1,395 matches
-
fapt pe toate acestea Într-un trecut, ca evenimente precursoare În raport cu mișcarea cu adevărat vie, care este și ultima, cea mai nouă. „Negarea avangardelor anterioare” ca „vocație a avangardei” - despre care vorbește Adrian Marino - e confirmată și prin glasul lui Ilarie Voronca, din perspectiva obsedantei simultaneități cu „pulsului epocei”. Trecînd În revistă principalele mișcări de avangardă anterioară (expresionismul, cubismul, futurismul), constructivismul Îi apare drept „a patra dimensiune”, „stilul epocei, expresia secolului”. Semnificativă sub acest unghi este și categorica respingere a suprarealismului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dinamicii absolute a spiritului creator, dar și pentru că a se lăsa recunoscut, oficializat, de un public burghez prin definiție limitat spiritualicește, prizonier al „codurilor de maniere”, ar Însemna o gravă abdicare de la Însăși etica scrisului. Imaginea despre receptor, conturată de Ilarie Voronca, va apărea, de aceea, oarecum schematizată, prin reducția la cîteva trăsături considerate tipice pentru conformismul și filistinismul burgheze, extrapolate la Întreaga masă a „publicului”. De aici, sfidarea, violențele de limbaj, care colorează deja primele articole-manifest ale poetului. Numai dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
scriitorii marginalizați, neconsacrați, aflați, la vremea lor, În răspăr cu „orînduirea literară”; o tradiție a revoltei și nonconformismului prevestind radicala insubordonare față de „formulă”, propovăduită de avangardă. Exemplele oferite pînă aici sînt doar cîteva dintre cele apte să-l situeze pe Ilarie Voronca În centrul problematicii avangardiste, considerată În dimensiunile sale cele mai general-definitorii. Fiecare text programatic semnat de poet conduce de fapt spre acest nucleu ideatic În funcție de care se cristalizează și perspectiva sa particulară asupra poeziei. S-a putut observa de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Încremenirea În „formula” oficializată, definirea poetului ca „explorator” pornit În căutarea unui „pămînt virgin”, modelarea - În funcție de aceste date - a procesului receptării operei și conturarea unei specifice atitudini sociale, de frondă și revoltă antipozitivistă și antiburgheză etc., se Înscriu și la Ilarie Voronca Într-un flux unitar și coerent, urmînd unei logici specifice. Ceea ce trebuie evidențiat În sensul individualizării atitudinii lui Voronca În contextul programului general-avangardist pentru care militează este patosul angajării sale, pe un parcurs care merge de la o anumită impersonalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
explicabil prin momentul apariției și datele ambianței socio-culturale specifice În care se manifestă avangarda românească, În calitatea sa de fenomen de „sinteză modernă”3, cum se definește ea În reprezentativa etapă „integralistă”. „Elogiul bătrîneții” (e titlul unui articol publicat de Ilarie Voronca În ziarul Adevărul În 1935), al „artei simplicității”, recunoașterea faptului că arta are „o misiune a orei sale”, că „poezia nu mai e [...] o plantă cu rădăcinile În aer”, ci poartă „amprenta digitală a tragediei omului de azi”4
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai tîrziu, la majoritatea poeților de avangardă. Tovarășii de idei ai lui Voronca - un Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza - nu vor face excepție de la regulă. Între asemenea repere, definitorii pentru „starea de spirit” avangardistă, s-a cristalizat și la Ilarie Voronca o viziune specifică asupra poeziei, a noii „gramatici” a poemului; acel poem În a cărui „singură morală și religie” afirmase că se Încrede, găsind În el autentica sa „tărie” și „singurul (său) Îndemn”. PENTRU O NOUĂ „GRAMATICĂ A POEZIEI
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a cărui „singură morală și religie” afirmase că se Încrede, găsind În el autentica sa „tărie” și „singurul (său) Îndemn”. PENTRU O NOUĂ „GRAMATICĂ A POEZIEI” La Întrebarea ce este și, mai ales, cum trebuie să fie poezia, răspunsurile lui Ilarie Voronca au variat În funcție de momentul programatic avangardist față de care și-a manifestat adeziunea, pe un itinerariu marcat, În punctele sale extreme, de colaborarea la revista 75 H.P. (octombrie 1924) și articolele publicate În unu (1928-1931) sau - după ruptura cu aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dintre „ceea ce se petrece În noi și ecoul fragmentar al cuvintelor”. Iar emblema ideală a unui atare spațiu al libertății va fi poemul: „În poem toate legile, toate hotărîrile anterioare dintre oameni sînt lăsate deoparte”. Privit de sus, drumul lui Ilarie Voronca spre o definiție a poeziei descoperă cîteva momente relativ individualizate, prin raportarea la istoria Însăși a mișcării românești de avangardă. La 75 H.P., foarte tînărul poet aflat În faza primelor, entuziasmante revelații ale ideilor Înnoitoare, se aliniază, Încă impersonal
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Or, ele transpar cu destulă pregnanță dacă le privim Între coordonatele relativ stabile, urmărite În analiza „stării de spirit” avangardiste, așa cum se traduce ea la diversele nivele ale reflecției lui Voronca. Liniile unei „definiții” specifice a poeziei se conturează, la Ilarie Voronca, Încă de la primele luări de poziție, pe fundalul proiectului general al desprinderii artei de formele convenționalizate ale trecutului cultural și de radicală Înnoire a mijloacelor de expresie. CÎnd, În Aviograma tipărită În 75 H.P. poetul expediază ironic „gramatica, logica
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de a Împrumuta spectatorului o reprezentare cu corespondențe În afară. Fraza nu mai e o ficțiune amintind discursul electoral sau declarație de dragoste sub lună a plăcintarului devenit brusc poet” (s.n.). Avem aici un repertoriu cvasi-complet al reperelor În funcție de care Ilarie Voronca Înțelege radicala schimbare a interpretării poeziei. Căci În ochii săi o astfel de schimbare nu ține doar de Înnoirea superficială a universului imaginar, la nivelul Înregistrării unor obiecte sau evenimente inedite, din ambianța noii civilizații industriale, ci de o
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sticlă, leagănul care să fie și respirație și havuz”. Numai că la Voronca acest proiect capătă - ca și altele - dimensiuni hiperbolice, paroxistice, prin asocierea tensiunii spiritului creator „inspirat” cu sentimentul morții. Cum a observat cu justețe Nicolae Balotă, există la Ilarie Voronca „o complacere În reveria thanatică”, „termenii În care este tratată tema implică o voluptate extatică a morții asociată cu revelația poetică”. O asemenea atitudine poate fi interpretată, desigur, și În sensul unei „inițieri orfice”, dar ea trebuie pusă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
transcendentalmente liber”, iar „imaginarul este În fiecare zi acel «ceva» concret către care existentul e depășit”. Altfel spus, „imaginarul reprezintă În fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge În sensul lor - rămîn mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a „existentului”. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al panicii, și dacă putem dori ca frumusețea să fie convulsivă, e pentru că dorim s-o surprindem În timp ce se formează și nu cînd e deja Împlinită, moartă. Noi nu disecăm cadavre, ci organe vii”. E ceea ce crede, În fond, și Ilarie Voronca. Dar această concentrare asupra tensiunii procesului imaginativ-scriptural, prin care ia naștere poezia, indică de fapt că gîndirea (poetică) se exprimă - cum subliniază F. Alquié - drept „facultatea eliberatoare ce ne permite să trecem de la real la imaginea Însăși”, la „această
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la adresa verbului pare să fi dispărut” - sesizează Nicolae Balotă; dar numita „magie” nici nu era În opoziție cu spiritul avangardist, de vreme ce indica un mod cvasi-gratuit de eliberare din convențiile „logicii” și „gramaticii”, al spiritului pozitivist. Adevărat este Însă faptul că Ilarie Voronca e, ca să zicem așa, mai „artist” decît alți promotori ai avangardei, de vreme ce se arată preocupat de pericolele pe care le poate constitui „domnia și despotismul cuvîntului”, - „vasalitate”, notează el, „inversă aceleia de care mă temeam la Început, adică pornind
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
simte altfel angajat. Păstrîndu-și neliniștea interogativă, el Își reorientează totuși interesul, dinspre „alchimia cuvintelor” către o mai directă și răspicată implicare În istorie. Proces adeseori observat, de „clasicizare” și „cumințire” În raport cu fronda inițială, caracteristic fazelor tîrzii ale avangardei. Scrisul poetului Ilarie Voronca Îl Înregistrează și el, Încă pe parcursul deceniului românesc al creației sale, - etapă relativ restrînsă În plan temporal, Însă concentrînd o serie de metamorfoze semnificative nu doar pentru opera În cauză, ci pentru o arie mai Întinsă a poeziei noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
relativ restrînsă În plan temporal, Însă concentrînd o serie de metamorfoze semnificative nu doar pentru opera În cauză, ci pentru o arie mai Întinsă a poeziei noastre din secolul al XX-lea. MOMENTELE POEZIEI ÎNCEPUTURI Lectura primelor versuri ale lui Ilarie Voronca nu lasă aproape deloc să se Întrevadă viitoarea sa spectaculoasă carieră de poet și militant al avangardei. TÎnărul Eduard Marcus (n. 18/31 decembrie 1903, Brăila) care urca „emoționat” pe cînd era Încă elev de liceu, „scările, desigur istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Vinele noastre sunt catarguri pînă unde exist În ecou tresare lampa ca o ureche Final ezită glasul tău ca un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, În linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația În fața spectacolului mundan Înnoit, cu un sentiment de distanțare, de solitudine și angoasă. Asemenea aspecte nu trebuie neglijate, oricît de interesați am fi de inovațiile formale, de inițiativele textualizante atît
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
neîngrădită de nici o convenție, amendabilă - și nu În mică măsură - doar din unghiul de vedere al coerenței și rotunjimii „clasice” a construcției lirice. ULISE ÎN ORAȘ Performanța acestor ani și, poate, scrierea cea mai Împlinită din Întreaga operă a lui Ilarie Voronca este Însă amplul poem Ulise, imprimat la Paris, În 1928, În colecția „Integral”. Comparativ cu versurile „integraliste” ce aveau să constituie Invitația la bal și cu Colomba, noul poem sugerează un fel de sinteză, definitorie de acum Înainte pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a limbajului În contextul liricii românești a momentului și care nu putea să nu șocheze, pînă la descumpănire, critica. „E futurist, dadaist, suprarealist?” - se Întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzînd imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei literaturii române... - este un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămîne reticentă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămîne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se poate tăgădui lui Ilarie Voronca o voluptuoasă receptivitate senzorială, un simț al plasticei cuvîntului excelent și o aptitudine de a ridica la rang poetic orice percepție”. Citit astăzi dintr-o altă perspectivă, În favoarea căreia argumentează o Întreagă istorie a poeziei moderne, ce nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM” LIRIC Poemele adunate În același an cu Brățara nopților (și tipărite cu cîteva luni mai Înainte) sub titlul Plante și animale. Terase, constituie, În această etapă a liricii lui Ilarie Voronca, un mic moment de „Întoarcere la natură”. Gestul nu e surprinzător: universul elementar nu fusese absent nici chiar din poemele „integraliste”, discursul erotic din Colomba Își Împrumuta reperele În mod ca și exclusiv din același cadru, iar În Ulise
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
zăpadă, În prelungirea imnurilor din Ulise) aproape că a dispărut, fraza a cîștigat În fluență. Simplitatea naivă a desenelor lui Brâncuși ce Împodobesc ediția princeps se armonizează perfect cu substanța lirică a volumului. ZODIILE POEMULUI Considerată În ansamblul operei lui Ilarie Voronca, a șaptea sa carte de poeme, Zodiac (1930), nu pare, la prima vedere, să producă schimbări importante la nivelul universului imaginar și al tehnicii discursive. Poetul rămîne În continuare o sensibilitate prin excelență deschisă, cu aceeași extraordinară disponibilitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sau Brățara nopților. INCANTAȚII Publicate În 1931, la prestigioasa editură „Cultura Națională”, Într-un moment cînd autorul lor făcea, paralel, demersuri (nefinalizate, de altfel) pentru a fi primit În „Societatea Scriitorilor Români”, Incantații-le marchează o cotitură În relațiile lui Ilarie Voronca cu mișcarea de avangardă. Mai exact, gestul său publicistic, ca și intenția, repede demascată, de a adera la o organizație „oficială” a fost considerat scandalos În cercul colaboratorilor de la unu, - o adevărată trădare, care a dus la excluderea din
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu drept de vot și bust În grădina Ateneului” și tipărindu-și versurile „la o editură ghiftuită și mercenară”. Același tovarăș de grupare recenza și volumul recent apărut, sub titlul, nu mai puțin ironic, „Incantații”. Poeme de Ion Pillat și Ilarie Voronca, plîngîndu-l pe „cavalerul care și-a pierdut și calul și a strivit În potcoavă chivăra”, ca și „glanda tînără a poetului grefată pe trupul vetust al unei poezii scoase din cutia de pălării a bunicii”. Semnificative pentru atitudinea intransigentă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trimițînd spre polifonia barocă, orientată Însă de acest fir conducător. Și dacă nu Întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămîn destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII Evoluția poeziei lui Ilarie Voronca de după Incantații indică o distanțare definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: Între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]