834 matches
-
el asociază fie tulburarea de glicoreglare și insulinorezistența, fie tulburarea de glicoreglare și obezitatea. Singura reținere pentru încadrarea unor cazuri ar putea fi exprimată pentru asocierea hipertensiunii arteriale cu numai cu un alt component al sindromului. Dacă acest component este insulinorezistența (întâlnită în 50% din cazurile de hipertensiune), atunci ar trebui să acceptăm o tulburare hemodinamică ca reprezentantul unui sindrom dismetabolic, ceea ce contravine conceptului în sine (de tulburare metabolică). 5. Alte componente ale sindromului insulinorezistenței Lista markerilor biochimici asociați sindromului insulinorezistenței
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
al sindromului. Dacă acest component este insulinorezistența (întâlnită în 50% din cazurile de hipertensiune), atunci ar trebui să acceptăm o tulburare hemodinamică ca reprezentantul unui sindrom dismetabolic, ceea ce contravine conceptului în sine (de tulburare metabolică). 5. Alte componente ale sindromului insulinorezistenței Lista markerilor biochimici asociați sindromului insulinorezistenței a proliferat în ultimii ani, paralel cu dezvoltarea teoriei proinflamatorii a aterosclerozei și a disfuncției endoteliale, ambele comune atât aterosclerozei cât și macroangiopatiei diabetice. De altfel, între cele două procese există numai mici deosebiri
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
insulinorezistența (întâlnită în 50% din cazurile de hipertensiune), atunci ar trebui să acceptăm o tulburare hemodinamică ca reprezentantul unui sindrom dismetabolic, ceea ce contravine conceptului în sine (de tulburare metabolică). 5. Alte componente ale sindromului insulinorezistenței Lista markerilor biochimici asociați sindromului insulinorezistenței a proliferat în ultimii ani, paralel cu dezvoltarea teoriei proinflamatorii a aterosclerozei și a disfuncției endoteliale, ambele comune atât aterosclerozei cât și macroangiopatiei diabetice. De altfel, între cele două procese există numai mici deosebiri de nuanță, fondul fiziopatologic fiind identic
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
aterosclerozei cât și macroangiopatiei diabetice. De altfel, între cele două procese există numai mici deosebiri de nuanță, fondul fiziopatologic fiind identic. În Tabel 5 redăm o listă a factorilor biochimici, care deși pot fi identificați la pacienții cu sindrom al insulinorezistenței, sunt prea nespecifici pentru a fi incluși în lista componentelor de bază ale sindromului. Din punct de vedere cronologic, aceste tulburări apar mai târziu, înscriindu-se pe spirala aterogenetică a sindromului. După cum am menționat, frecvența complicațiilor vasculare (macroangiopatie) la pacienții
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
5; 3,1 și respectiv 3,5 ori față de persoanele nediabetice. Mecanismele aterogene care operează la pacienții diabetici sunt multiple. Ele se grevează ușor pe defectele endoteliale produse de hiperglicemie și redate în Tabel 6. Deși asocierea acestor factori cu insulinorezistența a fost documentată atât clinic cât și experimental, este greu de atribuit apariția lor numai hiperinsulinemiei. Un argument important pentru o asemenea asociere ar fi rolul mitogen al insulinei. În virtutea acestei funcții, hiperinsulinismul ar putea induce expresia unor molecule de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
numai hiperinsulinemiei. Un argument important pentru o asemenea asociere ar fi rolul mitogen al insulinei. În virtutea acestei funcții, hiperinsulinismul ar putea induce expresia unor molecule de adeziune celulară sau a unor factori de creștere implicați în proliferarea structurilor vasculare. 6. Insulinorezistența și hiperinsulinismul Când vorbim de insulinorezistență și hiperinsulinism avem în vedere următoarele tulburări: (1)Scăderea utilizării glucozei în țesuturi, care la diabetici este cu circa 30% mai mică decât la persoanele nediabetice. Această scădere se face în special pe seama diminuării
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
o asemenea asociere ar fi rolul mitogen al insulinei. În virtutea acestei funcții, hiperinsulinismul ar putea induce expresia unor molecule de adeziune celulară sau a unor factori de creștere implicați în proliferarea structurilor vasculare. 6. Insulinorezistența și hiperinsulinismul Când vorbim de insulinorezistență și hiperinsulinism avem în vedere următoarele tulburări: (1)Scăderea utilizării glucozei în țesuturi, care la diabetici este cu circa 30% mai mică decât la persoanele nediabetice. Această scădere se face în special pe seama diminuării consumului glucozei în țesutul muscular, care
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
altă analiză făcută de noi printre persoanele nediabetice, o valoare crescută a insulinei plasmatice în raport cu glicemia a fost înregistrată în aproape 1/3 din cazuri. Aceasta înseamnă că 1/3 din persoanele aparent sănătoase prezintă un anumit grad de hiperinsulinism (insulinorezistență). Rezultă, deci, că printre aceste persoane există o mare heterogenitate privind sensibilitatea țesuturilor față de acest hormon cu importanță majoră în homeostazia metabolică. Chiar atunci când valoarea insulinei plasmatice este corectată pentru excesul ponderal sau lipidele plasmatice, această heterogenitate, deși mult redusă
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
valoarea insulinei plasmatice este corectată pentru excesul ponderal sau lipidele plasmatice, această heterogenitate, deși mult redusă, se menține încă. Reaven (39) a arătat că 25% dintre persoanele sănătoase, fără exces ponderal sau toleranță alterată la glucoză, prezintă un grad de insulinorezistență asemănătoare celei întâlnite în stadiile precoce ale diabetului zaharat de tip 2 (17). Reaven (39), folosind ca indicator al insulinorezistenței tehnica standard a clampului euglicemic hiperinsulinemic, a putut constata o scădere marcată a sensibilității țesuturilor periferice la acțiunea insulinei, deja
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
39) a arătat că 25% dintre persoanele sănătoase, fără exces ponderal sau toleranță alterată la glucoză, prezintă un grad de insulinorezistență asemănătoare celei întâlnite în stadiile precoce ale diabetului zaharat de tip 2 (17). Reaven (39), folosind ca indicator al insulinorezistenței tehnica standard a clampului euglicemic hiperinsulinemic, a putut constata o scădere marcată a sensibilității țesuturilor periferice la acțiunea insulinei, deja prezentă în toleranța alterată la glucoză și foarte bine exprimată în diabetul zaharat de tip 2 clinic manifest. Metoda clampului
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
mare, cu atât sensibilitatea țesuturilor la insulină este mai bună. Cu cât necesarul de glucoză este mai mic (datorită utilizării periferice scăzute), cu atât rezistența la insulină este mai mare (47). După cum se observă în Tabel 7, defectele cauzatoare de insulinorezistență pot fi de tip pre-receptor, receptor și post-receptor, fără a se putea determina cu precizie contribuția lor în inducerea tulburării în practica curentă. În ultimii ani se insistă din ce în ce mai mult pe defectele receptor și post-receptor. De la început s-a avut
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
pre-receptor, receptor și post-receptor, fără a se putea determina cu precizie contribuția lor în inducerea tulburării în practica curentă. În ultimii ani se insistă din ce în ce mai mult pe defectele receptor și post-receptor. De la început s-a avut în vedere faptul că insulinorezistența se asociază cu o utilizare scăzută a glucozei în țesuturi. Aceasta s-ar putea datora unui defect de transport al glucozei prin membranele celulare. Acest transport se face prin intermediul unor proteine specifice, localizate, de regulă, în interiorul celulei. Insulina stimulează translocarea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
4, prezenți în mușchi și țesutul adipos, și GLUT 2, prezenți în ficat și în celulele β pancreatice. În stările insulinorezistente (în primul rând în T2DM), utilizarea intracelulară a glucozei este diminuată datorită transportului scăzut al glucozei în celule. Deci, insulinorezistența înseamnă incapacitatea insulinei de a stimula acest proces. Consecința metabolică imediată a scăderii sau a întârzierii transportului glucozei în celulă este creșterea glicemiei în spațiul extracelular. Această creștere este suficient de mare și de persistentă pentru a stimula cronic secreția
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
de-a face cu un pseudo-hiperinsulinism, întrucât sustrăgând fracțiunea proinsulinei (lucru posibil prin tehnici speciale), insulina circulantă va avea valori normale. Chiar și așa, această insulină ar trebui să scadă valorile glicemiei. Dacă nu o face, acest fapt se datorează insulinorezistenței menționate mai înainte (26). În evoluția toleranței la glucoză către deteriorare și, ulterior către diabet zaharat clinic manifest, un rol fundamental îl joacă capacitatea secretorie β-pancreatică. În aceste celule transportul de glucoză este asigurat de GLUT 2, iar prima etapă
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
de insulină, apreciată la un grup mare de diabetici, poate fi variabilă, mergând de la valori supranormale (dacă pacientul se află la debutul bolii) până la valori net scăzute (dacă pacientul se află la distanță mare de la debut). Interesant de notat că insulinorezistența este o trăsătură comună a multor componente ale sindromului dismetabolic: toleranță alterată la glucoză, obezitate, dislipidemie, fiind de asemenea, prezentă în sedentarism, aportul alimentar bogat în grăsimi sau în procesul îmbătrânirii. În toate aceste cazuri, transportul i.c. al glucozei
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
modificări ale proteinelor circulante implicate în procesele de coagulare/fibrinoliză la care ne vom referi mai departe. Ținând seama de aceste considerente, denumirea de sindrom dismetabolic sau de sindrom metabolic multiplu (SMM) pare mai potrivită decât cea de sindrom al insulinorezistenței. Acest lucru rezultă limpede din analiza tulburărilor incluse în sindromul insulinorezistenței (Tabelul 8), care sunt definite cifric în Tabelul 1. Se poate considera că T2DM, care reunește aproape constant aceste tulburări, reprezintă cea mai frecventă formă de sindrom al insulinorezistenței
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
care ne vom referi mai departe. Ținând seama de aceste considerente, denumirea de sindrom dismetabolic sau de sindrom metabolic multiplu (SMM) pare mai potrivită decât cea de sindrom al insulinorezistenței. Acest lucru rezultă limpede din analiza tulburărilor incluse în sindromul insulinorezistenței (Tabelul 8), care sunt definite cifric în Tabelul 1. Se poate considera că T2DM, care reunește aproape constant aceste tulburări, reprezintă cea mai frecventă formă de sindrom al insulinorezistenței. 7. Mecanismele producerii sindromului insulinorezistenței (sindromului dismetabolic) Insulina reprezintă factorul esențial
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
insulinorezistenței. Acest lucru rezultă limpede din analiza tulburărilor incluse în sindromul insulinorezistenței (Tabelul 8), care sunt definite cifric în Tabelul 1. Se poate considera că T2DM, care reunește aproape constant aceste tulburări, reprezintă cea mai frecventă formă de sindrom al insulinorezistenței. 7. Mecanismele producerii sindromului insulinorezistenței (sindromului dismetabolic) Insulina reprezintă factorul esențial pentru controlul metabolismului energetic al organismului. Acest control este asigurat prin influența anabolică pe care o exercită asupra glucidelor, lipidelor și proteinelor, prin intermediul receptorilor insulinici prezenți practic pe toate
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
din analiza tulburărilor incluse în sindromul insulinorezistenței (Tabelul 8), care sunt definite cifric în Tabelul 1. Se poate considera că T2DM, care reunește aproape constant aceste tulburări, reprezintă cea mai frecventă formă de sindrom al insulinorezistenței. 7. Mecanismele producerii sindromului insulinorezistenței (sindromului dismetabolic) Insulina reprezintă factorul esențial pentru controlul metabolismului energetic al organismului. Acest control este asigurat prin influența anabolică pe care o exercită asupra glucidelor, lipidelor și proteinelor, prin intermediul receptorilor insulinici prezenți practic pe toate țesuturile, inclusiv pe cele insulinoindependente
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
unui hiperinsulinism relativ. Excepție este hiperinsulinismul absolut (cazurile rare de pacienți cu T2DM care fac uneori hipoglicemii spontane). Întrucât majoritatea pacienților cu T2DM au trecut printr-o fază inițială (mai lungă sau mai scurtă) de hiperinsulinism relativ, apartenența la sindromul insulinorezistenței este deplin justificată. Cu atât mai mult cu cât insulinorezistența este o tulburare care se adâncește în timp, ca urmare a intervenției mecanismului de gluco-lipotoxicitate periferică (ce se adaugă gluco-lipotoxicității β-celulare). În concluzie, T2DM clinic și plenar manifest nu poate
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
pacienți cu T2DM care fac uneori hipoglicemii spontane). Întrucât majoritatea pacienților cu T2DM au trecut printr-o fază inițială (mai lungă sau mai scurtă) de hiperinsulinism relativ, apartenența la sindromul insulinorezistenței este deplin justificată. Cu atât mai mult cu cât insulinorezistența este o tulburare care se adâncește în timp, ca urmare a intervenției mecanismului de gluco-lipotoxicitate periferică (ce se adaugă gluco-lipotoxicității β-celulare). În concluzie, T2DM clinic și plenar manifest nu poate fi exclus din sindromul dismetabolic decât arbitrar, prin limitări artificiale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
a tulburărilor. Numai o gândire antibiologică ar putea admite că în sindromul plurimetabolic poate încăpea diabetul aflat în stadiile precoce de IGT sau IFG și nu și diabetul constant și net hiperglicemic. În Tabel 9 redăm componența sindromului dismetabolic (al insulinorezistenței), în confuzionanta definire dată de diferitele organisme internaționale. Din cele 6 criterii, constante pentru toate definițiile sunt doar 3 elemente: insulinorezistența, hipertensiunea și HDL-colestrolul scăzut. Chiar și obezitatea centrală lipsește o dată, ca și trigliceridele crescute. Toleranța crescută la glucoză (IGT
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
IGT sau IFG și nu și diabetul constant și net hiperglicemic. În Tabel 9 redăm componența sindromului dismetabolic (al insulinorezistenței), în confuzionanta definire dată de diferitele organisme internaționale. Din cele 6 criterii, constante pentru toate definițiile sunt doar 3 elemente: insulinorezistența, hipertensiunea și HDL-colestrolul scăzut. Chiar și obezitatea centrală lipsește o dată, ca și trigliceridele crescute. Toleranța crescută la glucoză (IGT și/sau IFG) este acceptată în 4 din cele 6 definiții, iar diabetul zaharat în 3 din 6 definiții. Împreună însă
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
radicali liberi nocivi. Impactul mai mare asupra celulelor endoteliale explică frecvența mai mare a leziunilor vasculare, inclusiv a vaselor mai mici. Această diferență (diabetic vs. nediabetic) nu poate modifica în mod radical fondul dismetabolic comun și efectele lui vasculare. 9. Insulinorezistența ca defect secundar Principalele efecte periferice ale insulinei sunt captarea glucozei și utilizarea ei; limitarea intensității lipolizei și prevenirea folosirii excesive a AGL în celule pentru acoperirea necesarului energetic; inhibiția controlată a proteolizei și evitarea hiperaminoacidemiei plasmatice stimulatoare a neoglucogenezei
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
Principalele efecte periferice ale insulinei sunt captarea glucozei și utilizarea ei; limitarea intensității lipolizei și prevenirea folosirii excesive a AGL în celule pentru acoperirea necesarului energetic; inhibiția controlată a proteolizei și evitarea hiperaminoacidemiei plasmatice stimulatoare a neoglucogenezei hepatice. Existența unei insulinorezistențe periferice față de aceste acțiuni conduce în mod automat la creșterea glicemiei, creșterea AGL și a aminoacizilor plasmatici. Aceasta poate fi prima spirală a diabetogenezei, operantă, în funcție de etnie, la 30-50% din persoanele adulte. În condițiile în care insulinorezistența persistă (hipoactivitatea musculară
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]