1,190 matches
-
văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu o mână prin părul răvășit: — Flavia e moartă! anunță. Au ucis-o. Sunt deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta din curte și trase imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără să mai aștepte aprobarea stăpânei, ieși și ordonă servitorilor care încă mai păzeau mai departe marea poartă rezervată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să mai aștepte aprobarea stăpânei, ieși și ordonă servitorilor care încă mai păzeau mai departe marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în pripă. După ce și ultimii servitori se strecurară prin deschizătura strâmtă, Clemantius le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și înspăimântat. Nimeni, însă, nu-l amenința. Sub presiunea loviturilor din poartă, prezența sa părea acum să trezească numai oroare fugarilor, care făcuseră gol în jurul lui și căutau la el pe sub sprâncene, evitând să-i întâlnească privirea piezișă, chiar amenințătoare, acum că simțea că i se apropie din clipă în clipă eliberarea. La intrare, însă, loviturile se răriră, începeau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai bine, se urcă pe două trepte ale unei scări strâmte din piatră, ce ducea la etajul superior și de acolo la o terasă ce ținea loc de acoperiș. Hippolita urcă, la rândul ei, și îi veni alături, dominând mulțimea fugarilor cu o privire vie, dar atentă. Printre ei, recunoscu invitații, pe servii lor și o parte din slujitorii din casă. Ceilalți erau pentru ea necunoscuți cu toții; era vorba, probabil, de oameni care în diverse moduri îi aparțineau: sclavi agricoli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
purtau răni primite în luptă; printre ele erau și copii. Fără să mai aștepte întrebările pe care el ezita să le pună, Rutilius răspunse: — Aici - făcu un gest cu mâna către spectacolul dezolant ce-l oferea piața - îi ținem pe fugari și îi îngrijim pe răniți în luptă și chiar și pe bolnavi... Avem mulți și nu toți rezistă. Traversând în lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se înălțau din bivuacurile unde se adăpostea mulțimea îndurerată și înspăimântată. — Vezi toți oamenii aceia? îl întrebă, fără să-i lase brațul și strângând cu cealaltă mână crucea simplă de lemn ce îi atârna a gât. Mulți dintre ei sunt fugari care au scăpat de pe câmp și și-au găsit refugiu în oraș; cei mai mulți, însă, sunt cetățeni din Aureliana: le e frică să stea în casele lor, de teamă că, dintr-o clipă în alta, o să-i vadă pe huni năvălind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum în fața adversarului, inunda tabăra dușmană și își încheia devastările, Sebastianus își întoarse privirea spre sud-est, în câmpie, unde începeau să se zărească primele unități de infanterie. Distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinicii într-un viguros contraatac, însă Balamber, văzând cât erau de epuizați oamenii săi și caii lor, nu-l urmă și își purtă ceea ce mai rămăsese din unitatea sa dincolo de bariera carelor, unde oamenii lui se contopiră imediat cu masa fugarilor. Intrând în tabăra imensă, își făcu cu greu loc prin tumultul mulțimii formate din mii de războinici ce ajunseseră deja acolo, venind din diferite puncte ale câmpului de luptă. Ostrogoții țineau privirea plecată, ca niște câini bătuți, iar când cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Jilava...!! O perioadă de timp, arestul miliției devenise neâncăpător datorită tinerilor arestați ce Încercau să treacă fraudulos granița Jugoslaviei...! Arestații erau aruncați În celulă bătuți și Înfometați, erau scoși la cercetări de câteva ori În timpul zilei În timp ce În cursul nopții fugarii erau maltratați cu mijloace de tortură sofistificate Încât sărmanii urlau de durere cerând ajutor...! O parte din tinerii arestați ce trecuseră temporar prin celula lui Tony Pavone, vorbeau puțin, suficient de timorați, trăind coșmarul Încercării nereușite. Nu se știe din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
evadeze...! Dar În ce fel...? Să treacă clandestin frontiera Jugoslavă, riscul era enorm. Unii ce Încercau să evadeze trecând Dunărea Înot, pur și simplu era sfârtecați de elicea vaselor de patrulare, În hazul grănicerilor Îndobitociți ce primeau recompensă pentru fiecare fugar omorât...!! În ce privește unii ce Încercau să escaladeze frontiera Jugoslavă pe uscat erau mitraliați fără avertisment ca apoi să fie azvâliți În gropi comune unde cu ajutorul acidului sulfuric Încercau pierderea oricărei urme a mârșeviei comise...!! De multe ori luase În calcul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de șef pe cineva din afară ? — Cred că ne Împrăștiem. — De ce? — Liderii Asociației au avut necazuri cu șeful care a murit... pentru că minorii sînt ușor de reperat... Puștii fug de acasă și formează bande de huligani care sug sîngele altor fugari. Odată ce sînt descoperiți, poliția e pe urmele lor... și nu mai e nimic de făcut. Puști care fug de acasă... Mă străfulgeră o idee care lăsă unde de șoc În urma ei... Dacă fratele fusese șeful unei organizații care amăgea băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nemuro, sînt doar niște fleacuri care mă fac să mă simt și mai rușinat. Nu i-am răspuns. VÎrtejurile de oameni erau Îmboldite de ținte nevăzute sub cerul Întunecat, În noapte... neonul prinse să ofteze... o sărbătoare a Întunericului pentru fugari prefăcuți care, oricît și-ar calcula viteza, tot n-ar reuși să se Îndepărteze cu mai mult de trei metri de străinii pe care nu-i cunosc... exerciții simulate pentru festivalul etern ce se repetă În fiecare seară. Am pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu două. — Fie. Dar spui că a trecut chiar pe lîngă tine. — Da... cam așa... Ce nu-ți convine iar ? — Depinde cum privești problema... Deci fiecare se stabilește pe la casa lui și ar trebui să-i prindem cu lanțul pe fugari și să-i aducem acasă. Și pe ce bază, mă rog? Cine are dreptul să se amestece În viața altora, Împotriva voinței lor ?... Pleci dintr-un loc, dar ești obligat să te stabilești În altul, chiar fără voia ta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
recuze de la civilizația modernă. „Visul lui Sadoveanu este al unui om armonios într-o lume armonioasă“, ne arată Nicolae Manolescu. În primul rând, dispersia de societate, retragerea la marginea ei, mai exact în natură, acolo unde pădurarii, vânătorii, pescarii și fugarii își trăiesc pe deplin libertatea naturală și neconstrângerea socială. Urmează un ideatic univers țărănesc, un tip de societate arhaică, simulacru ce reface așa-zisul paradis social pierdut, și, al treilea model de existență alternativă, livrescul pur. Se observă ușor cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
voiau să se năpustească peste mort, pe lângă răchită, spre huceagurile apropiate ale Moldovei. Dar din toate părțile deodată, scurt, izvorâră oamenii întinzând cu brațe tari toporâștele; coasele încovoiate fulgerară în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
năvală asupra barbatului. Sare și femeia, și apucă ea baltagul ciobanului și trage-n capul vornicului. Ce-a mai fost nu știu. L-au omorât. Au lăsat căruța și mortul acolo și ei au fugit. Au umblat ei așa ca fugari două săptămâni, pe urmă i-a prins stăpânirea într-o colibă în colo, la munte, subt o poală de codru. Ș-apoi a fost judecată aici, în târg. Întăi cercetare. La cercetare eram și eu, că făceam o leacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a scăpat de undeva... de la ocnă. Boierul a cunoscut că este om străin pe moșia lui. L-a zărit chiar în vârful girezii și între păpușoaie, dar l-a lăsat în pace. Jandarmii parcă dau vreodată pe aici? Și pe fugar dacă nu-l lași în pace, îl superi și-ți poate da foc grâului, ori îți sare în spate într-o vălcea... Așa a venit boieru-ntr-o sară aici în perdea și l-a găsit... și l-a îmblânzit cu vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unii spre Tor, la miazăzi de Sinai, unde aerul este sănătos, alții în direcția oazelor, alții de asemenea spre Egiptul de Sus, dacă aveau acolo o reședință. Nenumărate ambarcațiuni s-au încrucișat curând cu noi, ca niște jalnici ciorchini de fugari. Ar fi fost o nesăbuință să merg mai departe înainte de a cunoaște întinderea răului. Am acostat așadar la malul dispre răsărit, într-un loc pustiu, hotărâți să stăm acolo cât va fi nevoie, luându-ne hrana din mărfurile transportate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fel faptele lui afectaseră rudenia noastră. S-a întunecat la chip. — La Fès, eram pentru ei un chin. Aici, voi fi ocrotitorul lor. O săptămână mai târziu, eram cu toții la Jijil. Rămășițele familiei mele erau adunate la un loc, zece fugari sub acoperișul unui corsar. Cu toate astea, îmi aduc aminte de acele momente ca de o clipă de fericire rară, pe care aș fi prelungit-o din toată inima. ANUL MARELUI TURC 922 de la hegira (5 februarie 1516 23 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pot să mă apăr pe mine, și dacă nu ar fi Lurr - mângâie câinele, care se întinsese din nou la picioarele sale -, nu cred că aș avea curajul să străbat pădurile astea. Un om ca mine nu poate apăra un fugar, înțelegi? — Ești laș? — Poate. Era obișnuit să i se spună că e laș; nu era ca Antonius Primus, fratele său cel curajos, care disprețuia primejdiile cel puțin la fel de mult ca Julius Civilis. Antonius era neînfricat în bătălie, imbatabil în luptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
totul pierdut. După cîteva zile, cînd s-a aflat că Julián dispăruse, s-a dezlănțuit iadul pe pămînt. Don Ricardo Aldaya făcea spume la gură. A pus aproape tot departamentul de poliție să-l caute și să-l captureze pe fugar, Însă fără succes. Atunci l-a acuzat pe pălărier că sabotase planul asupra căruia căzuseră de acord și l-a amenințat cu ruina absolută. Pălărierul, care nu Înțelegea nimic, a acuzat-o la rîndul lui pe nevastă-sa, Sophie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
s-au privit În lumina vîscoasă a cafenelei, captivați de vraja timpului. Ultima oară cînd se văzuseră la față aveau jumătate din anii pe care Îi aveau acum. Se despărțiseră copii, iar acum viața Îi Înapoia unuia din ei un fugar, iar celuilalt un muribund. Amîndoi se Întrebau dacă de vină fuseseră cărțile de joc pe care viața le servise sau felul În care ei le jucaseră. Niciodată nu ți-am mulțumit pentru tot ce ai făcut pentru mine În toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dar apoi, porțile s-au închis și el a rămas închis între zidurile fortăreții. O vreme groaza pe care o inspira a pus oamenii pe fugă, dar când s-a aflat că prea puțini dintre oștenii săi erau cu el, fugarii s-u întors și l-au împresurat. Se părea că i-a sunat sfârșitul, dar iată că a fost salvat tocmai de ceea ce amenința să-l nimicească. Soldații Angelicăi, înaintând din toate părțile, au părăsit meterezele, iar oștirea lui Agrican
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]