KorAP: Find »[drukola/base=galop & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...45 >

1,108 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

Ușa roșie a torilului fu smulsă Într-o parte și, pentru o clipă, Zurito privi În pasajul gol și Îndepărtat de peste ring. Și apoi taurul ieși În goană, alunecând pe cele patru picioare când ieși la lumină, apoi atacând În galop, mișcându-se lin Într-un galop rapid, tăcut, dacă nu luai În seamă șuieratul care-i ieșea din nările largi când ataca, fericit să fie liber după ce fusese ținut În țarcul Întunecos. Undeva În primul rând de scaune, ușor plictisit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Într-o parte și, pentru o clipă, Zurito privi În pasajul gol și Îndepărtat de peste ring. Și apoi taurul ieși În goană, alunecând pe cele patru picioare când ieși la lumină, apoi atacând În galop, mișcându-se lin Într-un galop rapid, tăcut, dacă nu luai În seamă șuieratul care-i ieșea din nările largi când ataca, fericit să fie liber după ce fusese ținut În țarcul Întunecos. Undeva În primul rând de scaune, ușor plictisit, aplecându-se În față ca să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
42, a năvălit cu 90 de mile pe oră și o grămadă de benzină-n rezervor ...“ Sprijinit de barrera, urmărind taurul, Manuel făcu un semn cu mâna și țiganul o luă la fugă, trăgând capa după el. Taurul pivotă din galopul dezlanțuit și, apelcându-și capul și ridicându-și coada, a atacat capa. Țiganul se mișcă-n zigzag și, când trecu, taurul Îl observă și abandonă capa pentru a ataca omul. Țiganul sprintă și sări peste barrera, iar taurul lovi cu coarnele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

tripla tributul și nu e sigur că o să se mulțumească doar cu atât: ți-ar putea trimite aici pe vreunul din oamenii lui să te lege cu frânghia de gât și să te tragă câteva mile legat de cal în galop. Ca să nu mai vorbim de ce le-ar putea face nevestei și copiilor tăi. Mai pune la socoteală că, în schimb, dacă afacerea se încheie cu bine, aproape sigur o să reușesc să obțin pentru tine un dar frumos din partea lui: poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
puternic al lui Rutilan, brăzdat de sângele tatălui său. Instinctiv, întinse brațele spre șa și se agăță de mânerul ei. Imediat ce îi sări în spinare, calul țâșni înainte, sparse cercul atacatorilor și o luă la goană pe cărare, într-un galop nebun. în primele momente, Waltan se gândi doar să-l îndemne și mai tare, fără să privească în urmă. Când însă se întoarse, văzu vălmășagul de oameni - departe acum - prinși în lupta aceea inegală. Ochii i se opriră atunci asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
jos; după ce găsi spațiul de tragere, încordă arcul și slobozi săgeata. Văzu limpede cum ținta sa tresare în șa și rămase muțumit de propria-i măiestrie, mai ales că, la urma urmei, folosise o săgeată burgundă. Tânărul își continuă, totuși, galopul și ieși repede din bătaia arcului său. De la locul conflictului venea, însă, în goană un grup de războinici de-ai lui Gualfard, porniți în urmărirea tânărului. Balamber îi privi pe când treceau într-un huruit ca de tunet, învăluiți în nori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi dădu pinteni, strigându-i tare în urechi. Frediana îi înconjură pieptul cu brațele și se lipi de el, străduindu-se, pe cât putea, să nu zgândărească săgeata ce stătea înfiptă în umărul lui. Văzu, cu oroare, în vreme ce Rutilan își reîncepuse galopul, că scurta de piele a lui Waltan era îmbibată de sânge și foarte curând i se păru chiar că el rămăsese în șa doar fiindcă ea îl ținea în brațe. Se întoarse și îi fu de ajuns o ocheadă ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Waltan era disperat. Privirea i se încețoșa, iar goana calului, cu zguduiturile ei, făcea durerea insuportabiă. Simțea cum îl lasă puterile și cum crește în el o teribilă senzație de greață. Urmă o cotitură și imediat după ea intrară în galop pe un pod de lemn, deasupra unui pârâu; din acel punct, drumul urmărea firul apei, când apropiindu-se, când îndepărtându-se de ea. între primele două cotituri, pe porțiunea scurtă de drum drept, când deja auzeau în spate huruitul produs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care zăcea nemișcat lângă ea. Primul său gând fu să-l ajungă pe Rutilan și să-l țină, pentru a nu-i da de gol. Ascunsă printre copaci, mângâind botul animalului ca să-l liniștească, privi ceata urmăritorilor cum trecea în galop. Iuți ca vântul, săgetară desișul și dispărură după prima cotitură a drumului, lăsând în urmă un nor de praf și ecourile tropotelor. Burțile cailor lor aproape că atingeau în goană pământul - și aveau să mai alerge așa o bucată: încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
închipuie că sunt încă urmăriți. Fără să-i răspundă, Geremar îmboldi animalul și se repezi la vale, urmat imediat de oamenii săi. De această dată, Balamber nu mai zăbovi; strigă în urechile calului și îl lansă, la rândul său, în galop, ajungându-i repede din urmă pe războinicii burgunzi. Sosiră la un pâlc de arbuști., iar Geremar, nepăsător față de tufele ce zgâriau picioarele cailor, se aruncă pur și simplu în desiș. înconjurând fiecare în felul său punctele unde era vegetația cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lungimi de brațe de la mal. Sunt încă în bătaia arcului! exclamă Geremar, oprindu-și calul, iar mâna sa alergă la tolbă. Cu o mișcare rapidă, potrivi o săgeată și întinse arcul. Calul lui Balamber, care tocmai ajungea acolo într-un galop năvalnic, se izbi de al său chiar în clipa când săgeata părăsea arcul, astfel că trecu pe alături de țintă. — Hei, ce faci? Ești nebun? izbucni cu furie burgundul. Trăgând sălbatic de frâe, cu aerul că vrea să liniștească animalul, Balamber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lungi, Frediana se mulțumi să-i zâmbească nesigur - un zâmbet în care lui Sebastianus i se păru că deslușește o umbră de ambiguitate; după aceea, brusc, strigă la cal, îndemnându-l, și se îndepărtă, ajungând din urmă escorta într-un galop rapid. în vreme ce Sebastianus o urmărea îndepărtându-se, lângă el sosi o ștafetă a lui Gundovek, care îi transmise invitația de a se duce cât mai repede la el, dar nu reuși să ghicească motivele acelei întâlniri. Se întoarse, deci, iute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Alpinianus îi spusese că nu s-ar mira deloc dacă ar vedea-o într-adevăr, în câteva săptămâni, sosind pe cal, cu părul lung în vânt, în fruntea unui mănunchi de războinici. Deodată, pe drumurile cetății răsună, ca un ecou, galopul mai multor cai, iar cele două santinele se aplecară peste creneluri și prinseră să discute cu însuflețire. Una arăta cu degetul înspre Poarta de Răsărit. Privind într-acolo, Sebastianus distinse, între două case, o coloană de cavaleri ce păreau grăbiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
peste creneluri și prinseră să discute cu însuflețire. Una arăta cu degetul înspre Poarta de Răsărit. Privind într-acolo, Sebastianus distinse, între două case, o coloană de cavaleri ce păreau grăbiți să părăsească cetatea. Din decumanus-ul cel mai apropiat răsună galopul ritmat și insistent al unui cal. Puțin după aceea, se auziră pași grei ce urcau scara de piatră, însă turnul era înalt și dură o vreme până ce prin ușa de ieșire la creneluri să se arate Chilperic. Salutându-l, Sebastianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se desfășoară lucrurile și, dacă o să vezi că suntem înfrânți... — Să dea Domnul nostru să nu fie așa, Prefectule! — Dacă o să vezi că suntem înfrânți, reluă cu nervozitate Sebastianus, va trebui să o apuci pe drumul acela, să mergi în galop cum nu ai mai făcut-o niciodată, să treci pasul și să duci tăblița asta la Magister militum, la Mediolanum sau în oricare alt loc s-ar găsi el. Ai înțeles? — Da, am înțeles, Prefectule, dar e o călătorie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acțiune, iar nori de săgeți se ridicară, brăzdând cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și războinicii pedeștri ai celor două armate, stropind totul împrejur în timp ce alergau prin apa râului. într-un huruit ca de tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă. Sebastianus îl văzu pe războinicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Acum!“ îi strigă lui Mataurus, care imediat lăsă brațul în jos. La gestul acela, arcașii se ridicară în picioare și, fără să țintească, trimiseră o rafală de săgeți înspre masa compactă a hunilor ce urlau și treceau pe dinaintea lor în galop întins, ca să-i întâlnească pe burgunzii ce le veneau împotrivă. întrucât în situația aceea foarte puțini dintre cai erau cât de cât apărați, iar războinicii aproape toți țineau scutul în mâna stângă, efectul acelui atac asupra flancului lor drept fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui, scoțându-și arcul din tolbă și potrivind în coardă o săgeată. Răsucindu-și bustul, războinicul întinse arcul și, imediat, fără să-și încetinească alergarea, slobozi săgeata. Sebastianus se lăsă pe gâtul calului, însă nu el fusese ținta: prin huruitul galopului, auzi un strigăt răgușit și, o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
misiunea ce îi fusese încredințată. De altfel, mesagerul îi spusese că Onegesius era foarte mulțumit de ceea ce reușise să facă el cu mingan-ul său. Balamber, în schimb, fierbea de mânie și de dezamăgire. Scârțâitul carelor pe vechiul drum, strigătele războinicilor, galopul înainte și înapoi al curierilor de-a lungul coloanei nu aveau darul să-l smulgă din gândurile sale sumbre. Nu doar era constrâns să renunțe la a duce până la capăt cucerirea Sapaudiei, ci o părăsea chiar și fără să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
săi. Frediana, în schimb, era acum intangibilă pentru el și, chiar dacă războiul mergea înainte cum nu se poate mai bine, odată cu marșul acela către miazănoapte, se stingea pentru el, încet, orice posibilitate de a o vedea. Venind din urmă în galop, Odolgan i se alătură. Mandzuk, aflat mai la distanță, intui că existau probabil noutăți, astfel că, ieșind din rândurile războinicilor, veni și el acolo. Balamber își încredințase prietenului său conducerea ariergărzii, iar din expresia feței sale înțelese că avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
copaci, însoțită de un cor de șuierături aproape muzical, porni în direcția lor o altă rafală mortală de săgeți; imediat după aceea, oamenii lui Mandzuk, care, încă de la începutul atacului, conform planului stabilit, porniseră să refacă drumul înapoi, țâșniră în galop din pădurice și atacară frontal. Balamber, după ce trăsese dintr-o parte câteva săgeți, înșfăcă sabia și, văzând cursa închisă în jurul dușmanilor înnebuniți, își conduse oamenii într-un atac în adâncime. Pretutindeni, într-un vacarm asurzitor de urlete, gemete, nechezaturi, bufnituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
părea hotărâtă să se întoarcă. Gândi că, dată fiind distanța mică ce îi separa, nu i-ar fi fost greu, dacă ar fi vrut, să-și ia arcul și să o doboare cu o săgeată. Auzi în spate huruitul unui galop: doi războinici se apropiau să-i dea o mână de ajutor, incitați de gândul că îl ajută să o captureze pe „Prințesa morții“. Unul dintre ei rotea în aer un laț pentru cai. Li se repezi împotrivă cu mânie. — Plecați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să facă; apoi își îndemnă și el animalul și merse în întâmpinarea ei, ținându-se însă la trap. Numai după aceea trecu la galop, doar pentru a câștiga spațiu și a face o eschivă printr-o deviere bruscă spre stânga. Se opri aproape imediat, întorcându-și calul. O văzu cum trage de hățuri și cum pornește din nou spre el, după o scurtă răsucire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să mă ucizi altădată. Frediana încuviință cu o mișcare nervoasă a capului și vârî sabia în teacă. — Fie cum spui. Rămâne așa, atunci. Dacă o să ne mai întâlnim, unul din noi doi o să moară. își întoarse calul și, țâșnind în galop, se îndepărtă iute peste câmpie. Balamber mai rămase câteva clipe să-i privească silueta micșorându-se pe fundalul înverzit al munților Jura. Când cei patru războinici ajunseră lângă el, îi opri cu un gest al brațului. — E în regulă, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din spatele biroului ori odihnindu-se întins pe splendida canapea pe care o vedea în stânga; ori poate în picioare, pe terasă, în același loc unde se găsea comandantul său. Ajunsese la Arelate cu o seară mai înainte, după șase zile de galop pe drumuri nu întotdeauna comode, și îl revedea doar acum pe Magister, după mai mult de două luni; cu toate acestea, trecând peste prima euforie, pe care și-o ținuse cu greu în frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]