669 matches
-
În serile lungi de iarnă Mașa le cunoștea și acum pe dinafară. Când tatăl ei se apuca de citit, de treburile gospodărești se ocupa Fevronia: ea deszăpezea poteca până la fântână, tăia lemne și dădea tain la animale, iar Nicanor citea, hohotind ca un nebun. Babulea stătea și ea ciuntită pe cuptor, ascultându-l ca vrăjită și bodogănind din timp În timp: „S-au Înmulțit buchile ca păduchile.Nu le mai suci copiilor capul cu povești, mai bine du-te și rânește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
copac prins de furtună, Ippolit. Ippolit Își desfăcu brațele și se porni pe râs. Dând bici cailor, tatăl Mașei vru să-i Înapoieze darul. Era Însă prea târziu: În mâinile sale lipia se transformase Într-o baligă de vacă. Ippolit hohotea, arătându-l cu degetul prin viscol. Nicanor Își biciuia caii, dar sania nu se mișca din loc. Din gura lui Subotin ieșea o limbă lungă, roșie, ce i se Încolăcea acum pe gât. Deodată, caii se porniră În galop și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ureche, pe care o coborî mai Întâi până la colțul gurii, după care o ridică pe una din pleoape. „Aveți perfectă dreptate”, spuse el. „Totul nu este decât o iluzie.” Cealaltă ureche parcurse același traseu, așezându-se pe cealaltă pleoapă. „Vedeți?” hohoti el. Noimann aruncă o privire spre Bikinski, iar Bikinski spre Noimann, apoi ambii Își Îndreptară ochii spre inginerul Edward, care poseda acum nu una, ci două perechi de urechi. Făcând Încă o scamatorie, Satanovski Își deplasă toate cele patru urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
medicul ajunse la dulap și deschise ușile, apoi se dădu În lături. Înăuntru se afla trupul lui Lilith, decapitat, cu sânii tăiați și puși pe umeri În chip de epoleți. Halucinația nu dură Însă decât o clipă. Cineva În stânga lui hohoti, aducându-l cu picioarele pe pământ. Nu, aceasta era cu neputință. Noimann avea toate viciile de pe lume, dar instincte criminale nu. E drept, uneori gândurile Îl făceau să-și Închipuie scene atroce. Inginerul Edward Îi trimitea iarăși mesaje ciudate prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Mathilda, Mathilda!” De pe acoperiș, luna trimite un jet de sânge În ochii unui copil care doarme În leagăn, Înconjurat de păpușile lui... Noimann pășește pe stradă.Verigheta lunecă de pe degetul lui inelar și se rostogolește În canal. Omulțime de oameni-degete hohotesc la fereastră, strigă, aruncă petarde. Bat din mâini. Din picioare. Urlă de bucurie. Arată cu degetul verigheta ce se Învârte ca un bănuț pe marginea rigolei. În curând o să cadă, o să cadă. Iată, a căzut! Mulțimea de oameni-mâini urlă, cuprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
reda; Iar nervii, hidră cu mii de guri, vor bea Interioara-i mare de flăcări violente. Și peste tot, în trupuri, în roci fierbinți - orgie De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit, Cutremurând vertebre de silex ori granit, Va hohoti, imensă, Vitala Histerie... ARCA În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă - Informă nălucire de biblic corăbier, - Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă, Noroade-ntregi, plecate puternicului cer. E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
peste turnuri depărtate, Ninge cu nimic în noaptea vastă, ning bancnote - Numai vântul singur plânge alte note... Umbra mea se adîncește-n cartiere democrate. Ninge grandios în orașul vast cum nu mai este, Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe când vântul hohotește-n bulevarde glaciale... - Dar cine poate să explice această tristă poveste ? Note de toamnă Toamna-n grădină și-acordă vioara, Strada-i pustie... Orașul e plin de hambare, - De pînea cea nouă duduie moara. O frunză s-a lăsat pe-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
bocet mortuar. Auzi, cum muzica răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar, O, lasă-mă acum să te cuprind... - Hai, să valsăm, iubito, hohotind, După al toamnei bocet mortuar. Nocturnă O, nu mai cânta, harmonie pribeagă Că plâng, și nu știu unde să mă duc, În toamna care plânge pe-o veche modestie, Cu ploaia care curge în mahalaua bleagă, În noaptea asta-n care am
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
o pui... Se încurcă, la fel ca puiul în câlți, în propria lui declarație dojenitoare. Urmându-și cugetările lor secrete, Jana și Cătălina și alte vecine dispuse să petreacă din plin, exploatând conținutul cu multiple înțelesuri al cuvântării, se sfărâmară hohotind. Doar Berta, cea sfioasă și bălaie, icni scurt și se aplecă să ridice ceva ce, tocmai, căzuse sub masă. Simțindu-se lezat în demnitate, orășeanul bucălat îi bruftului pe toți mesenii, explicându-le cu fermitate, ca un autentic lăutar: Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
semnalul insatisfacției a fost Chirpic de la Kotonoaga, care evocă parcimonia chiaburilor, trăitori în Goldana, înainte de venirea democrației populare: Vezâcă, mai sunt isploatatori printre noi!... Să-i raportăm lu' Tovarășului Popescu!.. Aprobându-i spusele, într-un simulacru de susținere, Iuga Panțâru hohoti ironic, arătând cu degetul, spre feliile roșii de pe tăvi: Așa e, cum ai spus, Faraoane: Das ist für die Katze.9 Se pare că atât ar fi așteptat și ceilalți! Convivii de la Goldana se ridicară, lărmuind cu parapon și ingratitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și alta nu Ci eu, luându-mi, ca fript, mâinile, de pe el, mi-am șters năluca, luându-mi-o de pe ochi cu degetele, prinzându-mă țeapăn de rola sondei și de cablul de săpat Și văzându-l pe Străilaș cum hohotea de plâns, am încercat să-l ogoiesc, cerându-mi iertare de la el Dar Străilaș, înspăimântat de fapta mea și văietându-se în gura mare, de cele ce pățiserăm și el și eu, i-a trezit pe toți din toropeala nopților îndelungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
neplăcute, ca niște cucurigu-uri discordante, de cocoșei adolescenți, care îl ajungeau rapid din urmă. După vestoanele lor, croite din doc cafeniu, recunoscu pe vreo cinci băieți de la Școala de reeducare, care săreau, ca țapii, peste monticulii haotici de moloz, hohotind de fiecare dată când criblura roșie le aluneca scrâșnind de sub talpă. Oare supraveghetorul lor știe că ăștia au tulit-o în oraș? se întrebă îngrijorat Mircea. Poate că da! se asigură el, cu silnice elanuri de optimism. Poate că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ia zi: tu răspunzi pentru asta? Ai? Tu răspunzi?... Își arătă cu degetul burta enormă care-l făcea să evoce o morsă tolănită pe o banchiză de gheață, lăfăindu-se lenevos, cu mustața năclăită de vin basarabean roșu și vârtos. Hohoti îndelung, bătând aprig din picioare și când îi reveni sufletul se răsti, ca și cum îi vorbea doamnei Bleotu: Răspunde, fă, îi zisei eu, muierii. Tu răspunzi, ai? Cu o agerime surprinzătoare pentru conformația-i de morsă, sări în picioare, spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Dacă mai stai și o vezi cumva că se-arată pe-aici, să-mi dai de știre. Trebuie să intervenim, dragă! Să nu pună piciorul aici! Cum, să stea aia alături de doamna Pârvulescu? Nici acum să nu aibă, biata femeie - hohotește discret - ...biata femeie liniște? Nu-i ajunge cât i-a mâncat sufletul, cât i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace în suferința ei, pramatia aia cu pretenții, dragă... Bine că n-a mai trăit să dea divorț, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
De data asta, femeia rămase fără grai; am auzit-o scoțând un oftat lung. Ce spuneți? Ce nenorocire! Am impresia că asta murmura, pentru că nu am auzit-o clar. Apoi se puse pe plâns și Îngână Între două reprize de hohotit: „E din cauza fetei ăleia... fata aia...“. Nu știam cum trebuie să reacționez, Îmi simțeam inima bătând cu putere, mai să-mi iasă din piept. Stăteam cu urechea lipită de receptor și așteptam să-și revină. Dintr-odată mă cuprinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de planete ale Ligii. Dictatorul încremeni, șovăind. Apoi izbucni în râs. Înaintă și-și puse brațul pe umerii bărbatului. - Bătrânul Secoh, zise, sarcastic. Seniorul Templului clipi la acest contact, dar îl suportă un moment cu o expresie de dezgust. Colosul hohoti: - Ce este? Secoh se eliberă, ușor, dar ferm. - Aveți să-mi dați instrucțiuni? Dictatorul râse din nou, apoi, deodată, redeveni îngândurat. - Nu are importanță ce se poate întâmpla cu acest sistem. Dar sunt iritat ori de câte ori îmi aduc aminte de Thorson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
cana ta de ceai, mâna ta pe toartă. Nu te voi lăsa să te duci. I-am promis-o mamei tale. A plecat acum. Înainte de a se urca în avion, m-a sunat din nou. „Te rog, Timo, salveaz-o...“, a hohotit în receptor. Nu știe că pentru un chirurg iubirea este o contraindicație. Nu știe nimic despre meseria mea. O sperie gândul că vă mângâi cu aceleași mâini cu care spintec oamenii. Și totuși, am văzut sub aceste mâini lucruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acela, Italia, taie-l ca o barză. Dă-mi-o înapoi pe Angela. — Domnule profesor... Mă ridic în picioare, și nu m-am ridicat niciodată în viață. — Închidem. — Valorile? — Normale. Simt că inima vrea să-mi iasă prin obraji și hohotesc în pumni. Pierd câteva picături de urină. Prind brațul Adei și îl strâng, este ultimul fragment de tăcere. Urmează haosul emoțiilor, al zgomotelor care se întorc toate deodată. Se întorc vocile, halatele, ușile care se deschid. Alfredo are halatul murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de logodnă sunt traumatice pentru populația părăsită? —Dumnezeule! exclamă Julie. Ce s-a-ntâmplat? Reclama aia la inele de logodnă mi-a amintit... Dar, iubito, tu n-ai primit un inel de logodnă, așa că n-are nici o importanță. —Știiiuuu! am hohotit. Închipuie-ți dacă p-p-rimeam un i-i-inel de logodnă, h-h-hâc, c-cât de supărată aș fi fost. Doamne Dumnezeule, nu mai suport... — Ține, iubito, ia un șervețel Versace, pe mine mă fac să mă simt mai bine. Mi-am suflat nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
viața? — Să-ți Împărtășesc viața? Nu există nimic de Împărtășit! A rostit-o fără nici un arțag. Nu era decât o constatare, de altminteri nelipsită de tandrețe. Dar, văzând chipul Înspăimântat al lui Omar, ea Îl imploră s-o ierte, și hohotește. — Știam că aveam să plâng astă-seară, dar nu cu aceste lacrimi amare; știam că aveam să ne despărțim pentru multă vreme, poate pentru totdeauna, dar nu cu aceste cuvinte, nici cu aceste priviri. Nu vreau să iau cu mine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
așa că dama în chestiune, înnebunită de grijile pe care și le făcea, se ținea de capul meu să-l salvăm pe băiețel. Cred că habar n-avea ce era cu el în chestia asta! Ca de obicei, inginerul mugea și hohotea la cea mai neînsemnată poantă. ― Tu știi locul ăsta. continuă Parker. Pereții, planșeul și tavanul ― numai oglinzi. Pat, ioc! Numai o bucată de catifea, acolo, atârnată în mijlocul odăii pentru intimitate și să nu le lovești de oglinzi. Și gravitație, zero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sădit În el un har, cîntecul și dragostea, care s-au ridicat acum, amîndouă, Împotriva lui, Împingmdu-l să vrea o libertate fără amintiri. După aceea nu va mai spera nimic, Își va putea sparge lira de munții Traciei sau va hohoti Într-un plîns inutil ca o fiară care urlă În pădure sub cerul gol. Dacă nu mai are nici o justificare nu i-a rămas decît să creadă În destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
minunea, învierea! O forță ascunsă, professore, forță de concentrare a pasiunii, asta era. Inducție irezistibilă, hipnotică. Se târâseră, gemând, bolnavi, înlănțuiți, spre dormitor. Durerea dorinței îl trase în ea, adânc, mai adânc, cu ambele mâini, mai adânc, încă și încă, hohotind, desfigurată. Îi acoperise ochii cu mâinile, să n-o vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tremur, scâncea Irina și mlaștina toridă. Un exercițiu de transfer eșuat, atât fusese. O umilire, o neputincioasă asumare de nume care nu funcționa, iată, nu funcționa. Se trezi expulzat și Irina râdea,deșănțată. „Trei îngeri pentru Sarah, soția lui Abraham“, hohotea, sfidătoare, fiara, așezată în patru labe, ca o cățea. „Strămoșul, cu cei trei îngeri. Câte unul pentru fiecare orificiu“, și lumânarea se stinse, sub viforul blasfemiei și al furiei și al învierii sălbatice. Furia și dezgustul de sine și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bătrânul filozof Marcu Vancea dispăruse, până și el. „De ce râzi? Nu există scăpare, nu-i așa? Degeaba complicăm comedia, nu-i așa? Râzi de prudența noastră speriată. Nu există decât trufia plăcerii în care strălucești? Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]