2,649 matches
-
a spus că i-l cânta dădaca ei când era mică. Dar eu știam că dădacele nu cântă melodii din acelea. Încă de prima oară când l-am văzut, mie nu mi-a plăcut de George. Avea părul lung și gri și era întotdeauna slinos. Avea pete roșii pe toată fața și era foarte slăbănog. Stătea destul de țeapăn pentru cei aproape șaptezeci de ani ai lui. Ochii i se plimbau încolo și-ncoace și nu te privea niciodată drept în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
era mereu închis când treceam eu pe acolo dimineața. Presupun că nimeni nu trebuia să se uite mai sus de primul etaj. Marmura și neonul se opreau acolo, iar restul până la acoperiș era acoperit cu placaj și cartoane, maro și gri. Sus acolo erau trei ferestre mari și lungi, care dădeau într-un balcon de lemn, ca la toate clădirile vechi din oraș. Dimineața erau de obicei închise, dar uneori le găseam deschise și atunci aveau lucruri puse la uscat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de multă vreme. Tanti Mae s-a dus în spatele unei mese pe care așezaseră niște mâncare și s-a apucat să le ajute pe femeile de acolo. Mama și cu mine stăteam pe un scaun, lângă un aparat mare și gri și ne uitam la lume. După vreun sfert de oră de când eram acolo, a venit o formație. Aveau un pian, un bas, un banjo și o trompetă. Muzicanții erau din reședința de județ, cred, și erau cu toții bărbați, în afară de femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de undeva. Semăna cu cineva. S-a uitat la mine, iar eu m-am uitat în altă parte, dar nu știu de ce. Am vrut să o privesc iar și să îi văd ochii. Aveau o culoare verde-albastru cu nuanțe de gri care păreau să plece din centru. Și aveai impresia că puteai să vezi prin ei până foarte departe. Domnul Williams era în spate, așa că a trebuit să o servesc eu. Am mers la raftul cu medicamente, unde stătea ea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
sune credibil. De fapt, nici nu-mi păsa. Domnul Williams ținea chibriturile după tejghea, așa că am luat unul, l-am aprins, am dat foc bandajului și l-am aruncat la coș. Am privit fumul curbându-se în aer, rapid și gri la început, apoi mai lent și albicios. Când s-a oprit, am început să simt mirosul de ars. L-am inspirat și m-am așezat pe scaunul de la tejghea și nu m-am mai gândit la absolut nimic. Mintea îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Mi s-a părut destul de nepoliticos. Dar poate nu avea bar. Biroul părea atât de nou de parcă l-ar fi ținut de bun și ea de fapt lucra altundeva. Nici urmă de marmură roz la etajul trei. Aici pereții erau gri deschis și mobila neagră din module. Foarte liniștitor. Pe pereți atârnau tablouri înrămate ale lui Monet, fără îndoială aduse la grămadă de către decorator, în timp ce pe birou se afla numai o presă pentru hârtii, o scrumieră de sticlă și câteva suporturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și neregulat, ca și cum și l-ar fi tăiat singur. Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost privirea lui, ochii purtau o strălucire malefică ascunsă; ochi alungiți, un pic înclinați, sub sprâncene perfect drepte, de o culoare imprecisă, albastru sau gri, dar deschiși la culoare pe lângă paloarea pielii. Nu i-am putut citi expresia feței. Era ceva îngropat în spatele privirii, ceva ce voiam să scot la lumină. Am simțit că îi răspund la privire la fel de detașată. —Probabil ai venit în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
simplu angajat nu-i stârnea deloc atenția. în orice caz, Catherine Hammond a purtat o discuție politicoasă cu mine. Era extrem de frumoasă; înaltă și slabă, foarte slabă, cu pielea măslinie și cu o pereche de ochi fascinanți, migdalați, de un gri deschis. Avea pomeții pronunțați, iar sub ei se făceau niște găuri abisale. Părul, castaniu și tuns scurt, era ușor îndepărtat de față. Era îngrijită cu un maxim de simplitate: puțin machiaj, unghii naturale, singura bijuterie fiind o pereche de cercei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
oțel armat. Speram să fie ținută deschisă de ceva la fel de greu; nu voiam să fiu strivită ca o furnică. Deși nu le-ar lua mult să mă curețe de pe pereți. Senzația de închisoare trecea dincolo de fațadă. Podeaua era de granit, gri lucios, și holurile înguste cu multe lifturi din fier forjat. Tavanul era atât de înalt că nici nu puteam să îl văd. Laura Archer dispăruse. M-am uitat în jur. La biroul recepției stăteau doi străjeri în uniforme de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu mă întreba. Chiar îmi pare rău pentru peretele ăla. Am desființat peretele cu o fluturare de mână în aer. Observasem și înainte cum culoarea ochilor lui se schimbă în funcție de starea în care se află. Acum erau mari, de un gri deschis, implorând. Nu e mereu la fel, nu-i așa? a spus mai mult pentru el. —Ce nu e? — Să o lăsăm baltă, a spus repede. M-am săturat să vorbesc despre asta. Ți-am adus ceva de fumat. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
convinsă că a stat acasă toată seara dacă nu aș fi văzut-o intrând în casă cu ochii mei. —în legătură cu Walter Quincy, am spus. Secretarul-confident. Acum retras permanent din funcție. A căscat ochii. Erau de o culoare extraordinară, ochii ei gri deschis contrastând perfect cu pielea. —De unde știi? a izbucnit. Apoi a părut înspăimântată. — Am fost acolo, doamnă Hammond, am spus. L-am văzut cum a murit acum mai puțin de douăzeci de minute. Așa știu. Dar dumneavoastră? 18tc "18" Catherine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Și-a îndreptat privirea asupra mea, singura chestie din tot corpul care i se mișca. Avea niște ochi extraordinari: plini de o ură furioasă, un resentiment teribil, pe care, ca mai toată treaba asta murdară, nu îl pricepeam. Ochii ei gri contrastau cu pielea măslinie, părând două raze de ură. în momentul ăla m-ar fi omorât dacă ar fi putut. Clifford Hammond s-a dat la o parte ca să-mi facă loc, evitând ostentativ orice contact cu mine. Mai, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Tone de facturi? a spus. —Și o scrisoare. —Ceva interesant? Nu avea de unde să știe că Walter a apucat să-mi scrie. Poate că în momentul ăla îl urmărea. Scrisoarea era plină de panică controlată cu greu. Ochii lui erau gri deschis și părea relaxat complet, chiar împăcat, cu picioarele desfăcute în semn de abandon total. M-am uitat fix la el, văzând cum i se schimbă expresia cu fiecare cuvânt pe care îl ziceam. —E de la o cunoștință comună, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întoarce definitiv capul spre ecranul calculatorului, Ionel observă, de două ori mai supărat, apariția din spatele lui Titi a încă două personaje. Este vorba despre Muza, 3, ciobănesc scoțian, blană groasă, ochi verzi, și a pisicii, Ventuza, 8, birmaneză, blană mișto gri cu alb. Cele două animăluțe sunt peste măsură de vesele și dau din cozi, chemându-l pe Ionel la joacă. Din privirea aprigă a acestuia din urmă înțelegem însă că nici nu poate fi vorba despre așa ceva. Să analizăm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
climax/final push După dispariția din grădina raiului, Abdulah se pomeni materializându-se într-un loc care depășea orice imaginație. De urâțenie, după cum i se părea lui. Încercând să înțeleagă cum și ce se întâmplă, Abdulah citi reclama uriașului magazin gri care îi apăruse în fața ochilor. Pe el scria UNIREA. Totuși asta nu-l ajuta prea mult, așa că încercă să caute ajutor privind în jurul său. Fețele și hainele oamenilor depășeau și ele orice imaginație, fiind negre. Lucrul acesta îl sperie într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
domn gras și bătrân, cenușiu, înalt, masiv și butucănos, cu o figură de inventator neizbutit. Pieptănătura sa cu nici o formă venea să întărească prima mea impresie, și anume că astfel de oameni nu au cum să existe. Costumul vechi și gri, cu un strat de praf de trei ori mai gros decât cel aflat pe draperiile mov și cravata maro, ce îi scotea perfect în evidență imensa gușă hrănită cu carnea unor bieți porci, nu mai lăsa putință de tagădă. Individul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
poate descrie adecvat oroarea vederii unui corp sau, mai mult, a propriului corp lipsit de viață țintuind cerul bisericii. Pentru numele Tău, Dumnezeule, ce e bucata asta de lemn coșmarescă în care m-am preschimbat eu însumi și de ce sunt gri și rece? Ce sunt degetele acestea descărnate și al cui e scheletul ăsta care urmează să fie coborât în pământ? Al meu în nici un caz, nu recunosc arătarea asta lipsită de viață cu nici un chip! Și ce sunt tainele acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ziarele, s-o îmbărbăteze atât cât era posibil, dar se opri la ideea că probabilitatea ca telefonul ei să fie sub ascultare devenise, de noaptea până dimineața, de sută la sută. În ce privește telefoanele de la providențial, s.a., cel roșu sau cel gri, despre acestea nici n-avea rost să vorbească, erau legate direct la rețeaua particulară a statului. Răsfoi și celelalte două ziare, nu publicau nici un singur cuvânt despre chestiunea respectivă. Ce trebuie să fac acum, întrebă cu voce tare. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și se prea poate ca atitudinea ei rezervată să ascundă de fapt un sentiment foarte profund. Nici ea nu era ființa răpitoare pe care o vedea fantezia lui bolnavă de dragoste, dar avea o gravitate atrăgătoare. Era înăltuță, iar rochia gri simplă și foarte bine croită nu-i ascundea silueta frumoasă, care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
EGOIST Amory a petrecut aproape doi ani la Minneapolis. În prima iarnă a purtat mocasini care se născuseră galbeni, dar, după dese aplicări de cremă și murdărie, și-au asumat o culoare matură, un brun-verzui murdar. A purtat o pelerină gri cadrilată și o șapcă roșie, de forma unui tobogan. Câinele său, Conte Del Monte, i-a mâncat șapca roșie, așa că unchiu-său i-a dăruit una gri, care putea fi trasă peste față. Necazul cu șapca asta era că respirai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
murdărie, și-au asumat o culoare matură, un brun-verzui murdar. A purtat o pelerină gri cadrilată și o șapcă roșie, de forma unui tobogan. Câinele său, Conte Del Monte, i-a mâncat șapca roșie, așa că unchiu-său i-a dăruit una gri, care putea fi trasă peste față. Necazul cu șapca asta era că respirai În ea și-ți Îngheța răsuflarea. Într-o zi, afurisitul de obiect a făcut să-i degere obrazul. Și-a frecat fața cu zăpadă, dar s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o intersecție și se grăbeau să-i ajungă din urmă pe ceilalți. Era o noapte senină și lui Amory i se urcase la cap beția drumului. Două strofe de poezie i se Închegau fantomatic În minte... Așa se Înfigea automobilul gri În bezna nopții și nici un semn de viață nu mișca pe drum... Așa cum oceanul nemișcat se desparte În fața rechinului În cărări de apă strălucitoare și Înstelate, pe culmi de frumusețe, pomii scăldați În clar de lună se despărțeau, pereche cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bunătatea după ei ca pe o povară, ori o deformau, transformând-o Într-o convivialitate artificială. Și mai erau, firește, omniprezenții pedanți și farisei (dar Amory nu-i includea niciodată și pe ei printre cei mântuiți). „SF. CECELIA Deasupra hainei gri de catifea, Sub părul lins, de briză Împletit, Culoarea rozei Își râdea de ea Și frumusețea-i tristă a-nflorit. Ea aerul ce-i Între ei Îl umple Cu patimă, lumină și suspine... Subtil de tot, că el nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe punte până când a găsit un taburet sub un bec electric. Și-a căutat În buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt, Văzând pe țărmul spectral Umbrele zilelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din lună.“ O POEZIE TRIMISĂ DE AMORY LUI ELEANOR, INTITULATĂ DE EL FURTUNĂ DE VARĂ „Vânturi subțiri, un cântec pierit și frunze căzând, Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit... Și ploaia, și peste câmpii o voce chemând... Norul nostru gri s-a umflat, grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]