834 matches
-
stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci / Și rânduri de vieți, / Cu ale tale brațe reci Înmărmureai măreț.” (M. Eminescu) Construcția sau propoziția condițională pot rămâne neexprimate; trebuie numai să se subînțeleagă. În asemenea cazuri, imperfectul este numai aparent un timp absolut: „- Mihai nici nu te-a văzut... Puteam să te trimitem cu trăsura noastră.” (D. Zamfirescu) • În legătură cu un alt imperfect (rar) sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Construcția sau propoziția condițională pot rămâne neexprimate; trebuie numai să se subînțeleagă. În asemenea cazuri, imperfectul este numai aparent un timp absolut: „- Mihai nici nu te-a văzut... Puteam să te trimitem cu trăsura noastră.” (D. Zamfirescu) • În legătură cu un alt imperfect (rar) sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
D. Zamfirescu) • În legătură cu un alt imperfect (rar) sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema de imperfect și dezinențele de număr și persoană: cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema de imperfect și dezinențele de număr și persoană: cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Observații: Sufixul -eaapare și în structura formelor scrise ale unor verbe precum tăc-ea-m, merg-ea-m etc., dar e doar o expresie grafică, impusă de caracterul africat al consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de caracterul africat al consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este o dezinență de excepție, la prezent, s-ar putea considera dezinență specifică imperfectului); la celelalte persoane, dezinențe comune cu ale tuturor timpurilor: (eu) cânta-m dormea-m părea-m vindea-m prindea-m (tu) cânta-i dormea-i părea-i etc. (el) cânta-Ø dormea-Ø etc. (noi) cânta-m dormea-m etc. (voi) cânta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-un moment anterior procesului comunicării: „Eu am citit acest roman.”; în momentul vorbirii „Eu (îl) am (deja) citit (romanul).” Este în afara opozițiilor aspectuale durativ-momentan sau iterativ-noniterativ.Poate fi privit din perspectiva opoziției perfectiv-imperfectiv; este un timp perfectiv, opunându-se imperfectului; acțiunea a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu) Structura morfologică Este un timp compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată din tema liberă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
liberă a participiului și auxiliarul a avea, care o precede. Verbul auxiliar, conjugat - cu flexiune de auxiliar - la prezent, își modifică forma pentru a exprima numărul și persoana. Tema participiului, în schimb, rămâne invariabilă. „Dezinențele” auxiliarului sunt omonime cu ale imperfectului verbelor libere: -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u: Eu am cântat, lucrat, dormit, coborât, vândut, prins etc. Tu ai cântat, lucrat, dormit etc. El, ea a cântat, lucrat, dormit etc. Noi am cântat, lucrat, dormit etc. Voi ați cântat, lucrat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că poate așa a fost să fie de la Dumnezeu” (I. Creangă) Pe de altă parte, perfectul simplu se deosebește de perfectul compus și din perspectiva relației timp-aspect. Perfectul simplu se cuprinde în opoziția aspectuală durativ-momentan. Se opune, în acest sens, imperfectului, timp al acțiunii durative, prin caracterul relativ momentan al acțiunii verbale pe care o situează în trecut. În relație contextuală cu un imperfect, perfectul simplu accentuează și mai mult această opoziție, între o acțiune care durează și o alta care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din perspectiva relației timp-aspect. Perfectul simplu se cuprinde în opoziția aspectuală durativ-momentan. Se opune, în acest sens, imperfectului, timp al acțiunii durative, prin caracterul relativ momentan al acțiunii verbale pe care o situează în trecut. În relație contextuală cu un imperfect, perfectul simplu accentuează și mai mult această opoziție, între o acțiune care durează și o alta care punctează, care vine din afară, frângând-o pentru o clipă pe cea dintâi sau suprapunându-i-se tot pentru o clipă: „Ea tăcu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II-a singular, a III-a singular și plural, dezinențele sunt comune cu ale mai mult ca perfectului: -și, -Ø: cânta-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-; vându-și, vânduetc. (la persoana a III-a singular, aceeași dezinență -Ø caracterizează și imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a II-a, dezinențele de persoană sunt comune cu ale tuturor formelor temporale. La perfectul simplu, însă, și la mai mult ca perfectul, la toate trei persoanele pluralului intervine și un morfem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tot trist. Se lupta cât se putea să biruie jalea ce-l cuprinsese chiar de la plecare, dar nu izbutea.” (D. Zamfirescu) În mod obișnuit, prezența mai mult ca perfectului este strâns legată (condiționată chiar) de prezența unui alt timp trecut: • imperfectul: „El lua interogatoriul la trei nenorociți, care trecuseră prin mâinile subcomisarului și acum gemeau rezemați de ziduri”. (D.Zamfirescu) • perfectul compus: „M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele și lăsaseră perdelele.” (I.L. Caragiale) • perfectul simplu: „Grecu istorisi că Micu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea, unele, sunt comune tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu cântase-și etc. El, ea cântase etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perifrastice de mai mult ca perfect: a. construită din auxiliarul a fi, la perfectul compus, și tema de participiu a verbului: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă” (M. Eminescu) b. construită cu auxiliarul a fi, la imperfect, și tema participiului: „Și când ajung acasă aflu că tata și mama erau duși la târg.” (I. Creangă) „... Ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se zice, căci era trecut de amiază.” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele mai multe cazuri, valoare de viitor: „Tiu! Ța-ța! Pftiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii!” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din tema de infinitiv a verbului de conjugat și verbul auxiliar a vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fântână cu apă dulce și rece ca gheața.” (I. Creangă, 204), „Fiecare are, Galilei, pământul său în legătură cu care poate fi întrebat într-o zi.” (O. Paler, Galilei, 26) Observații: Locuțiunea prepozițională în ceea ce privește poate avea și o variantă cu verbul la imperfect: „Asta putea fi adevărat în ceea ce privea pe copiii lui Moromete.” (M. Preda, Delirul, 8) Când circumstanțialul referențial se realizează prin adjective pronominale, acestea stau în cazul acuzativ și când sunt subordonate termenului regent prin locuțiunea prepozițională în privința: „Păcat că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la bază axa drumului inițiatic, prezentându-se progresiv etapele cunoașterii ce-l vor duce spre accederea la principiile axiologice ale vieții. Formula tipică specifică începutului, „a fost odată ca niciodată”, este înlocuită de una particulară „era odată”, sintagmă în care imperfectul verbului ființării, „erau”, sugerează ideea de iterativitate. Făcând apel la un timp verbal al narării, care devine echivalentul transpunerii în „illo tempore”, și corelându-l cu adverbul de timp odată și cu indicele localizării acțiunii într-un sat, instanțele narative sunt
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
experiența Damascului nu s-a produs și că noi ne aflăm într-o lume intermediară în care „nici cei neschimbați nu mai sunt ce-au fost, nici cei schimbați nu sunt ceea ce își închipuie ei”, cred totuși că, oricât de imperfecte ar fi fost - în marea lor majoritate - victimele, pentru a stârni mila îngerilor și a lui Dumnezeu, nu se poate face abstracție de existența lor. Text apărut în 22, numărul 10 din 1993 Addenda O delațiune postdecembristă De câte ori mă gândesc
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
sens care intră în componența textuală. Ele constituie propoziții-enunț. În T2, fraza a cincea, sînt prezente două forme de relative: [P5] În fața porții închisorii, prizonierii urcară într-o trăsură CARE îi aștepta și CARE plecă cu toată viteza [...]. Relativa la imperfect este restrictivă. Dependentă din punct de vedere sintactic, suportă cu greu transformarea-test a relativului în pronume demonstrativ de reluare "acesta/aceasta": Prizonierii s-au urcat într-o trăsură. [?] ACEASTA îi aștepta și [...]. Putem spune deci că relativa restrictivă nu constituie
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
vedere sintactic, suportă cu greu transformarea-test a relativului în pronume demonstrativ de reluare "acesta/aceasta": Prizonierii s-au urcat într-o trăsură. [?] ACEASTA îi aștepta și [...]. Putem spune deci că relativa restrictivă nu constituie o unitate autonomă, fapt confirmat de imperfectul care într-un fel califică trăsura. În schimb, cealaltă relativă atributiv explicativă cu verb la perfect simplu care introduce o nouă acțiune este suficient de autonomă cît să suporte transformarea-test: Prizonierii urcară într-o trăsură care îi aștepta. Aceasta plecă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
mod mai mult [P1] sau mai puțin [P2] strîns în sintagma nominală). Din punct de vedere enunțiativ [B], frazele-propoziții P1-e1 și P2-e2 din fiecare din cele două texte sînt asemănătoare, chiar dacă timpurile de conjugare diferă (perfect compus în T9 și imperfect în T10). În ambele cazuri, conform genului informativ al unei depeșe nesemnate, locutorul se distanțează atît de mult de ceea ce relatează (Rd1 și Rd2) încît informația pare a fi relatată fără să vorbească nimeni. O informație scurtă apropiată de depeșă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
timpurilor, iar enunțătorul afirmă adevărul celor patru PdV succesive fără să exprime nici cea mai mică îndoială. Concluzia textului ( Rămînea inexplicabilul masiv stîncos) diferă din punct de vedere enunțiativ de enigmatica uvertură, dar oare este ea asertată tot prin mediere? Imperfectul pare să mențină aserțiunea acestui enunț sub influența ultimului după, în continuitatea verbo-temporală a paragrafului precedent (la imperfect sau perfect simplu). Totuși, alineatul care separă ultimele două pargrafe face problematică această continuitate. După acest din urmă criteriu, incidența lui după
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
textului ( Rămînea inexplicabilul masiv stîncos) diferă din punct de vedere enunțiativ de enigmatica uvertură, dar oare este ea asertată tot prin mediere? Imperfectul pare să mențină aserțiunea acestui enunț sub influența ultimului după, în continuitatea verbo-temporală a paragrafului precedent (la imperfect sau perfect simplu). Totuși, alineatul care separă ultimele două pargrafe face problematică această continuitate. După acest din urmă criteriu, incidența lui după este întreruptă și enunțul, atribuabil (în lipsă) enunțătorului, se alătură enunțurilor la prezent de la începutul textului. Această incidență
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]