8,698 matches
-
Gheorghe Grigurcu Trecerea de la impersonalitate la personalitate, iată direcția de evoluție a poeziei Constanței Buzea. Acordînd celor două concepte o semnificație creatoare, în înțelesul că ambele sînt ipostaze ale eului liric productiv, apte în egală măsură de marca diferențială pe care o numim originalitate, să arătăm, mai întîi, că în cazul altor cunoscuți barzi ai generației '60 situația e inversă. Ioan Alexandru a renunțat la frenezia sa dionisiacă
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
șapte studii ale unor specialiști în istoria imaginarului și-a culturii, istoria arhitecturii, studiul realității virtuale și antropologie. În ciuda succesivelor schimbări ale perspectivei, fenomenul aflat în discuție este bine definit și analizat. Este vorba de orașul imaginar, surprins în cîteva ipostaze semnificative, începînd cu fabulosul Tombouctou și orașele magice pueblo, trecînd prin arhitectura efemeră a pavilioanelor naționale la diverse expoziții, pentru a ajunge, în fine, la Sim City 2000, un model integral creat de computer. Despre toate acestea și ceva în
Utopiile arhitecturii by Marius Țepeș () [Corola-journal/Journalistic/17352_a_18677]
-
din cauza acestor discordanțe familiale/ mîinile nu pot redeveni aripi...)" (Fifty-fifty). La fel de glumeț se arată a fi și în raport cu metafizica. De remarcat împrejurarea că gestul său "demistificator" nu are în vedere obținerea unei imagini grotești, a unei deriziuni, ci dezghiocarea unei ipostaze de ingenuitate: "La/ începutul începuturilor/ Dumnezeu/ din sine însuși pe sine născîndu-se/ stă prunc-pruncuț în/ poalele propriei sale umbre/ alburii" (Pregeneză). Trecînd prin zona "căderilor", a devalorizărilor și compromiterilor în complicata textură (uneori în exces) ce-l ispitește, Leo Butnaru
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
dacă nu cu totul noi. Dar în această categorie de lucrări, indiferent dacă sursele sunt de multe ori evidente (Cezanne, în Muncitori, 1913, Ingres, în Nud și Odaliscă, 1928), pictura este descrisă implicit, într-o mult mai mare măsură, ca ipostază și ca exercițiu al libertății. Lucrurile se schimbă, însă, radical, atunci cînd este vorba de marile și numeroasele sale compoziții cu personaje identificate limpede ca statut social și ca existență istorică. Socialistul Ressu lucrează aici mult mai intens decît pictorul
Camil Ressu, la o nouă lectură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17395_a_18720]
-
le point d'orgue final" la Oedip (ibid.)2. "Intrarea în normal" nu poate fi marcată prin ipocrite și tranzitorii festivități care erau mai înainte "fruct oprit". Dar nu ne ajută nici permanenta obsesie sterilă, ineficient pasivă, a sărăciei, frigului, ipostazelor adesea dezgustătoare ale "politicului" sau corupției, nemuncii sau raptului de tot felul - obsesie firească și legată de vectori vitali ai oricărei ființe umane, dar care, fiind șí o reacție psihică absolut stearpă, riscă să ne alieneze, să ne înstrăineze definitiv
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
aceasta prin[...], ci s-au pus...: "Pauvre maison, pauvre domaine, aujourd'hui disparu dans les tourmentes de la révolution". Măcar șí pentru că atât casa, cât și domeniul sunt astăzi "eliberate", ele însele, cei doi proprietari trebuie să revină cel puțin în ipostaza dorită de ei, când au plecat.
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
introdusă și scoasă din repertoriu fără nici o explicație. Atunci cand repetițiile încep în cele din urmă, ele sunt minate de elocinta regizorala a lui Ivan Vasilievici - sedus de mirajul scenei, Maxudov se surprinde în ultimele fraze ale "românului" (neterminat) într-o ipostază aproape kafkiană - daca ironia bulgakoviană nu ar elimina patetismul: "Chinuit de dragostea mea pentru Teatrul Independent, prins de el ca un gândac pe un dop de pluta într-un insectar, continuăm seară de seară să mă duc la spectacole." (Pag
Prăbusirea casei Kalabuhov by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17924_a_19249]
-
din Diavoliada e o altă natură labila, cedând sub presiunea unui real copleșit de irumperea fantasticului. Juxtapunerea gogoliană de elemente anodine și proiecții fabuloase minează coerentă interioară a funcționarului de la întreprinderea de produs chibrituri. Diavolul va apărea, deloc întâmplător, în ipostaza unui birocrat intransigent, Kalsoner, ce va proba o capacitate ieșită din comun de a-și schimba înfățișarea. Ritmul narațiunii e trepidant, existând un rafinament al metamorfozelor ce subminează ordinea birocratica, anticipând ravagiile produse de Woland și tovărășii săi în Maestrul
Prăbusirea casei Kalabuhov by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17924_a_19249]
-
se reflectă - cu virila măsură și alteori cu o tot atît de virila nemăsură - un "rău al veacului". Un rău cu specifice manifestări, căruia i se dă, din diversele nume cu putință, cel de dezolare și care suprimă nu doar ipostază narcisiaca a autorului, prin ocultarea oglinzii, ci și pe cea expresiva, prin amploarea trăirii asumate, deversînd limitele verbului: "nu mă mai văd în oglindă. nu mai încap/ în oglindă. nu mai încap în cuvinte. este în mine/ o dezolare. ea
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
mi dau seama că drumul pustiu nesfîrșit/ este chiar lama unei securi/ care-mi despica încet inima înmiit" (Drumul pustiu). Sau gnomic: "ca un cartof în pămînt/ creșteai în memoria mea visînd" (Adăpost). Sau, cel putin, confruntarea ființei actuale cu ipostazele sale infantil-ofensive, impactul indecis al vîrstelor zăvorite "în luminoasă enigmă". Ideea de moarte apare atenuata de ideea anamorfozelor pe care le cunoaște făptura noastră în zarea conștiinței de sine fantaste: "vorbeai cu mirosul tău de floare din băli/ neortodoxa intraductibila
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
sensuri ale cuvîntului, atît cel activ, ca supunere a altuia, agresare, asediu, cucerire, cît și cel pasiv prin excelență, ca supunere în fața altuia, cedare, recunoaștere a puterii și dominației sale. Toate personajele din român trec, pe rînd, prin cele două ipostaze: ele sînt agresori, dar și victime. Acest statut dublu e cel mai pregnant la Benjamin: interlocutoarei lui, psihiatra care ascultă povestea, el i se înfățișează mascat, cu capul bandajat într-o cagula, ceea ce îl face cumva invizibil. El e cel
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
lui, psihiatra care ascultă povestea, el i se înfățișează mascat, cu capul bandajat într-o cagula, ceea ce îl face cumva invizibil. El e cel ce o vede pe femeia din fața lui, însă pentru ea fața lui nu există. Aceasta este ipostază de putere a personajului, iar actul povestirii o confirmă, căci inițial psihiatra refuză să îi asculte bîlbîielile incoerențe, ea trebuie somata și constrînsa să devină pol de receptare a istoriei lui. În cealaltă ipostază, de victimă agresată, Benjamin este cel
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
fața lui nu există. Aceasta este ipostază de putere a personajului, iar actul povestirii o confirmă, căci inițial psihiatra refuză să îi asculte bîlbîielile incoerențe, ea trebuie somata și constrînsa să devină pol de receptare a istoriei lui. În cealaltă ipostază, de victimă agresată, Benjamin este cel văzut, la propriu, cel șpionat, urmărit și în cele din urmă descoperit de către Hélène. La rîndul ei aceasta este captivă în castelul caznelor, dar totodată călăul propriilor ei temniceri, pe care ii seduce. Fascinați
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
în cazul d-lui Al. Paleologu) pledează cauza filosofiei că arta, respingînd aplecarea spre filosofia speculativa sistematică de care s-a făcut "vinovat" Noica. De fapt, crede dl. Mircea Flonta, filosofia că speculație ultima și filosofia că reflecție liberă sînt ipostaze ale aceleiași culturi filosofice, încadrate în tradiția culturii umaniste. Dintr-o altfel de perspectivă, cam aceeași chestiune fundamentală e discutată în studiul Eclectismul că maladie filosofica. Aici apare, în prim plan, ideea că istoricii filosofiei nu sînt, de fapt, filosofi
O pasionantă carte de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17950_a_19275]
-
în planul semnificațiilor. A vorbi devine un înlocuitor satisfăcător pentru a face, iar astfel "revoluția", psihoza definitorie a personajului caragialian, "e treaptă ierarhic superioară berăriei, cafenelei" (p. 38). O astfel de abordare, bazată pe coordonate ce se regăsesc în majoritatea ipostazelor particulare ale lui homo caragialensis, se oferă că o alternativă la demersul uzual ce-și propune conturarea de "lumi literare", demers pur descriptiv și totodată reductiv, cîtă vreme nu poate acoperi nivelurile multiple ale textului. Dacă profilul personajului și al
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
50 răstălmăcirea acesteia în serviciul "luptei de clasă". Redescoperirea comicului și descoperirea "textualistului" Caragiale se vor face mai tîrziu, prin abordarea operei sale din perspectiva evoluției interne a formelor literare, ignorîndu-se pe cît posibil contextualizarea de multe ori deformatoare. Printre ipostazele scriitorului în receptarea critică trecute în revistă în ultimul studiu se numără și cea postdecembrista, cînd Caragiale a redevenit contemporan și s-au putut întîlni "situații, personaje, replici, instituții, mentalități sărind de-a valma afară din pagina și bulucindu-se
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
vîrste: corsi e ricorsi - spirală existenței/ textului (volubilis?) trece prin aceleași locuri, dar de fiecare dată la alt nivel. La rîndul lor, "exuviile" - altă metaforă prin care scriitoarea se autodefinește - nu sînt considerate că exfolieri abandonate pe drum, ci că ipostaze asumate în sincronia ființei. Autoregenerarea (considerată de Simona Popescu mai importantă decît varietatea formală) presupune și o subsumare a trecutelor identități, toate definitorii pentru "conglomeratul mentalorganic" pe care, în alt dialog din volum, autoarea îl numește, cu seriozitatea ludica a
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]
-
conține versuri scrise la 17-18 ani și echivalează cu o demonstrație de virtuozitate stilistica. Pentru tânărul poet, dicționarul limbii române este o vioară Stradivarius, la care poate interpreta și săltărețe cântece populare, si marșuri solemne, si imnuri religioase. În toate ipostazele el se ridică la o înălțime artistică la care puțini alți poeți au ajuns înaintea lui: "Dumitrița, Dumitrița/ strugur smead, zbicita vită/ basm de nea în lubenița/ Dumitrița, Dumitrița.// Tu într-una te-nsuvită/ grâu incendiind cosita/ drac intrat în mucenița
Experimente poetice riscante by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17981_a_19306]
-
absurdă, de instalație cu o functie obscură, poate chiar tainica, si de de monstru suficient sieși, scăpat de sub orice control, după ce, în prealabil, scăpase prin eroare din preaplinul unui imaginar satanic. Oricum, acest Combinat este una dintre cele mai convingătoare ipostaze ale voinței de putere, ale nevoii de a umili, ale unei eternități abuzive, fără scară umană sau, mai bine zis, la o scară inumana și fără nici un orizont spiritual. Cine își mai amintește scenă cu drezina din Călăuza lui Tarkovski
Iarăsi despre mîntuirea prin artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18011_a_19336]
-
feministă militanta, angajată în lupta cu falocrația românească. Ea privește tot ce s-a întamplat în trecutul nostru literar cu duioșie și cu umor și chiar cu o nostalgie a naivității reprezentărilor de altădată ale vieții. Trecând în revistă diferitele ipostaze ale feminității, le și încearcă, în treacăt, în fața oglinzii, ca pe niște rochii de demult, plăcându-i să se lase înfiorata pentru câte o clipă de tot felul de trăiri demodate. Alfabetul doamnelor este un eseu erudit și fantezist, ca
Studiu savant, joc literar si poem critic by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18021_a_19346]
-
remușcări de la Shakespeare la Mircea Cărtărescu, de la Proust la Radu Petrescu, de la Platon la Kierkegaard și flirtează expeditiv cu fiecare în parte: "Cu infinite menajamente se vorbește și despre latura erotică din jocurile copilăriei Adelei, personaj care, în prima lui ipostază, intră perfect în pielea fetiței îndrăgostite din Dezordine și suferința timpurie (Unordnung und frühes Leid) de Thomas Mann. Că Lorchen, Adela iubește încă înainte de a deveni conștientă de trupul ei, înainte de a fi vizitată de zburători. Cât despre Emil Codrescu
Studiu savant, joc literar si poem critic by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18021_a_19346]
-
ne atrage atenția asupra continentului. De îndată ce e recunoscută și asumată de sine, aventură e asimilată în urzeala narativa a vieții noastre: exteriorul ei se lasă cuprins de interior. Tocmai de aceea ea se aseamănă cu opera de artă, care "din ipostazele infinit continue ale plasticității sau ale trăirii decupează un fragment, îl desprinde din legăturile lui cu lumea (. . .) și îi dă o formă suficientă și armonioasă, determinată parcă de un impuls interior". Sau, cu visul, care deși aflat în afara existenței noastre
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
dispărut - prin suspendare - la sfîrșitul lui 1933), desi n-a avut nimic comun cu ideologia-i xenofob-retrogradă. Dar pentru roboata de corectura nu era nevoie de împărtășirea convingerilor, dl. Vlaicu Barna fiind, din junețe, un democrat, respingînd, cu oroare, diferitele ipostaze ale legionarismului și ale cuzismului militante. Așa se și explică frecventarea cenaclului lovinescian (Sburătorul) și chiar colaborarea cu Zaharia Stancu la Azi, unde autorul memoriilor de astăzi a fost chiar secretar de redacție, singurul angajat al publicației, pentru apariția căreia
Memorialistică savuroasă si instructivă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18037_a_19362]
-
numindu-le, pe urmele influentelor arabo-andaluze, "domnul meu", este pentru Paz o probă că doamna ocupă rolul superior într-o ierarhie a cuplului, iubitul fiind vasalul ei. Dragostea e subversiva, conchide Paz, pentru că ea răstoarnă ordinea firească, a socialului, masculinizînd ipostază feminină, pentru a o face astfel puternică. E o chestiune bine știuta că apariția masculinului în adresarea către iubita va fi desemnat, aparent, tocmai faptul că aceasta poezie nu era adresată unei femei, ci dimpotrivă, unui alt bărbat. Marrou susține
O istorie literară a iubirii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18029_a_19354]
-
de trei sute de zile pe an în interiorul cercurilor. S-a făcut, deja, un recensământ al celor care n-au mai ieșit din cercul lor de cinci ani, de zece ani, de douăzeci de ani." Aceasta este însă numai una dintre ipostazele nefericirii. Mai exista omul tratat de cei din jur că o lada de gunoi, omul care își face o profesie din întreținerea mașinilor utilizate pentru recoltarea cadavrelor de pe câmpurile de luptă, omul care propovăduiește, în stilul reclamelor de la TV, spălarea
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]