1,421 matches
-
un mediu politic favorabil menținerii statu-quoului, unde se potrivește, într-un mediu expus atacurilor imperialiste, unde nu-și are locul. S-ar putea spune că este o politică de compromis degradată, rezultatul confuziei între o strategie de statu-quo și una imperialistă. Termenul „conciliere” fiind astăzi utilizat, fără descernământ, cu sensul de oprobriu, este important de remarcat, că acesta este corelat logic cu imperialismul. Cu alte cuvinte, o politică de conciliere presupune o politică imperialistă. Dacă susținem că statul A aplică față de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
între o strategie de statu-quo și una imperialistă. Termenul „conciliere” fiind astăzi utilizat, fără descernământ, cu sensul de oprobriu, este important de remarcat, că acesta este corelat logic cu imperialismul. Cu alte cuvinte, o politică de conciliere presupune o politică imperialistă. Dacă susținem că statul A aplică față de statul B o strategie conciliantă, spunem concomitent că al doilea aplică față de primul o politică imperialistă. Dacă ultima este incorectă, prima nu are sens. Conciliatorul consideră cererile succesive ale puterii imperialiste drept obiective
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
că acesta este corelat logic cu imperialismul. Cu alte cuvinte, o politică de conciliere presupune o politică imperialistă. Dacă susținem că statul A aplică față de statul B o strategie conciliantă, spunem concomitent că al doilea aplică față de primul o politică imperialistă. Dacă ultima este incorectă, prima nu are sens. Conciliatorul consideră cererile succesive ale puterii imperialiste drept obiective raționale limitate care, în sine, sunt compatibile cu menținerea statu-quoului și care trebuie avute în vedere fie în sine, fie prin compromis. Greșeala
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
o politică imperialistă. Dacă susținem că statul A aplică față de statul B o strategie conciliantă, spunem concomitent că al doilea aplică față de primul o politică imperialistă. Dacă ultima este incorectă, prima nu are sens. Conciliatorul consideră cererile succesive ale puterii imperialiste drept obiective raționale limitate care, în sine, sunt compatibile cu menținerea statu-quoului și care trebuie avute în vedere fie în sine, fie prin compromis. Greșeala rezidă în faptul că nu observă că solicitările succesive, departe de a fi restrânse și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
existentă de putere, își permit să-și soluționeze divergențele fie pornind de la principii, fie prin compromis, pentru că oricare ar fi aranjamentul, nu ar afecta echilibrul dintre ele. Situația este însă diferită când o națiune sau două urmăresc realizarea unor planuri imperialiste - mai precis, când încearcă să obțină o schimbare fundamentală în distribuția de putere existentă. În acest context, soluționarea cererilor pe baza principiilor legale sau morale ori prin negocieri, ignorând influența pe care aranjamentul ar putea s-o aibă asupra echilibrului
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
schimbare fundamentală în distribuția de putere existentă. În acest context, soluționarea cererilor pe baza principiilor legale sau morale ori prin negocieri, ignorând influența pe care aranjamentul ar putea s-o aibă asupra echilibrului, este echivalentul unei schimbări graduale în favoarea națiunii imperialiste. Cea de-a doua va fi întotdeauna favorizată de un compromis și va fi atentă în a-și alege justificările solicitărilor, astfel încât să fie sprijinită și de principii. În cele din urmă, schimbările mărunte se vor corela în răsturnarea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fi întotdeauna favorizată de un compromis și va fi atentă în a-și alege justificările solicitărilor, astfel încât să fie sprijinită și de principii. În cele din urmă, schimbările mărunte se vor corela în răsturnarea relațiilor de putere în beneficiul națiunii imperialiste. Aceasta va fi câștigat o victorie nesângeroasă, dar decisivă asupra unui oponent care nu cunoștea diferența dintre compromis și conciliere. Germania și-a afirmat politicile revizioniste în mod deschis în 1935, odată cu repudierea prevederilor de dezarmare ale Tratatului de la Versailles
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
martie 1939, cu cinci luni înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, anexarea Cehoslovaciei și pretențiile teritoriale la adresa Poloniei au convins puterile occidentale că ceea ce părea o politică de statu-quo a fost, de fapt, încă de la început o politică imperialistă, de dimensiuni continentale, dacă nu mondiale. În acel moment, distribuția de putere din Europa se schimbase deja în favoarea Germaniei. Se modificase într-o asemenea măsură, încât o creștere suplimentară a puterii sale nu mai putea fi oprită decât prin război
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
morală indiferent de rezultat sau dacă ar fi avut chiar și o minimă șansă de succes). Catastrofa finală și alegerile tragice cu care s-au confruntat actorii de pe scena internațională erau predeterminate de greșeala inițială de a răspunde unei politici imperialiste ca și cum ar fi fost una de statu-quo. Odată ce o politică de îndiguire a reușit în blocarea unei politici imperialiste sau aceasta din urmă a devenit depășită fie pentru că și-a atins obiectivele, fie pentru că s-a epuizat, prima strategie (de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
alegerile tragice cu care s-au confruntat actorii de pe scena internațională erau predeterminate de greșeala inițială de a răspunde unei politici imperialiste ca și cum ar fi fost una de statu-quo. Odată ce o politică de îndiguire a reușit în blocarea unei politici imperialiste sau aceasta din urmă a devenit depășită fie pentru că și-a atins obiectivele, fie pentru că s-a epuizat, prima strategie (de rezistență fără compromisuri) poate, foarte bine, să cedeze locul unui compromis (o politică de negociere). O asemenea strategie, infamă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
rezistență fără compromisuri) poate, foarte bine, să cedeze locul unui compromis (o politică de negociere). O asemenea strategie, infamă când încearcă să concilieze imperialismul, devine o virtute când vizează acomodarea cu o politică de statu-quo care și-a abandonat scopurile imperialiste. La această distincție se referea Sir Winston Churchill, pe 14 decembrie 1950, în Camera Comunelor: Afirmația primului-ministru că nu va mai exista conciliere a fost întâmpinată, la rândul său, cu susținerea aproape universală. Este un bun slogan pentru țară. Mi
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
poate reprezenta cea mai sigură și poate singura cale către pacea mondială. Cealaltă greșeală fundamentală în care sunt predispuși să cadă decidenții în chestiunile de politică externă este opusul celei discutate mai devreme. Confundă o politică a statu-quoului cu una imperialistă. Făcând acest lucru, statul A aplică anumite măsuri defensive ca intenție față de statul B, cum ar fi înarmarea, crearea de baze militare și alianțele. Cel din urmă recurge la riposte, deoarece consideră că primul aplică o politică imperialistă. Aceste răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cu una imperialistă. Făcând acest lucru, statul A aplică anumite măsuri defensive ca intenție față de statul B, cum ar fi înarmarea, crearea de baze militare și alianțele. Cel din urmă recurge la riposte, deoarece consideră că primul aplică o politică imperialistă. Aceste răspunsuri întăresc perceperea inițial eronată de către statul A a politicilor statului B și așa mai departe. În cele din urmă, fie ambele își corectează greșelile, fie, în caz contrar, își hrănesc tot mai mult suspiciunile reciproce și ajung la
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
greșelile, fie, în caz contrar, își hrănesc tot mai mult suspiciunile reciproce și ajung la război. Dintr-o eroare inițială, se dezvoltă un ciclu vicios. Două sau mai multe națiuni, fiecare încercând să mențină statu-quoul, dar convinse amândouă de obiectivele imperialiste ale celeilalte, găsesc sprijin pentru erorile lor de judecată și acțiune în greșelile celorlalte. Într-o asemenea situație, nimic, cu excepția unui efort aproape supraomenesc, nu va face să fie evitată tendința către un sfârșit catastrofal. Istoria diplomației europene între războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să înceteze menținerea relațiilor prietenești cu Rusia. În cele din urmă, teama de intențiile posibile ale Puterilor Centrale a condus la apariția alianței franco-ruse. Teama reciprocă dintre aceste două alianțe defensive și insecuritatea generală creată de natura imprevizibilă a declarațiilor imperialiste lansate de Wilhelm al II-lea au inspirat manevrele diplomatice din timpul celor două decade de dinaintea primului război mondial. Aceste manevre au încercat să obțină fie noi combinații care să le distrugă pe cele existente, fie sprijinul puterilor până atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ale țărilor comuniste sunt, cu necesitate, în slujba unui imperialism global. În consecință, fiecare mutare a unei țări ca Uniunea Sovietică sau China pe tabla de șah a politicii internaționale nu este judecată pe cont propriu, ci în termenii ideologiei imperialiste. Pe de altă parte, deoarece filosofia comunistă presupune că națiunile capitaliste sunt prin natura lor războinice și „imperialiste”, aderența occidentală față de lege și ordine și opoziția la agresiune și subversiune sunt interpretate ca simple deghizări ideologice ale politicilor imperialiste. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ca Uniunea Sovietică sau China pe tabla de șah a politicii internaționale nu este judecată pe cont propriu, ci în termenii ideologiei imperialiste. Pe de altă parte, deoarece filosofia comunistă presupune că națiunile capitaliste sunt prin natura lor războinice și „imperialiste”, aderența occidentală față de lege și ordine și opoziția la agresiune și subversiune sunt interpretate ca simple deghizări ideologice ale politicilor imperialiste. Această interpretare mitologică a realității din partea ambelor părți invocă aplicarea unor politici pentru a para imperialismul oponenților, iar strategiile
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ideologiei imperialiste. Pe de altă parte, deoarece filosofia comunistă presupune că națiunile capitaliste sunt prin natura lor războinice și „imperialiste”, aderența occidentală față de lege și ordine și opoziția la agresiune și subversiune sunt interpretate ca simple deghizări ideologice ale politicilor imperialiste. Această interpretare mitologică a realității din partea ambelor părți invocă aplicarea unor politici pentru a para imperialismul oponenților, iar strategiile respective confirmă, în mintea tuturor celor implicați, interpretarea originară. Marile puteri sunt astfel prinse într-un cerc vicios. La început, teama
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
oponenți slabi sau nehotărâți și că o schimbare a relațiilor de putere poate fi realizată fără mari eforturi sau riscuri. Astfel, pofta vine mâncând, iar o politică expansionistă de succes în cadrul statu-quoului se poate transforma peste noapte într-o politică imperialistă. Același lucru se poate spune și despre o politică eșuată. O națiune frustrată în obiectivele sale limitate, care nu par realizabile ținând cont de relațiile de putere existente, trage concluzia că trebuie să le schimbe pentru a fi sigură că
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
continuare sunt practicate pe scară mare de un număr nedefinit de națiuni. A identifica expansiunea economică sau culturală ca instrumente ale imperialismului în contrast cu politicile identice care nu au obiective de putere ascunse dincolo de cele explicit economice și culturale - nefiind astfel imperialiste - este, într-adevăr, o sarcină dificilă. Aici, încă o dată, referința la situațiile tipice favorabile imperialismului va fi de folos. Politicile economice viguroase pe care le-a aplicat Elveția pe scena internațională nu au avut vreodată trăsături imperialiste. Strategiile comerciale britanice
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
culturale - nefiind astfel imperialiste - este, într-adevăr, o sarcină dificilă. Aici, încă o dată, referința la situațiile tipice favorabile imperialismului va fi de folos. Politicile economice viguroase pe care le-a aplicat Elveția pe scena internațională nu au avut vreodată trăsături imperialiste. Strategiile comerciale britanice au avut, uneori, un caracter imperialist față de anumite țări. Astăzi, scopul lor este unul pur economic; adică încearcă să obțină pentru locuitorii insulelor britanice cele necesare traiului. Își propun supraviețuirea economică prin balanțe comerciale favorabile, nu prin
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
dificilă. Aici, încă o dată, referința la situațiile tipice favorabile imperialismului va fi de folos. Politicile economice viguroase pe care le-a aplicat Elveția pe scena internațională nu au avut vreodată trăsături imperialiste. Strategiile comerciale britanice au avut, uneori, un caracter imperialist față de anumite țări. Astăzi, scopul lor este unul pur economic; adică încearcă să obțină pentru locuitorii insulelor britanice cele necesare traiului. Își propun supraviețuirea economică prin balanțe comerciale favorabile, nu prin menținerea sau obținerea puterii politice asupra națiunilor străine. Doar
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
străine. Doar în ceea ce privește unele regiuni strategice, ca în Egipt și Iran, politicile economice de după cel de-al doilea război mondial au fost subordonate considerentelor politice. Unele dintre ele ar fi putut dobândi sau vor căpăta, în condiții particulare, o natură imperialistă. Penetrarea culturală a Americii Latine de către Spania nu a avut un caracter imperialist, deoarece slăbiciunea militară a Spaniei față de Statele Unite interzicea orice intenție de schimbare a relațiilor de putere în favoarea sa. Misiunea culturală a Franței a reprezentat, câteodată, un scop
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de după cel de-al doilea război mondial au fost subordonate considerentelor politice. Unele dintre ele ar fi putut dobândi sau vor căpăta, în condiții particulare, o natură imperialistă. Penetrarea culturală a Americii Latine de către Spania nu a avut un caracter imperialist, deoarece slăbiciunea militară a Spaniei față de Statele Unite interzicea orice intenție de schimbare a relațiilor de putere în favoarea sa. Misiunea culturală a Franței a reprezentat, câteodată, un scop în sine. În circumstanțe și țări diferite, ea a fost subordonată scopurilor imperialiste
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
imperialist, deoarece slăbiciunea militară a Spaniei față de Statele Unite interzicea orice intenție de schimbare a relațiilor de putere în favoarea sa. Misiunea culturală a Franței a reprezentat, câteodată, un scop în sine. În circumstanțe și țări diferite, ea a fost subordonată scopurilor imperialiste. Aici, de asemenea, caracterul expansiunii economice și culturale se poate schimba odată cu modificarea situației politice. Când se ivește ocazia, „rezervorul bunei voințe” sau o poziție preponderentă în comerțul exterior al unei alte națiuni, pe care le-a obținut o națiune
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]