705 matches
-
trebuie acum să reinvestească fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, dialogul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt reasamblate și puse într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în nouri, ca-n murii unui templu/ Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm". Fiind o contemporană desăvârșită, creațiile Anei Blandiana se caracterizează, prin sinceritate și rafinament, construindu-și propria reacție, în fața lumii: una esențialmente culturală, livrescă, a citatului intertextual și a parafrazei, încorporând, în propriul text, fragmente de text și experiențe ale altora, și ale sieși, recunoscându-le și numindu-le explicit"161. Cel mai recent volum de poezie al autoarei, Patria mea A4, apărut în anul 2010, este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
parizian, să te întîmpine librării mari și bine înzestrate la fiecare 50 de metri; la noi, doar farmaciile sunt la fel de numeroase. Ceea ce spune multe... E drept că volumul premiat nu înspăimîntă prin proporții, dar profunzimea temelor abordate și complexitatea jocului intertextual filosofic și literar practicat de Jérôme Ferrari i-ar putea descuraja pe mulți. Din fericire, scriitura purtătoare de idei e suficient de suculentă, fastuoasă pe alocuri, plonjînd oportun și tragic în subterane contemporane, pentru a face suportabil și incitant chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
desigur, în ipostaze conflictuale. Cea mai frapantă caracteristică a lor rezidă în prenumele pe care le poartă, toate stranii, extrem de rare, cu rezonanțe simbolice, niciodată gratuite pentru cine stă bine cu formația literar-filosofică și poate astfel purcede la varii lecturi intertextuale ; de la celebrul Prétextat Tach (căpcăunul intelectual din primul roman, care a impus-o rapid pe piața literară), la sonorități grațioase sau neliniștitoare, precum Saturnine (protagonista din Barbe Bleue, 2012), pînă la bizarele Zoïle, Astrolabe sau Albumine. Evident, nu există interviu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
doar la nivelul structurii, ci și al texturii lor). Evident, termenii periodizanți ajută prea puțin sau nu ajută deloc atunci când focalizarea critică este intratextuală; dar pot fi deosebit de valoroși când avem de a face cu probleme de intertextualitate"18. Utilizarea intertextuală ferește interpretul de capcana unui "discurs pseudoistoric" (care, în cazul unor termeni de factura postmodernismului, nu face prea multă lumină în înțelegerea lor) și, poate lucrul cel mai important, menține conectat interesul asupra "naturii interogative" a acestor termeni, care au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
putând fi de genul "este Foucault poststructuralist sau postmodernist?". 1.2.2. Câteva exemple O trăsătură importantă a poststructuralismului, care va marca și gândirea de tip postmodernist, rezidă în modalitatea de a valoriza semnificantul în raport cu semnificatul, instabilitatea sensurilor, precum și jocul intertextual. În acest sens, Jacques Derrida a jucat un rol important, iar deconstrucția metafizicii prezenței va conduce la o adevărată critică a filosofiei moderne, instituind noi teorii ale limbajului și discursului. "A gândi genealogia structurată" a conceptelor, a realiza acel "dublu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenul postmodernism face referire doar la proiectul occidental și că acest termen ar putea denumi în mod corespunzător doar o mică parte a producțiilor generației românești, mai exact acele marginale creații în care "prevalează confortul imaginar, seducția livrescă și fantezia intertextuală"92. De asemenea, Sorin Alexandrescu utilizează aceleași expresii varianta "soft" și varianta "hard" atunci când se apleacă în mod hermeneutic asupra a două "ieșiri din modernitate", reprezentate de Eliade și Cioran, care "semnifică în fond două variante de postmodernism malgré soi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe cele care susțin varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât transformă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
loc central în discuțiile din interiorul cîmpului literar din 1950, acum constituindu-se într-un concept critic funcțional; dezbaterile membrilor Tel-Quel, ale structuraliștilor și poststructuraliștilor au exercitat o influență majoră asupra circumscrierii sale într-un cadru mai amplu, interdisciplinar sau intertextual, ridicând încă o dată problema raporturilor ce se pot stabili între filosofie și literatură. Importanța termenului este legată și de locul central conferit limbajului atât de teoriile literare și semiotice, cât și de întreaga mișcare postmodernă. De altfel, postmodernismul poate fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
legată și de locul central conferit limbajului atât de teoriile literare și semiotice, cât și de întreaga mișcare postmodernă. De altfel, postmodernismul poate fi înțeles ca o "funcție discursivă", ca un mănunchi ne-centrat de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu ca un sistem rigid de idei. Deplasarea către problematica limbajului devine vizibilă în foarte multe domenii (inclusiv știința poate fi considerată doar un tip de limbaj) și conduce la consecințe și teoretizări noi. După cum mărturisea Jacques Derrida, "este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fără istorie, fără biografie, fără psihologie", el este totuși un depozitar al tuturor urmelor scriiturii, un spațiu în care textele își pot găsi propria lor intertextualitate. Se observă așadar mutația centrului de greutate de la un autor absent la un cititor intertextual care pare a reîncarna ideea unității operei, din moment ce este privit ca un nucleu în care nu se pierde nimic din articulațiile unei scriituri. Barthes declară independența textului literar și "imunitatea" sa în fața sensurilor impuse de un scriitor; de unde rezultă și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
altă trăsătură distinctă a discursivității actuale ce subevaluează referențialitatea limbajului, potențând spațiul intertextualității. Conștientizarea discursului ca discurs prin considerarea lui ca realitate primară a determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
înțeles ca o funcție discursivă a cărei integralitate derivă, mai curând, din regularitatea contextelor și efectelor în cadrul diferitelor operații discursive, decât din consistența ideilor conținute"330 (s. a.). Înțelegerea postmodernismului ca un mănunchi ne-centrat de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu ca un sistem rigid de idei, căruia trebuie să-i subscrie autorii, pare a fi o accepțiune mult mai profitabilă, pentru că "postmodernismul este o stare de spirit a culturii contemporane, și el nu poate fi redus nici la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este un exemplu potrivit pentru a arăta cum un filosof poate contopi în lucrările sale postmodernismul cu postmodernitatea. De altfel, mă voi ocupa de circumscrierea discursivității baudrillardiene în cadrele producerii de discursuri, ale surprinderii stilurilor și a strategiilor textuale și intertextuale care sunt aruncate în joc cu scopul de provoca cititorul sau de a transmite mai ușor un anumit tip de conținut. Dacă secolul în care trăim este unul în care supralicitarea a devenit aproape o condiție a transmiterii unui conținut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
iar disoluția teoriilor moderne ale semnificației și referinței a produs o preocupare accentuată pentru pluralitatea vocabularelor, a jocurilor de limbaj, paralogie, incomensurabilitate, diferend, postmodernismul poate fi înțeles ca o "funcție discursivă", ca un set de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu neapărat ca un sistem rigid de idei. Această abordare centrală nu a însemnat pierderea din vedere a trăsăturilor fenomenului sau a principalelor sale idei-forță. Astfel, avertizați fiind că fiecare gânditor postmodern a dezvoltat propriul său postmodernism, sarcina lucrării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să ne grăbim să înghițim, încă de la început, pastila amară a conceptelor, pentru a putea savura dulceața prozelor disecate, subsecvent, în secțiunile analitice). Fiecare pagină întoarsă ne va aduce mai aproape de temuta heart of darkness (antipatica propensiune auctorială pentru referințe intertextuale începe deja să se manifeste). De aici înainte, nici unul dintre noi nu mai este în siguranță. Și, de ce să nu fim sinceri, chiar ne dorim să fie astfel 7; altminteri, eu nu aș fi scris această carte, iar dumneavoastră nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
simpla groaza paroxistică îl proiectează în insuportabil. Aceasta acționează tocmai invers: din cauza faptului că nu admite întârzieri sau derogări, ci exercită presiune continuă asupra receptorului, groaza se banalizează, iar psihicul cedează în cele din urmă. Dacă mi se permite aluzia intertextuală la Henry James, aș putea afirma, fără mari riscuri teoretice, că eroii literaturii horror sunt victimele unei corzi prea întinse. Probabil că Virginia Woolf are dreptate atunci când, referindu-se, într-un pasaj inspirat din eseul "The Supernatural in Fiction" (1918
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
critica vremii (și nu numai) i-a reproșat autoarei tocmai graba empiristă de a închide orice portiță de scăpare explicației care depășește frontierele bunului-simț. Totuși, autoarea are intuiții remarcabile din perspectiva postmodernității, de vreme ce, în proza sa, cultivă cu abilitate dialogul intertextual cu fragmente aparținând unor scriitori englezi (Shakespeare, Milton) sau italieni (Ariosto, Tasso). Angela Keane opinează că Radcliffe "pare a fi găsit în acești autori un romance ethos pe care-l putea asocia celorlalte puncte de referință literare ale sale: Homer
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de păianjeni. Pe canalele indiferenței, avuțiile se scurg ireversibil în conturi dubioase. Deprofesionalizarea și aculturația se extind. Miturile ideologice infestează modelele culturale individuale și de grup, generând alte morfologii culturale dezavantajoase. Timp de aproape cincizeci de ani, esticii au parcurs "intertextual", pe vârste și în limbile naționalităților, poveștile (așa-numitele "metanarațiuni") despre izbânzile comunitariste "exemplare" ale bolșevicilor Rusiei de la începutul secolului trecut, pe care le-au "aplicat creator" în efemerele lor republici populare. De fapt, cruzimile războiului civil de după revoluția din
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
trebuie subliniat că Blake se luptă cu problema eului pe parcursul întregii sale evoluții ca artist, până în punctul în care aceasta devine o chestiune de maximă importanță. Imaginea de sine a lui Blake se extinde dincolo de conotațiile textuale și de relațiile intertextuale, într-un domeniu al salvării colective, fiindcă artistul nu se limitează la un mediu solipsistic. În termenii lui Mary Lynn Johnson, autoreprezentarea lui Blake în ipostaza de vizionar "este mai mult decât un artificiu retoric solicitând reacții critice obișnuite. Scopul
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
care deschide Cocoșul de munte al lui Michel Tournier: În străfundul fiecărui lucru înoată un pește. Pește al fricii pe care nu-l ridici, Am să-ți arunc mantia mea cu imagini. Lanza del Vasto Acest citat definește metaforic munca intertextuală a lui Tournier în Cocoșul de munte. Să ne amintim că intertextualitatea este un tip de relație dintre texte, sub forma unui text în alt text. Cartea lui Michel Tournier se construiește pe un asemenea joc care reunește aluziv o
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
este necesar ca, dimpotrivă, prin ea să fie redimensionat caracterul complex al compoziției discursive. Ipoteza prototipurilor secvențiale reprezintă un răspuns la orice încercare de a înregistra progrese esențiale, întotdeauna posibile, în domeniul analizei discursului. Orice text este rezultatul unor relații intertextuale infinite și suntem întotdeauna îndreptățiți să ne întrebăm, firește, care sunt limitele acestei unități supuse analizei. C. Kerbart-Orecchioni, referindu-se la analiza interacțiunii verbale, realizează o foarte reușită descriere a acestei rețele complexe de relații și constrângeri: Dacă mergem cu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cuprinde toate elementele unei secvențe narative și un nucleu (Pn3), mai mult evaluativ decât acțional, ceea ce completează descrierile precedente ale acestei unități. Primul titlu poate fi considerat ca o Pn0-Rezumat în timp ce titlul mare (scris cu majuscule) care introduce, bineînțeles, jocul intertextual cu trimitere la imnul național britanic, constituie "Morala" PnΩ. Situația inițială-Pn1 este amplu expusă și contrastează cu caracterul lapidar al Complicației Pn2 (Dintr-o dată explozia") provocată și subliniată de organizatorul narativ introductiv al macro-propoziției Pn2. Macro-propoziția Pn3 cuprinde o evaluare
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
să înțelegem ceea ce L. Althusser numește "discursul tăcut al dorinței Burgheziei." (H. Mitterand, "Idéologie du mythe dans Germinal", La Pensée, nr. 166, p. 86, reluat în Le Discours du roman, P.U.F., 1980) 19. Aceste metafore pot să trimită intertextual la "discursul social" într-un raport de convenție culturală (a se vedea R. Amossy) sau să aparțină unui limbaj de lemn (adesea în cazul la Flaubert) cum sînt clișeele rostite de Emma (din lecturile sale): "[...] tristețea năvăli în sufletul său
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
mult mai hotărâtă să câștige partida și, după momentul dificil al mărturisirii "păcatului", se reapropie de Andrei, uzând de toate armele persuasiunii, în tentativa de a-i câștiga din nou inima. Ca în povestea lui Amor și Psyche 172, resuscitată intertextual, Mab nu ține cont de cuvântul bărbatului de care se apropie pe furiș, noaptea, aruncându-și privirea asupra chipului adormit "ca deasupra unei oglinzi": "Privi cu nesaț la chipul lui Andrei. Era atât de aproape; l-ar fi putut cuprinde
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]