1,035 matches
-
devine relativă (Gen. 3:17-19). Tradiția platonică pare să fragmenteze de la bun Început inteligența ecosistemică, atribuind unor intermediari atît creația lumii, cît și pe cea a omenirii. Lumea Ideilor este opusă lumii inferioare dominate de Necesitate (ananke)102, fixată În Locul imuabil (chora). Acest spațiu este coetern cu Logosul, În care imaginea ideilor acționează ca un sigiliu, lăsînd În urmă amprente, ca Într-o ceară moale. Multe texte platonice fac referință la proasta calitate a copiei cosmice În raport cu prototipul ei ideal; numărîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
limbii ebraice), Filon a trebuit să-l concilieze pe Platon cu Pentateucul și dialogul Timaios cu Cartea Genezei. Evident, cea dintîi problemă era că zeul-demiurg al lui Platon, cel care creează lumea cu ochii ațintiți la lumea Ideilor eterne și imuabile, nu prea corespundea cu descrierea Dumnezeului biblic, primordial și suveran, care creează totul ex nihilo. Filon l-a pus pe Dumnezeu să creeze Ideile, În loc să se lase generat de ele. În consecință, calificarea de ontos on (ceea ce este cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
d’Alembert, operele lui Auguste Comte, operele lui Marx și „literatura patristică a leninism-stalinismului”34. Caracterul coranic al acestor scrieri determină, potrivit lui Voegelin, excluderea activă a tot ceea ce ele pretind să Înlocuiască. Deja Reforma așezase În locul argumentului și persuasiunii adevărul imuabil și indiscutabil al unei societăți totalitare 35. Totalitarismul Înseamnă, de fapt, Împlinirea căutării gnostice a unei teologii civile. Gnosticismul din zilele noastre, imanentizare a eschatonului creștin, se manifestă sub două forme distincte: marxismul, care este forma cea mai explicită și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
oricine altcineva, astfel Încât, să fi avut de la mine Însumi acel puțin prin care participam la ființa perfectă, aș fi putut avea tot de la mine, În virtutea aceluiași motiv, tot prisosul care știam că-mi lipsește, fiind astfel eu Însumi infinit, etern, imuabil, atotcunoscător, atotputernic și, În fine, având toate perfecțiunile pe care le are doar Dumnezeu. Căci, urmând raționamentele pe care tocmai le-am prezentat, pentru a cunoaște natura lui Dumnezeu În măsura În care natura mea este capabilă de aceasta, nu aveam decât să
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Eficacității care guvernează societatea de consum Basarab Nicolescu îi opune efectivitatea, care este una dintre trăsăturile fundamentale ale atitudinii transdisciplinare. Etimologic, atitudine înseamnă capacitatea de a păstra o postură, iar atitudinea trans este capacitatea de a păstra "o orientare constantă, imuabilă, indiferent de complexitatea de situații și de șansele vieții" (B.N. 1999, p. 99). Această orientare este de fapt aceea a fluxului informațional care traversează diversele niveluri de realitate, respectiv a fluxului de conștiență care traversează diferitele niveluri de percepție. Atitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
noștri ideea din acest text (textul a fost doar un pretext al demarării demersului nostru). Fiecare dintre noi, prin metodele și conținuturile specifice fiecărei discipline trebuie să contureze, să evidențieze ideea principală a proiectului nostru: descoperirea esenței, a acelei invariante imuabile, care rămâne mereu ascunsă, "anonimă" sub măștile succesive ale lumii și ale omului; că ar trebui să-i facem pe elevii noștri să trăiască această revelație în cunoaștere, care să-i lumineze interior, să-i transforme. Se pun întrebări, se
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de jos universalul acestora, astfel încât idealul perfecțiunii îl conduce spre cultivarea mimetică a unor "forme închise"30. Am sugerat la începutul acestui subcapitol că, pentru a-și asigura obiectivitatea imperativ cardinal pentru clasici -, transcendentalismul kantian păstrează încă tiparele universaliste și imuabile ale raționalismului. Urmărind distincția dintre conceptual și empiric, Kant rămâne atașat de modelul clasic al metafizicii, de tradiția filozofiei analitice, într-o epocă în care încep să se prefigureze marile sisteme speculative "ce își propun să ofere o interpretare categorială
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pune Dilthey pe "<<articulația>> istorică" a vieții este incontestabilă, noi nu împărtășim concluzia autorului. După cum am văzut deja, supus presiunii Zeitgeist-ului din secolul trecut, modelul clasic, absolutist al metafizicii tradiționale, fusese în bună măsură abandonat, iar categoriile își pierduseră caracterul imuabil. Categoriile lui Dilthey nu mai sunt deloc statice, date o dată pentru totdeauna 143; ele au "istoricitate", sunt dinamice și, ca "forme deschise", posedă capacitatea de "a se adapta conținuturilor experienței"; ele nu se află "în opoziție cu ontologia vieții", așa cum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Geschichte în Philosophische Weltanschauung, Bonn, Fr. Cohen Verlag, 1929 Dată fiind însă filiația, îndeobște recunoscută, dintre Heraclit și Hegel (vezi, printre altele, A. Dumitriu, Istoria logicii, pp. 83-87), nu putem spune că autorul Fenomenologiei spiritului e primul care contestă caracterul imuabil al rațiunii, ceea ce dovedește o dată în plus că și tendința relativist-romantică are sub raport paradigmatic un caracter anistoric. Acesta este, de altfel, și sensul interpretării pe care Dilthey o dă în Das Wesen der Philosophie sau în Die Typen der
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un anti-iluminism"5. Așa e posibilă apariția unei mișcări ca Sturm und Drang-ul în plin Aufklärung. Așa se ivesc categoriile romantice ale mobilității și devenirii, care tind să le înlocuiască pe cele clasice și clasicizante, mult prea statice și imuabile. Dar mai presus de toate, așa devine posibilă apariția conștiinței istorice factorul determinant în uriașa răsturnare de idei care avea să conducă la hegelianism și apoi la relativism în filozofie, la romantism și mai târziu la realism în arte. Credem
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
proza tradițională. El descoperă și înțelege lucrurile pe măsură ce le înfățișează. Este o certă dovadă de cunoaștere inductivă într-un atare demers, în care "acțiunea" nu e dinainte cunoscută, ca în cazul clasicilor pentru că atunci s-ar desfășura în virtutea unor legi imuabile, ce ar decide de la bun început asupra realității -, și nici nu este pusă în antiteză cu o proiecție-etalon18, așa cum se întâmplă la romantici. De fapt afirmă Schnädelbach -, "istoricizarea omului înseamnă reducerea rațiunii la istorie (Geschichte)", ceea ce face ca omul să
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în lumina preconceptelor materiale ale faptelor istorice"36 (vezi mai sus conștiința ce se înțelege pe sine "ca fapt istoric"). Această idee a lui Droysen ocupă un loc central în viziunea lui Dilthey. Așa cum am arătat, ea opune categoriilor kantiene imuabile categoriile istorice mobile, "formele deschise" ale romanticilor. De altfel, concluzia la care ajunge Schnädelbach confirmă afirmațiile noastre anterioare: la Droysen istoria (Geschichte) capătă "un dublu sens", fiind deopotrivă categorie și definire a naturii subiectului cunoașterii, ceea ce are ca rezultat "o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istoricul istorismului? Am văzut că istorismul înseamnă un refuz al universalului, sau așa cum spunea Vianu, istorismul nu mai caută "ceea ce este comun și universal în lucruri", ci "ceea ce este în ele unic și incomparabil"44. Coborîrea din atemporalitatea unei raționalități imuabile și universale a reprezentat de fapt descinderea în planul unei temporalități individuale, fluctuante în manifestări și variabile ca semnificații. Totalitatea "nu este altceva decât pluralitatea văzută ca unitate", definea Kant în Kritik der reinen Vernunft această categorie 45. Or, totalitatea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
gândirii conceptuale", totul fiind pus în slujba eudemoniei sociale și a libertății individuale. Dilthey consideră că acesta este "nucleul adevăratului concept de <<esență a filozofiei>>." Pe de altă parte însă, conștiința critică limitează cunoașterea, care rămâne doar "o ipoteză" despre imuabilul manifestat în planul realității, fără a ajunge vreodată la "nexusul cauzal ce se întinde de la Binele suprem la lucrurile particulare în care intuim eternul"147. În schimb, pentru Aristotel, filozofia nu mai reprezintă "suprema potențare a personalității și a societății
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
concept genealogic" ar fi inoperant în științele teoretice, dar socotim că el este greu aplicabil la viziunea lui Dilthey.161 Dar conceptul generic la care ne-am referit ar putea induce chiar ideea unui concept atemporal, capabil să determine esența imuabilă a filozofiei (ceea ce este ea "dintotdeauna" și "pretutindeni", cum spune Dilthey recurgând la niște termeni cam inadecvați în contextul viziunii sale, dar despre care bănuim că sunt folosiți în antiteză cu o filozofie hic et nunc). Într-o atare situație
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de către Dilthey. După cele spuse anterior (vezi II, 2Ba și III, 4), e limpede că socotim eronată perspectiva lui Lieber: pe de o parte, conceptul de "structură" la Dilthey nu este dedus dintr-o necesitate a gândirii, ca o configurație imuabilă (în Einleitung..., filozoful german îi reproșa până și lui Aristotel "dogmatismul", tocmai pentru că-și luase ca "premisă științifică" "ideea cunoașterii uniformității prin uniformitate"161), ci este impus de realitate, de "experiența de viață", în urma constatării (constatării în sens pozitiv, și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
într-un anume "context de viață", conștiința irepetabilității momentului istoric pe care-l trăiește, a specificului comunității și culturii din care face parte. El descoperă că lucrurile nu au fost create o dată pentru totdeauna și că nu există numai tipare imuabile ori concepte infailibile, pe care trebuie să le admită necondiționat. Atunci, el înțelege că poate fi, pe cont propriu, un întemeietor. Odată cu asumarea creativității, omul devine tot mai conștient de vocația lui demiurgică și se transformă, cu metafizica lui cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un real palpabil. Această teorie a adevărului-corespondență, simplă și logică, există încă din Evul Mediu. Un enunț istoric nu se poate întemeia decât dacă el corespunde unei evidențe date, iar scrierile istoricilor sunt raportate la istoria generală, adică la serii imuabile de fapte și evenimente, de întâmplări și fenomene istorice prezente în memoria socială. Există o istorie sedimentată în memoria colectivă a generațiilor, iar această istorie vie interacționează cu scrisul istoric auctorial. În esență, teoria corespondenței enunț-fapt sau enunț-evidență le implică
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aici exact în măsura în care perfecțiunea se opune imperfecțiunii. Neschimbătoare și eternă fiind, ea este necorporală." Este chiar lumea spiritului pur, "pur în sensul de neamestecat nicicum cu vreun element corporal". Spiritul care o locuiește are parte de o cunoaștere pe măsura imuabilului și a eternității, adică de o cunoaștere "nepărelnică și absolută", inaccesibilă pentru Alcibiade, de pildă, care nu reușește să părăsească regnul schimbător al cărnii pentru a ajunge în lumea incoruptibilă a Ideii. Căzut dintr-o lume a sufletelor întraripate, omul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
recuperarea autorului carismatic, a larilor Cetății asediate vs. complotul malefic "din afară", cultul respectabilității, limbajul aluziv esopic ce au generat nu doar cititori pervertiți ai jumătăților de adevăr sau bovarici, ai evadărilor din "cetatea asediată", ci și modele eterne și imuabile făcând parte inalienabilă din mistica definitivului, figuri de legendă, tip Maiorescu (la 19 ani doctorat în filosofie magna cum laude la Berlin, urmat de două licențe la Paris în litere și în drept, la 23 de ani rector al Universității
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
În Europa secolului al XVII-lea, un călător român trece porțile Marelui Zid al Chinei. Nu este un aventurier, iar suita de 150 de curteni și oficiali care-l însoțesc se află în subordinea sa. Primit cu ceremonialuri complicate și imuabile, percepute în amănuntul lor deseori bizar, demnitarul este Nicolae Milescu Spătarul, căruia țarul Rusiei, Alexei Mihailovici, îi încredințează, în 1675, ambasada itinerantă spre Extremul Orient. Ținta călătoriei este orașul imperial, Pekin, iar de la Moscova pînă la reședința bogdihanului, marele Han
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
un procedeu subtil, de regizor, în simultaneitatea gesturilor surprinse și părăsite pentru a încadra imaginii, cu privirea, pe cele care urmează. Fundalului acestei apatii fără orizont, sugerată în dinamica palidă a lentorii ("tîrșindu-și tîrlicii somnoroși", "pe mozaicul obosit" ) și a imuabilului i se opun două manifestări ale energiei propulsive, reprezentate de Panteră, cazat periodic în spitalul devenit pentru el un fel de loc al renașterii, și de Zahei, uriașul nestăpînit: "Fusese pînă atunci într-o necurmată frămîntare. Dărîmase sub el trei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cetății ruinate". Suntem, acum, în situația de a căuta "apele ascunse" ale culturii, manifestările autentice și durabile ale acesteia, convinși că în cultură avem de-a face întotdeauna cu un proces, cu o devenire, nu cu o stare definitivă, și imuabilă. Ea presupune o conjuncție permanentă cu trecutul, cu ceea ce Eminescu numea "suma întregii vieți spirituale", dar și prospectivă, stimularea elanului creator, dincolo de orice "mimetism ieftin al formelor", dacă e să reluăm cunoscuta expresie pârvaniană. Trauma produsă și în cultură de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
identităților, care, în numele diversității și al apărării acesteia, generează o serie de atitudini protecționiste și paternaliste, la fel de conservatoare că cele ale marelui public. Deși obiectivul lor este, în principiu, salvarea particularităților, "rezultatul final este transformarea unei culturi într-o ființă imuabila, atemporala și izolată"40. Borges evidențiază "inflexibilitatea" receptorului de carte latino-americană în ceea ce privește temele acesteia, încât se ajunge chiar la a se refuză publicarea textelor cărora "le lipsește realismul magic", sub pretextul că ar putea fi scrise în orice parte a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
obținere a cunoștințelor ce fac obiectul nemijlocit al tranzacțiilor ce se desfășoară pe piața cercetării-dezvoltării-inovării. Etimologia termenului de "inovație" dezvăluie faptul că acesta provine din substantivul latin "innovatio, -onis", fiind preluat în limba română din cuvântul francez "innovation". Sensul său, imuabil în timp, a fost legat întotdeauna de noțiunile de noutate și de progres, de dezvoltare. S-a pus la un moment dat problema ameliorărilor cunoștințelor, care vizează doar latura estetică ori cea creativă a unor produse, în literatura de specialitate
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/1439_a_2681]