de centralizare a administrației. Regina Cristina a donat la începutul secolului 17 terenuri pe Riddarholmen unor înalți nobili
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
stat al Maltei. Deasupra scutului se găsește o coroană murală de aur sugerând un zid de apărare cu un rând de porți duble și cu opt turnuri de apărare, deși doar cinci dintre ele sunt vizibile. De fapt, zidul simbolizează fortificațiile Maltei, denotând existența sa îndelungată ca oraș stat. De o parte și de alta a scutului se găsesc două ramuri a două specii diferite de plante, ambele asociate cu Malta și ambele simboluri ale păcii, o ramură de măslin și
Stema Maltei () [Corola-website/Science/302802_a_304131]
-
asiatice nu erau implicați mai mult de 30 000 de indivizi, iar în cele germanice nu depășeau 100 000 de indivizi. Tehnic, imperiul stătea mai bine. Armurile grele au fost abandonate după domnia lui Valens, dar dețineau artilerie și construiau fortificații din piatră "castella", linii de castre și turnuri din cărămizi la frontiere, precum și valuri de pământ consolidate cu palisade. Totalul efectivelor române era de 250 000, insă armata era alcătuită în mare parte din germanici în ultimele secole de existență
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
Mică, având o pondere mai mare din perspectiva resurselor economice, militare și sub aspect spiritual. A fost denumit Constantinopol după numele fondatorului sau. Constantinopolul era un port la mare într-o poziție strategică, amplasat pe strâmtoarea Bosfor. Era protejat de fortificații ridicate, transformându-l într-un centru inexpugnabil. Constantinopolul era simbolic "Noua Romă", fiind edificat pe șapte coline, având 14 unități administrative, borna aurita, propriul forum, propriul senat, preluate după modelul Cetății Eterne, fiind un adevărat bastion al civilizației române. În timp ce
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
foștii conducători militari, episcopii sau căpeteniile germanice. În Imperiul Român de Răsărit, limba greacă era impusă treptat că limba vorbită de locuitori. Comerțul prosper a făcut că orașele să se dezvolte în continuare, fiind ferite de atacurile migratorilor. Aparat de fortificații, "Noua Romă" sau Constantinopolul a fost centrul unei culturi dinamice ce a rezistat încă un mileniu. Încă din perioada dinastiei iulio-claudiene, numele de "germani" a fost dat unor triburi care se înrudeau lingivistic și cultural cât și celor care nu
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
al X-lea, iar la o adâncime de 1,2-1,4 metri urme de ziduri din secolele al VII‑lea și al VIII-lea. În secolul al XI-lea, cneazul kievean Vladimir I (978-1015) a pus bazele unui sistem de fortificații din lemn și pământ) la frontierele de vest și sud ale statului său, pentru a proteja Rusia kieveană de invazia mongolilor. Aici s-a realizat o fortificație de lemn, pentru a apăra frontiera de sud-vest a Rusiei kievene, după ce aceasta
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
XI-lea, cneazul kievean Vladimir I (978-1015) a pus bazele unui sistem de fortificații din lemn și pământ) la frontierele de vest și sud ale statului său, pentru a proteja Rusia kieveană de invazia mongolilor. Aici s-a realizat o fortificație de lemn, pentru a apăra frontiera de sud-vest a Rusiei kievene, după ce aceasta ocupase teritoriile respective. Zona Hotinului a căpătat o importanță dominantă pentru partea de sud‑vest a Principatului Halici-Volînia (stat apărut după destrămarea statului kievean, datorită luptelor pentru
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
de sud‑vest a Principatului Halici-Volînia (stat apărut după destrămarea statului kievean, datorită luptelor pentru succesiune), aflându-se pe traseul unor importante drumuri comerciale, care legau Scandinavia și Kievul cu Podolia și cu coloniile genoveze și grecești de la Marea Neagră. Rolul fortificațiilor de peste râul Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe. Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
unor importante drumuri comerciale, care legau Scandinavia și Kievul cu Podolia și cu coloniile genoveze și grecești de la Marea Neagră. Rolul fortificațiilor de peste râul Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe. Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi era o fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe. Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi era o fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată de diferiți cuceritori și ulterior refăcută. La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia. În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul statului său. Ei au înlocuit fortificațiile din bârne cu un zid de piatră cu o grosime de o jumătate de metru (care pornea din locul unde este acum Turnul de Nord și continua spre sud, unde era reședința comandantului) și au săpat un șanț cu adâncimea
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir cel Mare al Poloniei (1333-1370) . În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, vasal al Regatului Ungariei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei. După altă sursă, fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul unor meșteri trimiși de cneazul Vytautas cel Mare (Witold) (1401-1430) al Lituaniei, cumnatul său, pe structura cetății anterioare, prin acoperirea acesteia cu pământ. Într-un
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
anul 1715, Hotinul este transformat în raia turcească în cadrul Imperiului Otoman, menținându-și acest statut până în 1812. După instalarea turcilor în cetate, ei au adus ingineri francezi care au reconstruit și lărgit cetatea, construind un al doilea brâu de ziduri, fortificația bastionară modernă, precum și băi turcești și o moschee. Turcii au folosit cetatea pe post de garnizoană a trupelor. O altă putere, Imperiul Țarist, a revendicat regiunea pentru ea în secolul al XVIII-lea. Rușii au asediat și cucerit cetatea în
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
de vest, cele din partea dinspre Nistru fiind mai subțiri. Pe unele porțiuni, zidurile sunt străpunse de metereze, mai puțin în partea dinspre râul Nistru. În interiorul cetății se află diverse construcții, dintre care menționăm: Din secolul al XVIII-lea datează o fortificație turcească bastionară, care înconjoară cetatea lui Ștefan cel Mare pe toate laturile. Fortificația are trei turnuri - două turnuri poartă, la sud și la vest și un turn în apropierea turnului de nord-vest al incintei ștefaniene, pe malul Nistrului - și șase
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
sunt străpunse de metereze, mai puțin în partea dinspre râul Nistru. În interiorul cetății se află diverse construcții, dintre care menționăm: Din secolul al XVIII-lea datează o fortificație turcească bastionară, care înconjoară cetatea lui Ștefan cel Mare pe toate laturile. Fortificația are trei turnuri - două turnuri poartă, la sud și la vest și un turn în apropierea turnului de nord-vest al incintei ștefaniene, pe malul Nistrului - și șase bastioane de artilerie. În incinta fortificației se află Biserica rusească Sf. Alexandru Nevski
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
lui Ștefan cel Mare pe toate laturile. Fortificația are trei turnuri - două turnuri poartă, la sud și la vest și un turn în apropierea turnului de nord-vest al incintei ștefaniene, pe malul Nistrului - și șase bastioane de artilerie. În incinta fortificației se află Biserica rusească Sf. Alexandru Nevski (construită în 1832) și ruinele unei geamii turcești (la sud). Cetatea Hotin a fost descrisă în mai multe opere literare care relatează anumite episoade istorice sau descriu această zonă. În lucrarea sa monografică
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
el în cartea sa, "Neamul românesc în Basarabia", astfel: Cetatea Hotinului a fost adesea folosită ca decor de desfășurare a filmărilor pentru mai multe producții cinematografice de capă și spadă. A reprezentat diferite castele franțuzești și englezești, locuri istorice și fortificații. Cetatea Hotinului a fost locul de filmare al multor filme rusești celebre: "Vipera" (1965), "Zakhar Berkut" (1971), "Săgeata lui Robin Hood" (1976), "D'Artagnan și cei trei muschetari" (1978), "Balada despre Viteazul Ivanhoe" (1983), "Săgeata neagră" (1985) și "Cetatea veche
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
a fost cel mai vechi grup, cel al „cazacilor de munte” (гребенские казаки "grebenskie kazaki"), care au ocupat ambele maluri ale râului, o zonă slab populată în acele timpuri. În perioada 1559 - 1571, Țaratul Rusiei a construit o serie de fortificații, care au fost ocupate mai apoi de cazacii independenți. În 1577, după ce cazacii de pe Volga au fost înfrânți de armatele moscovite, aceștia s-au împrăștiat. O parte a lor și-au întemeiat noi așezări în bazinul râului Terek. Voievodul Novosilțev
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
mai apoi de cazacii independenți. În 1577, după ce cazacii de pe Volga au fost înfrânți de armatele moscovite, aceștia s-au împrăștiat. O parte a lor și-au întemeiat noi așezări în bazinul râului Terek. Voievodul Novosilțev a construit o nouă fortificație în regiune, punând bazele astfel Armatei cazacilor de pe Terek. În 1584, și această fortificație a fost ocupată de cazaci, dintre care unii fuseseră recrutați în armata regelui georgian Simon. Pe de altă parte, un ataman al cazacilor de pe Don, Șadra
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
de armatele moscovite, aceștia s-au împrăștiat. O parte a lor și-au întemeiat noi așezări în bazinul râului Terek. Voievodul Novosilțev a construit o nouă fortificație în regiune, punând bazele astfel Armatei cazacilor de pe Terek. În 1584, și această fortificație a fost ocupată de cazaci, dintre care unii fuseseră recrutați în armata regelui georgian Simon. Pe de altă parte, un ataman al cazacilor de pe Don, Șadra, a condus un grup de trei sotnii de cazaci în teritoriile kumîkilor, unde a
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]