4,147 matches
-
salată de roșii cu castraveți. - Ok. Manson puse niște farfurii pe masă și începu să taie roșiile. - Te-ajut cu ceva? m-am oferit eu. - Da, vezi, cojește și tu castravetele ăla. Da’ friptura de fapt nu e de copil, glumeam, e de curcă. - Mi-am dat seama, după miros. După ce Manson a terminat salata, ne-am așezat la masă. - Stai puțin, era să uit, am zis eu, ridicându-mă. Am luat rucsacul de pe hol și am scos din el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Da’ acum vreau eu să mă joc cu ea, i-am explicat. - De ce? - N-auziți, bă, să lăsați dracului pisoiul că vă rup în bucăți! am urlat, aprinzându-mi totodată trei țigări. Popeștii își dădură seama că nu era de glumit și o luară la fugă strâmbându-se la mine. - O să vin la părinții voștri, am urlat eu după ei, după care am luat pisoiul în brațe și am pornit către casă. Bietul animal tremura, sângera, se pișa pe el, vomita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și pe bună dreptate, pentru că nu prea găseam cuvintele potrivite să-i explic ce și cum. M-am uitat înspre casă, sperând că mă va salva cineva, dar nimic. Nimeni nu ne observase. Momentul potrivit să o îmbrâncesc în lac. Glumesc. - Ascultă, am zis împăciuitor, îmi cer scuze. Ce altceva pot face? - Ce altceva? Cum ar fi, de exemplu, dacă ai încerca să îți schimbi atitudinea față de femei? Să le, să ne vezi ca pe ceea ce suntem? - Adică? Ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
prost gust. Gina zâmbea aproape mereu, iar în rest râdea. Camil o plăcea, mai ales picioarele și sânii. Pieptul. - Bună, zise fata, dezvelindu-și dinții, nu exagerat de drepți, nu exagerat de albi. - Și ție o zi bună, tânără studentă! glumi Camil. - Ha-ha-ha, râse Gina. Camil era glumeț din fire. Avea umor - îi spuneau prietenii care nu prea aveau. Și el îi credea, așa că glumea des. În fine. - Auzi, tu ai citit textul ăla? întrebă Gina. - L-am răsfoit, minți Camil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dinții, nu exagerat de drepți, nu exagerat de albi. - Și ție o zi bună, tânără studentă! glumi Camil. - Ha-ha-ha, râse Gina. Camil era glumeț din fire. Avea umor - îi spuneau prietenii care nu prea aveau. Și el îi credea, așa că glumea des. În fine. - Auzi, tu ai citit textul ăla? întrebă Gina. - L-am răsfoit, minți Camil. Îl citise de patru ori, ba chiar își notase ceva ce i se păruse deosebit de interesant sau important. Pentru Camil, ce era important era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o fântână fără fund. Simți chemarea hăului, ești tentat să te arunci acolo, să ajungi la întunericul ce te cheamă... — Hei, cu armele nu se glumește! fac eu și întind o mână, dar ea îndreaptă arma spre mine. — De ce? spune ea. Femeile nu, iar voi da? Adevărata revoluție va fi când femeile vor avea armele. Iar bărbații vor rămâne dezarmați? Ți se pare just, tovarășă? Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu o grămadă de dosare. Ușa, deschizându-se, o ascunde pe Irina, care dispare. Valeriano, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, își rezolvă treburile. — Spune-mi, îl întreb imediat ce putem vorbi, ți se pare o glumă bună? — Irina nu glumește, spune el fără a înălța privirea de pe hârtii, vei vedea. Din aceea clipă, timpul își schimbă forma, noaptea se dilată, nopțile devin o unică noapte în orașul traversat de terțetul nostru inseparabil, o unică noapte ce culminează în camera Irinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
s-o întâlnesc pe Makiko, s-o surprind în intimitatea ei în diferitele momente ale zilei. Dar mai adesea o întâlneam pe doamna Miyagi și discutam cu ea, poate și pentru că ocaziile de a conversa cu mama - chiar de a glumi, deși cu o doză de amărăciune - se prezentau mai ușor decât cu fiica. Seara, la cină, în jurul mâncării aburinde de sukiyaki, domnul Okeda ne scruta chipurile, de parcă acolo ar fi fost scrise tainele zilei, rețeaua de dorințe distincte, dar legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pumn. Scuipă pe podea. O liniște încurcată, scărpinături în creștete. Meditație. - Din sticlă... se trezește în sfârșit unul. - Ești prost! îl taxează scurt maestrul. Tu vezi, pentru că ești prost, sticla... Repet: din ce e acest pahar? - Din votcă... încearcă să glumească altul. - Ești idiot! cade verdictul necruțător. Își plimbă satisfăcut privirea peste adunare și mai comandă una mică. După ce-o dă pe gât, ahhh, se scutură și-arată din nou neștiutorilor paharul, cu fundul în sus de data aceasta. - Priviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de delirul lui egiptean, nu? Odată, tot la o chestie în hol la Bibliotecă, a început să recite, cu glas tunător, din poemele lui Tutankamon traduse de el însuși... Îți închipui ce-a fost... Aș putea încerca și eu, nu? Glumesc... - Ștefane, ce-i cu tine? Nu e flatant, dar arăți ca dracu’, un drac bolnav de ulcer... Ce-i? Să mă bucur că mă vede sau mă-nfurii că mă vede c-arăt jalnic? - Na, o zi mai tâmpită, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de corpul șubrezit al hodorogitei baleniere. Ajunși la mal, cei cinci bărbați traseră barca pe nisipul moale, Își azvîrliră pe umăr cîteva butoiașe de lemn și puseră mîna pe cîte o pîlnie și pe un ibric ciobit de alamă. Apoi, glumind Încă, Împingîndu-se și rîzÎnd, porniră spre mijlocul insulei, deși nu străbătură Împreună mai mult de vreo sută de metri și se Împrăștiară deodată În direcții diferite. Oberlus așteptă pînă cînd nu mai avu nici o Îndoială că se Îndepărtaseră definitiv, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Acum e mort. Și, foarte răspicat, Evie zicea: — În ce fel era mutilat? Era singurul tău frate? Mai mare sau mai mic? Și eu săream din pat și-mi scuturam părul. — Nu, e prea dureros. Nu, sincer, zicea Evie. Nu glumesc. Era mai mare cu doi ani ca mine. Fața-i era explodată toată după un accident cu sprayul fixativ, și-ai fi zis că ai mei uitaseră complet că mai au un copil. Îmi tamponam ochii cu marginea pernei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
-tu, măcar știi? Mort, ziceam, și mă-ntorceam să mă adresez publicului. A murit de SIDA. Și Evie zice: — Ești chiar sigură? Și eu ziceam: — Evie! Nu, sincer, zicea ea. Întreb cu un motiv. — Pur și simplu nu e de glumit cu SIDA, ziceam. Și Evie zicea: — Asta-i atât de-aproape imposibil. Uite cât de ușor scapă intriga de sub control. Cu toți cumpărătorii ăia care se așteaptă la o dramă reală, desigur, cred că Evie inventează pe loc. — Fratele tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mijloc nu-i nici un fel de suferință. O lipsă pe care nici nu trebuie să o bagi în seamă. De cînd era în Vladia se obișnuise cu așa ceva și privea cu multă îngăduință pe cei care cu orice prilej vorbeau, glumeau, exagerau numai și numai despre acest cui vîrît adînc în mintea și simțirea oricărui bărbat. Era recunoscător domnișoarei K.F. că îl izbăvise cu cîteva cuvinte, doar cu cîteva cuvinte, de înnoirea unor suferințe pe care tocmai le uitase. După ce făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe care le fac ei. — Curiozitatea a omorât caracatiță și tot ea face tiparul să scoată capul din cochilie. Nici un curios n-a apucat să trăiască o sută de ani. Nici un scufundator nu visează să trăiască o sută de ani, glumi Vetéa Pitó. Dacă mi-aș fi dorit asta, mi-aș fi ales altă meserie. Discuția se opri aici, insă Tapú Tetuanúi nu putea să nu se simtă neliniștit în fața posibilității că o persoană de care se simțea atât de apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
treci pe o listă, cu data și ora, înainte să primești cheia. Când te doare capul, îi ceri Corei o aspirină. Cei din echipa de la laboratorul statal, după ce au primit mostrele prelevate și au analizat lamelele și culturile, au spus: Glumiți, nu? Da, au spus ei, scurgerea aia era într-adevăr spermă. Parte din ea veche de vreo șase luni. De pe vremea ultimei sesiuni de gură la gură. Dar era atât de multă. În plus, când au analizat ADN-ul, marcatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lungi, încălțate în pantofi cu toc înalt. Cum poți să mergi pe astfel de tocuri? se miră fetița. Crezi că ai să poți dansa încălțată astfel? Sanda zâmbi amar. Nu-ți face probleme, nu mă va invita nimeni la dans. Glumești...Nu vezi ce frumoasă ești? Femeia o mângâie, cu vădită tristețe. Ce ai, mamă, de ce ești amărâtă? Ascultă, la tanti Scarlat cântă muzica! Mergi la petrecere! Sanda își perie în grabă părul negru apoi o lăsă singură. Nedumerită, Luana fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
știi... Termin-o, Dane! strigă fata. Ce să știu? Că nu există Moș Crăciun. Luana încremeni. Dacă asta e o glumă, să știi că e una tare proastă. Dan continua să râdă. Porni să se plimbe prin cameră, gesticulând. Nu glumesc, Luana. Nu există Moș Crăciun. Este, într-adevăr, sărbătoarea Crăciunului, nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, lumea merge la biserică dar Moș Crăciun, el, bătrânul îmbrăcat în haină roșie și cu barbă mare, albă, nu există! Sub hainele frumoase și barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
impresii. CAPITOLUL III Din nou, aplauze! Intră la liceu cu nouă. Un examen ușor a cărui importanță nu o recunoscuse niciodată. O luptă din joacă pe care o câștigase. Termină romanul în fugă. Cu profesorii de liceu nu era de glumit. Distanți și la obiect, ei intrară în miezul problemei încă din prima zi. Dirigintele, profesor de limba franceză, îi avertiză că la sfârșitul acestor ani unii dintre ei vor începe să-și câștige singuri pâinea. Profu de istorie o ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Ce-ai spus? Te știam un tip inteligent. Nu-mi schimba impresia despre tine. El ezită un moment și zâmbi. Te ții de glume. Bine. Hai să râdem împreună apoi să ne vedem, fiecare, de treabă. Ți se pare că glumesc? îl întrebă privindu-l drept în față. Ochii lui rămăseseră aceeași. Tulburători, incredibil de frumoși. Îi topeau sufletul și-o zăpăceau iar ea îl iubea, încă, din toată inima. Ernest căută pierdut în jur. Îi pieri toată siguranța și privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că poți intra în viața mea, furându-mi rațiunea și inima iar mai apoi să mă arunci, ca pe un gunoi, după bunul tău plac? Să mă lași cu vise și jurăminte neîmplinite, la cheremul unei vieți goale și deșarte? Glumești, nu-i așa? Vrei să mă forțezi să fac ce vrei tu. Nu-i nevoie de asta. De când ai plecat, mă învinovățesc întruna. Știu că ai dreptate. Am să merg la doctor și-am să-ți fac un copil. Renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
oră, se prezentă în biroul directorului de creație. Spuse pe nerăsuflate: Știu ce vrea Donald Veber. Andrei Robu o privi peste rama ochelarilor. Dormise doar două ore în timpul nopții și nu avea chef de poante. Ea îi citi gândul. Nu glumesc. Te rog să mă asculți. Bărbatul își coborî privirea peste planșa de lucru. Doamnă Noia, nu ai altceva de făcut? Luana se apropie de el. Andrei, cum îți încrucișezi tu brațele? O privi atât de aiurit, că femeii îi veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
praf, și-au Îndreptat pantalonii suflecați, și-au potrivit cămă șile. Mânecile rulate până deasupra coatelor le scoteau la iveală brațele slabe, firave, și erau strânși În centuri atât de late, Încât li se Întin deau până peste piept. Râdeau, glumeau și se prefăceau că dau cu piciorul unii Într alții. Erau Încălțați cu bocanci prea mari pentru ei, iar când alergau arătau ca niște sunt clovni. Nu-s decât niște băieți ca mine, se gândea Adam, atâta doar că ei
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
urma urmelor, de ce nu pleci de-aici? Tu, cel puțin, poți să alegi. Vrei să zici, să mă dau bătută? Credeam că mă cunoști ceva mai bine! — Adevărul e că nu te cunosc foarte bine. Dar să știi că nu glumesc, oare de ce nu pleci? Din tot nu-și ridicase privirea din ziar și continua să-l țină În fața lui ca pe un scut. Pe ultima pagină se lăfăia imaginea unui jucător de badminton cu păr negru și abundent, pieptănat În
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
privească, ferindu-și ochii de soare. — Pleacă toți din cauza secetei. Își Închipuie c-o să le fie mai bine În orașele mari, printre străini, dar nu-i adevărat. Eu de acolo vin și m-am lămurit. A râs de parcă ar fi glumit. Adam nu-și dădea seama dacă vorbea serios. — Vai de noi, toată țara asta nu-i decât un mare căcat! a strigat tânărul acela În direcția vasului și a râs amar. Nu-i nici o scăpare! Adam a luat-o din
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]