1,010 matches
-
tendința de a încetățeni ideea unei autodezvăluiri (a unei auto-revelări a ceva constitutiv, deci în fond deja dat, preexistent intrării sale în actualitate). Dacă adepții existențialismului înțelegeau destinalul de la înălțimea unei eterne fatalități de tip descriptiv (ca drum al esenței imuabile în variate chipuri de manifestare), personalismul și filosofia reflexivității îngăduie libertatea fundamentală a procesului de auto-determinare și concep edificarea de sine în termenii unicității și ai originalității absolute. Aici comerțul cu esența este de tip constructiv, iar sarcina zidirii propriei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
o tendință naturală către stabilitate (un fel de pas dialectic prevăzut și de sinteza conceptuală hegeliană: "căci conștiința [schimbătoare] nu are ca fiind esența dacât conștiința opusului ei și a propriei sale nimicnicii... în ridicarea din aceasta ea merge către imuabil"42). De aceea, mișcarea către opus ("orice schimbare se face de la un contrariu la altul"43) caracterizează partea cea mai importantă a raportării celor două definiții structurale (cea pre- schimbare și cea post-schimbare), nucleul ei formal. Pentru ca această mișcare spre
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
deopotrivă caracteristici determinate și orizont conceptual universal. El aparține de aceste formule-definiție atâta timp cât depinde de fluxul cogitațiilor de esență pragmatică, adică atâta timp cât capătă permanent o dimensiune intelectuală subsumativă, care nu guvernează doar sectorul motivațiilor, ci și forul decizional punctual. Esența imuabilă trebuie coborâtă, în deplin context de raționalitate, la nivelul unei deveniri inteligibile, la nivelul unei curgeri evolutive purtătoare de semnificație ontică, în sfera coagulantă de înțelesuri reciproc autonome a unei determinări vitale. Precizia practică a unei asemenea strângeri laolaltă de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
umană este "aspirată" din multiplele sale risipiri existențiale (către nucleul spiritual) de către propria conștiință de sine, în manieră lucidă și asumată (și nu în virtutea unei intenționalități condiționale fatale). Sub-structurile existențiale oferă și ele un tip de coeziune, cea a permanenței imuabile de tip întemeietor. Unitatea subiectului nu este garantată, însă, și în chip nemijlocit la îndemână. Ea nu poate aștepta revelarea eliberatoare a unor realități condiționale eterne pentru a se putea institui. Ea presupune efort și inițiativă personale, experiență proprie și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de personalitate dominator, controlat, virtuoz al propriilor mecanisme cenzoriale. Omul este definit în plan filosofic și pornind de la statutul său ontic. De aceea este nevoie de profilul implicărilor sale existențiale pentru a decanta semnificații personale care să tindă către suprastructuri imuabile. Structura cristalizată poate însemna pe de o parte exercițiu insistent și în acest fel stabilizat, dar poate să însemne și concluzie formalizată a unei cursivități cu aspect de unicitate. Totul depinde de natura situației și de înclinația personalității care se
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
poftele lui sunt ținute în frău de rațiune, la omul real doar parțial sunt înfrănate. Ce relevanță ar putea avea asupra vieții noastre toate cele afirmate mai sus? Poate ar fi important să ne reamintim cu Platon că valorile sunt imuabile, nu sunt contextuale. Valorile se construiesc mental, cer aderența întregii noastre ființe, care este și pasională, și volitivă dar și nobil rațională. Dacă ne lăsăm pradă pasiunilor, poftelor, cădem într-un factual pe termen lung se degradează, se golește de
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
de jos universalul acestora, astfel încât idealul perfecțiunii îl conduce spre cultivarea mimetică a unor "forme închise"30. Am sugerat la începutul acestui subcapitol că, pentru a-și asigura obiectivitatea imperativ cardinal pentru clasici -, transcendentalismul kantian păstrează încă tiparele universaliste și imuabile ale raționalismului. Urmărind distincția dintre conceptual și empiric, Kant rămâne atașat de modelul clasic al metafizicii, de tradiția filozofiei analitice, într-o epocă în care încep să se prefigureze marile sisteme speculative "ce își propun să ofere o interpretare categorială
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pune Dilthey pe "<<articulația>> istorică" a vieții este incontestabilă, noi nu împărtășim concluzia autorului. După cum am văzut deja, supus presiunii Zeitgeist-ului din secolul trecut, modelul clasic, absolutist al metafizicii tradiționale, fusese în bună măsură abandonat, iar categoriile își pierduseră caracterul imuabil. Categoriile lui Dilthey nu mai sunt deloc statice, date o dată pentru totdeauna 143; ele au "istoricitate", sunt dinamice și, ca "forme deschise", posedă capacitatea de "a se adapta conținuturilor experienței"; ele nu se află "în opoziție cu ontologia vieții", așa cum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Geschichte în Philosophische Weltanschauung, Bonn, Fr. Cohen Verlag, 1929 Dată fiind însă filiația, îndeobște recunoscută, dintre Heraclit și Hegel (vezi, printre altele, A. Dumitriu, Istoria logicii, pp. 83-87), nu putem spune că autorul Fenomenologiei spiritului e primul care contestă caracterul imuabil al rațiunii, ceea ce dovedește o dată în plus că și tendința relativist-romantică are sub raport paradigmatic un caracter anistoric. Acesta este, de altfel, și sensul interpretării pe care Dilthey o dă în Das Wesen der Philosophie sau în Die Typen der
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un anti-iluminism"5. Așa e posibilă apariția unei mișcări ca Sturm und Drang-ul în plin Aufklärung. Așa se ivesc categoriile romantice ale mobilității și devenirii, care tind să le înlocuiască pe cele clasice și clasicizante, mult prea statice și imuabile. Dar mai presus de toate, așa devine posibilă apariția conștiinței istorice factorul determinant în uriașa răsturnare de idei care avea să conducă la hegelianism și apoi la relativism în filozofie, la romantism și mai târziu la realism în arte. Credem
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
proza tradițională. El descoperă și înțelege lucrurile pe măsură ce le înfățișează. Este o certă dovadă de cunoaștere inductivă într-un atare demers, în care "acțiunea" nu e dinainte cunoscută, ca în cazul clasicilor pentru că atunci s-ar desfășura în virtutea unor legi imuabile, ce ar decide de la bun început asupra realității -, și nici nu este pusă în antiteză cu o proiecție-etalon18, așa cum se întâmplă la romantici. De fapt afirmă Schnädelbach -, "istoricizarea omului înseamnă reducerea rațiunii la istorie (Geschichte)", ceea ce face ca omul să
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în lumina preconceptelor materiale ale faptelor istorice"36 (vezi mai sus conștiința ce se înțelege pe sine "ca fapt istoric"). Această idee a lui Droysen ocupă un loc central în viziunea lui Dilthey. Așa cum am arătat, ea opune categoriilor kantiene imuabile categoriile istorice mobile, "formele deschise" ale romanticilor. De altfel, concluzia la care ajunge Schnädelbach confirmă afirmațiile noastre anterioare: la Droysen istoria (Geschichte) capătă "un dublu sens", fiind deopotrivă categorie și definire a naturii subiectului cunoașterii, ceea ce are ca rezultat "o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istoricul istorismului? Am văzut că istorismul înseamnă un refuz al universalului, sau așa cum spunea Vianu, istorismul nu mai caută "ceea ce este comun și universal în lucruri", ci "ceea ce este în ele unic și incomparabil"44. Coborîrea din atemporalitatea unei raționalități imuabile și universale a reprezentat de fapt descinderea în planul unei temporalități individuale, fluctuante în manifestări și variabile ca semnificații. Totalitatea "nu este altceva decât pluralitatea văzută ca unitate", definea Kant în Kritik der reinen Vernunft această categorie 45. Or, totalitatea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
gândirii conceptuale", totul fiind pus în slujba eudemoniei sociale și a libertății individuale. Dilthey consideră că acesta este "nucleul adevăratului concept de <<esență a filozofiei>>." Pe de altă parte însă, conștiința critică limitează cunoașterea, care rămâne doar "o ipoteză" despre imuabilul manifestat în planul realității, fără a ajunge vreodată la "nexusul cauzal ce se întinde de la Binele suprem la lucrurile particulare în care intuim eternul"147. În schimb, pentru Aristotel, filozofia nu mai reprezintă "suprema potențare a personalității și a societății
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
concept genealogic" ar fi inoperant în științele teoretice, dar socotim că el este greu aplicabil la viziunea lui Dilthey.161 Dar conceptul generic la care ne-am referit ar putea induce chiar ideea unui concept atemporal, capabil să determine esența imuabilă a filozofiei (ceea ce este ea "dintotdeauna" și "pretutindeni", cum spune Dilthey recurgând la niște termeni cam inadecvați în contextul viziunii sale, dar despre care bănuim că sunt folosiți în antiteză cu o filozofie hic et nunc). Într-o atare situație
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de către Dilthey. După cele spuse anterior (vezi II, 2Ba și III, 4), e limpede că socotim eronată perspectiva lui Lieber: pe de o parte, conceptul de "structură" la Dilthey nu este dedus dintr-o necesitate a gândirii, ca o configurație imuabilă (în Einleitung..., filozoful german îi reproșa până și lui Aristotel "dogmatismul", tocmai pentru că-și luase ca "premisă științifică" "ideea cunoașterii uniformității prin uniformitate"161), ci este impus de realitate, de "experiența de viață", în urma constatării (constatării în sens pozitiv, și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
într-un anume "context de viață", conștiința irepetabilității momentului istoric pe care-l trăiește, a specificului comunității și culturii din care face parte. El descoperă că lucrurile nu au fost create o dată pentru totdeauna și că nu există numai tipare imuabile ori concepte infailibile, pe care trebuie să le admită necondiționat. Atunci, el înțelege că poate fi, pe cont propriu, un întemeietor. Odată cu asumarea creativității, omul devine tot mai conștient de vocația lui demiurgică și se transformă, cu metafizica lui cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
1. O disciplină eminamente teleologicătc "1.1. O disciplină eminamente teleologică" Cercetările contemporane dedicate curriculumului comportă cel puțin un cusur major: ele abordează problematica într-o manieră sincronic-structuralistă care trădează obsesiile științei clasice de a formula „legi universale”, anistorice, eterne, imuabile. Dimensiunea diacronică a acestui fenomen sociocultural și antropologic care marchează istoria civilizației euroatlantice prin metamorfoze complexe și polimorfisme uimitoare este fie ignorată, fie considerată un propadeutikón, a cărui simplă rațiune ar fi aceea de a pregăti triumful vremurilor noastre. Actualizante
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
primul rând, știința curriculumului nu poate fi inclusă în ceea ce epistemologii au numit Naturwissenschaften, întrucât fenomenele și procesele educative și curriculare nu sunt strict deterministe. Nu pot fi studiate prin relația „cauză-efect” și deci nu permit formularea de legi universale, imuabile și infatigabile. Neputându-se formula „legi curriculare universale”, nu sunt posibile nici „predicții curriculare certe”, „preziceri matematice”, „profeții logice” etc.; • dar știința curriculumului nu poate fi inclusă nici în corpusul botezat de Dilthey Geisteswissenschaften. Nu este exclusiv o „știință a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a Ierusalimului înarmat până în dinți. Științele experimentale și pozitive ne-au dictat cu măiestrie modul de a percepe și a trăi realitatea. Au descris-o ca pe un teren solid, pe care poți călca ferm, pentru că există legi inflexibile și imuabile - o bună descriere, după inima omului. Au făcut-o infinit mai bine decât religiile. Acestea din urmă au amânat mereu recâștigarea „paradisului pierdut” și nu le-au oferit oamenilor decât altare, catedrale și mănăstiri. Științele experimentale și pozitive le-au
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
faptul că este vorba despre confruntarea între două tradiții: cea structuralistă și cea poststructuralistă. Tradiția structuralistă susține că semnificațiile și valorile educaționale sunt exterioare indivizilor, „decentrate” de pe elevi și profesori. Tradiția poststructuralistă consideră că valorile și sensurile educaționale nu sunt imuabile și încapsulate, în mod abstract și etern, în structura curriculară; dimpotrivă, semnificațiile educaționale se află mereu în schimbare, în progres, în retragere, sunt fracturate, incomplete, dispersate, amânate. Cherryholmes privește lucrurile din perspectiva confruntării radicale dintre structuralism și poststructuralism. Domeniul curriculumului
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care este Calipso: este faptul de a observa cerul, care acoperă de sus pământul, îl face un acoperiș, care cuprinde și el și le strânge la un loc toate lucrurile; observație posibilă grație faptului că axa în cauză asigură permanența imuabilă a mișcării circulare și permite cerului să continue să acopere totul și să conțină universul” (Comentarii ad Homeri Odyseean, Leipzig, 1825-1826, pp. 65 sqq, apud Buffière, op. cit., p. 593). Bibliografie selectivătc "Bibliografie selectivă" Această bibliografie conține numai lucrări semnificative pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
realismul esențelor, e în măsura în care, în interiorul spiritului meu, ideile clare și distincte se prezintă ca realități contra cărora propria mea gîndire nu poate nimic, e neputincioasă în a le distruge sau modifica, pe scurt, ele sunt atunci în calitate de naturi adevărate și imuabile, implantate în mine de Dumnezeu. Dacă e permis a vorbi despre exemplaritate, este în măsura în care Dumnezeu este instar archetypi în raport cu ideea pe care o avem, pe scurt, în măsura în care existența sa este modelul acestei idei și în care aceasta este copia ei
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
aceeași moștenire platoniciană, referitoare la faptul că nu există ființă decât în măsura în care aceasta este definibilă în mod inteligibil, au lăsat locul în Evul Mediu unei teologii a esențelor, dezvoltată în contextul raportului pe care mulți l-au stabilit între ființa imuabilă a lui Platon și faimoasa formulă “Eu sunt cel ce sunt” din Exod. “Acest Dumnezeu essentia al Sfîntului. Augustin rămîne același și la Sfîntul Anselm. Că Dumnezeul care este înfățișat spiritului este cel din Exod, formele gramaticale pe care Anselm
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
umane putem identifica de asemenea instituția dominantă, grupul organizat dominant, precum și persoana dominantă. Desigur, relațiile observate la un anumit moment ca raporturi între aspectele dominate și cele care influențează de asemenea dar fără a avea un rol dominant, nu sunt imuabile. Specialiști din domenii specifice, ocupându-se de raporturile dintre viețuitoarele și plantele din diverse arii arată că: "O comunitate este un grup de specii care împărtășesc același habitat. Cel puțin câteva dintre populațiile componente vor reacționa între ele" (Strong, Lawton
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]