1,093 matches
-
plec fără să fi înțeles ce anume avea Vinner pe suflet, pentru a vorbi ca în romanele care mobilau etajera de la hotel. M-a întâmpinat în fața intrării în clădire. Un al treilea Vinner, m-am gândit, amintindu-mi de primul, impozantul ghid din paradisul balnear, apoi de al doilea, un bărbat în sandale, deranjat din pașnica lui seară în familie. Iar acum, omul ăsta de afaceri, în costum de culoare închisă, care înșiruie într-o singură mișcare rapidă zâmbetul rece al
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
găsit de multă vreme locul și rostul, bucurându-se de un interes crescând și binemeritat. Editarea textelor are, În Occident, o tradiție de peste trei sute de ani, dacă ne fixăm primul reper În 1703, anul când Fabricius a publicat un volum impozant, intitulat Codexul apocrif al Noului Testament. De la Fabricius și până astăzi s-au făcut pași enormi În editarea, comentarea, Înțelegerea cinstită, nepartizană a apocrifelor creștine. Cazul României este, ca de obicei, mai special. Pe de o parte, Întâlnim o mefiență
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
semn de iubire veșnică. -Acum, numai a patra soră mai lipsește, strigă Gheața, din brațele mării fremătătoare. -Sunt aici și eu, cu voi! Care mă găsiți mai repede? - întreba petala cea mică, ascunsă în mulțimea de flori portocalii, de pe pomul impozant. Cele trei surori se uitau în jur nedumerite, pe pământ, apoi în apă și mai la urmă pe copaci. -Tu ești Floarea din copac?! -Sigur că da și am venit și eu, ca și voi, la întâlnirea noastră! -Tu ești
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
primăvară se oglindea în apa mării și a lacului Techirghiol. Automotorul ce făcea curse regulate între Constanța și Mangalia se strecura agale pe luciul apei. S-a oprit într-o gară mică a cărei denumire era anunțată de o inscripție impozantă, prinos al revolutiei proletare, „Vasile Roaita”, ce înlocuise vechea inscriptie, „Carmen Silva”, pentru a nu mai aminti poporului de reprezentanții unui sistem perimat ce se îmbogățise, asuprind clasa muncitoare. Automotorul s-a oprit în dreptul impegatului, pentru ca mecanicul să mai schimbe
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
coadă de castor. Cozile purtau ani, anotimpuri, și tot felul de condiții atmosferice și noaptea, când și le despletea, părul Îi cădea până la brâu. Acum cozile aveau Împletite prin ele și panglici de mătase neagră, ceea ce le făcea și mai impozante, pentru cine ajungea să le vadă - și puțini erau aceia. Expus publicului larg era chipul Desdemonei: ochii mari și triști, tenul palid, diafan. Ar trebui să menționez, cu urma de invidie a cuiva care a fost cândva o fată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Indian Village Omul Alb luase jumătate din nume), erau mărginite de case somptuoase, construite În stiluri eclectice. Stil georgian din cărămidă roșie alături de Tudor englezesc, care dădea În stil franțuzesc de Provence. Casele din Indian Village aveau curți mari, alei impozante, cupole ruginite În mod pitoresc, statui de negri servili (ale căror zile erau numărate) și alarme antiefracție (a căror popularitate de-abia Începea să crească). Bunicul meu rămase totuși tăcut În timpul În care făcu turul impresionantei case noi a fiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Închinăciune. Adormirea Maicii Domnului se mutase de pe bulevardul Vernor Într-o locație nouă, pe Charlevoix. Ridicarea bisericii de pe Charlevoix fusese un eveniment de mare senzație. După Începuturile umile din parterul de pe strada Hart după domiciliul respectabil, deși În nici un caz impozant, de pe strada perpendiculară pe Beniteau, Adormirea Maicii Domnului avea În sfârșit o biserică grandioasă. Multe firme de construcții au licitat pentru contract, dar În cele din urmă s-a luat decizia ca acesta să i se Încredințeze „cuiva din comunitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a pomenit de un zvon de voci. S-au culcat aproape imediat și nimic nu i-a trezit pînă a doua zi dimineață. Celălalt locatar este doamna Vireveau, o văduvă, care locuiește pe strada Lamarck din Paris. E o persoană impozantă, de vreo șaizeci de ani; vine În fiecare an la Vichy să mai scape de cîteva kilograme. E prima dată cînd Închiriază o cameră la domnișoara Lange. Anii trecuți, stătuse la hotel. Se pare că a cunoscut un alt gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
despre scrierile lui Claudius. Critica la adresa lui Pollio. Oftează, încercând să se adune. Lăsând la o parte lipsa de bună cuviință cu care a fost făcut anunțul, subiectul este - totuși - ex trem de interesant. Potrivit, de altminteri, unei recitări. Căci, în afara impozantei lui opere scriitoricești, socrul ei și-a manifestat talentul și în domeniul lingvisticii. A elaborat o doctrină literară proprie, atât în privința limbii, cât și a stilului. Ce-i drept, mulți îi impută tendința arhaizantă. Dar de ce poezia nu are dreptul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
coloane. Aici, o femeie cu părul ușor argintat, îmbrăcată într-o tunică cenușie ce-i cade până la glezne stă cu pleoapele coborâte și fața întoarsă către cer, de parcă ar dori să savureze căldura blândă a începutului de toamnă. Profilul ei impozant degajă un aer de inteligență și hotărâre. Auzind zgomotul pașilor, deschide ochii și le zâmbește. Un surâs veșted pe o față ofilită. — Cât de mult mă bucur să te revăd, Iulius! Germanicus observă, cu o strângere de inimă, că primele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
observă enervarea mocnită. Se simte dator să-l liniștească: — Cunosc o scurtătură prin spate, pe unde se înalță rugul... Plautius Silvanus nu protestează. Îi urmează bombănind ne mul țumit pe ceilalți doi. Mai cată o dată, cu ciudă, peste umăr la impozanta construcție din spatele său. Tipic pentru Augustus! Forma circulară tradițională este doar de spoială. Să se spună că s-a inspirat de la etrusci, italici ca și ei, nu de la greci. Dar concepția vine tot din Răsăritul elenistic. Trebuie să se fi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cantemir în a sa Descriptio Moldaviae că Ceahlăul se vede de la Cetatea Albă, adică de la țărmul mării. În asfințituri limpezi de octomvrie silueta de biserică a muntelui celui mare se vede din toată cîmpia Moldovei și a Basarabiei. Înfățișarea aceasta impozantă nu i-o dă Ceahlăului înălțimea: avem în vârfurile Carpaților piscuri situate cu mult mai sus. Mărimea lui aparentă și prestigiul lui țin de ansamblu. Toți munții moldovenești din preajma Bistriței sunt la o mică înălțime, căptușiți de păduri de brad
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
s-a râs și am râs de aceasta reflexie! Ca și cum noi nu ne-am face zilnic consolări similare și uneori pentru motive și mai importante! După ce-ți îngropi pe cine ai mai scump, îți mărturisești satisfacția: "slujba a fost impozantă!" Și apoi o bucată de vreme pornești spre cimitir cu buchețelul de flori... S-a deschis ușa și a apărut, pe neașteptate, după obiceiul lui, amicul Coco. Sprinten, zvelt, grațios. Coco este un tânăr agreabil, superficial, ușor paradoxal, serviabil când
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să ne Înțelegem“, Își Înmuie glasul Ippolit. „Deci, doamnă, așa-așa, făcu el dregându-și glasul. Doriți cumva această bucățică de salam?“ „Gheișa“ scoase un chițcăit gingaș. „Am avea noi atâta inimă să refuzăm o doamnă?“ În fine, luând figura impozantă a unui toreador aflat În fața unui taur, Ippolit aruncă „gheișei“ cu șase rânduri de sfârcuri o feliuță de salam... „Gheișa“ culese felioara aruncată pe podea și o ascunse grijulie În marsupiu, după care făcu o nouă plecăciune În fața brigadierului. „Ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
bucurie, când văd că peste semnătura mea ați presărat cenușă umană?! - Ei, și? Dacă presăram altfel de cenușă, te-ai fi simțit mai liniștită? - Măcar spuneți-mi a cui e, murmură cu resemnare Mașa. - Ghici? făcu vizitatorul luând o mină impozantă. - A lui Napoleon? nu se știe de ce-i veni să spună Mașei... - E și Napoleon, dar mai sunt alții. Toți Împărații lumii sunt aici, În această amuletă, se Înfoie ca un curcan Extraterestrul. Mașa puse lăudăroșenia lui puse pe seama păhărelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
eveniment...” Convins de realitatea vorbelor declamate, Tony pavone Își descreți fruntea, intrând În local cu o curiozitate de drept, localul fiind recent construit În perimetrul unor maghernițe pline de mizerie, de șobolani, ce fuseseră demolate.Avea să constate acest edificiu impozant, elegant, armonios compartimentat Încât Îți făcea plăcere să consumi câteva ore admirând simetria mobilierului, savurând șlagărele de muzică ușoară a orchestrei până aproape de miezul nopții. Nu mică Îi fu mirarea când Șeful Șantierului dădu mâna cu toți ospătarii, cu șeful
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
am făcut o donație de cărți și albume, din cele salvate din subsol. Erau multe lucrări ale clasicilor literaturii noastre, unele traduse în spaniolă și "donația" a făcut timp de o săptămână obiectul unei expoziții deschise în holul central al impozantului edificiu. La "Museo Nacional de Bellas Artes", fusesem ca "vizitator" la puțin timp după sosirea la Santiago și admirasem arhitectura clădirii și colecțiile. Era cea mai veche instituție de acest gen din America Latină, fiind fondat în 1880 ca Museo Nacional
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
princese Oftau, în dantele, mecanic. Și-atunci, am fugit plin de groază Din sumbrul muzeu fioros, Orașul dormea în tăcere, Flașneta plângea cavernos. Plângea caterinca-fanfară O arie tristă, uitată... Și stam împietrit... și de veacuri, Cetatea părea blesemată. Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală - Pe veci oprit, înmărmurise falnic. Pustiu... Departe, în cetate viața tropota... O, simțurile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lugubrul sălii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
insignifiantă pe lângă scara la care fuseseră construiți; l-ar fi făcut chiar și pe Arnold Schwarzenegger să semene cu Dustin Hoffman. Sculpturile care punctau complexul erau de asemenea colosale. Preferata mea era făcută de Richard Serra, două foi de metal impozante, îmbinate într-un unghi care îmi dădea senzația de echilibru. Stând între ele și privind în sus, o doză de adrenalină era garantată: în egală măsură, senzații de claustrofobie și de excitație amețitoare. Ultima pe lista preferințelor mele era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fi altele cuvintele jocului? La o altă masă, o altă cititoare. Trup pietros, brunetă cu plete revărsate. O lascivitate provocatoare până și în felul cum ține cartea. Sprijinită de marginea mesei, adusă spre pântece. Fata stă lipită de scaun, dreaptă, impozantă. Din profil îi văd bustul perfect conturat, jumătate de chiup, cu un tricou mulat ca o pieliță. Dunga sutienului, cataramele și, în ridicarea brațului, sânul sfidător, pietros, drept. Tricoul ridicat îi dezgolește spatele, cam la două palme deasupra blugilor. Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce s-ar fi prins pe talpa sa de pâslă, apoi privi În jos. În fața lui, la distanță de o palmă, se afla ceva ce semăna cu un picior (mai degrabă de bărbat decât de femeie) care avea o alură impozantă. Piciorul era retezat cu câteva degete mai sus de genunchi și stătea neclintit În fața lui Noimann, ținându-și mâinile la spate. Privindu-l, lui Noimann Îi reveniră În minte versurile unui cunoscut poet austriac, ce sunau astfel: „Colindă prin lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
arătură...” Arătarea postată dinaintea sa Își schimbase ușor Înfățișarea. Trăsăturile feței se lățiră, iar tenul, din alb, se făcuse acuma stacojiu... „Iată că băutura și-a făcut efectul. Nimeni nu-i imun”, gândi medicul. Între timp, piciorul căpătase o statură impozantă. Dacă la Început Noimann Îl privea de sus În jos, acum rolurile se schimbaseră... „Ia uită-te cum crește În fața mea ca un coșmar”, gândi el. Și adăugă: „Și se acoperă de epoleți și de insigne...” Acum, creatura din fața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
le transformați În cărți de joc?” „Deocamdată”, spuse Satanovski, „nimeni nu joacă pocher cu icoanele. Pur și simplu aș vrea să am ceva pictat de dumneavoastră...” „Poate ați dori să vă fac și un portret?” „De ce nu”, spuse inginerul, stând impozant pe scaunul său. „Am să vă pictez În chip de Iuda”, Își ieși din țâțâni pictorul. „V-aș fi profund recunoscător”, spuse cu o voce calmă Satanovski. „Dar, parcă”, remarcă inginerul, „cândva aveați o altă opinie...” „Atunci a fost atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aruncă o privire nedumerită spre conductor și abia atunci Își dădu seama că are În fața sa o veche cunoștință: piciorul buclucaș... „Aha”, făcu el. „Va să zică, ne Întîlnim din nou...” Conductorul nu se pierdu Însă cu firea, ci, luând o figură impozantă, i se adresă lui Noimann pe un glas nazal, ușor cântat: „Ne Întâlnim, de ce să nu ne Întâlnim...” „Se pare că ne-am cunoscut și În alte Împrejurări...” „Sigur că ne-am mai cunoscut”, Îl Îngână piciorul, continuând: „Dar chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aduci aminte câte ceva despre casa părin tească din București? — Era pe strada Gogu Cantacuzino la numărul 50. În veci nătate, pe strada Batiștei, la numărul 25, locuia bunicul meu patern, Ion Procopie Dumitrescu. Era înalt și avea o barbă lungă, impozantă. — Manuela, verișoara ta, am intervenit întrerupându-i povestirea, mi-a spus că primarul avea o casă impresio nantă, cu o scară de marmură care ducea într-un hol imens, având în prim-plan două piane cu coadă puse cap la
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]