KorAP: Find »[drukola/base=hiperactivitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...25 >

606 matches

Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672

lipsa unei cercetări adecvate care să susțină efectele terapeutice. lipsa de specificitate a efectelor terapeutice. folosirea inadecvată a efectelor tratamentelor multimodale. tehnicile de evaluare inadecvate. Răspunsuri: 1c; 2d; 3d; 4b; 5d; 6a; 7a; 8b. Capitolul 4 DEFICITUL DE ATENȚIE ȘI HIPERACTIVITATEA (ADHD) În anii 1930 și 1940, „agitația și neatenția”, comportamente asociate astăzi cu ADHD, erau puse pe seama disfuncției cerebrale minime datorate unui traumatism al lobului frontal, însă această teorie și-a pierdut din putere deoarece nu existau dovezi științifice care

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
ADHD, erau puse pe seama disfuncției cerebrale minime datorate unui traumatism al lobului frontal, însă această teorie și-a pierdut din putere deoarece nu existau dovezi științifice care să o susțină. Câțiva ani mai târziu, în DSM-II (APA, 1968), simptomele de „hiperactivitate, agitație și neatenție” erau atribuite reacției hiperkinetice a copilului. Apoi, au continuat dezbaterile și controversele legate de eterogenitatea simptomelor aparent incompatibile ale acestei tulburări care, la unii copii, se manifesta prin neatenție pasivă, iar la alții se manifesta sub forma

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
a încercat o abordare distinctă a celor două variante ale tulburării prin înlocuirea categoriei unificate a reacției hiperkinetice a copilului cu o nouă categorie numită deficit de atenție (Attention Deficit Disorder, ADD). Această tulburare avea două subtipuri distincte: ADD cu hiperactivitate și ADD fără hiperactivitate. Totuși, la momentul apariției ediției revizuite a DSM-III (DSM-III-R; APA, 1987), tulburarea aceasta făcea din nou obiectul unei dezbateri intense. Lipsa de probe științifice care să susțină tipurile determinate prin teste practice descrise în DSM a

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
distinctă a celor două variante ale tulburării prin înlocuirea categoriei unificate a reacției hiperkinetice a copilului cu o nouă categorie numită deficit de atenție (Attention Deficit Disorder, ADD). Această tulburare avea două subtipuri distincte: ADD cu hiperactivitate și ADD fără hiperactivitate. Totuși, la momentul apariției ediției revizuite a DSM-III (DSM-III-R; APA, 1987), tulburarea aceasta făcea din nou obiectul unei dezbateri intense. Lipsa de probe științifice care să susțină tipurile determinate prin teste practice descrise în DSM a determinat o revenire la

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
DSM-III (DSM-III-R; APA, 1987), tulburarea aceasta făcea din nou obiectul unei dezbateri intense. Lipsa de probe științifice care să susțină tipurile determinate prin teste practice descrise în DSM a determinat o revenire la o singură categorie: deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). DESCRIERE CLINICĂ ȘI CARACTERISTICI ASOCIATE Cea mai recentă versiune a DSM (APA, 2000) a marcat o revenire la o împărțire în tipuri a acestei tulburări. Astfel, deficitul de atenție și hiperactivitatea se prezintă sub trei forme. Acestea sunt definite

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
la o singură categorie: deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). DESCRIERE CLINICĂ ȘI CARACTERISTICI ASOCIATE Cea mai recentă versiune a DSM (APA, 2000) a marcat o revenire la o împărțire în tipuri a acestei tulburări. Astfel, deficitul de atenție și hiperactivitatea se prezintă sub trei forme. Acestea sunt definite în funcție de severitatea celor trei simptome centrale: neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea. Cele trei subtipuri sunt: Tipul predominant neatent; Tipul predominant hiperactiv/impulsiv; Tipul combinat. Ca în cazul multor tulburări descrise în DSM, și

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
mai recentă versiune a DSM (APA, 2000) a marcat o revenire la o împărțire în tipuri a acestei tulburări. Astfel, deficitul de atenție și hiperactivitatea se prezintă sub trei forme. Acestea sunt definite în funcție de severitatea celor trei simptome centrale: neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea. Cele trei subtipuri sunt: Tipul predominant neatent; Tipul predominant hiperactiv/impulsiv; Tipul combinat. Ca în cazul multor tulburări descrise în DSM, și aici există o categorie suplimentară, „nu se specifică altfel”, pentru cazurile atipice care prezintă majoritatea, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
altă natură. În acest caz, Jeremy și Leonard au în comun mai mult decât aceeași clasă și aceeași învățătoare. Oricât ar fi de greu de crezut, este posibil ca ei să manifeste simptome ale aceleiași tulburări: deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Cum se poate ca doi copii cu comportament atât de diferit să se încadreze în aceeași categorie de diagnostic? Iată întrebarea care i-a bântuit pe teoreticieni de 100 de ani încoace. Deși ADHD este una dintre cele mai

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
acasă și la școală) și să se manifeste prima dată înainte de 7 ani. Tipul hiperactiv-impulsiv Conform DSM-IV-TR, pentru diagnosticarea cu ADHD de tip hiperactiv-impulsiv, trebuie să fie prezente șase din nouă simptome posibile. Printre acestea, se numără șase simptome de hiperactivitate și trei de impulsivitate. Simptomele de hiperactivitate sunt: nervozitate sau neliniște; dificultăți în a sta așezat; motricitate excesivă; dificultăți în a juca jocuri liniștite; stare permanentă de fugă; logoree permanentă. Simptomele de impulsivitate sunt: strigă atunci când dă răspunsuri sau face

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
manifeste prima dată înainte de 7 ani. Tipul hiperactiv-impulsiv Conform DSM-IV-TR, pentru diagnosticarea cu ADHD de tip hiperactiv-impulsiv, trebuie să fie prezente șase din nouă simptome posibile. Printre acestea, se numără șase simptome de hiperactivitate și trei de impulsivitate. Simptomele de hiperactivitate sunt: nervozitate sau neliniște; dificultăți în a sta așezat; motricitate excesivă; dificultăți în a juca jocuri liniștite; stare permanentă de fugă; logoree permanentă. Simptomele de impulsivitate sunt: strigă atunci când dă răspunsuri sau face comentarii; e nerăbdător, îi e greu să

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
să aibă alte tulburări comportamentale. De reținut Conform DSM-IV-TR, copiii care îndeplinesc criteriile atât pentru ADHD de tip neatent, cât și cele pentru ADHD de tip hiperactiv-impulsiv suferă de ADHD de tip combinat. CARACTERISTICI CLINICE ASOCIATE DIFERITELOR STADII DE DEZVOLTARE Hiperactivitatea, impulsivitatea și neatenția, care sunt principalele caracteristici ale copiilor ce suferă de ADHD, afectează învățarea și relațiile sociale ale acestora în mod diferit, în funcție de aspectul central al fiecărui stadiu de dezvoltare. De reținut În stadii de dezvoltare diferite, apar simptome

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
neatenția, care sunt principalele caracteristici ale copiilor ce suferă de ADHD, afectează învățarea și relațiile sociale ale acestora în mod diferit, în funcție de aspectul central al fiecărui stadiu de dezvoltare. De reținut În stadii de dezvoltare diferite, apar simptome diferite. Chiar dacă hiperactivitatea și impulsivitatea se pot manifesta deja în jurul vârstei de 3 ani, problemele de atenție apar cel mai probabil doar la vârsta școlară. ADHD de tip hiperactiv-impulsiv: semne premergătoare Deși această tulburare este greu de diagnosticat înainte de vârsta de 3 ani

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
principal probleme comportamentale. Anumiți autori au sugerat clasificarea tipurilor de ADHD pe baza acestor două categorii de probleme în ADHD cognitiv, pentru cei la care predomină problemele de atenție și de învățare, și ADHD comportamental, pentru cazurile în care predomină hiperactivitatea, impulsivitatea și problemele de conduită (August & Garfinkerl, 1989; Halperin și colab., 1990). Problemele de introversiune la copiii cu ADHD. După cum vom vedea mai pe larg în Capitolul 6, simptomele tulburării depresive și ale tulburării bipolare se manifestă diferit la adulți

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
episoade antagoniste de durată, în vreme ce la copii apar cicluri rapide de dispoziții schimbătoare (de la exaltare la iritabilitate) cu treceri scurte și frecvente de la o stare la alta. Unele simptome ale tulburării bipolare cum ar fi discursul excesiv (logoree), distractibilitatea și hiperactivitatea pot fi ușor confundate cu cele ale tulburării ADHD. De asemenea, și unele simptome ale anxietății (distractibilitatea, agitația nervoasă, neliniștea, concentrarea slabă) seamănă cu simptomele ADHD. De reținut Problemele de introversiune reprezintă reacții supracontrolate ce indică „probleme interioare, cum ar

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
sau de stomac). În plus, mulți dintre copiii cu ADHD adorm greu și se trezesc în somn. Atenție Diagnosticul diferențial între ADHD și tulburările de introversiune poate fi un proces complex deoarece trei dintre caracteristicile de bază ale ADHD (neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea) seamănă cu simptomele depresiei, tulburării bipolare și anxietății. În plus, cele trei afecțiuni sunt frecvent comorbidități. ADHD și tulburările de extroversiune. Gradul de inadaptare al copiilor și adolescenților cu ADHD care au și tulburări comportamentale disruptive (tulburare opozițională

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
abuzul de astfel de substanțe în istoricul familiei. Barkley și colaboratorii săi (1990) au constatat că, la adolescenții hiperactivi cu ADHD, probabilitatea consumului de țigări și alcool e mult mai ridicată decât la persoanele de aceeași vârstă care nu manifestă hiperactivitate. ADHD și problemele de relaționare socială. Cel puțin jumătate din copiii cu ADHD au probleme în relațiile cu cei de aceeași vârstă, putând exista o discrepanță foarte mare între abilitățile sociale și capacitatea cognitivă. Pe baza acestui criteriu al discrepanței

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
Pe scurt 4.1 Comportamente și tulburări ce pot fi evaluate cu ajutorul scalelor ASEBA, CSR-R și BASC ASEBA CSR-R BASC Scale bazate pe DSM Categorii de diagnostic DSM-IV Scale dimensionale Probleme afective ADHD de tip neatent Probleme de extroversiune: agresivitate, hiperactivitate și probleme de conduită Probleme de anxietate ADHD de tip hiperactiv-impulsiv Probleme de introversiune: depresie, anxietate, somatizare Probleme somatice ADHD total (de tip combinat) Probleme școlare: atenție, învățare Probleme de deficit de atenție și hiperactivitate Comportamente adaptative: abilități sociale, leadership

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
neatent Probleme de extroversiune: agresivitate, hiperactivitate și probleme de conduită Probleme de anxietate ADHD de tip hiperactiv-impulsiv Probleme de introversiune: depresie, anxietate, somatizare Probleme somatice ADHD total (de tip combinat) Probleme școlare: atenție, învățare Probleme de deficit de atenție și hiperactivitate Comportamente adaptative: abilități sociale, leadership, abilități de învățare Probleme de tip opozițional Alte comportamente: izolare, profil atipic Probleme de conduită Alte probleme care pot fi evaluate astfel (scale de sindromuri) Alte probleme care pot fi evaluate astfel Anxietate/depresie Anxietate

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
Acuze somatice Probleme sociale Probleme sociale Acuze psihosomatice Probleme de gândire Probleme de familie Probleme de atenție Probleme emoționale Comportament caracterizat prin încălcarea regulilor Probleme cognitive Comportament agresiv Probleme de conduită Introversiune totală Probleme de controlare a furiei Extroversiune totală Hiperactivitate Probleme totale Indice ADHD Notă: Pentru referințele complete ale tuturor instrumentelor, vezi Anexa B. Scalele ASEBA și CRS-S oferă informații despre ADHD și despre alte probleme atât din perspectivă dimensională, cât și din perspectiva clasificării pe categorii. Scalele BASC

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
se găsesc în diverse forme: cu acțiune rapidă (Dexedrine și Ritalin), cu eliberare lentă (Ritalin-SR) și cu acțiune îndelungată (Ritalin-LA). Numeroase studii au dovedit efectele pozitive pe care le au aceste medicamente în controlarea principalelor simptome ale ADHD: impulsivitatea și hiperactivitatea (atenție susținută mai mult timp, comportament mai liniștit) și neatenția (atenție sporită, reducerea comportamentului în cursul activităților nedirijate/libere, îmbunătățirea rezultatelor școlare; Elia & Rappaport, 1991; Pelham & Milich, 1991). La toate acestea, se adaugă beneficiile comportamentale ale medicamentelor stimulante: atenuarea comportamentelor

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
permite afișarea unei imagini mai relaxate în public, consumul repetat poate duce la izolare socială. Conform DSM-IV-TR (APA, 2000), unele substanțe determină reacții similare în caz de intoxicație (de pildă, atât amfetaminele, cât și cocaina determină reacții de grandomanie și hiperactivitate, în timp ce alcoolul produce anumite efecte similare cu cele ale sedativelor, hipnoticelor și anxioliticelor). În secțiunea „Pe scurt 10.1”, sunt prezentate substanțele psihoactive cel mai frecvent utilizate de adolescenți și tineri și principalele semne de intoxicație. De reținut Intoxicația survine

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
cazuri similare în istoricul familiei și că acest risc este unul general (putând fi vorba de alcool, tutun, marijuana și alte droguri). Atenție Descoperirea cea mai importantă din acest studiu este aceea că nu gradul de severitate al simptomelor de hiperactivitate și impulsivitate sau de tulburare opozițională/tulburare de conduită indică indivizii vulnerabili, ci severitatea simptomului de neatenție. Autorii afirmă că aceste rezultate ar putea semnala posibilitatea ca individul să ajungă de la neatenție la abuz de substanțe psihoactive datorită eșecurilor școlare

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
La alții, în schimb, apar și trăsături agresive și probleme de comportament care le accentuează limitările și le reduc capacitatea de adaptare. Există și caracteristici negative care pot prognostica probleme mai grave: autovătămare, agresivitate, mișcări stereotipe, probleme de comunicare și hiperactivitatea (Aman, Hammer & Rohahn, 1993). În funcție de gradul de severitate, unii indivizi cu retardare mintală ușoară (sindrom Down ușor) se descurcă destul de bine din punct de vedere cognitiv, însă mai încet și cu obiective modificate. De obicei, limitările de pe acest plan sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
teratogene, pot avea efecte negative grave asupra fătului. Aproximativ 33% dintre copii ai căror mame consumă mult alcool se nasc cu sindrom alcoolic fetal (SAF). Manifestările clinice ale acestei afecțiuni sunt dezvoltarea încetinită și disfuncția sistemului nervos central (retardare mintală, hiperactivitate, iritabilitate), la acestea adăugându-se trăsăturile faciale neobișnuite (buză inferioară subdezvoltată, nas turtit, distanță mare între ochi) care devin mai puțin pronunțate o dată cu vârsta, chiar dacă deficitele cognitive se mențin. De reținut Factori de risc ai retardării mintale pot fi diferite

[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523

interpretarea rezultatelor. Tratamente farmacologice Mai multe clase de medicamente au făcut obiectul studiilor. Acestea sînt beta-blocantele, anxioliticele din clasa benzodiazepinelor și antidepresivele. Beta-blocantele Beta-blocantele cum ar fi propranololul sau atenololul pot avea efect în reducerea simptomelor periferice care rezultă din hiperactivitatea sistemului nervos beta-adrenergic, precum tremorul, transpirația, înroșirea, gura uscată și palpitațiile (Marshall, 1992; Roy-Byrne și Wingerson, 1992). În acest context, beta-blocantele sînt utilizate în mod frecvent în managementul anxietății legate de performanță. 27% dintre artiștii performeri au menționat utilizarea lor

Psihoterapia tulburărilor anxioase (2007) [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]