684 matches
-
equites alae să fi avut aceeași soldă de bază, adică 1050 de sesterți pe an. Despre soldele soldaților auxiliari, este cert faptul că nu toți primeau aceeași soldă. Se mai cunoaște faptul că un cavalerist primea mai mult decât un infanterist, lucru care se întâmpla și în timpul Republicii, conform relatării lui Polybius. Nu se știe cu exactitate dacă infanteriștii care nu aveau cetățenie, primeau mai mulți sau mai puțini bani decât legionarii. Într-un studiu, s-a demonstrat că în timpul lui
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
auxiliari, este cert faptul că nu toți primeau aceeași soldă. Se mai cunoaște faptul că un cavalerist primea mai mult decât un infanterist, lucru care se întâmpla și în timpul Republicii, conform relatării lui Polybius. Nu se știe cu exactitate dacă infanteriștii care nu aveau cetățenie, primeau mai mulți sau mai puțini bani decât legionarii. Într-un studiu, s-a demonstrat că în timpul lui Augustus, un legionar primea 225 de denarii pe an, un infanterist auxiliar 187,5 de denarii, iar un
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Polybius. Nu se știe cu exactitate dacă infanteriștii care nu aveau cetățenie, primeau mai mulți sau mai puțini bani decât legionarii. Într-un studiu, s-a demonstrat că în timpul lui Augustus, un legionar primea 225 de denarii pe an, un infanterist auxiliar 187,5 de denarii, iar un soldat dintr-o ala 262,5 de denarii. Documentul de la Masada a fost respins din discuțiile despre soldele din secolul I d.H., deorece este foarte diferit de alte relatări despre soldele din această
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
era în esență simplu: două bucăți pătrate identice de material, de obicei din lână sau in. Unele tunici aveau mânecile destul de scurte, deși unele sculpturi în care apar cavaleriști sugerează că acestea aveau mânecile lungi. Cel puțin unele dintre tunicile infanteriștilor puteau fi purtate cu umărul și brațele dezgolite. Efectele crizei începute la sfârșitul secolului al II-lea d.H. pot fi văzute în costul crescut ilustrat de prețul emis în 301 d.H., în timpul domniei lui Dioclețian. Aici este menționat faptul că
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
armatei germane din timpul Primului Război Mondial, când s-a descoperit faptul că, în timpul ofensivelor de pe Frontul de Vest, infanteria nu avea puterea de foc necesară pentru anihilarea fortificațiilor. Artileria contemporană era foarte grea, insuficient de mobila pentru a ține pasul cu infanteriștii și incapabilă deci să distrugă din mers cazemate, buncăre și alte fortificații prin foc direct. Acest lucru a devenit o problemă arhicunoscuta în cadrul conducerii armatei germane. Generalul de mai tarziu, Heinz Guderian a fost părintele elementelor artileriei de asalt, "Sturmartillerie
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
el l-a detașat pe colonelul Alexander Leslie cu de oameni și i-a ordonat să rămână acolo până a doua zi dimineața. În fruntea armatei sale, Cornwallis a pus o linie de trăgători formată din jägeri hessieni și din infanteriști ușori britanici. Cu două zile în urmă, Washington pusese trupele comandate de Matthias Alexis de Roche Fermoy să amplaseze o linie defensivă exterioară la jumătatea distanței între Trenton și Princeton, cu scopul de a întârzia avansul britanicilor. Când aceștia s-
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
inferioare numeric celei franceze. Ca și cea austriacă, nici armata franceză nu mai era cea din 1805, însă, spre deosebire, de inamic care crescuse ca valoare față de 1805, trupele franceze aveau un nivel general mai scăzut: o bună parte din infanteriștii francezi erau proaspăt recrutați și nu mai participaseră la nici o campanie iar o parte dintre ei erau chiar din „promoția” 1810, deci soldați a căror instrucție nu se încheiase încă dar de care era nevoie pentru a suplimenta rândurile franceze
Războiul celei de-a Cincea Coaliții () [Corola-website/Science/315615_a_316944]
-
întreaga Aquitanie) se considerau englezi și de aceea au trimis soli la regele Henric al VI-lea al Angliei, cerându-i să reia provincia. Pe 17 octombrie 1452, John Talbot, conte de Shrewsbury, a debarcat lânga Bordeaux cu 3000 de infanteriști și arcași. La auzul acestei vești, garnizoana franceză a fost alungată de orășeni, care au deschis, bucuroși, porțile cetății englezilor. Cea mai mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul și i-au primit cu bunăvoință pe englezi. Dar, în timpul
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
Tatargik, Novoselce, Rupcea, Rainovcea, Inova și Kapitanovcea) au fost atacate și cucerite concomitent. În sprijinul atacului trupelor terestre de pe malul drept al Dunării au intervenit unitățile de artilerie de la Calafat și Ciuperceni. Vidinul era apărat pe peste 15.000 de infanteriști, peste 2.100 de cavaleriști și artileriști cu 84 de tunuri. După cucerirea centurii de fortificații exterioare, armata română s-a pregătit pentru asaltul final al Vidinului. Artileria română a bombardat neîncetat pozițiile otomane până pe 22 ianuarie, când s-a
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
în capătul de sud al insulei. Sub comanda lui Kuribayashi mai rămăseseră echivalentul a opt batalioane de infanterie, un regiment de tancuri, două de artilerie, și trei batalioane de mortiere grele. El mai avea și 5.000 de tunari și infanteriști navali. Cea mai dificilă misiune care le rămăsese pușcașilor marini era ocuparea Platoului Motoyama cu Dealul 382 și structura geologică denumită "Turkey knob", precum și zona dintre ele, denumită "Amfiteatrul". Aceasta a format baza a ceea ce avea să fie cunoscut sub
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
câteva încercări de recucerire a aerodromului ale Armatei Imperiale Japoneze și ale Marinei Imperiale Japoneze, care au folosit întăriri aduse la Guadalcanal pe mare. La începutul lunii noiembrie 1942, japonezii au organizat un convoi care să aducă 7.000 de infanteriști și echipamentul necesar acestora la Guadalcanal pentru a încerca încă o dată să ocupe aerodromul. Câtorva nave japoneze de război li s-a ordonat să bombardeze aerodromul Henderson cu scopul de a distruge avioanele aliaților care reprezentau o amenințare pentru convoi
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Kawaguchi, compus din 6.000 de soldați aflați sub conducerea generalului-maior Kiyotake Kawaguchi, în Bătălia de la Edson’s Ridge. Japonezii au încercat din nou să ocupe aerodromul în luna octombrie, când au trimis în zona Guadalcanal încă 15.000 de infanteriști ai Armatei Imperiale Japoneze, cei mai mulți din cadrul Diviziei a 2-a Infanterie. În plus față de transporturile de soldați și armament din cadrul operațiunii „Tokyo Express”, japonezii au reușit să efectueze și un transport cu nave mari și lente. Acest transport a fost
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
desfășurat, iar în cealaltă arma cu baioneta în sus, a fost inaugurat cu mult fast în ziua de 9 ianuarie 1923. (În clădirea regimentului se află acum Muzeul Militar Național). Macheta soldatului ce înfățișează „Avântul” a fost refolosită pentru „Monumentul Infanteristului“, statuie realizată de sculptor în 1930 și amplasată în scuarul de lângă Podul Cotroceni. Statuia reprezintă un soldat în poziție de luptă, ținând cu ambele mâini pușca și pregătindu-se să lovească cu patul ei. Pe soclul din piatră este fixată
Spiridon Georgescu () [Corola-website/Science/321295_a_322624]
-
în Primul Război Mondial în luptele de la Bazargic, Amzacea, Letca Nouă și Mărășești. Monumentul a fost construit la inițiativa generalului Gabriel Marinescu, pe timpul cât s-a aflat la comanda acestui regiment, din solda sa și a militarilor din subordine. Monumentul Infanteristului a fost dezvelit cu fast în prezența regelui Carol al II-lea al României în 22 mai 1931. În aceeași perioadă, sculptorul a mai realizat monumente dedicate cinstirii memoriei eroilor din primul război mondial în localitățile: Dorohoi, Găiceana, Alexandria etc.
Spiridon Georgescu () [Corola-website/Science/321295_a_322624]
-
House și a transmis informația generalului Gage. Uimit, Gage a dat ordine de a împiedica ieșirea curierilor din Boston, dar era prea târziu pentru a-i împiedica pe Dawes și pe Revere să plece. Trupele regulate britanice, circa 700 de infanteriști, proveneau din 11 dintre cele 13 regimente de infanterie ale lui Gage. Pentru expediție, maiorul John Pitcairn a comandat zece companii de infanterie ușoară de elită, iar locotenent-colonelul Benjamin Bernard a comandat 11 companii de grenadieri, sub comanda generală a
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
companii de grenadieri din regimentele 4 (King's Own), 5, 10, 18 (Regal Irlandez) 23, 38, 43, 47, 52 și 59 de infanterie, și din Batalionul 1 al Forțelor Marine Regale. Companiile de grenadieri erau însoțite de circa 320 de infanteriști ușori din regimentele 4, 5, 10, 23, 38, 43, 47, 52 și 59, și din Batalionul 1 de Marină. Fiecare companie avea propriul său locotenent, dar majoritatea căpitanilor care îi comandau fuseseră atașați în ultimul moment, proveniți din toate regimentele
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
zile mai târziu Statele Unite iși ofereau sprijinul Coreei de Sud. În răspuns, Consiliul de Securitate al ONU a cerut membrilor să ofere asistență pentru respingerea atacului nord coreean. Inițial, Australia a contribuit cu bombardiere P-51 Mustang din Escadrila 77 RAAF și infanteriștii Batalionului 3 al Regimentului Regal Australian (3 RAR), ambele fiind staționate în Japonia ca parte a "Forțelor de Ocupație Britanice ale Commonwealthului" (BCOF). În plus, Australia a furnizat majoritatea aprovizionării și a personalului auxiliar pentru "Forțele Britanice ale Commonwealthului din
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
soldaților, viteza, greutatea maximă pe care o pot transporta, săriturile și, în plus, oferă vedere în infraroșu, radar și auz amplificat, echipament de comunicație, medical și hărți tactice. Un alt concept nou adus de carte este acela de "infanterie spațială", infanteriștii mecanizați fiind lansați în grupuri de pe orbită prin intermediul capsulelor. Tactica, antrenamentul și alte aspecte ale acestei forțe de elită futuriste sunt detaliate cu multă atenție, începând de la funcționarea costumelor de luptă până la necesitatea mai multor modele de costume și de la
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
Sparta, ci din Elveția. Apărătorii cărții arată de obicei că, deși se limitează participarea la vot, guvernul este ales democratic. Există libertatea de opinie, libertatea presei și libertatea conștiinței pentru non-cetățeni ("rezidenți"). Serviciul militar are la bază voluntariatul, fără constrângeri: infanteriștii pot renunța înainte de a fi trimiși în luptă. Sistemul politic descris în carte este multirasial, multi-religios și multietnic. Protagonistul Juan Rico este filipinez, iar printre cei care participă la antrenamente alături de el se numără americani, japonezi, germani, australieni, turci, arabi
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
anvergură. Armata romană arhaică era constituită printr-o recrutare generală la nivelul proprietarilor de pământ din gentes și clientalae. Există puține izvoare sigure despre istoria timpurie a Romei. era organizată în trei triburi, fiecare dintre acestea oferind câte 1000 de infanteriști comandanți de un tribunus militum, plus trei escadroane formate din 100 de cavaleriști( aceștia puteau fi equites sau celeres), comandați de un tribunus celerum. La începuturile armatei, fierul era destul de rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
ostașilor principes. Triarii erau înțeleși în general ca ultima apărare, în spatele cărora hastati și principes se puteau retrage. În spatele rândurilor închise ale triariilor, armata putea încerca ulterior să se retragă. Legiunea nu era tot timpul formată din exact 4200 de infanteriști și 300 de cavaleriști. În timpul campaniilor, din cauza morții pe câmpul de luptă sau bolilor, evident, armata se micșora. De asemenea, în situații dificile, Senatul putea mobiliza legiuni de 5000, până la 6000 de soldați. Equites și hastati, erau aleși dintr-un
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
în mod egal între hastati, principes și velites. Pe câmpul de luptă soldații, erau sprijiniți de către un contingent aproximativ la fel de mare de aliați, numit ala, care era recrutat în special din popoare latine. O ala, avea de obicei, tot atâția infanteriști cât o legiune, însă de trei ori mai mulți cavaleriști. Nu se știe dacă o ala avea un număr fix de soldați sau dacă era împărțită în cohorte.O ala era comandată de către trei prefecți.În această perioadă, într-un
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
importante la Trebbia, în 218 î.H., iar anul următor la lacul Trasimene. În anul 216 î.H. a avut loc bătălia de la Cannae, în care romanii au mobilizat un număr foarte mare de soldați. Romanii totalizau 80.000 de infanteriști și 6.000 de cavaleriști, în timp ce cartaginezii aveau 40.000 de infanteriști și 10.000 de cavaleriști. În fruntea armatei romane fiind Lucius Aemilius Paulus și Marcus Terentius Varro. Hannibal a reușit să captureze proviziile de grâne destinate armatei romane
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
Trasimene. În anul 216 î.H. a avut loc bătălia de la Cannae, în care romanii au mobilizat un număr foarte mare de soldați. Romanii totalizau 80.000 de infanteriști și 6.000 de cavaleriști, în timp ce cartaginezii aveau 40.000 de infanteriști și 10.000 de cavaleriști. În fruntea armatei romane fiind Lucius Aemilius Paulus și Marcus Terentius Varro. Hannibal a reușit să captureze proviziile de grâne destinate armatei romane. Bătălia a început la 2 august 216 î.H. Știind că Hannibal
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
trebuia să fie căștigată de infanteria grea, plasată central. Hannibal a sperat să-i învingă pe romani cu propria forță. A plasat în dreapta cavaleria numidiană. În centru erau cavaleriile galică și iberică. În spatele fiecărui flanc al liniei principale erau plasați infanteriștii libieni. Infanteriștii romanii au intrat în luptă cu galii și spaniolii. Cavaleria punică grea a rupt linia cavaleriei, condusă de Aemilius Paulus. Infanteria cartagineză a cedat sub presiunea romanilor, însă, legionarii au ieșit din dispozitiv, devenind o gloată enormă. Această
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]