833 matches
-
A doua frază tipografică descrie femeia întîlnită și face din acest eveniment elementul principal al punerii în intrigă. Importanța evenimentului este subliniată de perfectul simplu al verbului din P2: trecu. • Evaluare centrală - Reacție Pn3: versurile 6-8. A treia frază amestecă imperfectul și, în ambele relative, prezentul cu valoare generică. În această primă parte a sonetului sînt puși în scenă doi agenți. În timp ce P2-Pn2 este consacrat în întregime femeii trecătoare, Pn1-Pn1 și P3-Pn3 pun în scenă un subiect desemnat succesiv prin meu
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
autobuzul Ca să înțelegem caracterul indisociabil, în sînul textualității, al secvenței și al configurației, este suficient să vedem modul în care succesiunea liniară și simplă a evenimentelor și acțiunilor este configurată aici în intrigă. Primele două versuri constituie Situația inițială-Pn1 la imperfect. Versul 3 introduce Nodul-Pn2 al povestirii, evenimentul perturbator. Versurile 4 și 5 corespund cu Re-acțiunea centrală-Pn3, iar ultimul vers cu Deznodămîntul-Pn4 subliniat de trecerea de la prezentul narațiunii la perfectul simplu care face oficiul de concluzie. Situația finală-Pn5 nu este dată
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
227). Distingînd sistemele de "enunțare de discurs" și de "enunțare istorică", el propune o depășire a reprezentărilor tradiționale ale paradigmelor verbo-temporale: Ansamblul de forme personale ale verbului francez este repartizat prin tradiție, unui anumit număr de paradigme temporale denumite "prezent", "imperfect", "trecut definit" etc., care la rîndul lor se distribuie în funcție de trei mari categorii temporale, prezent, trecut, viitor. Aceste diviziuni, incontestabile în principiu, rămîn totuși departe de realitățile de uz pe care nu reușesc să le organizeze. Noțiunea de timp nu
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
în [e2a] (disparaît/dispare) și în [e2b] (dit/spune), și cu perfectul compus în [e3a] (l'ont cherché/l-au căutat). Această decizie nu este deloc conformă cu omogenitatea verbo-temporală a textului lui Borges. Ne mai rămîne să glosăm traducerea imperfectului din ultima relativă din [e3b] printr-un condițional care să-l facă să basculeze în discursul indirect liber. Decizia sa de segmentare a lui P3 prin punct, și nu prin punct și virgulă între [e3a] și [e3b], accentuată de schimbarea
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
1998. 1 11 2 212Pentru o analiză detaliată a structurării periodice și secvențiale a acestui poem, vezi Adam 2002: 8-11. 3 13 4 514 5 15 1 216Vom adopta mai departe abrevierile următoare: PS = perfect simplu, PA = "trecut anterior", IMP = imperfect, MCP = mai mult ca perfect, PR = prezent, PC = perfect compus, PsC = perfect supra-compus, V = viitor, VA = viitor anterior, CO = condițional optativ, CP = condițional perfect, CONJ = conjunctiv, IMPER = imperativ. Formele perifrastice, infinitiv etc., vor fi desemnate complet. 2 17 3 18
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
elementul de legătură dintre fiecare nouă propoziție și precedenta este prea puțin nuanțat, condițiile de reluare fiind absolut insuficiente. Tranzițiile determină succesiunea a șase verbe la perfectul simplu sau șase evenimente constituente ale unor nuclee fără nicio completare cu un imperfect, adică cu o stare. Rezultatul este, în fapt, producerea unei succesiuni orientate în întregime către un final: "(Blestemată fie) mașina în care mama ta îl întâlni pe tatăl tău". Prezența posesivelor de persoana a doua (după articolele hotărâte specifice din
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la ora cinci. (23) Marchiza a ieșit la ora cinci. (24) Marchiza iese la ora cinci. În (21), fie suntem în curs de a caracteriza (propoziție descriptivă exemplară) subiectul pe baza obiceiurilor sale (frecventativul), fie această propoziție cu verbul la imperfect lasă loc unei sucesiuni de tipul: "... când, într-o zi, un bărbat, îmbrăcat destul de ciudat, o abordă". În acest ultim caz, avem de-a face cu o schemă de incidență caracteristică unei succesiuni narative. În (22), ne aflăm în prezența
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
propoziție evaluativă ca cea din exemplul (17) nu poate fi interpretată fără a lua în considerare cotextul. La fel se întâmplă cu toate propozițiile construite cu perfectul simplu care impun o succesiune de alte forme la perfect simplu sau un imperfect ce nu poate fi interpretat decât cu dificultate, fără avea la bază o propoziție care să prezinte un timp aorist. În ceea ce mă privește, constrângerile morfo-sintactice și semantice care exclud (14), (15) și (16) dintr-o succesiune strict narativă de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
descrierea acestei povestiri ca o secvență care arată inserția unei alte secvențe în macro-propoziția centrală (Pn3 (Re)acțiunea) din primul nivel. Prima secvență narativă (Sn1) se constituie dintr-o succesiune de macro-propoziții narative: Pn1 [a] = Situația inițială Orientarea, verbe la imperfect. Pn2 [b] = Complicația [declanșatorul procesului] [și când] și verbul la perfectul compus. Pn3 [c] da [g] = Re-acțiunea [aici secvența inserată Sn2, detaliată mai sus]. Pn4 [h] = Rezolvarea ca încercare, verb la perfect simplu. Pn5 [i] = Situația finală, verb la imperfect
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
imperfect. Pn2 [b] = Complicația [declanșatorul procesului] [și când] și verbul la perfectul compus. Pn3 [c] da [g] = Re-acțiunea [aici secvența inserată Sn2, detaliată mai sus]. Pn4 [h] = Rezolvarea ca încercare, verb la perfect simplu. Pn5 [i] = Situația finală, verb la imperfect. Răspunzătoare de acțiunea diferită de primul proces, secvența centrală (Sn2) poate fi descrisă: Pn1' [c] = Situația inițială (despre care + imperfect). Pn2' [d] = Complicația (atunci + perfect simplu). Pn3' [e] = Evaluarea centrală (imperfect). Pn4' [f] = Rezolvarea (perfect simplu). Pn5' [g] = Situația finală
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
inserată Sn2, detaliată mai sus]. Pn4 [h] = Rezolvarea ca încercare, verb la perfect simplu. Pn5 [i] = Situația finală, verb la imperfect. Răspunzătoare de acțiunea diferită de primul proces, secvența centrală (Sn2) poate fi descrisă: Pn1' [c] = Situația inițială (despre care + imperfect). Pn2' [d] = Complicația (atunci + perfect simplu). Pn3' [e] = Evaluarea centrală (imperfect). Pn4' [f] = Rezolvarea (perfect simplu). Pn5' [g] = Situația finală (și când am scos-o la capăt cu asta). Organizatorii punctează tranzacțiile dintre aceleași macro-propoziții ale celor două secvențe: Pn1
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la perfect simplu. Pn5 [i] = Situația finală, verb la imperfect. Răspunzătoare de acțiunea diferită de primul proces, secvența centrală (Sn2) poate fi descrisă: Pn1' [c] = Situația inițială (despre care + imperfect). Pn2' [d] = Complicația (atunci + perfect simplu). Pn3' [e] = Evaluarea centrală (imperfect). Pn4' [f] = Rezolvarea (perfect simplu). Pn5' [g] = Situația finală (și când am scos-o la capăt cu asta). Organizatorii punctează tranzacțiile dintre aceleași macro-propoziții ale celor două secvențe: Pn1 ATUNCI CÂND Pn2 și Pn1' ATUNCI Pn2', Pn4' ȘI CÂND Pn5' și
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
finală (și când am scos-o la capăt cu asta). Organizatorii punctează tranzacțiile dintre aceleași macro-propoziții ale celor două secvențe: Pn1 ATUNCI CÂND Pn2 și Pn1' ATUNCI Pn2', Pn4' ȘI CÂND Pn5' și Pn4 DAR Pn5. Folosirea persoanei a treia, alternanța imperfectului și a perfectului simplu sunt și acestea, la rândul lor, semnificative în acest sens: acestea fac trimitere la o enunțare de distanță (istorică). Propoziția Pn5' la perfectul simplu subliniază, prin anaforicul ASTA, reluarea primei secvențe, la momentul întreruperii. Această descriere
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de asemenea o caracteristică a descrierilor de acțiuni... Desigur, aceste configurări ale mărcilor pot fi proiectate astfel: o concentrare a anaforelor pronominale (această formă de tematizare este probabil unul din indiciile formale cele mai caracteristice ale secvenței narative), precum și alternanța imperfectului și a perfectului simplu (sau a perfectului compus, chiar și a prezentului de narațiune), de exemplu. Și, mai ales, se pare că putem caracteriza narativitatea prin excluderea anumitor forme lingvistice, folosirea exclusivă a predicatelor de existență sau de stare, de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Greimais 1883, Bouchard 1991) care consideră acest tip de texte mai ales rețeta de bucătărie variante ale povestirii, spunând că se lasă influențați de prezența masivă a predicatelor acționale, că nu țin cont de caracterul ilocuționar al timpurilor folosite (infinitivul, imperfectul sau viitorul predicativ), de absența enunțiativă a subiectului determinat (loc abstract destinat a fi ocupat de către cititor) și caracterul cu certitudine non-ficțional al genului. Faptul că poate fi întotdeauna posibilă o narativizare datorită transformării de la o stare inițială la o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
spune că este inserată. Mișcarea argumentativă a acestui text se construiește pe un careu argumentativ care asigură inferențele ce conduc către o concluzie implicită: Mișcarea inferențială de stânga se situează în lumea non actuală, marcată de DACĂ ipotetic, condițional (și imperfect în versiunea franceză), adică un univers neasumat de către locutor. Această înlănțuire argumentativă primește astfel statutul de teză anterioară (p.arg.0) în timp ce informațiile date asertate la prezent, după DAR, aparțin locutorului, care își asumă cele enunțate, de această dată lăsând să
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
piatră n-am fi mișcați. Scapin (14) Unde vreți să ajungeți? Octave (14) Curiozitatea m-a făcut să-l îndemn pe Léandre să vadă despre ce e vorba. Ceea ce urmează după replica lui Octave reprezintă o amplă descriere dominată de imperfect și punctuală prin evaluările realizate de Scapin și de Octave. Se dă macro-propoziția Pn3' de factură clasică: Octave (14) Intrăm într-o săliță unde găsim o bătrînă ce trăgea să moară, vegheată de o slujnică ce jelea, și de o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
nu este cu nimic mai răspunzător de moartea fiului său, însă pe de altă parte el aduce elogii eroului, victima nevinovată (genul epidictic). În planul receptării estetice, din acest patetic cântec funebru transpare dubla dimensiune epică și poetică. Verbele la imperfect din versurile (1498-1506) ale orientării permit dezvoltarea unui amplu tablou: Priveam pe fiul vostru în carul lui mergînd Soldații lui în gardă îl însoțeau tăcînd O similitudine reiterată transpare din relația soldați-erou-caii de luptă: Cu ochii stinși, cu fruntea înspre
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a doua macro-propoziție. Pn3: Cele două versuri următoare (399-400) corespund Re-acțiunii lui Nero și subliniază, prin izolare, trecerea către fantasmă. Pn4: Versurile de la 401 la 404 corespund încercării de Rezolvare (însă tot în cadrul fantasmatic) a problemei de distanță (subliniată de imperfect). Pn5: Versurile 405 și 406 fixează Situația finală. Următoarele, (407-408) constituie o adevărată Evaluare de încheiere PnΏ: "prea frumoasă imagine" este, într-un fel, Coda din Pn1, Pn2 ("plăsmuire") și Pn3 ("frumusețe"). În aceste condiții, este lesne de înțeles de ce
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
vorba de simple răspunsuri la exerciții. Textul 2.1.: O anecdotă de Chateaubriand Propoziția [a] constituie Rezumatul episodului (Pn0), insistând asupra faptului că întâmplarea va avea legătură cu momentul de întrerupere a călătoriei naratorului. Propoziția [b] asigură, prin verbul la imperfect, suportul Situației inițiale-Orientare (Pn1): trăsura trebuia neapărat unsă (probabil osiile). Propoziția [c] introduce o Complicație (Pn2) care explică ceea ce era deja anunțat în (Pn0): este imposibilă desprinderea roții. Cea de-a patra propoziție, Re-acțiunea (Pn3) sau nucleul povestirii, este în
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Stancu- Desculț, capitolul brazdă îngustă și adâncă) Stilul lui Rebreanu este caracteristic pentru proza obiectivă. În relatarea faptelor, scriitorul încearcă să se detașeze, fără a lăsa să se întrevadă participarea lui afectivă. Frecvența verbelor, alternând gerunziul cu conjunctivul și indicativul, imperfectul cu perfectul compus, dominant fiind imperfectul ( timpul narațiunii, care sugerează durata), dă dinamism textului, prezentând imaginea mișcării dezordonate a oamenilor, care, cuprinși de panică, "fugeau”, " se îngrămădeau”, "se împrăștiau”, "goneau”, "se târau”. Caracterizarea mișcării se realizează tot prin verbe, de
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
adâncă) Stilul lui Rebreanu este caracteristic pentru proza obiectivă. În relatarea faptelor, scriitorul încearcă să se detașeze, fără a lăsa să se întrevadă participarea lui afectivă. Frecvența verbelor, alternând gerunziul cu conjunctivul și indicativul, imperfectul cu perfectul compus, dominant fiind imperfectul ( timpul narațiunii, care sugerează durata), dă dinamism textului, prezentând imaginea mișcării dezordonate a oamenilor, care, cuprinși de panică, "fugeau”, " se îngrămădeau”, "se împrăștiau”, "goneau”, "se târau”. Caracterizarea mișcării se realizează tot prin verbe, de astă dată la modul gerunziu, aglomerate
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 291-293; Culcer, Serii, 260-263; Moraru, Semnele, 167-171; Iorgulescu, Critică, 129-134; Cristea, Modestie, 211-216; Manea, Contur, 228-230; Monica Spiridon, Dacă n-ar fi nu s-ar povesti..., RL, 1986, 46; Holban, Profiluri, 383-388; Cristea, Fereastra, 272-277; Regman, De la imperfect, 61-70; Munteanu, Jurnal, IV, 299-302; Tuchilă, Privirea, 267-272; Simion, Scriitori, IV, 580-601; Ioan Holban, Ce e realismul?, CRC, 1990, 9; Papahagi, Cumpănă, 293-296; Ulici, Prima verba, III, 25-26; Remus Horațiu Pintea, „Femeia în roșu”, CNT, 1991, 7; Mihai Iacob, Autopsia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
mire, pentru că „fiecare este ispitit de propria sa poftă (care), zămislind, naște păcat, iar păcatul odată săvârșit, odrăslește moarte...” (Iacob 1.14-15) Filolog, în primul rând, Tatiana Niculescu Bran stăpânește arta naratologiei, printr-o deschidere (în incipitul romanului) a unui imperfect involuntar („ostenea”), înăOțător, c un crescendo generos („Sculatul de câteva ori pe noapte, nipți la rând, îl ostenea din caleafară. Canicula se întindea cleioasă peste clădirile și șoselele capitalei...”). Medievalul cantant, de tip bizantin, ni se dezvăluie întro învăluire pitorească
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
lui Hitler sînt imense, în așa fel încît, cu excepția episoadelor Frontului Popular din Spania și Franța, principala tendință politică din Europa anilor '30 se caracterizează prin progresia fascismului și a regimurilor dure în detrimentul societăților în care existau forme politice majoritatea imperfecte de viață democratică. Mișcarea socialistă se dovedește a fi incapabilă de a stăvili această ascensiune a regimurilor dictatoriale: va fi nevoie de căderea Axei la sfîrșitul unui război, poate cel mai distrugător din toată istoria umanității, pentru a asista la
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]