578 matches
-
celelalte sunt întâmplătoare și nu depind de condițiile interne și stabile, ci de condițiile variabile neesențiale 2.2. Indici ai delincvenței juvenile Ținând seama de acești indici ai delincvenței, putem privi fenomenul ca fiind definit prin: a. instabilitatea emotiv-acțională; b. inadaptare socială; c. căutarea satisfacției materiale sau morale prin delict; d. duplicitatea comportamentului delincvent. a. Instabilitatea emotiv acțională reprezintă caracteristica generatoare a unui profil ce face posibil un comportament delincvent. Acastă trăsătură poate fi întâlnită și la restul populației, dar este
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
sistemul axiologic valid, precum și de mediul ambiant. În cazul reacțiilor negative, nonconformiste și infracționale sunt menționați indivizii care prezintă o carență educțională semnificativă (deprinderi antisociale), precum și o labilitate emotiv-afectivă, cu reacții inconsistente vis a vis de stimulii din jur. b. Inadaptarea socială este cauzată de o insuficientă maturare socio-afectivă asociată cu carențe instructiv-educative, caracteristice grupurilor din care provine delincventul medii dezorganizate: orfani, părinți divorțați, părinți infractori, părinți alcoolici. Implicarea carențelor educative care afectează dezvoltarea maturității sociale a fost analizată de R.
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
V. Dragomirescu (1976, p. 54) propune, cu scop de explicare a fenomenului, acesta considerând semnificative afecțiunile psihiatrice în predilecția individului către comportamente antisociale, delincvente. Autorul amintit sugerează următoarele tipuri de personalități care conturează comportamente delincvente: a) personalitatea nevrotică caracterizată de inadaptare prin instabilitate, intoleranță sau contracție. Prezintă conduite agresive, fiindu-i teamă de propria violență și dorință; b) personalitatea dizarmonică sau psihopatică cu următoarele particularități: comportament delincvent prin inadaptări sociale; mare potențial de asocialitate; comportament delictual polivalent; spontaneitate în acțiunile delictuale
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
tipuri de personalități care conturează comportamente delincvente: a) personalitatea nevrotică caracterizată de inadaptare prin instabilitate, intoleranță sau contracție. Prezintă conduite agresive, fiindu-i teamă de propria violență și dorință; b) personalitatea dizarmonică sau psihopatică cu următoarele particularități: comportament delincvent prin inadaptări sociale; mare potențial de asocialitate; comportament delictual polivalent; spontaneitate în acțiunile delictuale care decurg nu din incapacitatea de deliberare, ci din cea de satisfacere imediată a pulsiunilor instinctiv-emoționale și imaturitate afectivă. Acest tip de personalitate este caracterizat printr-o agresivitate
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
altă parte indivizii care comit acte antisociale sunt caracterizați și prin incapacitatea de a se conforma diferitelor cerințe sociale. Astfel că, respectarea unui sistem normativ determină dezvoltarea anumitor conduite față de semeni, iar în cazul individului amintit anterior se remarcă o inadaptare socială semnificativă (Voinea, 1999). Acești indivizi sunt extrem de refractari la diferite forme de influențe social educative organizate, de cele mai multe ori crează dificultăți în grupul de apartenență. De cele mai multe ori, mediul de provenință al acestor indivizi este unul puternic carențat educativ
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
de profesionalism al infracțiunii comise, gradul de adaptare socio-afectivă a individului, precum și diferitele fenomenologii delincvențiale: d. nivelul semnificativ acordat infracțiunii de către indivizii devianți îi împarte în delicvenți profesioniști și cei ocazionali. Cei dintâi se caracterizează printr-un nivel crescut al inadaptării și al antisocialității, fiind mereu preocupați de organizarea riguroasă a actului infracțional, aceste reprezintă sensul vieții lor, un mod de a exista. În mod curent, profesioniștii sunt inteligenți, prevăzători, activi și plini de inițiativă, calmi și hotărâți. Din punct de
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
la modelele clasice ale genului, în special, La Fontaine, dar și Fedru, L. Pignotti, Florian și Krâlov, care servesc acțiunea moralistului. Sub vălul alegoriei, sunt atacate vicii general-umane și sociale, „străinomania” ce bântuie epoca. Pervertirea cosmopolită a educației duce la inadaptare (Castorii), iar impostura provoacă răsturnarea valorilor (Momița la bal masché). Satirele, la rândul lor, sunt imitații: epigrama după Marțial, Satiră asupra omului, după Boileau, iar după I. Krasicki, Soția de modă. Această satiră dezvoltă un scenariu dialogat, susținut de tânărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
sunt mai puțin importante, pentru că victimele acestui viciu tulbură familia și mediul social în care trăiește. Individul devine un delicvent cu potențial crescut de infracționalitate și, în cele din urmă, ajunge să constituie o problemă socială sub toate aspectele: de la inadaptare, delicte, la consum de resurse prin morbiditatea pe care o dezvoltă în timp. Sigur, față de gravitatea problemei pe care Paulescu o subliniază de pe poziția medicului, cercetătorului și sociologului, care ajunsese să îngrijoreze societatea timpului său, astăzi aceste aspecte nu numai
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ceilalți, dar nu știu cum să Își utilizeze resursele de care dispun. Biografiile unor mari personalități sau oameni de știință reflectă clar simptomele ADHD care le-au marcat copilăria și adolescența (Mozart, Salvador Dali, Benjamin Franklin etc.). Cea mai comună arie de inadaptare este În activitatea școlară, un procent notabil de copii cu ADHD (23 - 30%) nu au performanțe școlare la nivelul vârstei și capacității lor intelectuale (Epstein, 1991, Frocl&Lahey, 1991, Shaywitz&Shaywitz, 1991). Cu toate că pattern-urile comportamentale ale ADHD nu reprezintă
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Cristina VAMEŞU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2184]
-
cu norme distincte. Prin extensie, "omul marginal" este acel individ care este simultan membru a două sau mai multe grupuri ale căror norme și valori culturale sunt diferite unele față de altele. În sociologia devianței, marginalizarea este echivalentă cu starea de inadaptare socială și frustrare resimțită de individ ca urmare a oscilației comportamentului său între sistemul normativ al societății globale și sistemul normativ al subculturii de care aparține sau pe care o ia ca bază de referință. Ea generează, în majoritatea cazurilor
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
bune gânduri despre ei. Din aceleași motive, au tendința să aibă relații profunde și stabile. În schimb, un copil care este agresat, umilit, neglijat, respins în primii săi ani de viață are toate șansele să dezvolte o puternică schemă de inadaptare: neîncrederea. El va avea tendința să presupună că oamenii nu sunt și nu pot fi de încredere, că nu au intenția de a-i satisface dorințele și se va grăbi să interpreteze acțiunile lor neutre sau chiar pozitive ca pe
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
lega prietenii și în a menține relații apropiate (Bennett-Goleman, 2002, p. 94). Pe scurt, se formează schema neîncrederii generale, care "afectează relațiile cotidiene și îi împinge pe oameni către un teren ostil și primejdios" (idem, p. 94). Această schemă de inadaptare se caracterizează prin suspiciune exagerată; individul dominat de un atare obicei emoțional are convingerea intimă că nu poate avea încredere în oameni. Cercetătoarea nord-americană precizează: "Oamenii care au deprins acest tipar sunt în permanență vigilenți în relațiile lor, temându-se
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
că îi vor trăda. Pentru că sunt atât de precauți și atât de predispuși să se aștepte la tot ce este mai rău, le este greu să se apropie de ceilalți și să fie deschiși" (2002, p. 111). Între schemele de inadaptare, mai pot fi reținute: a. teama de abandon: este teama că oamenii ne vor lăsa singuri. Bennett-Goleman (2002) notează: "pentru oamenii cu această schemă, posibilitatea de a rămâne singuri trezește o tristețe profundă și un sentiment de izolare. Teama și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
va fi niciodată înțeleasă sau luată în seamă" (idem, p. 105); c. tiparul subjugării; este axat pe sentimentul că nevoile celui în cauză nu sunt niciodată prioritare într-o relație. Celălalt conduce întotdeauna (p. 108). Cum se vede, schemele de inadaptare "ne împiedică să trăim în mod direct și nemijlocit momentul. Pentru că ne deformează percepția, viața pare așa cum o arată schema" (idem, p. 140). Ele sunt "sisteme de înmagazinare, care conservă elemente emoționale specifice învățate" (p. 95); iar, pe lângă această conservare
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și înguste, automate și ineficiente în relațiile cu semenii) și numește acest proces alchimie emoțională. Ea se referă la "transformarea unei stări emoționale confuze, cețoase în claritate și iluminare" (idem, p. 17). Presupune, mai întâi, o cunoaștere a schemelor (de inadaptare). Dacă ne observăm prin contemplație obiceiurile emoționale, scrie psihologul nord-american (2002), în cele din urmă vom fi mai puțin limitați de ele și ne vom putea detașa de perspectiva deformată asupra vieții. Treptat, pe măsură ce aceste tipare își pierd forța, căpătăm
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
rezultatul acordului de adaptare a individului, în sensul de „acceptare”, la condițiile vieții trăite de acesta. În mod analog anormalitatea psihică este consecința conflictului, a dezacordului exprimat de individ prin slăbirea sau pierderea capacităților sale de adaptare, căreia se adaugă inadaptarea finală a acestuia la condițiile vieții 1 trăite. Din aceste considerente, atât normalitatea, cât și anormalitatea psihică semnificația unor atribute entologice ale persoanei umane. Acestea le deosebesc de natura normalității și anormalității biologice care rămân înscrise în ordinea raporturilor sferei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vorbește despre „armonia dintre medic și bolnav” care trebuie să stea la baza „relației” mai sus amintite. Așa cum am spus deja, autorul citat, distinge patru tipuri de dizarmonii care pot apare între medic și pacientul său: a) dizarmonii sociale, prin inadaptarea medicului la un mediu pentru care nu este pregătit, nici prin origine, nici prin maniere și nici prin cultură; b) dizarmonii morale, reprezentate prin divergențe de caracter, opinii, religie, lipsă de solicitudine și de simpatie; c) dizarmonii verbale, constând din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Tramer remarcă faptul că în toate situațiile caracterul se înfățișează ca un ansamblu de tendințe emoțional-afective, ereditare sau dobândite, care reglează raporturile individului cu condițiile mediului extern. Din acest motiv, ceea ce intră în discuție în acest caz sunt problemele de „inadaptare” sau cele de „dezadaptare” care dobândesc o importanță primordială. Comportamentul mai poate fi înțeles ca o modalitate de conduită, în sensul de atitudine a unui subiect cu privire la obligațiile sale morale. La copil comportamentul este expresia manifestărilor sale instinctuale care pot
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sale sociale, familiale sau profesionale, manifestând o suferință psihică netă. Dezechilibrul psihic Trăsătura psihopatologică definitorie pentru structurile psihopatice ale personalității este reprezentat prin starea de dezechilibru psihic. La dezechilibrul psihic anomalia de personalitate se traduce prin dificultăți de adaptare sau inadaptare permanentă la normele și sistemul de valori al vieții sociale, familiale etc. Această stare este cunoscută sub denumirea de dezechilibru psihopatic, sociopatie, personalitate antisocială, toți acești termeni desemnând acea formă, de devianță socială care se observă în special la sexul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este greu de delimitat. M. Schüdeberg consideră grupul de afecțiuni borderline ca pe o entitate distinctivă, calitativ diferită, situată între nevroze și psihoze, care combină în proporții variabile normalitatea, nevroza, psihoza și psihopatia. Acest grup de boli se caracterizează prin inadaptarea socială, contacte afective limitate, insensibilitate, intoleranță la emoții, inadaptare la realitate, incapacitatea de a simți plăcerea, tulburări sexuale, dificultăți de identificare cu celălalt, tendință la retragere și atitudine narcisică. După O. Kernberg, personalitatea de tip borderline se caracterizează printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
afecțiuni borderline ca pe o entitate distinctivă, calitativ diferită, situată între nevroze și psihoze, care combină în proporții variabile normalitatea, nevroza, psihoza și psihopatia. Acest grup de boli se caracterizează prin inadaptarea socială, contacte afective limitate, insensibilitate, intoleranță la emoții, inadaptare la realitate, incapacitatea de a simți plăcerea, tulburări sexuale, dificultăți de identificare cu celălalt, tendință la retragere și atitudine narcisică. După O. Kernberg, personalitatea de tip borderline se caracterizează printr-un tablou polimorf în care sunt dominante anxietatea, tulburările psihopatice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
respectivă îl face în fața semenilor săi pentru a-i convinge cu acest ultim argument (gestul mortal) de justețea ideilor sale. Remarcăm aici o nota de histrionism. 5) Funcția catastrofică: suicidul apare, în acest caz ca un tip de reacție de inadaptare la situațiile vieții, o lipsă de voință, panică, angoasă, o erupție emoțională care scapă controlului individului. 6) Funcția de șantaj: în cazul acesta suicidul este utilizat ca un mijloc de obținere a unor beneficii, avantaje personale, situații favorizante, ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a) Schizoidia reprezintă tipul de constituție mintală realizând terenul predispus, însă neobligatoriu, pentru dezvoltarea clinică a schizofreniei. b) Schizomania este forma minoră de schizofrenie, cu o evoluție clinică în bufee episodice și care se prezintă sub forma unor reacții de inadaptare la o situație dată de viață (H. Claude). c) Schizonoia reprezintă tendința generală la discordanță între atitudinea pe care un individ caută, în mod conștient, să o adopte în viață și activitatea sa psihică inconștientă care îi este opusă (Pichon
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atitudinii sale mintale, a tendințelor sale profunde. Solitudinea este pentru paranoic un remediu util și agreabil. Paranoicul, prin inadaptabilitatea sa, este în mod firesc condus către o viață solitară, izolată. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat ca o consecință a inadaptării paranoicului. Dincolo de aspectele mai sus menționate, ce reprezintă principalele trăsături de personalitate cu caracter psihopatologic care definesc Persoana paranoicilor, constatăm că toate converg și se grupează în sfera Eului bolnavului. Paranoicul prezintă o tulburare psihopatologică specifică de personalitate reprezentată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
două moduri la situațiile de eșec ale vieții: fie printr-o modificare a personalității sale datorită insuccesului, fie printr-o confruntare cu situația care poate lua pentru el o întorsătură anormală. În ambele cazuri este vorba de urmările eșecului, ale inadaptării, asupra persoanei respective. Personalitățile alterate țin de domeniul psihopatologiei, pe când situațiile alterate țin de domeniul sociologiei, așa cum se poate vedea în schema de mai jos: ***schemă pag. 421*** Personalitățile alterate reprezintă, pentru K. Menninger, obiectul psihopatologiei, dar și al clinicii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]