131,805 matches
-
conceptul de Slavă (care abia în reflectarea medievală a crucificării va fi, treptat, înlocuit de cel al mântuirii prin suferință). Mai departe, este necesară o cunoaștere exhaustivă a originilor imaginilor creștine studiate și, implicit, o foarte bună stăpânire a istoriei ideilor. Descrierea acestor imagini se bazează pe analogii cu altele similare, iar sensurile multiple ale simbolurilor, deconcertante uneori prin număr, trebuiesc reduse și situate concret în vremea la care se face referire. Evident, acolo unde este vorba despre apariția istorică a
Metodele lui Frédérick Tristan by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14792_a_16117]
-
apelul la morală, toate gîndite într-o epocă fără dezbatere, fără adevăr și fără morală. Condiția umană este un pretext al unor monografii critice de tipul celor cu care ne-a obișnuit școala. închizînd cartea, cu greu putem aduna cîteva idei generale despre cum e umanitatea văzută în aceste piese, cum arăta lumea înainte de 1989, sau în vremurile în care a fost scrisă fiecare piesă în parte. Comentariul este prea aproape de text, cu rare panoramări, autorul preferînd stabilirea unor filiații cu
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
necunoscută contemporanilor. Alții îl urmează și literatura se transformă ireversibil, în întregul ei, de la concepție la stil. N-are rost să insist pe detaliile (abia ele, pasionante) ale poveștii scrisului și cititului literaturii române de la începuturi pînă în prezent. O idee, pe care am sugerat-o din titlul însemnărilor mele, se cuvine însă reținută. Am în vedere o istorie a literaturii pentru cei care citesc. Oare ce aroganță e asta? se vor întreba unii. Nu cumva autorul se face vinovat de
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
asta. Literatura se adresează exclusiv celor care citesc. O istorie a literaturii trebuie, nu poate să fie decît pe înțelesul celor care citesc. N-ar fi onest să scrii una pentru cei care nu citesc literatura. I-ai încuraja în ideea că se pot dispensa de lectura cărților, învățînd despre ele de la alții; că un rezumat al unui roman este tot una cu romanul cu pricina; sau că a cita cîteva versuri este tot una cu a le citi. Idee nefastă
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
în ideea că se pot dispensa de lectura cărților, învățînd despre ele de la alții; că un rezumat al unui roman este tot una cu romanul cu pricina; sau că a cita cîteva versuri este tot una cu a le citi. Idee nefastă, pe care am mai condamnat-o, vorbind despre cultura mijlocitului. Cine nu citește nu merită. În al doilea rînd, contactul direct cu cartea ține de respectul pentru carte. N-are rost să te prefaci a citi. Lectura nu cunoaște
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
De aceea îmi voi intitula istoria așa cum puteți citi în titlul editorialului meu. P.S.: Într-un recent număr din Timpul ieșean, preotul Ioan-Florin Florescu mă consideră complet neștiutor în ale scrierilor bisericești pentru că am susținut într-un articol mai vechi ideea că, stabilind opoziția dintre inimă și minte, creștinismul n-o poate explica pe aceea dintre inocență și inteligență. Explicîndu-mi că expresia "sărac cu duhul" înseamnă "mic", "mărunt", "neînsemnat" la minte, nicidecum "prost" (mulțumesc, Părinte, dar unde am spus eu că
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
care-i modelează imaginarul, oprit astfel de la dezlantuirea-i deplină, stanțat de reflexul cultural. Dacă stihurile din ultimul citat reprezintă punctul cel mai avansat al dezicerii bardului de sine (o dezicere relativă, după cum avem impresia, în bună parte calculată în ideea "variațiunilor pe aceeași temă"), să închidem cercul personalității d-sale, revenind la ceea ce-l specifică și anume la unghiul contemplativ, atît de prielnic magiei afectelor discrete. Amăreala existențiala se dizolvă în lumina și culoare. Rigiditatea cărturăreasca se destinde și ea
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
găsește în scăpările de condei ale acestuia mai multe frînturi de poveste decît află Povestitorul de la Pașadia în secvența care îi aduce în fața portretului armașului. Fie și numai faptul că e vorba de un "îndoit omor", în timp ce Pașadia abia sugerează ideea de crimă. Cum nu știm mai nimic despre el, l-am putea bănui pe Povestitor stăpînit de curiozități balcanice, săpînd după trecutul lui Pașadia, în nici un chip însă în ipostază de detectiv de roman occidental. Și nu e vorba de
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
a identificat particularități fonetice și morfologice sau tendințe sociolingvistice, evaluînd rolul unor factori precum moda și prestigiul. Influența engleză este însă un fenomen contemporan de proporții, a cărui cunoaștere cîștigă mult printr-o abordare comparativă. Aceasta pare să fi fost ideea care a produs recent un foarte util instrument științific: un triptic solid, alcătuit dintr-un dicționar al anglicismelor europene, un volum de studii și unul de bibliografii - destinate să acopere fenomenul influenței limbii engleze în lexicul mai multor limbi europene
Anglicismele în Europa by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14801_a_16126]
-
atașează - ca și româna - desinențe specifice de plural. în rusă (chiar mai mult decît în română), termenul are evoluții semantice necunoscute englezei. Se impune spre sfîrșitul secolului al XX-lea, în țările din Est după 1990. Dicționarul este excelent ca idee și ca realizare; voi reveni asupra studiilor din volumul de sinteze teoretice, care merită o discuție separată.
Anglicismele în Europa by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14801_a_16126]
-
fost privită cu multă atenție de către artiști și de către publicul prevenit. Ecourile acestei acțiuni, mai ales cele mediatice, au fost însă extrem de discrete și de firave, mai mult șoptite decît afirmate și mai mult exclamate decît susținute în mod tranșant. Ideea că lucrarea este una ieșită din comun, că ea reprezintă un moment important al statuarului nostru contemporan, si nu numai, că este o apariție neașteptată într-un domeniu al artelor conservator în exces și impregnat puternic de secrețiile propagandistice de
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
avea acum o valoare inutilă. Exemplul e rău ales dintr-un foarte evident motiv (sau poate tocmai de aceea relevant): cum putea Țiganiada, operă atât de complexă și de sofisticată, să-și educe publicul care la 1812 nici n-avea idee de ce înseamnă literatura și care operă își arată impenetrabilitatea și astăzi când constatăm cu stupoare că despre bijuteria lui Budai-Deleanu nu s-au scris decât două (2) cărți!? Personal cred că nepublicarea în epocă a poemului se explică prin intuiția
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
altfel stau lucrurile în analizele din a doua parte a cărții. Mult mai lucide și fără grija de a ascunde ceea ce nu convine, Maria-Luiza Cristescu aici își dă măsura talentului critic. Sadoveanu nu s-a străduit să aibă prea multe idei mulțumindu-se cu a povesti fără a inventa, Filimon "a făcut din ficțiune dreptate ca cetățean", Accidentul este o carte pedagogică, dezechilibrată prin încărcarea formulei, personajele lui Camil sunt de fapt niște idei, iar Donna Alba este o bagatelă de
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
s-a străduit să aibă prea multe idei mulțumindu-se cu a povesti fără a inventa, Filimon "a făcut din ficțiune dreptate ca cetățean", Accidentul este o carte pedagogică, dezechilibrată prin încărcarea formulei, personajele lui Camil sunt de fapt niște idei, iar Donna Alba este o bagatelă de roman etc. Am scos din context aceste exemple negative fără a lăsa să se înțeleagă că eseurile Mariei-Luiza Cristescu sunt numai atât. Nu. Pertinente printr-o analiză obiectivă, netributară sentimental, abia aici autoarea
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
din Halima: "Veneam de departe, albastru derviș/ și ostenit după șirul de ani,/ purtăm pe vesmânt și pe frunte înscriși/ versete din Pali și psalmi din Coran." Persistă obsesia "Odei" eminesciene, din care apar în diverse poeme frînturi rescrise sau idei reluate. Așa se întîmplă în "Oda crepusculara" din volumul Diotima din 1975. Obsesia reapare într-un poem inedit, "Oda" și într-un fel cu totul ciudat în "Portretul unui vânator", tot din 1975. Aici tema e marcată de reluarea într-
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
lume. Visul lui e să ajungă la Paris. Ar vedea întâia oară orașul despre care până și un american știe că este fala lumii întregi. Ca european, într-unul din momentele când pasagerul pare mai lucid, îl întreb cam ce idee are el despre Paris și dacă ar putea să-mi spună ceva despre acest oraș. Mă fac că și eu merg acolo pentru prima dată. Acum, fie că vorbele sunt ale lui - ceea ce n-aș crede - fie că reproduce lucrul
Reflexe pariziene VI by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14800_a_16125]
-
pot înscrie, daca optam pentru o lectură în cheie etică, într-un spectru destul de larg, ce s-ar întinde de la înțepătura amicală - între doi maeștri ai verbului coroziv -, pînă la injurie. Umbral susține, bunăoară, ca Cela i-ar fi furat ideea unui eseu despre înjurături, scriind Dicționarul secret. Ni se mai spune că omul care avea să fie înnobilat de Regele Spaniei cu rangul de Marchiz de Iria Fla-via profita fără scrupule de pe urma prietenilor săi bancheri (ceea ce nu e neapărat un
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
narațiunea liniară (în Stupul). Nu numai scriitorul se bucură de elogii, ci și omul, căruia i se prețuiesc în repetate rînduri voința și energia, fiind aparat de acuzațiile de franchism și plagiat. Așadar, s-ar putea susține, cu destule argumente, ideea că Umbral este de partea lui Cela, în ceea ce privește chestiunile importante (valoarea fundamentală a operei și a omului). Săgețile pamfletarului țintesc, cu precădere, faldurile din vesmîntul idolului, nefăcînd decît să sublinieze, în acest fel, volumele pline și liniile de forță ale
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
fiind probabil convinsă că ține în mînă un fir al Ariadnei. S-ar zice că se înșela. A rătăcit o viață prin labirintul memoriei și spiritului ei de observație. Formă cu Al. Ivasiuc un cuplu perfect complementar. El era omul ideilor generale, al ipotezelor, mereu grăbit, tentat de hazardul tuturor conexiunilor. Țîța era atașată de concret, precisă că o masinarie, fără o imaginație capabilă să transfigureze materialul acumulat. El era mitoman, fabulatoriu, abstract, creator. Țîța se mișcă la nivelul realităților, în
Tita by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14811_a_16136]
-
Convins că globul pământesc e inundat de teama existențiala, mohorala și plictiseală, (terminologia multilingvistica adoptată - Angst, glominess, ennui - sugerează amploarea fenomenului), David Lodge și-a ales o temă la modă în deceniul trecut: anxietatea la sfarsitul mileniului. De fapt, reciclarea ideii romantice după care viața, cu cât mai si-gura și mai confortabilă, cu atat mai insolvabil problematică. Tot felul de societăți antidepresive, răspunzând la telefoanele disperaților 24 din 24, primind în medie 250 de apeluri pe zi, nu reușesc stăvilirea
Kierkegaard, terapeutuli by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14781_a_16106]
-
spaniol Carlos Ory de a vizita România "când s-o restaura", "să meargă cu mine în patria mea", el căruia îi era familiară figura lui Vasile Pârvan "pe care o așeza între Renan și Nietzsche; și are cea mai lirică idee despre țară, pe care i-am descris-o eu". Toate sunt părți elocvente pentru închegarea unui portret mai viu decât orice dată strict informativă. Ele dezvăluie trăiri paradoxale între limitele dintre planul trăirii profunde, tăcute, și aceea a unei clevetiri
"Singurătatea mea populată de cărți" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14799_a_16124]
-
înfige în corp/ ceva care doare,/ unde e atîta loc în carnea mea?/ ochelarii, creionul, rîsetele,/ bătăile la palmă, sania,/ bulgării de zăpadă, șotronul,/ lacrimile, scrisorile mici,/ verile cu caii pe pășunile verzi,/ nopțile de dragoste, grețurile dimineților" (Ars moriendi). Ideea este cea a notificării categoriilor negative ori măcar echivoce, în stadiul lor psiho-social. Năzuind înspre limanul barocului, poetul nu dezarmează în planul concret, nu-și predă insignele de personaj epic, fardat cu un pic de naturalism pigmentat cu ironie: "Voiajele
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
Constantin Țoiu V Nu am avut niciodată idei năpraznice de dreapta. Dar, privind mizeria bucureșteană, dezolarea din cartierul ilustru năpădit de hoardele de turiști descreerați, sunt ispitit să cred că această cetate, Luteția, apărată și salvată de Sfânta Genevieva a cărei siluetă e lansată, concepută în stilul unei
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14825_a_16150]
-
ce păstrează în egală măsură datele unei inconfundabile spiritualități ce aparține locului. Compozitor și conducător artistic, excelent pedagog, constructor de evenimente în domeniul muzicii contemporane, Cornel Țăranu ni se dezvăluie drept un autentic creator de vocație europeană, creator atașat mișcării ideilor și valorilor proprii celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Atitudinea componistică este una de natură neoclasică, este una constructivă, este - cum menționam - atașată conceptului de gândire simfonică. Ideile sunt pregnante, sunt concise, dispun de consistența ideatică, se supun
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]
-
drept un autentic creator de vocație europeană, creator atașat mișcării ideilor și valorilor proprii celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Atitudinea componistică este una de natură neoclasică, este una constructivă, este - cum menționam - atașată conceptului de gândire simfonică. Ideile sunt pregnante, sunt concise, dispun de consistența ideatică, se supun unui travaliu complex dar nu prolix. Dedicată memoriei lui George Enescu, prima lucrare de acest gen - Simfonia "Brevis", scrisă în urmă cu patru decenii - etalează preocupări comune în epocă, preocupări
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]