3,598 matches
-
la mare, mă uit și acum și nu e, merg ca și cum aș fi într-un film și mă enervează și asta, defect profesional, primesc un mesaj de la Păianjen: vino acăsică să facem nani, și asta mă face să râd în hohote cu lacrimi multe și iar dau în ras, de ce nu m-ai iubit Dragoș de ce nu m-ai iubit, de ce vin vorbele astea din cu totul altă parte și nici măcar nu se poate, s-ar fi rezolvat toate, n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
pup și ai grijă de tine, nu te mai stresa și tu, vizitează, fă poze, păi asta am și făcut... tu nu ești bărbat, mi-a zis Păianjenul râzând tare pe spate în nisip, iar eu m-am dizolvat în hohotul lui, mică, la 3 ani, ce-aș mai fi putut spune, aș vrea să fiu homosexual, le-am spus Turiștilor, și chiar îi invidiam, cu aerul lor occidental și cu putința de a călători de colo-colo, iubindu-se, și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
întoarsă și mușcată din coadă și pusă iar pe șina lumii, risipitorii de viață trebuie uciși, inutilii care mănâncă aberant și aliniază planetele ca să scuipe-n Univers cu otravă, cu respingerea magneților, cu decăderea și marele râs, cu batjocura din hohotul lui pe spate căzut în nisip, tu nu ești bărbat, cu anularea mea de femeie, de om, de dragoste drăgălașă ca genele, ca genunchii lângă pat, ca de jos în sus spre tine, iar tu habar n-ai, ca și cum doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
interviu, spuse ea. M-am gandit c-ar putea fi vorba de-o capcană. Adrian tresari involuntar. — O capcană? Ce fel de capcană? M-am gandit ca, poate, domnul Sharp o fi ascuns pe-aici pe undeva. Adrian izbucni în hohote de râs. — Aș, nici vorbă! Șam e plecat la Los Angeles. Dar la ce v-ați gândit? Ce-ar fi putut să vă facă? Să vă tragă o mamă de bătaie? — S-au mai pomenit cazuri, răspunse Fanny. Ați auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
spre mine, cu-atât mai rapid alerga de-a-ndăratelea, până când, într-un târziu, s-a dezechilibrat și a căzut pe spate într-un strat cu flori. A fost cea mai nostima fază din viața mea, zise Adrian, izbucnind încă o dată în hohote de râs. Cel puțin așa mi s-a părut atunci, adaugă el, observând că povestea n-o amuză la fel de mult și pe Fanny. — Da, în carte chiar este nostima, spuse ea. Dar și tristă. Eroul vede în ea... un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
nu înnebunești. Și care mi-e răsplată pentru tot ce-am făcut? Distrugi totul dintr-un foc doar ca să-ți satisfaci vanitatea. Și când reacționez, tu... tu... Se așeza pe scaunul cel mai la îndemână și începu să plângă în hohote. Ușa dinspre vestibul se deschise, lăsând să se vadă figură îngrijorată a lui Șam. Adrian porni spre Eleanor, vrând s-o aline, dar Șam, mai rapid, îl împinse la o parte. — Ellie, ce s-a întâmplat? o întreba el, trecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
radiera ziua și noaptea stejarul și ghinda 53 Indică acțiuni neobișnuite Un elev alege un cuvânt, iar alții indică acțiuni neobișnuite care îi pot fi atribuite. De exemplu cuvântul: Stiloul... plânge este disperat că ș-a pierdut capacul râde în hohote mă ajută să... plânge amarnic cu lacrimi de cerneală îmi spune că... zâmbește prietenos. Cele mai frumoase expresii Învățătorul anunță o temă pentru fiecare rând de bănci. Apoi, elevii trec pe rând la tablă și notează expresii în legătură cu tema respectivă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a IV-a C Se apropie toamna Atunci când lunga vară se sfârșește și încetîncet începe să domnească răcoarea, atunci când păsările călătoare se pregătesc să facă o călătorie lungă în țările calde, atunci când vânturile și ploile fac să cadă din copaci hohote de frunze, rămânând goi, atunci când grădinile par zugrăvite cu fructe coapte și gustoase, atunci se apropie toamna aducătoare de vânturi, de frunze moarte și palida lună. În codru sună bătrânele ape, natura își scutură deznădăjduită podoaba, iar păsările se duc
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Înspăimântat. Cum ți se pare? Minunat... Nu sună rău, nu-i așa? Atunci să-i văd eu pe Forman și Scorsese... Și chiar pe Marii Ruși... Câți mai sunt... În urmă cu câțiva ani un asemenea dialog ar fi stârnit hohote de râs. Acum abia dacă se zâmbea. Mimau un duel obosit pe o planșă cu contactele tăiate. Floretele erau vechi, ruginite, iar costumele nu mai aveau albul imaculat de odinioară. Gălbui, tulburi, precum albul de azi al ochilor lui Grațian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
coastă, surprizele rămân mereu aceleași, și ce n-a avut loc nu Încetează de a nu mai avea loc. mormintele Își schimbă morții, veșnicia durează două, trei decenii.” La un moment dat, pentru că nu se auzea nimic altceva decât un hohot sfâșietor de plâns, telefonul hotărî cu de la sine putere că e cazul să Întrerupă convorbirea. Era doar Anul Nou și câte mesaje și urări de bine nu-și așteptau rândul? X. Epilog: The Brave New World Motto: „Erau adânci ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rechinul tău a ajuns înaintea mea. Nu-i rechinul meu. Îți spun că nu semăn deloc cu el. Eu, cea care stă acum în fața ta și își dă cu brio cu stângu-n dreptul, sunt o persoană exact ca tine (un hohot de râs scurt, ca un fior), deși poate că tu nu ești persoana potrivită căreia să-i aduc acest argument. Știam la ce se referă. Un concept înfășurat în piele... — ... și substanțe chimice. Oamenii înseamnă mai mult de-atât, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am adus votca. Ea se crispă. — O scăpare. Dar nu face nimic, o să-ncerc să spun povestea cu mintea limpede. O pauză. — Nu știu cu ce să încep. — Păi... începe cu începutul, continuă până la sfârșit, apoi oprește-te. Scoase un hohot scurt de râs care nu era de fapt decât o expirație șuierată. — Bine, atunci. Povestea începe cu mult în urmă, cu un bătrân pe nume Mycroft Ward... Înlăturând toate întreruperile, nedumeririle și întrebările în care îi ceream lămuriri, asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
inima bătând la fel de tare ca și mine. — Așa e. — Fără discuție. Am scos un braț din sacul meu de dormit, trecându-l pe după umerii ei. — Așa. Am prins ideea? Am simțit trupul ei zguduindu-se sub tremurul slab al unui hohot de râs. — Da, așa cred. După câteva secunde în care hainele ni se încălziră, în care am respirat același aer și inimile ne-au bătut la unison pulsând în vârful degetelor și-n timpane, ea șopti: — Pot să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
el, e cușca lui. Și atunci am râs, eu și Scout strângându-ne unul pe altul în brațe, iar Fidorous ținând ridicată în aer barca de plastic. Am râs așa cum râd oamenii în pragul unor vremuri întunecate și periculoase, cu hohote ca niște mici scântei luminoase în bezna nopții. Orpheus se înclina puternic acum, tribordul fiind cu câțiva metri mai aproape de apă decât babordul, iar catargul era înclinat la cinci grade. Faptul că vinciul era prins la tribord înrăutățea și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pare rău“ sau „nu-i așa - de ce-ar fi“ sau „fetița mea“ sau „n-ai avut grijă de ea“ sau „nu pot, pur și simplu nu pot...“ Uneori, nu se auzea absolut nici un cuvânt, ci doar trei, patru, cinci hohote de plâns, apoi se întrerupea legătura. Îi spuneam întotdeauna același lucru: — Îmi pare rău, îmi pare tare tău. Plângeam mult după ce închidea, uneori cât era noaptea de lungă. N-am spus asta nimănui, niciodată. Mi-amintesc întruna amănunte. Chiar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Hoțește. Plecase hoțește. "Întoarce-te să termini ce-ai început, Iordan", mă rugam. Nu s-a întors. Iasomia și-a pierdut parfumul. Florile s-au umflat a putred și s-au scuturat. Urîte mai sînt tufele de iasomie scuturată. De la hohotul alb la hohotul știrb. Vișinele au prins viermi. I-am analizat sărutul pe toate fețele. Nu din confuzie. Nu din ambiguitate. Nu din seducție m-a sărutat Iordan. Nu din pasiune. Nu din iubire limpede. Da, din nostalgia de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Întoarce-te să termini ce-ai început, Iordan", mă rugam. Nu s-a întors. Iasomia și-a pierdut parfumul. Florile s-au umflat a putred și s-au scuturat. Urîte mai sînt tufele de iasomie scuturată. De la hohotul alb la hohotul știrb. Vișinele au prins viermi. I-am analizat sărutul pe toate fețele. Nu din confuzie. Nu din ambiguitate. Nu din seducție m-a sărutat Iordan. Nu din pasiune. Nu din iubire limpede. Da, din nostalgia de-a nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și a căzut, de sus, în lac. A bătut aerul cu palmele și s-a dus la fund. Pălăria i-a rămas deasupra; a fost înghițit ca un bolovan. Nu mă opream din rîs. Călcătura aceea în ridicol îmi stîrnise hohote nemiloase. "Mă rîzi". Cînd a spus asta, am apucat să văd că mai ținea în gură frunza retezată. A scos-o și mi-a lipit-o de umăr. Cred că pot intra acuma în pielea lui de băiețandru, nicidecum bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
eram în levitație erotică. Pluteam, dar pentru Iordan. Mai tîrziu, cînd Beethoven al meu făcea observații drastice, cînd îmi reproșa că sînt de gheață ("începi în mi major și termini în minor?"), cînd mă ironiza pentru sînii prea mari și hohotele lui nu erau deloc încurajatoare, mă consolam cu imaginea bobocilor înfloriți în mîini. Ieșeau, consolator, din crăpătura memoriei, narcisele sălbatice. Aș putea să scriu la un roman, plecînd de la tabloul cu cei doi adolescenți pe un țărm increat, de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe cap. Mă atinge cu palma pe spate și spatele mi se îndreaptă: Refuz domnește să ne despărțim ca doi boschetari. De ce mergi înainte cum merge orbul din parabolă? Și se oprește, fulgerat de cuvînt: orbul. Nu-mi pot reprima hohotul de plîns. Știi? Da știu. Ei, ei, lasă! N-am piese de schimb. Mama a uitat să-mi facă și piese de schimb. Dar de mine n-o să scapi. O să te caut cu auzul, dacă n-o să mai pot cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
drept că imaginea tabloului nu cred c-am s-o uit vreodată. Mama e divorțată și vine în fiecare an aici, însoțită de grupul ei de prietene zgomotoase. Au glasurile stridente, rezonante, câteodată nazale și enervante. Izbucnesc toate trei în hohote catartice de râs, probabil, la fel cum făceau pe vremea școlii. Plaja răsună de trilurile lor de fetișcane întârziate. Ca și cum și-ar elibera râsul încătușat în amărăciunea strânsă de un an de zile, adică de când s-au regăsit ultima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca prin brânză și o pornește cu furie către fundul grădinii. Se aud niște râsete puternice și stridente de ambele părți ale gardului, iar prietenele mamei nu se lasă mai prejos. Să mergem! strigă mama și-o pornește înainte în hohote de râs. S-a făcut târziu și mâine trebuie să mă prezint la răsărit, că mă așteaptă omul cu banderolă roșie. Altă cascadă de râsete urmează... Visul. Din nou creionul. Dezîntristarea mamei Adorm instantaneu. Mă visez spre dimineață hăituită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lipea de pământ cu o putere magnetică atât de mare, încât credeam că ne absoarbe în trena lungă a vidului creat. Trenul Intercity ne șterpelea și murdăria de sub unghii. Cele dinspre trecut veneau pe rând. Înspre viitor, trenurile plângeau în hohote. Marfarele erau mereu prezente, neștiindu-le niciodată gara de destinație. Când credeam că am scăpat de unul, ca un șarpe uriaș, a cărui coadă se zărea doar când se schimbau anotimpurile, el își preda plictisit ștafeta unui alt tren care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trupele la graniță, chipurile pentru a se apăra de vreo agresiune venită din partea noastră dacă lucrurile ar scăpa de sub control. Sînt cu ochii pe noi și vesticii, și rușii, abia așteaptă să se spargă buba. Îți vine să rîzi cu hohote cînd te gîndești cît de importanți am devenit dintr odată pentru toată lumea. Avem și noi Armata noastră, spune Sena, nu plătim din buzunarul nostru zeci de mii de militari, ca să ne apere în caz de nevoie? Nu pentru asta s-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Tatăl, căci el era, mai bătrân decât ieri cu câțiva ani, cu fața plânsă, ridică la nivelul ochilor săi pe Varlaam și cu palma lui mare, Îndreptă cu blândețe capul copilului spre sicriul, numai mătase și flori, spunându-i printre hohote dureroase, bărbătește reținute, aceeași frază de circumstanță: Mama doarme! Da, mama doarme!, timp În care creștetul lui Varlaam era scăldat Într-o ploaie de lacrimi fierbinți. Bărbatul, de doar douăzeci și șapte de ani, Începu să se clatine, când o
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]