663 matches
-
mine, să am grijă de mai mult de o persoană, adică eu. A venit imediat la mine și mi s-a aruncat în brațe. Eram total nepregătit și parcă nu aveam curajul să o țin și eu în brațe. Ea hohotea de plâns atârnată de mine, iar eu stăteam inert, cu mâinile pe lângă corp, fricos de căcat, nici măcar să o consolez în brațe nu aveam curaj. Mi se părea că nu am nici o obligație din moment ce nu o futusem. De căcat. Eram
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se din inimă o mânie surdă. Se întoarse să se uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
palmă deasupra pământului pe o pernă de aer pe care și-o făcea singură și care-i ținea loc de roți. Apoi se opri, se legănă câteva clipe, și cei patru ieșiră din ea. Văzând zâmbetul străinilor, Iahuben începu să hohotească de râs, mulțumit de prietenia sa cu zeii. Apoi amândoi pământenii începură să care armele în luntre. Cârmaciul vru să ridice un scut, însă abia îl putu clinti. - N-or să fie prea grele? întrebă Iahuben îngrijorat. Străinii începură să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și păsărilor care se hrănesc cu mortăciuni. Că, fără împlinirea riturilor, umbra ta va rătăci fără odihnă între tărâmuri. Însă durerea cea mai mare este pierderea unei ființe pe care ai iubit-o. Din pricina aceasta plâng lacrimi grele și amare, hohotind, Priam și Hecabe, Andromaca și Elena, Ahile și, știindu-și fiul osândit, Tetis, nemuritoarea 68 care-a învățat ce e durerea omenească. Din toată poezia lumii, cea mai bogată în lacrimi este poezia Iliadei: ape care curg, negre, pe pieptul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
deal, un fiu care nu se va mai întoarce niciodată acasă, care suferă crâncen acum. Și ies toate din mare, plângând, și se adună, una câte una, pe țărm. Și, plângând și ea amarnic, Tetis îl îmbrățișează pe Ahile, care hohotea, și îl întreabă ce s-a petrecut (doar i se împlinise ruga, aheii, fără el, sunt la un pas de pieire). Și, aflând de la fiul ei că, drept răzbunare, îl va ucide pe Hector, îi plânge din nou soarta, pentru
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
să intre neîntârziat în luptă, spune că, până nu-l va îngropa pe Patrocles, nu vrea nici mâncare, nici băutură. Și se întoarce în tabără să-l mai plângă o dată pe prietenul mort, să-și aducă aminte, să-i spună hohotind că nu l-ar durea atâta nici vestea morții tatălui său ori a fiului său. Și, cu durerea aceasta implacabilă, devenită turbare, iese în câmpie și începe măcelul, sfârșindu-l cu Hector, și acolo, cu răzbunarea împlinită, după o clipă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și păsărilor care se hrănesc cu mortăciuni. Că, fără împlinirea riturilor, umbra ta va rătăci fără odihnă între tărâmuri. Însă durerea cea mai mare este pierderea unei ființe pe care ai iubit-o. Din pricina aceasta plâng lacrimi grele și amare, hohotind, Priam și Hecabe, Andromaca și Elena, Ahile și, știindu-și fiul osândit, Tetis, nemuritoarea care-a învățat ce e durerea omenească. Din toată poezia lumii, cea mai bogată în lacrimi este poezia Iliadei: ape care curg, negre, pe pieptul unei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
deal, un fiu care nu se va mai întoarce niciodată acasă, care suferă crâncen acum. Și ies toate din mare, plângând, și se adună, una câte una, pe țărm. Și, plângând și ea amarnic, Tetis îl îmbrățișează pe Ahile, care hohotea, și îl întreabă ce s-a petrecut (doar i se împlinise ruga, aheii, fără el, sunt la un pas de pieire). Și, aflând de la fiul ei că, drept răzbunare, îl va ucide pe Hector, îi plânge din nou soarta, pentru
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
să intre neîntârziat în luptă, spune că, până nu-l va îngropa pe Patrocles, nu vrea nici mâncare, nici băutură. Și se întoarce în tabără să-l mai plângă o dată pe prietenul mort, să-și aducă aminte, să-i spună hohotind că nu l-ar durea atâta nici vestea morții tatălui său ori a fiului său. Și, cu durerea aceasta implacabilă, devenită turbare, iese în câmpie și începe măcelul, sfârșindu-l cu Hector, și acolo, cu răzbunarea împlinită, după o clipă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Miorița, poemul lui Marin Sorescu, piesele lui Caragiale -, hipotextul caragialian este liantul care susține atât lumea de hârtie cât și realitatea extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume și pentru că oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea li s-a spus simplu: Caragiale....". Ca exemple de hipertexte care nu implică și atitudine critică, ci doar imitarea fără ostentație a formei sau a conținutului tipologic sau tematic a unei opere, pot fi amintite
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fiarei din peșteră? Tată, dar e o biată bătrână. Ce putere poate să aibă? Pe această ființă a Gerului și a Întunericului, am ferecat-o în Peștera Uitării, rosti, cu semeție, bătrânul părinte. M-am întors și voi rămâne veșnic! hohoti Baba Iarna. Mi-ai jurat credință veșnică, murmură fostul haiduc. Doar cât vei trăi, răspunse Baba Iarna și-l prefăcu pe moșneag într-un sloi de gheață. Bătrânul și sătenii se adăpostiră de răsuflarea de gheață a Babei, rostuindu-și
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
părinții au murit, care de tifos, care de scârbă, rămânându-le nădejdea și bucuria creșterii copiilor. Îi privea cu duioșie pe cei trei băieței, care-și încropiseră, din coceni de porumb, adevărate tabere militare, cu care se războiau, țipând și hohotind, făcând-o, pe ființa înfășată în pelinci scrobite, să tresalte, încruntându-și sprâncenele de-abia arcuite și agitându-și, neputincioasă, brațele și picioarele prea strânse în legătoare. Scâncetul o trezi din cascada amintirilor. Legănă, încă lunatic, pătuțul, deșteptându-se ca
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
am încredințat pur și simplu întîmplării, într-o agitație de carnaval. Căci am nimerit în plină fiestă. Peste tot se vând cornete cu confetti, măști și pălării de pai multicolore. Se strigă, se cântă, se aruncă petarde. Sărbătoarea explodează și hohotește în jurul nostru. Întreg orașul pare ieșit pe străzi. Sunetele unor instrumente necunoscute însoțesc dansatori cu panașe viu colorate și măști de lemn sau de piele, în fața noastră, un tânăr metis are o torță în mână. Și lângă el o damigeană
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
puțoi care "nici nu știu cum arată obectu' ăla". Firește, au ajuns iarăși la cântecele pe care le lălăiau cu un mereu reînnoit entuziasm. Coniacul trecea de la unul la altul, toți făceau pe nebunii, se prefăceau că s-au îmbătat, răcneau și hohoteau când se spuneau bancuri. Fetele noastre, dintre care Fii era permanent ținută după gât de Lulu iar Michi stătea lipită de Manix, evitau cu grijă să intre în clinciurile vorbelor în doi peri, dar chicoteau și ele, 46 scuturând din
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o călăresc în seara aia, un pic mai târziu, și la mama ei, care zâmbea țeapăn de partea cealaltă a mesei. De-abia îmi mai puteam stăpâni hohotele. În cele din urmă am reușit să înghit îmbucătura, am râgâit în loc să hohotesc și am toastat: — În sănătatea dumneavoastră, domnule Sprague, pentru că m-ați făcut să râd pentru prima oară săptămâna asta. Ramona îmi aruncă o privire dezgustată. Martha se concentră asupra desenului ei. Madeleine mă pipăia cu piciorul pe sub masă, iar Emmett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
rog“. În timp ce ejaculam, mi-am dat seama că n-o să fiu niciodată la fel de bun doar cu Madeleine. Dând fata de bani gata îmi șopti „Știam eu c-o să-ți intre sub piele mai devreme sau mai târziu“, i-am mărturisit, hohotind fără lacrimi, că toate poveștile mele de alcov fuseseră numai minciuni și i-am turuit povestea adevărată a lui Lee, Kay și Bucky, fără să ocolesc fixația domnului Foc pentru moartă și dispariția lui de pe fața pământului. Când am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să încerc să uit. Mă pricep bine la chestia asta. Ați lucrat vreodată la hotelul Biltmore? — Nu. Doar la Mayflower și la Hacienda House. Uneori la Rexford. — S-a purtat vreunul dintre bărbați ciudat cu Liz? A devenit violent? Sally hohoti. — Majoritatea erau fericiți că ea se prefăcea atât de bine. Nerăbdător să ajung la Vogel, am schimbat subiectul. — Povestește-mi despre legătura ta cu Charlie Issler. Știai c-a mărturisit cum că ar fi ucis-o pe Dalia? — Nu, inițial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
complicitate la molestare de gradul întâi și ultraj. Johnny izbucni: — Tati! Și se uită la Russ. Russ se uită la mine și-mi întinse declarația. Am băgat-o în buzunar și i-am încătușat mâinile la spate juniorului, în timp ce el hohotea ușurel. Padre oftă: — O să ai o viață de iad până când ieși la pensie. — Știu. — N-o să te mai întorci niciodată la Birou. Deja m-am obișnuit cu rahatul, padre. Nu cred c-o să fie chiar atât de rău. • • • L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Piso, care, nerăbdător, aștepta într-adevăr pe insula Coos, pe apropiata coastă a Cariei. În agonia lui, Germanicus găsi puterea de a vorbi în taină cu ofițerii săi credincioși, la care ținea foarte mult; Gajus îi văzu ieșind din cameră hohotind de mânie neputincioasă, strângând revoltați armele inutile. Apoi îi îmbrățișă pe cei doi fii mai mari, tulburați, cărora încă nu le venea să creadă, cu chipurile brăzdate de lacrimi, dar nu avu putere să le șoptească ultimele sfaturi adresate tinereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de flăcările rugului enorm. Și cu toții căzuseră de acord că acesta era ultimul semn neîndoielnic al otrăvii. Pe când făceau primii pași, băiatul înțelese ce tunet teribil puteau dezlănțui deodată mila și revolta a mii de oameni, care acum strigau și hohoteau. Însă, după debarcarea aceea dramatică, Agrippina și tovarășii lui Germanicus văzură că nici pe dig, nici în oraș nu-i aștepta vreun oficial. Autoritățile locale dispăruseră. — E o poruncă rușinoasă a lui Tiberius, declarară indignați tribunii și centurionii. Agrippina spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lucidă dată de experiență, puse ca acuzații să fie arestați în taină, pe când se aflau departe de Roma. Anchetatorii îi amenințară cu tortura, iar ei - în primul rând tânărul Cerialis - cedară înainte să-i fi atins cineva. E adevărat, mărturisi hohotind Cerialis, se caută un mod de a-l ucide pe Împărat. Continuând să plângă, declară că, din prostie, se întovărășise cu niște oameni perfizi. Voiam să fug, mărturisi el, însă m-au amenințat că mă omoară. Apărați-mă, imploră. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
le va duce apa și vor Împărți această rație neașteptată. Cu grijă, Jim șterse sticla de mîneca hainei. O ridică la buze, bău Încet, Încercînd să nu se Înece, făcu o pauză și termină ultimele picături. Japonezii izbucniră În rîs, hohotind unul spre celălalt foarte amuzați. Jim rîse și el, conștient că doar el, dintre toți deținuții britanici, apreciase gluma. Basie Încercă un zîmbet silit, dar doctorul Ransome părea uluit. Caporalul luă sticla de Coca-Cola de la Jim și o umplu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cana ta de ceai, mâna ta pe toartă. Nu te voi lăsa să te duci. I-am promis-o mamei tale. A plecat acum. Înainte de a se urca în avion, m-a sunat din nou. „Te rog, Timo, salveaz-o...“, a hohotit în receptor. Nu știe că pentru un chirurg iubirea este o contraindicație. Nu știe nimic despre meseria mea. O sperie gândul că vă mângâi cu aceleași mâini cu care spintec oamenii. Și totuși, am văzut sub aceste mâini lucruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acela, Italia, taie-l ca o barză. Dă-mi-o înapoi pe Angela. — Domnule profesor... Mă ridic în picioare, și nu m-am ridicat niciodată în viață. — Închidem. — Valorile? — Normale. Simt că inima vrea să-mi iasă prin obraji și hohotesc în pumni. Pierd câteva picături de urină. Prind brațul Adei și îl strâng, este ultimul fragment de tăcere. Urmează haosul emoțiilor, al zgomotelor care se întorc toate deodată. Se întorc vocile, halatele, ușile care se deschid. Alfredo are halatul murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ochelari cu lentile groase și păr alb ca hârtia, Încăpățânarea sa, inteligența sa, aerul de bătrânețe copilăroasă și solitară care Îl Învăluia mereu. Pe Fima Îl durea tot trupul din cauza dorinței Înfrânate de-a smulge din fotoliu mica făptură care hohotea de plâns și de-a o strânge cu putere la piept. Niciodată În viață nu-și dorise să strângă În brațe o femeie cu pasiunea cu care voia acum să-l țină pe Dimi În brațe. Dar se stăpâni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]