576 matches
-
și nu știu din ce motiv am lovit-o cu pumnul pe la spate. Colega respectivă a leșinat, sau poate că mai mult s-a prefăcut, cert este că eu am fost pus în discuția clasei, am fost pus la ,,zidul infamiei” și mi s-a scăzut nota la purtare. Dacă aș căuta niște cauze ale acestui comportament, o teorie a psihologiei spune că drumul și evoluția unui copil sunt influențate major de către părinți, iar în cazul meu cred că severitatea mamei
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
dat cu subsemnatul la ,,colonelul Frunză”. Chiar dacă călcai pe bec, dacă erai un bun ,,slujitor al intereselor partidului” , se rezolva până la urmă cu ,,NUP”. Se mai întâmpla ca unul să nu fi fost prevăzător și atunci era pus la ,,stâlpul infamiei”, era judecat în întreprindere ca un exemplu profund nociv, ca dovadă că partidul nu tolera să se fure din averea poporului muncitor. În spatele întreprinderii era un cuptor de incinerat gunoiul și de multe ori, se adunau dintr-o dată zeci de
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
ți-am dat nicio veste, din cele care sunt în jurnale, nădăjduind că citești din când în când vreun exemplar ce te poate ține în curent cu succesul și evoluția fericită a țării tale. [...] Azi Maria mi-a povestit unele infamii ale lui Cam[il] P[etrescu] care era furios pe tine și credea că i-ai refuzat lui colaborarea pe care i-a oferit-o Ghighi, înainte de mariaj, în vreme ce această colaborare i-ai oferit-o lui Cinci și altor amici
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
primejdiile, dar, după un prim moment de alarmă, nu numai că mă resemnasem, dar Începusem să văd În acest semn un fel de piesă de identitate. Mai mult chiar : un fel de medalie, o insignă care Îmi atestă desolidarizarea de infamiile curente, lipsa de răspundere, inocența” <endnote id="(156, p. 383)"/>. Totuși, ordinul nu a fost abrogat pe Întreg teritoriul aflat sub administrație românească. Mai ales În orașele moldovenești și bucovinene (Bacău, Iași, Câmpulung, Botoșani, Cernăuți etc.), evreii au continuat să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
leproși spirituali, evreii trebuiau să fie Însemnați și astfel izolați, pentru a se preveni contaminarea creștinilor. Acuzați de provocarea epidemiilor și calamităților, de otrăvirea fântânilor, de profanarea ostiilor, de omorârea rituală a copiilor creștini, evreii erau obligați să poarte Însemnele infamiei pentru a putea fi ocoliți, alun gați sau torturați În flăcările rugurilor, nu numai În cele ale Infernului. În Transilvania și Bucovina În mod firesc, situația din Transilvania este asemănătoare celei din Europa Centrală : și aici evreii sunt obligați să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
imaginea grupului de turci din scena Judecății de apoi, cât și În cea a martiriului Sfântului Ioan cel Nou, ambele de la biserica Voroneț, sunt reprezentați evrei care nu aveau voie să poarte turban, așa cum am arătat mai sus. Semn al infamiei, semn al mândriei <endnote id="(vezi 892)"/> În urmă cu câțiva ani, teologul creștin Marcel Dubois, decanul Facultății de filozofie antică și medievală a Universității Ebraice din Ierusalim, Își motiva - În cadrul unui interviu - decizia de a se fi stabilit În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
că adversarul are umor”. Au fost imediat arestați <endnote id="(565, p. 125)"/>. Astfel de gesturi au fost superbe acte de solidaritate simbolică. O obligație a minorității (afișarea stigmatului) a fost transformată Într-un drept al majorității ; un semn al infamiei a fost transformat Într-un semn al mândriei. Când toată lumea poartă un semn distinctiv, dispare distincția Însăși. Mecanismul discriminării și al terorii poate fi, dacă nu blocat, cel puțin frânat. De regulă, sistemele greoaie și monstruoase devin vulnerabile În fața praștiei
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
e șchiop și cocoșat, că D.C. are ochi de bufniță. și zice, ca o concluzie: „E de mirare că tîmpiții de la Ateneu nu și-au dat seama că e un atac la persoană!”. Reacția mea a fost fermă în fața acestor infamii și invenții de om prostănac. îți amintești că acum un an ți-am zis că tot într-o discuție tăioasă acest ștefanache mi-a zis că „la Ateneu publică cei din Iași care nu știu să scrie și care la
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
doar cu ideea că asemenea tipi au fost înfierați de Eminescu în articolele sale și cînd citesc unul sau altul dintre ele, nu trebuie să-mi obosesc mintea să mă gîndesc cum arăta și gîndea cutare lichea pusă la stîlpul infamiei! O am în față în persoana celui care neavînd simțul umorului a scris despre Top[îrceanu]. Replica mea este B.P. Hasdeu care se culege acum la tipografia din Bacău. Am schimbat teza de doctorat cu Hasdeu. L-am amplificat puțin
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
în iulie despre carte, carte în care vorbesc despre cîteva cărți mari (șatra, Ce mult te-am iubit, Clasicii noștri, Poezia lui Eminescu, monografia L. Rebreanu, apoi Contradicția lui Maiorescu, Cică niște cronicari), apoi despre G. Călinescu, Maiorescu, Ibrăileanu (contra infamiilor spuse despre ei - Al. George, în articolele din revistă, spune ce-am reprodus eu; în carte, La sfîrșitul lecturii, abreviază unele lucruri), apoi L. Rebreanu (specificul național), G. Panu. Dar articolele Despre moda literară, Păreri despre critica literară, între critică
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
coreligionarilor sau chiar criticându-l deschis pe Conducător pentru atitudinea sa discriminatorie față de evrei. Din această cauză, pentru un timp a fost chiar deportat În Transnistria, de unde s-a Întors În 1944 pentru a fi blamat și pus la zidul infamiei În 1947. Iată care era punctul 1 din „moțiunea” emisă la data de miercuri, 12 noiembrie 1947 și semnată de: „Președintele Comunității evreilor din Huși - Dr. M. Froimovici; Secretar general al Comunității evreilor - Gutman Iancu; Președintele CDE Huși - Dr. Zambilovici
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
o „volubilitate supremă”. Această cursivitate a discursului- imprecație denotă decupajul pe care funcționarul îl reali- zează inconștient într-un exercițiu de clișaj după discursul public supus propriei deformări invectivale : „Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni, fiindcă este o exploatare și nu vă mai săturați ca vampirii, pierzând toată sudoarea fie- care om onest, deoarece se-ncrede orbește-n mofturile d-voastră și cu tripotajuri ovreiești de bursă, care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exclude neseriozitatea balcanică. Presiunea mediului formativ, un anumit ethos țărănesc nu se poate acomoda cu urbanitatea laxă, onctuoasă a miticismului și explică respingerea inițială a acestui „mize- rabil patriot”, a cărui operă, „cea mai mare parte”, nu reprezenta decât „o infamie la adresa poporului român” . Stau față în față polemic Transilvania vs Muntenia, prima devenind componentă a României Mari după Unirea din 1918, subiect tratat cu o sensibilitate deschisă către epicul eroizant al epopeii și nicidecum către dramaticul demitizant al comediei de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de memorabila confruntare, cred că, în acea împrejurare, dreptatea‚ nu de partea marelui scriitor, ci a criticului. Orice convingeri politice ar fi profesat, dacă s-a limitat la arma cuvântului, un creator de valori NU trebuie pedepsit (pus la stâlpul infamiei, proscris, cu atât mai puțin condamnat la detenție). În această privință sunt, spre propria mea surpriză, elitist. * Lașitatea, se știe nu de azi, de ieri, e dezgustătoare, grețoasă. Cine și-ar fi putut închipui însă, înainte de 1989, că și opusul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Cam atât ca admirație, în primul timp. Mult mai târziu autobiografia Les mots, dar era prea târziu. Între timp apucasem și noi, în țară, să auzim de piesa Nekrassov, apoi s-o și citim și să rămânem uluiți de atâta infamie și imbecilitate. Eu unul mă detașasem deja după ce încercasem zadarnic să citesc primul volum, L’âge de raison, din ciclul plicticos și tendențios Les chemins de la liberté și după ce tot zadarnic încercasem să citesc și opul filozofic L’être et
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
tăcerea, rezerva și aerul de oboseală al pisicii, caracteristic urmașilor vechii aristocrații”). Pentru a învedera lipsa de sectarism a criticului, transcriu aici două alineate malițioase, cu care începe studiul despre Florile răului : „...Când vreai să țintuiești pe cineva la stâlpul infamiei și să-l faci obiectul oprobriului și al vindictei publice, îl denunți că cetește și gustă pe Baudelaire. Căci a gusta pe acest poet este a nu mai avea nimic sfânt, a da cu barda-n Dumnezeu, a te complace
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cunoscător al tuturor limbilor slave și a nu știu câtor limbi germanice și neolatine, fără să mai amintesc de limbile clasice, muncitor pasionat, vorbitor admirabil și autor al celor mai bune lucrări din domeniul istoriei naționale publicate în ultimele decenii, infamia contemporanilor se pregătește să-l condamne drept criminal de război... Niciunul dintre istoricii noștri nu i se poate compara, atât în ceea ce privește temeinicia cunoștințelor, pasiunea și puterea de muncă, spiritul sintetic, cât și în privința modului de exprimare scrisă, dar mai ales
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Sima până la ultimul borfaș”. Odată cu această lepădare a măștilor și odată cu confirmarea trădării Legației Germane - care ne ceruse să încetăm rezistența pentru „aplanarea” lucrurilor -, se introdusese și noul termen, întrebuințat apoi multe luni de zile drept sinonim pentru legionar. Firește, infamia n-a fost nici chiar atunci dată dintr-o dată în vileag, ci treptat, cu lingurița. La început se vorbea de pedepsirea „vinovaților”, se făcea deosebirea între legionarii de treabă, ai lui Codreanu (aceștia erau, de preferință, cei morți) și între
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de stat n-au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, ci au abrogat, în chip sibilinic, dispozițiunile Decretelor nr.... și nr.... din 13 Septembrie 1940. Eroii ce se ascunseseră în subsolurile betonate ale Președinției, nu aveau nici curajul propriilor infamii, mai ales că, cel puțin la început „Ausweiss”-ul lui Hitler fusese cu siguranță mai limitat. Atât este de adevărat acest lucru, încât noul Ministru al Spaniei la București, vorbea în discursul ținut la Palat cu prilejul remiterii scrisorilor de
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
devastări legionarilor (deși niciun singur legionar n-a fost identificat cu lucruri de furat, tocmai pentru că nu le furase, și chiar dacă ar fi fost câțiva ticăloși, aceștia nu puteau pângări pe toți legionarii) a făcut însă parte din arsenalul de infamii al consorțiului Antonescu & Co., adoptate cu mare entuziasm de presa „democrată” de astăzi. Căci oricâți nechemați se vor fi strecurat în Mișcarea Legionară, chiar țiganii mahalalelor n-au făcut nicio dată parte din ea, - și tocmai aceștia au fost, aproape
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
apelul său suprem, revăd Via Veneto debordînd de manifestanți sub razele purpurii ale soarelui de asfințit. În seara aceea, d'Annunzio ar fi putut face ce voia cu Giolitti dacă poetul agitator, după ce îl pusese atît de des la stîlpul infamiei, ar fi îndreptat valul de manifestanți spre locuința lui de pe via Cavour, apărată de trupe... Astfel a luat sfîrșit neutralitatea Italiei. Printr-un artificiu, de care Sonnino era primul ce nu putea fi înșelat, declarația de război nu era adresată
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și puterea originală de a crea". Punea însă condiții de conținut, precum rezultă din expresii ca "grele rătăciri estetice și morale", "a înfățișa stări reale din viață". Avea oroare de cărțile "subversive", iar pe decadenți îi voia "țintuiți la stâlpul infamiei". Criticile în sine sunt însă superficiale și fugitive. LITERATURA DE PESTE MUNȚI Nota particulară a nuvelei lugojanului Ion Popovici-Bănățeanu (1868-1893), continuator al lui Slavici, cu același fel de oameni mocniți, tardivi în desfășurarea sufletească și adânc preocupați de problema economică, este
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
simbolică. Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu și Rică Venturiano se înțeleg perfect, se stimează, toți au ca țintă a dușmăniei lor pe "ciocoi" și ca ciment al legăturii lor ura împotriva "ciocoiului", și toți jură - și sunt gata să facă și infamii pentru ea - în numele "sfintei constituții", pe care dealtmintrelea n-o înțeleg, cum Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu nu înțeleg nici lucrurile scrise în Vocea patriotului naționale, deși le admiră - simbol, și acesta, al neînțelegerii formelor noi, pe care totuși le
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
punct de vedere politic, unii, cea mai mare parte, "moderați"; alții, "subversivi" în vorbe, cum e Cațavencu; alții, material pentru demagogia subversivă, ca Ionescu și Popescu (e o întreagă filozofie în numele ce le dă Caragiale acestor doi); alții, unelte ale infamiei celor de sus, ca nenorocitul Pristanda; alții, materie inertă, ca Cetățeanul turmentat, care nu știe "cu cine să voteze"... Din această comedie lipsește "burghezul" liberal, Jupân Dumitrache, și poetul ridicol, Rică Venturiano, pentru ca galeria să fie completă. În schimb, deși
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
liberal, Jupân Dumitrache, și poetul ridicol, Rică Venturiano, pentru ca galeria să fie completă. În schimb, deși nu sunt puși în scenă, dar îi vedem și îi simțim și pe supremii guvernanți din capitală, care dau ordine să se comită toate infamiile spre a fi ales Agamiță Dandanache, pentru a salva pe o "persoană înaltă", care pierduse un bilet de dragoste. Așadar, tot felul de clase, tot felul de inteligențe, tot felul de caractere - toți au ceva comun prin care sunt și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]