557 matches
-
adică vinovat. Nu, nu mi-e frică de sentința Ta. Vreau doar să evit penibila descompunere terestră și să mă teleportezi atunci când vei socoti că a venit timpul direct în fața Ta, la judecată, fără a mai trece prin stadiul de hoit. Din putrezitul pântec pe care muște grase Zburau greoi cu zumzete-ascuțite Curgeau oștiri de larve ca niște bale groase De-alungu-acestor zdrențe-nsuflețite." (Charles Baudelaire) Te las, Doamne. Fii sănătos! Pe curând. ...E noapte deplină. Mama, încadrată de cei doi copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
milostenie și iertare. Când șinterul se înscria pe o anumită uliță, făcându-și cunoscută prezența printr-unul din cele două instrumente de semnalizare, oamenii îl așteptau la portiță sau lăsau pur și simplu cadavrul în fața intrării. Apoi, când achizitorul de hoituri animaliere ajungea în dreptul gospodăriei respective, proprietarul se prezenta la poartă, îi plătea, iar acesta introducea mortăciunea în sicriul ambulant, plecând mai departe, la altă poartă, și la altă poartă, până când termina de străbătut toate ulițele satului, după care se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
De aceea, mult timp mișcarea n-a avut nici un răsunet. În mediul muncitoresc nu se bucura decât de un credit cu totul redus. Mijloacele de propagandă erau naive și declamatorii. La club și la întruniri, nu se vorbea decât de hoitul burghez, de prăbușirea șandramalei, de victoria muncitorimei, fără a pregăti, practic, cuceririle dorite și așteptate. Dacă nu le voi fi văzut destul de clar lucrurile acestea, apoi tot trebuie să fi avut măcar intuitiv înțelegerea lor. Căci știu bine că, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
-o mai aproape de el. Mâinile lui i se părură niște gheare reci, iar fața lui deformată de medicamente era plină de dezgust. - Te rog să nu mă atingi. Să nu pui nici în glumă mâna pe mine. Ești ca un hoit. Pleacă de lângă mine și cât mai departe! Lacrimile acestui bărbat aflat între două vârste erau fierbinți, iar sufletul îi ardea în flăcări. Hotărârea ei recentă se evaporă pe loc ca o dâră de fum care dispare în aer. Carlina se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
știe foarte sigur că nimic nu ar mai funcționa în casă dacă ea nu ar fi. Întotdeauna degringolada unei societăți scoate la suprafață atât gunoaie, cât și pietre prețioase. Acestea din urmă, chiar dacă sunt îngropate în nămol, printre bălării și hoituri, își croiesc drum spre lumină cățarându-se pe raza de soare care reușeșete să străpungă mizeria și glodul. Așa e Dorina. Un diamant viu care înlătură zgura și face loc luminii, iubirii și încrederii astfel încât oamenii să aibă curajul să mai
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
încrucișate bălăngănindu-se pe piept. Cine-i arătarea aiasta? se crucește Gheorghiță. Cum, nu știi? se închină Toader. E "Sfântu". Propovăduiește... Sfântul, îngenunchiat, cu ochi pierduți, cu brațele către cer, în extaz, cu glas de tunet: Vai! Vai vouă! Sânge! Hoituri! Jaf! Moarte! Puterea și setea vărsătorilor de sânge nu mai are margini nici rușâne! Și-aveau putere de la diavol, să ia pacea de pe pământ și să pună în loc, moartea, și foametea, și molima! Și-or pornit război mare ca să stăpânească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
asta o avem și la greci, spune Țamblac. Numai cei ce n-au avut istorie, n-o cunosc. Și cei ce-au scăpat de fierul nostru și-au aflat mântuirea în Dunăre, că veniseră apele mari, cu sloiuri, de numai hoituri umflate cărau puhoaiele spre Marea cea Mare! adaugă Șendrea, un zdrahon de bărbat, un uriaș ce ridica în spinare un cal cu călăreț cu tot, mare hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dăm peste nas unuia, altuia... Salvăm măcar ce se mai poate salva: "mândria"! Și eu cred că mai de folos ne-ar fi aurul, întărește și Vlaicu cu înțelepciunea lui bătrânească. Frumos ne-ar sta! se burzuluiește Ștefan. Să neguțăm hoiturile marilor pașale ce se lăfăie în haremuri de marmură pe malurile Bosforului, fericire încropită pe jaful nemilos al popoarelor asuprite cărora le ia și bucățica de la gură! Dacă au atâta bănet, ce-au cătat în țara mea săracă?! Cine poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit! Nu vreau mai departe! Știu ce urmează! Nu vreau! Nu pot să ascult! De ce trebuie să te sfâșii!?! De ce?! Trebuie, unchiule! spune Maria rece, severă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
corn mugi răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însângerată și strigătul de luptă: "Vin turcii!! Vin turcii!!"... Musteața zbârlită îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Învingem au murim!! Jurăm!! strigă boierii într-un glas. Ia! Ia mai slăbiți-mă cu moartea! Eu am nevoie de viteji, nu de hoituri fie ele și de eroi! Aveți grijă de voi! Aveți grijă de oameni; fiecare om ne e scump! Aveți grijă!... Tăutule! Peana și calamara! Să izvodim carte măriților crai... și face câțiva pași, căutându-și cuvintele. Scrie! "Prea luminați domni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și aprins feștila! strigă Mihail. Ștefan se aprinde, cu patimă, văzând, trăind tot ce povestește, tot ce poruncește: Capcanele îi vor aștepta gata țepuite! Prăvălim peste ei pădurile înținate în coajă! Desfundăm drumurile! Rupem podurile! Secăm apele! Spurcăm fântânile cu hoituri! Pârjolim grânele, fânețele! Le săgetăm dobitoacele de povară cu săgeți otrăvite cu venin de năpârcă, cu zeamă de cucută, să rămână în drum cu bombardele ce sparg "Catapeteasma Ceriului"! Împroșcăm, săgetăm cu șomoioage de foc pânzele corăbiilor ce urcă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aș fi huiduit niciodată pe Iorga, oricât de „huligan” aș fi fost și aș fi, căci nu mi-a plăcut nicicând să scuip icoanele pe care le-am adorat odată, după cum am avut un dispreț neprecupețit pentru cei ce mângâie hoiturile, în care au lovit cu sete mai înainte. E vorba de o anumită ținută morală, dar cu ce drept cere lumea o rezervă demnă de la studenții de douăzeci de ani, când pilda unui profesor de cincizeci de ani era așa
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Golgotei sale, Gheorghe Mântulescu lasă din ființa sa un strop de sânge, tencuială pentru România de mâine, creștină și eternă. Noi, cei care îl ducem azi pe ultimul drum, ne închinăm smeriți la rămășițele sale pământești care nu au fost hoit, ci un instrument al sufletului prin care își va însori viața viitoare. Rănile sale vor fi mărturie după care Dumnezeu va recunoaște că aici pe pământ a slujit aproapelui, a iubit pe Hristos. Fie ca pulberea să se întoarcă în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
de cotropitori, zi de zi înstrăinate de nevrednici conducători, au devenit azi plânsuri și, sugrumate, se sting nădejdile noastre în geamăt și suspine. Diriguitorii, hulituri diavolești, au înlocuit virtutea și rugăciunea cu minciuna și dezmățul. Omul a devenit fiară și hoit nepăsător, sahară pustie care a îngropat tot ce-i românesc, a îngropat tot ceea ce au clădit și adunat de veacuri părinții noștri. Neamul se stinge zi de zi. Cei jertfiți, neclintită credință, oști îngerești, se zvârcolesc în adâncuri neștiuți, mulți
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
este de mirare că, Într-o altă scrisoare, mesajul berlinez se Încheia astfel: „Mai am un singur dor. Așa cum stau lucrurile, voi muri la Berlin, ca nea Iancu. Doamne, dacă stă-n puterea ta, fă să mi se ducă leșul, hoitul, cadavrul În România. Indiferent unde - dar nu printre sași și șvabi. Fără flamuri. În oricare cimitir din Oltenia, Maramureș, Hațeg, Vrancea, Argeș, deal sau seș. Nu cruce. Am fugit de pe cruce, ca Arghezi În Duhovnicească 1. Ajunge o piatră de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mistere și murise”, iar personalitatea umană se pierde în masa informă a statisticilor, singurele constante rămân războiul și lepra: „Vă întreb: unde e libertatea pentru care au ars orașele / și unde sunt bucuriile, pentru care / copiii noștri carbonizați au înmulțit hoiturile războiului?” Absurdul războiului populează gările cu coșciuge, iar înaltul clădirilor, departe de a mai constitui un îndemn la speranță, devine un simbol al atotputerniciei morții și neantului: „Atârnă peste ceasuri celestele clădiri / ca niște stârvuri negre de tuci îmbrobodit / pe
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
glasul piuit caracteristic vulturilor. Neamul acvilelor este reprezentat prin pajoră (pajură acvilă-de-câmp Aquila heliaca) cu penele "pestrițe" poate pentru penele deschise de pe umeri și albul din coadă și care, după Cantemir, se hrănește cu șerpi; toate acvilele preferând carnea prospătă hoitului. (I, 250) Brehnacea (acvilă-țipătoare-mare, Aquila clanga), foarte pricepută, mai ales la prins iepuri, cu zbor înalt, cu aripile iuți ajungând "peste creșteturile munților și peste toți câmpii". Aceste indicații ca și calitatea de iepurar a brehnacei ne îndeamnă să recunoaștem
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
se vor aduna și vulturii"6. Prin urmare, parcurgând sursele antice și medievale, vom observa că se coagulează cel puțin două direcții simbolice: una care îi atribuie vulturului (vulturius) o conotație negativă, punându-l, ca pasăre care se hrănește cu hoituri, în slujba diavolului; și una care selectează, în cazul acvilei (aquila) exclusiv trăsăturile pozitive, spirituale, făcând-o un însemn imperial și un simbol hristic 7. Prin urmare, chiar dacă cel mai adesea, vom întâlni în traducerile dicționarelor de simboluri și ale
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
atitudine nu așteaptă neapărat nașterea artei heraldice, din prima jumătate a secolului al XII-lea (când fixează Michel Pastoureau 10 apariția sistematică a stemelor în Occident), ci se petrece încă din primele secole ale creștinismului, când pasărea rea, devoratoare de hoituri capătă un concurent în nobila răpitoare, o ființă solară, simbol al lui Hristos. Heraldica, ce e drept, a impus folosirea preponderentă a termenului aquila pentru ipostaza pozitivă a păsării. O distincție la fel de clară, deși discretă, face și Cantemir în alegoria
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
2005, p. 177: "Mai mult, spre deosebire de simbolul monarhic concurent (leul), acvila dantescă (aquila, ce nu are a se confunda cu vulturul vulturius devorator nu doar, mitologic, de prometeici ficați, ci mai ales, în viața de zi cu zi, de putrefacte hoituri și legat, ca atare, de simbologia morții) este învestită cum se și cade în cazul stemei imperiale prin excelență cu sarcină (simbolică și metaforică) în exclusivitate pozitivă." 8 Louis Charbonneau-Lassay, Le mystérieuse emblématique de Jésus-Christ. Le bestiaire du Christ, p.
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
2005, p. 177: "Mai mult, spre deosebire de simbolul monarhic concurent (leul), acvila dantescă (aquila, ce nu are a se confunda cu vulturul vulturius devorator nu doar, mitologic, de prometeici ficați, ci mai ales, în viața de zi cu zi, de putrefacte hoituri și legat, ca atare, de simbologia morții) este învestită cum se și cade în cazul stemei imperiale prin excelență cu sarcină (simbolică și metaforică) în exclusivitate pozitivă." 458 Louis Charbonneau-Lassay, Le mystérieuse emblématique de Jésus-Christ. Le bestiaire du Christ, p.
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
cu nările în vânt năluca unui abur de mâncare. Ziua pândim cu nările în vânt poate din cer, din iad sau din mormânt, să ne arunce resturi ca la fiare. În bezna nopții ne visăm strigoi cum ne-nfruptăm din hoit fierbinte. În bezna nopții ne visăm strigoi și numai moartea rupe hălci din noi, ea singură înfulecă morminte". Iată un aspect al foamei, cum a văzut înfometatul Radu Gyr acest fenomen al foamei cu care ne-au pedepsit. Cine? Tot
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
Elanul douămiiștilor resuscitează întîi de toate scriitura șocantă a avangardei interbelice: ,te înconjoară zece perechi de picioare/ zece perechi de pulpe roșii, baby/ zece secretare furibunde cu vulpi în jurul gîtului cu/ bufnițe pe umăr/ galopînd năucite pe o plajă cu hoituri/ zece secretare fierbinți răspund la telefon/ pentru tine/ cu gurile deschise pregătite/ cu dinții spălați/ zece regine cabrate în fața tejghelei/ încordîndu-și fesele gîfîind" (Domnica Drumea: }ara mea). Mai mult, un precursor mai vîrstnic al grupului, Dumitru Crudu (n. 1967), își
Douămiiștii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11385_a_12710]