695 matches
-
ca după cutremur discută despre Kennedy. Cel mai tare discută madam Flory, asasina de câini. Despre Kennedy e voie să discuți, desper Eisenhower nu era voie, despre el se făceau caricaturi, Îl făcea Nell Cobar, „unchiul Sam” cu joben și frac și pantaloni vărgați și stătea pe o cruce dintr-un cimitir ruinat și devastat de bombe care nu mai știi dacă era Coreea, China, Cuba sau Zanzibar. Sunt multe țările lumii. Și multe, războaiele. Sunt multe și cimitirele, ruinate, devastate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
E dreptul tău. CHARLES: Mai du-te naibii (Iese și trîntește ușa dinspre celelalte încăperi; în același moment se aud bătăi în ușa de la intrare, Emma deschide; în prag Mefisto.) MEFISTO: Pot să intru? (Intră, e un slăbănog îmbrăcat în frac.) EMMA: Cine ești dumneata? MEFISTO (stă pe fotoliu, pune spada, aceeași din primele acte, lîngă el, acum se observă că este Ion din partea I și Toreadorul din partea a II-a): Pot să stau? EMMA: Te rog! Dar cine ești? MEFISTO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
în fotoliu, Emma își pilește unghiile. Se aude soneria, Emma își rectifică ținuta, aranjează cîteva obiecte, apoi deschide, intră un bărbat același cu Ion, Toreadorul, Hoțul etc. care-i oferă un mare buchet de flori.) BĂRBATUL: Omagiile mele! EMMA: În frac?! Vai, cîtă eleganță! Credeam că nu se mai obișnuiește! BĂRBATUL: Cum să nu? E un prilej special... EMMA: Știți... mă gîndeam că n-am făcut o impresie prea bună... BĂRBATUL: Cum se poate? EMMA: Știți, anunțul meu... Adevărul e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
sărite, un ziar, mai ales paginile de publicitate mică și mare și mai ales rubricile vînzări-cupărări o parte din lista din schița "Moșii tablă de materii". Lungimea momentului și textului la latitudinea regizorului. EFIMIȚA: Bragă... baloane... turtă dulce... lampioane... limonadă... fracuri, decorațiuni, decorați, donițe, menajerii, fluiere, ciubere, cimpoaie, copii, hîrdaie, bone, doici, artifiții, fotografii la minut, comedii, tombole, oale, steaguri, înghețată de vanilie, stambe, căni, biciclete, cai, vite, basmale...mătuși,unchi, veri, nepoate... icoane, bricege, săpun... lumînări, panglici, prescuri, grîu... căciuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
bagă în buzunar unele dintre ele, alese anume. Mai utilizează puțin din cosmeticele Efimiței, se privește apoi în oglindă mulțumit. În final își scoate mondirul și chipiul, apoi legătura de gît (cravata) și își montează guler tare, papion, îmbracă un frac și pune un joben (aflate la îndemînă undeva sau scoase dintr-o raniță adusă cu el). Își montează din segmente un baston, îi înșurubează o măciulie argintie. Cînd e gata, mărește lumina lămpii. Cei doi soți dorm adînc. 15. Rică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
un „tenor brizat“. În hol sunt „chestiuni bronzate“ și „păpuși de carbid“. În tavernă stă cu un „idol cultivat“ sau „c-o misă de categorie“ și are „grom la masă“. În timp ce cântă „demimondena“ și difuzează „hoparleoru“, mănâncă (servit de un „frac cu șervet la gât“) prăjituri, chifle, baclavale, „icre mate“ și bea „șampanie cu sorb lung“. Apoi dansează (în fiecare poezie!) fox, boston și „tango pe câmpuri/ Cu o negresă“. Undeva apare un „vamp dospit“. O bancă „stopează“. Deseori percepe timpul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
Încheiau tranzacții, acolo voiam eu să fiu. Și Milton se ținuse de cuvânt. Deși pulsul i-o luase razna, Îl lăsase pe șeful de sală să ne dea o masă lângă geam. Așa că iată-ne aici: un chelner Îmbrăcat În frac Îmi trage scaunul, iar tatăl meu, prea speriat ca să se așeze, Începe În schimb o lecție de istorie. Pentru ce studiem istoria? Ca să Înțelegem prezentul sau ca să-l evităm? Milton, cu tenul măsliniu făcându-i-se mai palid cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și totuși era foarte palid. Se uita În jos, la noi, cu cea mai sugestivă expresie de bântuit. Cu expresia pe care și-o lua când spunea povești cu fantome. Tânărul stăpân Împins de grădinar pe căi greșite. Băiatul În frac care se Înecase În fântână. Totul Îi era mort, În afara ochilor. Ochii Îi rămaseră fixați asupra noastră - pe picioarele goale ale Obiectului, Întinse În poala mea -, În timp ce chipul i se păstrase Îmbălsămat. Apoi această apariție vorbi: ― Lesbienelor! ― Ignoră-l pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
într-o epocă în care a fi un mare poet nu mai este, pur și simplu, posibil. Și, tocmai fiindcă nu mai era posibil, el l-a impersonal, așa cum odată Mateiu impersona un dandy de mult dispărut plimbîndu-se scorțos, în frac și ghetre, pe Podul Mogoșoaiei. Autor al unei poezii rescrise, Doinaș a fost până la moarte un mare poet retrăit, readus, nostalgic și melancolic, printre noi, ca să nu uităm noțiunile de mare poet și mare poezie. 113 Ultimul mare modernist Nichita
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
dacă ar fi avut și Bill aventuri cu cine ar fi dorit. La pauză holul operei și sălile erau pline cu bărbați de toate vârstele: tineri și vârstnici, tradiționaliști sau metrosexuali, intelectuali, oameni de afaceri, artiști, hipioți, bărbați Îmbrăcați În frac, jeanși sau costum și cravată. Toți erau interesanți În felul lor. Toți aveau poveștile lor de viață, visau să ajungă În locuri exotice sau erau conduși de pasiunile lor prin viață, motiv pentru care se trezeau dimineața și Înfruntau lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
el, înainte de-a-și da duhul, a văzut o lumină blajină risipindu-se prin frunzișul mestecenilor, o lumină din ce în ce mai intensă, reveria propriei lui nunți cu fata cu părul negru legat în coadă, așa de frumoși unul lângă altul, el în frac, ea într-o rochie ca spuma laptelui, radiind amândoi sub cântări pravoslavnice și cine știe cum ar fi fost dacă n-ar fi fost golul insipid al lui Souness și pianistul băutor, brutal, curvar și cartofor a primit din partea sorții ce merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
zis, văzuse și el filmu’. Să stau să se încalțe. Primu’!, zice Pipiță și o taie în jos pe scări, se aruncă pe balustradă, alunecă, bufnește îngrozitor, se dă iar pe balustradă, cade pe trepte, se ridică, înjură de morți, frac’su râde de se sparge, îl face prost, îi arată el cum te dai ca lumea pe balustradă, pe bune, Migu e artist, alunecă rapid, mai întâi pe burtă, apoi pe fund, aplauze, ceva?, mare lucru, îl îngână fra’su
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poveste. Nu, de fiecare dată văd un tip care aduce destul de bine cu Fred Astaire : talie Îngustă, picioare lungi și o bărbie ca bombeul unei cizme. CÎteodată, sînt chiar și Îmbrăcat ca Fred Astaire. În această scenă anume, sînt În frac, În picioare am ghetre, iar pe cap joben. Cu picioarele Încrucișate la glezne, mă aplec cu grație și-mi las greutatea pe un baston cu măciulie de argint. Vă e greu să stați atîta cu sprîncenele ridicate ? Uneori, cînd trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
chef să stea în casă. Într-o seară am văzut și o scenă greu de imaginat pe undeva prin România. Mă plimbam agale pe lângă un parc, când, prin fața mea au început să traverseze liniștiți strada, în amurg, bărbați îmbrăcați în frac sau în costume negre, cu papion, și femei în rochii de seară elegante, din mătase, satin sau mai știu eu ce. După ce traversau, intrau într-una din clădirile imense de vizavi, care avea pus deasupra porții un banner cu Crucea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
departe, pe o pajiște lenevită la marginea unui râu lat și lin, lucrat în sepia, c-un cer profilând o imensă catedrală gotică, la periferia străvezie a orașului, se agitau niște domni mărunți, cu barbișon și mustăți învolburate, îmbrăcați în frac, acoperiți cilindric de jobene fumurii, având printre dânșii pe însuși Otto von Guericke (să fi fost prin 1654?). Nu patru, ci opt perechi de iepe roaibe, înhămate complicat, cu harnașamente bătute-n diamante, se chinuiau să desprindă una de alta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
pe Felix în trăsură, fără ca acesta să știe unde îl duce. - Am o idee! explică Stănică în trăsură. Să văd. Stănică se dădu jos într-o stradă din jurul Lipscanilor, în fața unui restaurant cu înfățișare modestă, înăuntru însă chelnerii erau în frac, o sală întinsă cu mese, cu îngrijire așezate, se sfârșea printr-un fel de scenă, pe care se vedeau instrumentele mai voluminoase ale unei orchestre. În sală nu era nimeni, deși erau orele opt. Stănică împinse pe Felix pe o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din simbol un capitol de peratologie aplicată. Deocamdată mă văd obligat să-l povestesc neinspirat pe Cassirer. Am dormit prost și, spre ziuă, am avut un vis pregnant din care m-am sculat tulburat. Andrei, îmbrăcat în negru - parcă în frac? - și cu fular alb strălucitor (en magicien), mă anunța că urmează să moară; era jenat pentru noi, fâstâcit, dar totuși senin și jovial, pierzîndu-și teluricitatea și desprinzîndu-se grațios și lin. E opt fără un sfert când mă trezesc și ziua
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îi revăd, mă cotropește senzația de bunăstare interioară totală pe care mi-o dă cea mai proaspătă, mai egală, mai neobosită iubire a mea. vineri, 9 august Astăzi, trecând pe Boulevard Hausmann, în fața magazinului Lafayette văd cinci-șase inși îmbrăcați în frac, toți blonzi, cântând marșul din Aida, cu partiturile puse pe trepiedele aliniate la marginea trotuarului. E miezul zilei și sânt 30 de grade. Spectacolul unor oameni îmbrăcați în negru în plin soare, suflând de zor în alămurile strălucitoare, cu sudoarea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Mă apropii să-i văd mai bine. Pe o plăcuță fixată de bara orizontală a grilajului care desparte trotuarul de fluxul necontenit al mașinilor stă scris: Filarmonica din Novosibirsk. Siberia. Plec visător. Rușii își câștigă viața la Paris îmbrăcați în frac și cântând la trompetă Aida. Câteva sute de metri mai departe, postate în fața unui Monoprix, două maramureșence cu priviri umile te scutesc să împingi singur ușa magazinului. Până și în cerșetorie vindem cel mai necalificat produs: un simplu gest, simpla
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe ăsta l-am întâlnit, adăugă el arătând spre Lebedev, însă vezi că nu l-am îndrăgit. Treci pe la mine, prințe. O să te descalț de ghetrele astea, o să te-mbrac cu o blană de jder prima-ntâia; îți cos un frac prima-ntâia, o jiletcă albă ori cum o să vrei, buzunarele o să ți le umplu cu bani și... mergem amândoi la Nastasia Filippovna! Ce zici: vii sau nu? Ascultați-l, prințe Lev Nicolaevici! se băgă în discuție, sfătos și solemn, Lebedev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o chestiune importantă, servitorul, derutat, îl introduse alături, într-o încăpere mică de lângă anticamera cabinetului și-l predă unui alt om, care făcea dimineața aici de serviciu și-i anunța generalului pe musafiri. Acest al doilea lacheu era îmbrăcat în frac, avea mai mult de patruzeci de ani, o fizionomie preocupată și, fiind ușierul special al cabinetului, cel care-l anunța pe Excelența Sa când venea cineva în audiență, își cunoștea foarte bine valoarea. — Așteptați puțin în anticameră, iar legăturica lăsați-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o voce sonoră, care răsuna dindărătul celor care-i înconjuraseră pe prinț și pe Nastasia Filippovna, deplasă, ca să zicem așa, mulțimea și o despică în două. În fața Nastasiei Filippovna își făcu apariția capul familiei, generalul Ivolghin în persoană. Era în frac, cu un plastron curat; mustățile îi erau proaspăt cănite... Ganea n-o mai putea suporta și pe asta. Cu o vanitate și un amor propriu împinse până la exacerbare, până la ipohondrie, căutând în decursul acestor două luni măcar un punct pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de uimit, atât de stupefiat, încât uitase cu desăvârșire de posibilitatea intrării lui Ardalion Alexandrovici în scenă și nu luase nici un fel de măsuri. Și iată-l pe general aici, de față cu toată lumea, ba încă ferchezuit solemn și în frac, iar toate astea se întâmplă tocmai în momentul când Nastasia Filippovna „nu caută decât prilejul de a-l împroșca pe el și pe ai lui cu batjocuri“. (De asta era convins.) Însă, la drept vorbind, ce altă semnificație poate avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asemenea ultimă încercare neașteptată. Spectatorii se împărțiseră în două grupuri și el rămăsese față în față cu Nastasia Filippovna, la trei pași de ea. Femeia stătea chiar lângă șemineu și aștepta, țintuindu-l cu privirea ei arzătoare, sfredelitoare. Ganea, în frac, cu pălăria și mănușile în mâini, stătea în fața ei tăcut, fără să-i răspundă, privind flăcările cu brațele încrucișate. Un zâmbet smintit rătăcea pe fața lui albă ca varul. Ce-i drept, nu-și putea lua ochii de la pachetul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să înceapă. Îndată, îndată, îndată... ca viforul! Și Lebedev dispăru iute din cameră. Uluit, prințul se uită la fată, la băiat și la cel întins pe canapea; toți râdeau. Izbucni în râs și prințul. — S-a dus să-și îmbrace fracul, zise băiatul. — Ce rău îmi pare, dădu iarăși prințul să înceapă. Și eu care era cât pe ce să cred... spuneți-mi, nu cumva... Credeți că-i beat? strigă vocea de pe canapea. E treaz de-a binelea! Să tot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]