18,328 matches
-
a sublinia deosebirea evreului, este legată și obligatoria, o vreme, purtare a stelei galbene în chip de stigmat și la noi în vara lui 1941. Dar aceste stigmate vestimentare erau frecvente în Evul Mediu, cînd era folosită și pălăria țuguiată galbenă (judenhut). Cînd se trece la analiza portretului profesional al evreului, așa cum îl fixează literatura populară și cultă, e pomenit clișeul despre evreul negustor, meseriaș, cămătar și cîrciumar. Aceste clișee mentale echivalate, adesea, de chipul evreului real au creat o întreagă
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
lumea a rămas în esență neschimbată: "Perversitatea plumbului secret/ dorit în fiecare dimineață/ vertebrele pe care le devoră/ incandescența dinților iubirii/ leșinul neuronilor pe stradă/ micronul de otravă palpitând/ în centrul fiecărei inimi" (Plumbul secret) sau "noiembrie peisaj industrial/ culoarea galbenă a feței/ Se scurge murdară în praf/ Sub muzica motoarelor și ploi acide/ picioare și mâini/ membre de scrum alergând /.../ somnul acestui anotimp/ șterge orașul desenat în cretă/ deasupra orizontului spasmodic" (Noiembrie). Nimic nu mai e natural. Simulacrele au cuprins
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
bulevard" (Taxiul cu caroserie de gheață). Nici măcar iubirea nu rezistă, creează spații largi în jur, își desfigurează ritualurile, înstrăinează într-o lume ale cărei elemente își contaminează continuu compozițiile (an)organice: "eu și tu ardem cu flacără lentă./ în sticla galbenă a ficțiunii/ în paturile delirante și acide/ până când pielea ni se acoperă/ cu stele negre de carbon" (Eu și tu). Un debut interesant, original și mult promițător. Cristian Sturza - Insomnia, Editura Cartea Românească, București, 2000, Colecția "Debut", 48 p., preț
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
copie chipul/ copacii negri atârnă de cer aidoma unor/ nervi uriași răsfrânți peste patrie (sic)" (Fragii negri) sau "lunec din întâmplare prin lume purtând pe brațe/ cămașa plină de sare./ încerc să-mi întorc capul dar de sub coaste/ o flacără galbenă se înalță plutind./ se bucură sângele meu/ noaptea-mi coboară prin carne..." (Nopți lungi). Poezia lui Radu Florescu este, de fapt, o continuă ipostaziere a acelorași stări de frică și neliniște a "sângelui" ("larma sângelui" este o expresie reluată de
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
defileu fără margini" (dîra de miere și sînge plutește între cer și pămînt). Însăși singurătatea, acea teribilă măcinare de sine a adultului, dobîndește un portret feeric, compus din exotisme, aidoma unui tablou al lui Rousseau le Douanier: ,,singur cern gînduri galbene ca nisipul/ mănînc plictisit noapte cu zahăr/ telefonul alături ca o prepeliță moartă/ pe cărți au răsărit boababi/ șerți roșii se-ncolăcesc pe pereți/ moartea ageră e la colțul pleoapelor/ mîna licăre ca o lampă cu gaz pe pătura transparentă
Un postavangardist (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15674_a_16999]
-
ori de cîte ori o vedea pe capul unui adult i se părea că simbolizează tot ceea ce detesta mai intens în legătură cu America, mai mult chiar decît mutra lui Mickey Mouse, ultimele reclame la Coca-Cola sau hoardele de uriașe "M"-uri galbene care tocmai în această perioadă începuseră să se împrăștie prin Anglia ca un virus scăpat de sub control. Colac peste pupăză, Kingsley își pusese șepcuța cu cozorocul la spate. Abia acesta era, fără îndoială, semnul suprem al imbecilității. Pentru Terry nici
Jonathan Coe - Casa somnului by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/15650_a_16975]
-
persoanei lui, din care nu-mi scapă nimic. Și văd: peste uimitoarea cămașă se încrucișează o vestă verde, de stofă aspră, o jiletcă de vînător, croită din ceea ce ei numesc jägersstoff. Această jiletcă verde e butonată cu colți de animal, galbeni, ascuțiți, fioroși. Nu știu cărei fiare au aparținut. Va trebui să întreb. Dar, fără să vreau, găsesc că această podoabă de dentist e respingătoare. Astfel îmbumbată, jiletca prăzulie e încinsă cu o uluitoare centură care dezvăluie pasiunea pentru avuții palpabile și sunătoare
Martha Bibescu în 1938 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15748_a_17073]
-
de roci vulcanice, marea eternă, casa văruită în alb până la brâul de cărămizi, de la ferestrele căreia se zăreau, în nopțile fără vânt, razele luminoase ale farurilor din Africa. Explorând cu tata adâncurile încremenite din jurul insulei descoperiserăm un șir de torpile galbene, împotmolite de pe vremea ultimului război; recuperaserăm o amforă grecească de aproape un metru, cu ghirlande pietrificate, pe fundul căreia zăcea drojdia unui vin străvechi și otrăvitor, și ne scăldaserăm într-o baltă aburindă ale cărei ape erau atât de dense
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
final și stabil, un reziduu ce supraviețuiește dezintegrării și, ca un precipitat, cade la fund, acesta e plumbul"... Prin urmare, "partitura" bacoviană, una a zgomotelor (e și remarca lui Alexandru George), se desparte de melosul simbolist. Încă o dată, autorul Scînteilor galbene se îndepărtează de "poza" simbolistă în care a fost încercuit. "Bacovia, afirmă Daniel Dimitriu, nu are forță, abilitate, capacitate de invenție. Tot timpul pare a reproduce ceea ce scriau simboliștii, a fotografia decorul tîrgului, al mahalalei în care a trăit, a
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
în mineral". Daniel Dimitriu precizează: Distrugerea vieții înseamnă reificare, dar și lichefiere, pulverizare a acesteia în vid. Acel proces al mineralizării s-a declanșat chiar de la început. Bineînțeles, el se accentuează pe parcurs, devenind o realitate mascată, subînțeleasă. În Scîntei galbene, de pildă, "Verdele crud", mugurul "alb, și roz, și pur" sînt ca niște oase în deșert, într-un spațiu sufocat de artefacte, de construcții, de asfaltul din tîrg, spațiu în care forfotește o lume, o gloată agonică. Avem aici o
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
este Henrietta Eminescu (așa semnează, deși ea era, de fapt, o Eminovici), una a Veronicăi către sora poetului și două ale ei către Maiorescu, în care îl ruga să intervină pe lîngă poet să-i înapoieze cei o sută de galbeni împrumutați (scrisorile sînt din noiembrie 1880). Dar, cum spuneam, cele mai importante documente sînt legate de boala poetului. Așa e scrisoarea lui Const. Simțion, prietenul poetului, către Maiorescu, aflat în străinătate, din iulie 1883. În această scrisoare, niciodată publicată pînă
Documente inedite Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16231_a_17556]
-
lor schematice, sînt nu numai prezențe anacronice ca existență, obtuze ca mentalitate și primitive ca acțiune, ci și profund inculte și incapabile de percepții reale. Tricolorul lui Matei Câlția, acea splendidă juxtapunere pe orizontală a celor trei culori primare, roșu, galben și albastru, acel însemn al demnității naționale, întinat acum prin asocierea lui cu stema Ungariei, este, nici mai mult, dar nici mai puțin, decît... steagul Budapestei. Al nostru, mărețul nostru tricolor care ne-a purtat în tot felul de biruințe
Victimele tricolorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16262_a_17587]
-
să rodească singur" (Întregul). În acest cadru al existenței fărîmițate, singurul mod pozitiv de ființare e contemplația ce include recunoașterea unui Autor incognoscibil al tuturor celor date, reprezentînd însă, vai, un atentat la conștiința de creator a artistului: "Nici pomii galbeni, nici pomii roșii,/ Nici pomii verzi,/ Și nici ideile repetate la nesfîrșit ale mierlelor,/ Asemenea stucaturilor repetate/ De-a lungul unor încăperi fără număr/ În care nimeni nu poate fi fericit;/ Și nici smochinii născîndu-și cu greu/ Nisipul semințelor/ În
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
iubitori ai strădaniei sale nu pot, indiferent dacă ei o știu sau nu. Dar desigur, nu e întîmplător că versurile poeților lui preferați i se potrivesc: "O, nu-ți supune trupul caznelor, tot anul,/ doar ca s-aduni arginți și galbeni cu toptanul!/ Nainte ca suflarea-ți caldă să nu-nghețe,/ bea cu un prieten..." Beția mistică de care vorbește Omar Khayyam în catrenul 187, se înțelege, este aceea a poeziei... Otto Starck, "trăiește într-o enormă sărăcie și izolare, într-
Scrisori persane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16390_a_17715]
-
din 1913. Tot Bucureștiul răsuna de zgomotul ce îl scoteau săbiile bătute prin ceardacuri, prin curți... Ofițerii în ținută lejeră, care în cămăși numai, care în izmene... ascuțindu-și de zor săbiile ofițerești de Damasc ori Toledo cu pomponul lor galben. Povestește un moș de 95 de ani. Pisica mîncînd fluturele, mult timp pîndit. Fluturele colorat mișcîndu-și în iarbă aripile splendid croite. Pînda mult prea lungă și prea atentă față de absența și dezarmarea completă a fluturelui prins în gheare ușor, atît
Chinul facerii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16394_a_17719]
-
a îndurat absolut totul că un laș, fără să fie măcar deportat, numai că nu se fabricau ace de siguranță nu putea să suporte. Nu stia dacă Ralea i le-o fi adus... Un cîine tînăr, negru, antracit, cu ochi galbeni de leu și ghiare aproape albastre. El primește cu ură mîncarea ce i se aruncă, așteptînd mai întîi să te îndepărtezi de el, ca să se asigure că nu va pați nimic, pe urmă înhață osul, carnea, ce i-ai dat
Fise de roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16453_a_17778]
-
de limbajul "specializat" al contextului (ce face din Bacovia un actant poetic și stăruie "asupra procesului de aglutinare/anihilare a elementelor realului ce conduce la invertirea semiozică(?) a acestuia"), Nora Iuga își povestește simplu apropierea în timp de autorul Scînteilor galbene, de la respingerea juvenila că "prea trist", la descoperirea modernității lui: "Tot ce ne contrariază și seduce azi la poezia sfârsitului de mileniu, postmodernismul românesc cu toata cohorta lui de epitete, a început cu Bacovia: Omul începuse să vorbească singur... o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16458_a_17783]
-
Constantin Țoiu 1952, iulie. Orașul sub pulberea galbenă de praf. Unii spun că e un praf asiatic adus de vînt de la o experiență, nimeni nu știe de care. Se lasă pe lucruri, pe orice. Îți intră în gură și cînd stai cu ea închisă și nu vorbești. Cearceafurile
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
nu știe de care. Se lasă pe lucruri, pe orice. Îți intră în gură și cînd stai cu ea închisă și nu vorbești. Cearceafurile pline de praf și ele, se ia pe corp, îți intră în piele. Găsești același praf galben teribil de insinuant, cum spune un...(lipsește) și în borcanul de dulceață, totuși, bine închis, cu capacul lui de tinichea. Chiar așa începe dimineața. Cînd ea îi aduce la pat dulceața obișnuită, de prune, că e mai ieftină. El o
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
și cu pantofi fără toc înalt o întrebase: Da' de ce te-ai mascat așa?!... Astfel că renunțase. Nu se mai dusese nici la teatru. Mai ales de cînd începuse să cadă peste ei praful acela, ca făina măcinată mărunt și galben, înecăcios, și care se depunea gros și pe sprîncene, dacă le mai aveai și nu le smulgeai cu penseta... Așa că, renunțase de tot. Și, fiind cochetă, încă, în ciuda vîrstei, se îmbrăca, se gătea în fața lui, la ei, în odaie, fără
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
și care, mînuite, răspîndeau și ele în odaie norul acela fin, asiatic, de praf, de colb; și dacă era o toaletă de primăvară, își imagina că este primăvară și se uita în oglinda înaltă abia ștearsă de praf, cu dîrele galbene rămase pe ea, imposibil de șters. Și face toate gesturile de oglindire a eleganței, în timp ce el, care e profesor, își amintește că, tot așa, un autor... da, își amintește, un franțuz, a scris ceva... ciuma... ceva ca ciuma ce surprinde
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
Austria, iar fardul acesta depus peste pielea mortificată, ce nu se mișca în timp ce vorbea febril, de astădată în limba germană... Era îmbrăcată într-o rochie simplă de stambă, fiind vară. Era și mai slăbită după accident. Avea la subțiori smocuri galbene de păr lipite de sudoare, ceea ce îi dădea un aer provocător. Pe brațul stîng poartă un manșon de ghips care îi joacă pe antebraț ca o brățară foarte largă, semn că bandajul e pus de mult și că trebuie scos
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
confirmă faptul că apropierea de scriitorul francez este totuși artificială - notația meteorologică susținută depășește prin miza sa capricioasa invenție renardiană. Observarea naturii nu mai este un prilej (fie el disimulat) de comuniune, ci o experiență individuală (marcată ca atare): "Nori galbeni alergau foarte jos deasupra orașului, pocneau tablele pe acoperișuri și rupeau crăci, apoi se ridicau foarte sus și se prăbușeau mai departe dînd scîntei și tunete uriașe la care am auzit geamuri sărind în țăndări." Catalogul conține atmosfera extraordinară a
Mișcări zilnice și mișcări istorice by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16571_a_17896]
-
Pentru că trebuiau să treacă două frontiere. În plus, nu știau ungurește. Era imposibil să traversezi fără să ai o rețea. Acest lucru îi reușise lui Bodolea. A urmat trecerea în Austria. Pămîntul dinspre Austria nu e bun, e un pămînt galben, nisipos. Dar era foarte plăcut, ni se părea că zburăm pe el față de noroaiele de la Curtici și din Ungaria. Am dormit la un austriac, nu mai intru în detalii, care ne-a dus a doua zi... Hai să vin totuși
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
perioadă cu nostalgie, dar o consideră, totodată, un timp mort: "A fost o epocă a miracolelor, a fost o epocă a artei și a fost o epocă a satirei ..."; Este o perioadă moartă, tot atât de moartă cum era în 1902 Deceniul Galben al anilor nouăzeci." Totuși, scriitorul își întoarce privirea spre ea cu nostalgie, căci ea "l-a propulsat, i-a adus laude și i-a dat mai mulți bani decât visase el vreodată, pur și simplu pentru că spunea oamenilor că simte
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]