530 matches
-
timpul liber pictînd. Aceste imagini sînt reproduse într-un album în prefața căruia se anunță: "Sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, muncitorii și țăranii țării au pornit să construiască o viață bazată pe o ordine socială egalitară. Pe tot întinsul țării fumegă coșurile zecilor și sutelor de noi întreprinderi industriale. Bogățiile ascunse în adîncurile pămîntului sînt transformate, prin elanul creator și îndemînarea muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor, într-o adevărată bogăție: în mașini și unelte, în edificii publice și mărfuri de larg consum
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
situată pe una din „străzile subțiri căzând perpendicular pe Lipscani” (adică în perimetrul oficierilor mateine), undeva la periferie, într-o zonă cu grădini, fără case, doar cu o cocioabă, într-un spațiu înconjurat cu un gard înalt de lut, ce fumegă sub viscol. Cocioaba cu pereți dărâmați se dovedește, la o privire mai atentă, a fi citadelă și, intrând în ea, oaspeții văd scânteind pe un perete, de pe care se ridică o perdea, „în lucrătură de aur, icoane vechi, inscripții slave
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
melancolia binecuvântată; până și moartea este o bucurie, în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg la care rănile fumegă lumină; "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
melancolia binecuvântată; până și moartea este o bucurie în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg, la care rănile fumegă lumină, "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neliniște, pentru că, așa cum moartea constituie sfârșitul unui ciclu, și înflorirea, ajunsă la apogeu, marchează declinul, deci începutul morții: Iarăși cădem într-un blestem de înflorire,/ iarăși alunecă părinții înapoi". Natura intră într-o anumită tensiune, un foșnet material de aprindere fumegă în "Tulburele de decembrie", "Tulburele de aprilie", în "Tulburele de mai", în "Tulburele de etern". Fără cenzuri interioare, poemul "Infernul" se desfășoară patetic, într-o aglomerare de strofe alambicate. Infernul îl descoperim la nivelul contingentului și mai ales ancorat în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
speranță. Insatisfacțiile, complexele, reticențele, i-au alterat felul de a o privi. De aci ironia cvasipermanentă cu care vorbește despre ea. Și tot de aci figura uneori caricaturală („Amorul, hidos ca un satir”)12), alteori penibilă a „amorului”: „Carbonizat, amorul fumega -”13). Adică, după ce arsese, trăgea să moară. E adevărat, în „Poemă în oglindă”, există versul (care - semn de insistență - se repetă) „Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare”14). Dar, comparația cu alte contexte arată că „roză” e, în acest
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
văzut de Gala Galaction într-un „sicriu de bronz”.(Jurnal, I, ediția. cit., p. 219) în poezie, „sicriele de plumb”, „de aramă” intră odată cu Bacovia. Le-am mai găsit la A. Agapus, unul din tovarășii săi de boemă ieșeană: „Și fumegă psalmi în altare,/ Și tronuri divine se sfarmă./ Pe soclii morți se ridică,/ Sicriul de plumb al uitării”. (Spre Ideal..., Tipografia Societății „Neamul Romînesc”, 1912, p. 6) Și: „Se înfășur învinșii grămadă,/ Sicriul de-aramă al morții”. (Ibidem, p. 8
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
însă într-o manieră specifică: "Toate sălășluiesc în adâncul/ sufletului nostru// cel ce prieten sieși nu poate să fie/ în zadar caută prietenia// cel fără Dumnezeu/ în zadar îl caută aiurea// lumea e paradisul./ de infernul din mine ochii mei fumegă". Inclusiv în alteritate, acest purtător al infernului indiscutabil nu caută altceva decât mijlocul de a se defini. Și în poezia lui Ioanid Romanescu funcționează celebra propoziție a lui Martin Buber, după care omul accede la Eu prin Tu. Perceperea și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
privilegiat al bătrînilor: "Respectul bătrîneții este un cult în patria noastră." De aici, în sfîrșit, și idealul clar definit al unei societăți religioase în care cultul Ființei supreme și recunoașterea nemuririi sufletului se află într-o comuniune totală: "Tămîia va fumega zi și noapte în templele publice și va fi întreținută timp de douăzeci și patru de ore, rînd pe rînd de bătrînii în vîrstă de șaizeci de ani..." Un curios paradox face totuși ca acele virtuți ale curajului și fidelității, ale goliciunii
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
un comentariu (insistînd pe similaritatea contextuală a evenimentelor), dar și de comparații elocvente ("precum un foc mocnit"). (67) Un abur călduț și ușor încă adăsta din zori, mai îndesit în crîngul care-l deșira în nenumărate ruguri fără flăcări ce fumegau precum un foc mocnit. Fumul urca acoperind coroanele copacilor învecinați; dantelăria lui ascundea mulțimea frunzelor de toamnă, umede, lucioase, mîngîiate ici, colo, de degetele soarelui ce căutau să atingă pămîntul și le făceau să strălucească precum niște ducați de aur
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
petiție: România Școala primară de băieți no. VII Sucursala no. 1 No.18 Iassii, 1870, oct 31 Domnule primariu, La menționata școală urmând necesitate de construirea din nou a tuturor sobelor, care, fiind foarte vechi, nu se pot încălzi și fumegă cumplit, de reparațiunea zaplazului, care este căzut și parte aproape de a căde, de cârpirea acoperământului caselor pe unde plouă etc. , subsemnatul, conform art. 71 din regulament, cu tot respectul aduce aceasta la cunoștința d-voastră, d-le primariu, rugându-vă
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
68, Pliniu cel Bătrîn care-i însoțea pe legionari, scrie că a găsit 4000 de eseni pe care militarii nu i-au luat în sabie, dova- dă clară că ei nu erau de același neam cu ivriții și nu le fumegau fără încetare hor-nurile numai revelații și conspirații împotriva neamului omenesc. Existența lor în Palestina va dăinui pînă în secolul Vl, fiind amintiți de mai mul-te ori cu numele de besi, adică geții din sudul Bessarabiei și Dobrogei, avînt pro-priile
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
unor populații din nordul Europei care l-a supărat rău pe Iahwe. Ieronim spune că Gog și neamul Magog erau geții și sciții dar în Mișna lor scrie că Magog era Gitia, deci acest neam odios și criminal de tîrîturi, fumega numai vedenii, tîmpenii, revelații și conspirații pentru a distruge neamurile sciților și geților cu religia lor monoteistă ce avea în frunte pe Gog sau Domnul. Ceva asemănător ne-au clocit pe la mijlocul secolului XlX, de data asta mozaicii cazari sau jidanii
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
s-a întărit; de Cel ce a zidit cerul și a pus înălțimilor hotar și văilor măsură; de Cel ce a pus nisipul hotar mării și în apă mare cărare tare; de Cel ce Se atinge de munți și ei fumegă; de Cel ce Se îmbracă cu lumina ca și cu o haină; de Cel ce a întins cerul ca un cort; de Cel ce a acoperit cu ape înălțimile lui; de Cel ce a așezat pământul pe temeliile lui și
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
pămînt? CE POSIBILE ȘI CE IMPOSIBILE TRANSMIT PĂRINȚII COPIILOR LOR? E învălmășeala de la sfîrșit. Pleacă și ultimele mașini, jeepuri, camioane, mitraliere automate, luînd în fuga lor ultimii soldați. Curtea imensă rămîne goală; cîteva pale de foc, cartoane și mobile care fumegă. Liniștea învăluitoare e înlocuită încetul cu încetul de scîrțîituri. Apar din toate părțile morți-vii în costume dungate. Bărbați și femei. După plecarea torționarilor, prizonierii se tîrăsc, fiecare cum poate, către ieșirea din lagăr. Mulți sunt ajutați de un vecin de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Apoi, tot din cărți răsar Tennessee Williams, Bertrand Russell, Truman Capote, DH Lawrence, cu toții despărțiți doar de timp pentru că, altfel, în Sicilia, nimic nu-i desparte. Apoi, câteodată, câte un fior de neliniște. Și acela amestecat. E din pricina Etnei care fumegă din timp în timp sau din cauza vestelor antiglonț ale polițiștilor din Palermo. Până la urmă, ăsta e tot farmecul în Sicilia: să nu mai cauți înțelesuri sau să le lași să vină către tine și să nu mai încerci să le
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
unde și-o fi petrecut noaptea. - Am să vin, mulțumesc. Chiar mâine, dacă nu te deranjez. A aruncat departe mucul țigării aproape terminate, cu o mișcare a arătătorului sub degetul mare, și s-a uitat Îndelung cum acesta continua să fumege În țărână. Apoi a băut nițică bere și s-a șters la gură cu dosul palmei. — Mai Îngăduie-mi o Întrebare, a zis.Știi, oare, de ce omul Îi torturează și-i ucide pe cei din aceeași specie cu el? În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Spre locuințele lacustre... și viziunea apocaliptică a unei ploi negre, de cărbune: Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru... Vibrau scântei de vis... noian de nergu, Carbonizat, amorul fumega Parfum de pene arse, și ploua... Negru, numai noian de negru. Bacovia și-a creat un stil al pateticului, o varietate de satanism, cu punctul de plecare în Rollinat și în Edgar Poe. El stă singur în cavou, privind sicriele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui Dumnezeu, care alege lucrurile slabe din lume pentru a-i descumpăni pe cei puternici (cf. 1Cor 1,27), a doborât nu doar o mie, ci mai multe mii de filisteni, cu ajutorul Celui care atinge munții și îi face să fumege (cf. Ps 103,32), și a dat umilința spiritului celor care înainte slujeau necurățiilor trupului. Murind pentru vicii și trăind pentru Dumnezeu, nu pentru ei înșiși, din moment ce partea cea mai rea a fost dată pieirii, din aceeași falcă (cf. Jud
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ratarea”, „eternul exilat”, „culmile și prăbușirea”. Dacă autorul izbutește mai puțin în factura titaniană a unui Arghezi blasfemiator, trubadurul din el cere să fie recitit în șoaptă; lângă ibricul de aramă care bolborosește basme bătrâne și amărui, cana de cafea „fumegă domoală”: „O sorb și gându-mi pleacă și-ncepe să colinde./ Aprind înc-o țigară și fumeg lângă ea./ Și-o beau pe îndelete, să țină cât cuprinde./ Ca Timpul ce în palmă mă ține și mă bea.” Muzica versului folcloric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
Arghezi blasfemiator, trubadurul din el cere să fie recitit în șoaptă; lângă ibricul de aramă care bolborosește basme bătrâne și amărui, cana de cafea „fumegă domoală”: „O sorb și gându-mi pleacă și-ncepe să colinde./ Aprind înc-o țigară și fumeg lângă ea./ Și-o beau pe îndelete, să țină cât cuprinde./ Ca Timpul ce în palmă mă ține și mă bea.” Muzica versului folcloric este persistentă, ca în Vânzătoarea de iluzii: „Sta desculță arcuind/ Șolduri dulci ca un colind / Pe sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
șărpuiește d-a lungul În tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. CÎnd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, CÎnd undele-i muginde se nalță spumegînd, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată. Pe fieșicare stîncă te vede-amerințînd. Și cînd fumegă munții, vulcanul cînd turbează, CÎnd flăcări rotitoare pînă la ceruri zbor, CÎnd tremură pămîntul, văzduhul schinteiază, Al meu suflet te vede În orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea Întărîtată, munții ce fumegă, vulcanii În turbare, văzduhul spintecat de flăcări și alte locuri și lucruri rele, Într-o corespondență curioasă cu forțele mari ale universului. În intuiția acestor legături secrete, Heliade arată că a deprins lecția romanticilor. Cel puțin teoretic. Este Încă departe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se deschide din nou spre universul dinafară. Devine vast și misterios. În muntele rîpos, Într-o peșteră, se află palatul patinați/or luminat de o „flacără misterică”. Peisajul este tenebros alpin: rîpe sălbatice, „turburoase unde”, vuiet de prigori, nori ce fumegă, lună „gălbenindă”, duhuri neguroase, schelete etc. Locul mesei din Legende l-a luat aici peștera stîncilor alpice: loc de refugiu, sălașul duhurilor rele, spațiul infernalelor comploturi. Aici ascunde zmeul pe fia de Împărat pe care a răpit-o. Făt-Frumos este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din preajma regiunii cu bălți și friguri, de pe lângă Oltenița, În căruțe sau În car cu boi. În vara lui ’49, În ploioasa lună iulie, am bătut drumurile dintre Teregova și Rusca, Într-o brișcă descoperită, sub ploaia măruntă care făcea să fumege spinările cailor. Numaidecât după aceea, când se prășea porumbul, goneam În mașini prăfuite prin părțile oltene dinspre Dunăre, văzând cum se Încheagă, În luptă, primele gospodării colective. Apoi, pe un camion cu materiale de construcție, am ajuns la Slobozia Mândra
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]