572 matches
-
trebui să dureze; totuși, o să dureze veșnic; e vorba de veșnicia omenească, bineînțeles, un secol, două secole... și pe urmă va fi altfel, dar mai rău. Noi am fost gheparzii, leii. Cei care ne vor lua locul vor fi șacalii, hienele: și toți laolaltă, gheparzi, șacali și oi, vom continua să ne credem buricul pământului.»” N-a Înțeles mare lucru dar, pentru multă vreme, chipul lui Iliu s-a suprapus peste numele tuturor regizorilor Înscrise pe afișe. Cu mai mult curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se ascundă în munți decât numai când în fața dușmanilor prea numeroși nu și le mai poate apăra. Totuși, nici neamurile din jur, cu armele lor chiar mai bune, nici vântul deșertului, nici Dodo sau alte duhuri rele, nici șerpii, leii, hienele, panterele sau elefanții nu au putere asupra acestor oameni cât timp soarele își străbate drumul prin cer. Fața lui fierbinte și rotundă nici un zeu nu se încumetă a i-o răci sau a i-o acoperi cu nori. Norii trec
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu toate că aveau să se încarce și mai mult, îi jupuiră pielea; cine știe la ce putea folosi! Carnea nu era bună de mâncat. Niciodată, nici flămânzi în cea mai cumplită clipă de istovire, n-ar fi mâncat stârv. Asta făceau hienele, oamenii nu. Încercară din nou să adoarmă. Dar în ziua aceea arșița era mai mare ca oricând. Totuși, Auta părea liniștit. Somnul nu-i venea mai degrabă din pricina gândurilor decât a căldurii. Soldatul însă nu mai trecuse vreodată prin asemenea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-mi parcă: nu te mai juca cu chibriturile alea. Așa că m-am oferit să-i plătesc avionul. Ești slabă, Kate, foarte slabă. Mă prefac că verific evaluările fondurilor mele și sun la o agenție turistică. Poate În Florida? Râs de hienă la celălalt capăt. Totul a fost rezervat din octombrie, Îmi pare rău. —Disneyland, În Paris? Non. Aparent Eurostar-ul geme de oameni detestabili care și-au făcut planuri din timp. Ar fi Înțelept să fac rezervări pentru Paște acum, Îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să cadă a ei straie; Zâmbind rămîne-n mijlocul mulțimei Precum ar fi ieșit din caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n-a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă - Cu toții strigă, nimeni nu ascultă; Ocări frenetici sunt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sub pumnii lui cei grei - Aha!... cu bucurie el trase la lumina De lună tot sicriul.,. ridic-a lui capac Și... și în loc s-atingă cu mâna lui impie Cadavrul... fața-i cade pe pieptul lui... {EminescuOpIV 500} El plânge... Hiena asta plânge Și mînile sărută... plângea ca un copil. Apoi pune capacul la loc, la loc l-împinge În groapa-i destinată, în pacinicu-i asil. Și cine-a văzut asta, acela-nvidiază Mormântul fără glorie a sărmanului bătrân. Nici un mormânt de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
privire că am renunțat să mai discut. Deslușise, la o jumătate de leghe de tabără, intrarea unei grote. Acolo avea să doarmă, și nu în altă parte. Să-mi petrec noaptea într-o peșteră din Atlas, să mă aflu în preajma hienelor, a leilor, a leoparzilor, poate chiar a dragonilor uriași despre care se spune că sunt foarte numeroși pe meleagurile acelea și atât de veninoși încât, în contact cu ei, trupul unei ființe omenești se fărâmițează de parcă ar fi făcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ani, semnează un articol intitulat " Ultimul Bragança", prin care întrece tot ce se publicase până atunci împotriva lui Don Carlos. "Regele nu este un om, este un animal. Dar cărei specii aparține acest animal? Se spune că e laș ca hiena și trădător ca tigrul...". Tribunalul, de data aceasta, se sesizează și condamnă pe student la trei luni închisoare. În schimb, articolul altui student, Afonso Costa, publicat în același număr din Ultimatum, în care scria: "Monarhia e cauza degradării morale a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
istorie f. sumară și cu o incultură bogată, americanii sunt stăpânii lumii. Ceea ce mă cam înfricoșează. De mii de ani, suntem aceeași lume fugărită de nevoi. Bilanț românesc la finalul mileniului doi : n-a fost să fie! Pe post de hiene, barbarii au salubrizat agonia Imperiului Roman. Există, evident, și un sentiment românesc al inerției. Cu ce sedative vom rezista la provocările istoriei? De multe ori, istoria este o inutilă meditație despre eșec. Revoluțiile mizează pe forță, nu pe urnele de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
artă, ne simțim mai liberi. Aproape ca în Sahara. Unele capodopere au alonjă de evanghelie. Nu ne mai interesează cărțile. Prea ne - am stricat ochii citind printre rânduri. Criticul de artă nu trebuie să devoreze cadavre. Poate fi tigru, nu hienă. În artă, este foarte greu să cucerești și publicul de astăzi și pe cel de mâine. În artă, eternitatea se cucerește cu pasul, nu cu racheta. Arta încearcă să împingă relativitatea cotidiană spre absolut. Abstractul în artă înseamnă ori foarte
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
bălăcească decât în izvor. Când vine vorba de corupție, nu există demnitar care să nu se considere o fată mare în bordel. Două cauze degradează omul : sărăcia lucie și bogăția în exces. Șansa omenirii e că, în materie de spirit, hienele se mai devorează și între ele. Pământul prea roditor îi lenevește pe țărani. Lumea scoate limba la tine și când învingi și când pierzi. Bârfa - o acuplare de viduri intelectuale. Multe capodopere au fost salutate, la apariție, cu impresionante cantități
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Lipsa de modestie e ca un bis pe care nu ți l - a cerut nimeni. Adulterul - o iubire sub acoperire. Luptele intestine dintre artiști ne împing gândul spre o pseudoetimologie : cult + ură. Simțim permanent între noi un drăgălaș bot de hienă. Canibalismul a dispărut pentru că suntem prea veninoși. În sufletul murdar nu se poate intra decât încălțat. Vecinii s - au tot certat mutându-și mereu gardul, până când avocații le - au înghițit gospodăriile. O parte a lumii țipă, iar cealaltă se face
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
luminile pâlpâitoare. Lăsa să treacă așa o bună bucată de timp, singur cu gândurile lui, și cobora apoi, fără să se grăbească, arunca o ultimă privire asupra animalelor și taberei și se ducea să se odihnească după ce constata că nici hienele înfometate, nici viclenii șacali nu amenințau micul lui univers. în ușa cortului său, cel mai mare și mai confortabil din toată tabăra, se oprea câteva clipe să asculte. Dacă vântul nu începuse încă să plângă, tăcerea se făcea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fusese, încă o dată, deosebită și că atinsese animalul în locul exact. Căderea nopții îl surprinse pe când mai mânca, și nu se iviseră încă primele stele când adormise, apărat de vânt de un tufiș și încălzit de spuza focului. îl trezi râsul hienelor ce se adunau, atrase de antilopa moartă, dar dădeau târcoale și șacalii, așa că înteți focul, care îi alungă până la marginea umbrelor, și rămase apoi cu fața spre cer, ascultând vântul, și gândindu-se la faptul că în ziua aceea ucisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să înțeleagă că în Sahara legile și obiceiurile neamnului său trebuie să fie respectate în continuare, fiindcă sunt legi și obiceiuri potrivite acelor locuri, fără de care nu există nici o posibilitate de a supraviețui. Sosi vântul și, cu el, sosi ziua. Hienele și șacalii înțeleseră că pierduseră puținele posibilități de a înșfăca vreo bucată din antilopă și se îndepărtară mârâind și scheunând spre vizuinele lor întunecoase, la care se întorceau de-acum toate viețuitoarele nopții: fenecul cu urechi lungi, șobolanul deșertului, șarpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi aflat sub acoperișul jaimei sale, dormind lângă Laila. A fost noaptea cea mai liniștită. Vântul nu se tânguia, picioarele ca de pluș ale dromaderului nu făceau nici un zgomot când călcau pe sare, și acolo, în mijlocul acelei sebhka, nu erau hiene, nici șacali care să urle cerându-și prada. Luna se ivi plină, luminoasă și curată, smulgând scânteieri argintate milioanelor de oglinzi de pe întinderea plată, pe care siluetele mehari-ului și călărețului erau o apariție ireală și fantasmagorică ieșind din neantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără apă, din imensul erg, când puțul cel mai apropiat se afla la peste o sută de kilometri, la poalele munților Sidi-el-Madia. „într-o bună zi o să-i apară cadavrul mistuit de soare, dacă între timp nu l-au găsit hienele și șacalii“, își zise, dar, în fond, nu era convins, pentru că acel om îi mărturisise că fusese de două ori pe „pământurile pustii“ și era sigur că nu-l mințise. Pentru targuí, o sută de kilometri de erg nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
recunoască asta, dar militarii nu știuseră niciodată să-i atragă pe băștinași, care nu vedeau în ei decât niște străini nerușinați ce le rechiziționau cămilele, le luau puțurile și le deranjau femeile. Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare și stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de ele, un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
reuși să-l facă pe Abdul-el-Kebir s-o înghită și, odată cu căderea nopții, se ghemui cu genunchii strânși pe o pătură pusă pe nisip și adormi îndată. De data asta nu vulturii l-au trezit în zorii zilei, ci schelălăitul hienelor și șacalilor ce-și disputau stârvurile, și timp de câteva minute ascultă hărțuiala, zgomotul oaselor rupte de fălcile puternice și al cărnii sfâșiate, smulsă dintr-o dată. Gacel ura hienele. Detesta vulturii și șacalii, dar față de hiene simțea o aversiune pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
asta nu vulturii l-au trezit în zorii zilei, ci schelălăitul hienelor și șacalilor ce-și disputau stârvurile, și timp de câteva minute ascultă hărțuiala, zgomotul oaselor rupte de fălcile puternice și al cărnii sfâșiate, smulsă dintr-o dată. Gacel ura hienele. Detesta vulturii și șacalii, dar față de hiene simțea o aversiune pe care nu și-o putea controla de când, băiețandru fiind, aproape un copil, descoperise într-o dimineață că mâncaseră un ied abia născut și pe maică-sa. Erau niște animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zorii zilei, ci schelălăitul hienelor și șacalilor ce-și disputau stârvurile, și timp de câteva minute ascultă hărțuiala, zgomotul oaselor rupte de fălcile puternice și al cărnii sfâșiate, smulsă dintr-o dată. Gacel ura hienele. Detesta vulturii și șacalii, dar față de hiene simțea o aversiune pe care nu și-o putea controla de când, băiețandru fiind, aproape un copil, descoperise într-o dimineață că mâncaseră un ied abia născut și pe maică-sa. Erau niște animale respingătoare și scârboase, șontoroage, lașe, trădătoare, murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sa și a oaspetelui său, și se blestema pentru ignoranța lui și pentru că nu se simțea capabil să-l oblige, dându-i câteva picioare, să alerge pe acea întindere spre libertatea aflată la doi pași. Se lumină de ziuă. Alungă hienele și șacalii, dar vulturii continuau să vină cu zecile, pângărind cerul cu zborul lor funest, sfârtecând cu ciocurile lor puternice carnea celor doi oameni și a animalului care cu douăzeci și patru de ore în urmă erau încă plini de viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ai grupei, ascultă, fascinați, zicerea lui: uite-așa se joacă fata! Uite-așa! Slavă ție, măreață nebuloasă! Pe fiecare unghiuță a trupului fostei Românii comuniste animalele și păsările de pradă ale noii societăți se băteau de la cioszvârtă, mai rău decât hienele, umflându-și burțile și pungile cu de toate. Cu de toate care le cădeau în mână, între fălci și-n gheare. Cei mai slabi stăteau, retrași, ca niște căței înfricoșați și înfometați. Cei tari, înfulecau și iar înfulecau. și societatea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
morții „Nori, ajută-mă!“ se crampona de mine cu ultimele puteri credea că dacă eram studentă știam eu un remediu să-l scap de moarte ce mă fac În odaia aceea aerul a devenit irespirabil se năpustesc grămadă acolo ca hienele chemate de mirosul muribundului ea mă așteaptă toți mă așteaptă orice s-ar Întîmpla mîine se vor uita la mine ca la o ființă abjectă care nici În fața morții nu-și părăsește trufia să li se alăture mi-e rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]