1,214 matches
-
și manevrează referințele. Pe de altă parte, eseistul a beneficiat de o insistentă, chiar agresivă expunere mediatică, fie ca vedetă/erou civilizator, fie ca „victimă exponențială” (Ștefan Borbély). Segmente ale acestei mediatizări pot funcționa ca topoi ai instabilei, agitatei, chiar istericei vieți de tranziție culturală, politică etc. Sunt de amintit scandalul „căpitanului Soare”, care, bine speculat mediatic, l-a extras pe P. din audiența de nișă, sau textele encomiastice care i-au gardat primele cărți, semnate de proeminenți lideri de opinie
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
același Kapuținăr promite: „Voi scrie cronici peste cronici / Să fie tuturor pe plac... Să s-aboneze pe viață / Chiar și macabrul E. Isac”. Nici V. E. Moldovan nu îl cruță pe poet, atacându-l că „scrie un vers prost și isteric”, „ține să fie recunoscut de unguri”, e un „minus-literat” și „fanfaron ridicol”. Se dau traduceri din Alphonse Daudet (Valentin Drăganu) și Camille Flammarion (Gh. Brănescu). N.S.
ORIENTUL ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288575_a_289904]
-
funcționalist raporturile tradiționale de putere asimetrică dintre bărbați și femei. În științele sociale tradiționale, femeile erau problema, adică generau „probleme sociale”; ele reprezentau, așa cum afirma Freud, „misterele vieții” sau continentul mai întunecat al lumii vieții. Ceea ce bărbații puneau pe seama „femeii isterice”, a „soției frigide”, a „mamei neglijente” sau a „femeii castrate de carieră” a fost compensat de femeile radicale prin invocarea „războinicului”, a „bărbatului violator” sau a „soțului violent”. Invective reciproce au fost și probabil vor mai fi, întrucât conflictele de
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
sau Coșbuc, fiind convins că „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). Părintele Teofil vine ca un bulgăre de lumină filocalică dintr-o lume aproape invizibilă în vacarmul isteric al vieții de oraș. Marcat de tradiția rurală în care a crescut, părintele Teofil aduce printre noile generații vestea cea bună a lui Dumnezeu. El ne spune și arată că manifestările fără de asemănare ale răului și urâtului pot fi biruite
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urechii interne. Problemele de auz pot avea o varietate de cauze, cum ar fi dezechilibre ale urechii interne, alergii, inflamații sau congestia sinusurilor. Problemele urechilor se mai pot declanșa datorită unei glicemii prea ridicate sau prea scăzute ori unei crize isterice de plâns. Chiar și alinierea defectuoasă a dinților și a maxilarului poate provoca tulburări de auz, cum ar fi, de exemplu, niște țiuituri pe care le aude doar persoana în cauză, numite acufene (tinnitus). Cineva spunea că acest zgomot continuu
Reflexologie palmară. Cheia sănătății perfecte by Mildred Carter, Tammy Weber () [Corola-publishinghouse/Science/2147_a_3472]
-
aceleași cuvinte, scandându-le. Partea stângă a feței și a trupului dezvăluie emoțiile pozitive. Însă Hitler împingea înainte întotdeauna partea dreaptă a feței. Această atitudine este, de altfel, destul de rară la conducătorii carismatici. Invariabil, își încheia discursul într-o stare isterică, cu pumnul drept așezat lateral față de mulțime și cu partea dreaptă întoarsă spre ea. Aceasta era forța lui: vorbea despre ură, cu fața și cu trupul pline de ură. Tot trupul lui devenea un ghem de ură și publicul putea
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
1977, p. 119). Împins în brațele ucigașe ale gustului public, scenaristul decade la niveluri de neimaginat: produsul finit al gândirii sale îl constituie secvențele cu „cai de operă”, „melodramele ieftine”, poveștile cu „oameni de știință nebuni”, „cățărători pe stânci”, „blonde isterice” ori „ferăstraie circulare”. Împreună sau separat, astfel de episoade puteau fi întâlnite în majoritatea copleșitoare a producțiilor epocii. Rolul scenaristului se reduce, prin urmare, la multiplicarea fără discernământ a unor fragmente împinse mecanic de la o peliculă la alta. Mai grav
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mai ales dacă-l comparăm cu nevroza agresivă a Los Angeles-ului. Nu e greu de înțeles de ce scriitorul nu se poate sustrage tentației de a-l nemuri sub numele Esmeralda. El readucea acțiunea sub propriile priviri, dintr-un Los Angeles isteric și incontrolabil, mizând pe forța artistică a reflectării inspirate de proximitatea plină de sugestii a orașului. De data aceasta, nu mai e vorba de componentele sordide, abjecte ale realismului, ci de un tronson idilic până la naivitate: Locul are o climă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
psihice se bazează pe structuri ce pot face obiectul unei observații și al unei analize științifice”. Acest termen a apărut, încă din 1893, în titlul complet al „Comunicării preliminare”, în care Breuer și Freud vorbesc despre mecanismul psihic al fenomenelor isterice. Ulterior, pe măsură ce noțiunea de apărare capătă o formă, Breuer și Freud (1895) pun în relație, pe de o parte, diferitele procedee în care se angajează eul pentru a se elibera de incompatibilitatea cu o anumită reprezentare și, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Breuer și Freud (1895) pun în relație, pe de o parte, diferitele procedee în care se angajează eul pentru a se elibera de incompatibilitatea cu o anumită reprezentare și, pe de altă parte, diferitele afecțiuni nevrotice. Termenul „mecanism”, asociat conversiei isterice, apare un an mai târziu, în „Noi observații asupra psihonevrozelor de apărare”. Să mai notăm, în fine, că termenul mecanism de apărare figurează ca atare în volumul Métapsychologie (1915). Dacă, în opinia lui Laplanche și Pontalis, termenul „mecanism” este utilizat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o relație ce ține de nevoie prin opoziție cu o relație ținând de dorință”. Tot astfel, nevoia excesivă de ceilalți - servind drept public pe care individul încearcă să-l cucerească și de care el este exagerat de dependent - caracterizează personalitățile isterice. Dar nici în acest caz nu avem de-a face cu o apărare, ci cu o atitudine constantă. Vom face în cele ce urmează unele precizări cu privire la consecințele benefice ale afilierii și la principalele sale modalități de realizare. Dacă afilierea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu le vărsase (...), întregii suferințe acumulate” și ținute în frâu ani de-a rândul. Însă în acest caz nu era vorba doar de tulburări de ordin funcțional. Breuer (1895/1965) evocă anumite circumstanțe în care tăcerea forțată a antrenat tulburări isterice (tulburări de vorbire), ca la Anne O., care și-a interzis să reacționeze la dispute, precum și la reproșurile nejustificate și ofensele pe care le-a îndurat. Această pacientă a ajuns în imposibilitatea de a bea vreun lichid, chiar pe vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu deosebire că pacienta era conștientă de bucata pe care o apăra. Într-un anumit sens, ea își separase conștiința și viața în două zone.” În acest caz, controlul obsesional uzează de clivaj pentru a alimenta rezistența individului. Fenomenul conversiei isterice poate decurge din procesul de clivaj, într-un mod care-i este propriu. Anumite tulburări elective ale grafismului la copii care nu sunt nici neîndemânatici, nici dispraxici țin de simptomul isteriform (Du Pasquier și Schnaidt, 1994). Aceste tulburări pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1926/1968), în isterie, modificările eului prin formațiunea reacțională sunt și semnul unor activități de contrainvestire. În acest fel, conflictul rezultat din ambivalență este, după cât se pare, rezolvat. O demonstrează surplusul de tandrețe sau atenția anxioasă electivă a unei paciente isterice față de copiii săi, înlocuind ura subiacentă legată de moțiunile pulsionale infantile ale femeii. Tot astfel, în isteria de conversie, transpunere corporală a tensiunilor psihice, „contrainvestirea își alege (...) fragmentul asupra căruia va putea fi concentrată toată investirea sa” (Freud (1915c/1968
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
al. (1985) îl exprimă prin următoarea frază: „De altfel, nu-i problema mea, ci a dumneavoastră”. În acest caz, denegarea va fi introdusă prin următoarele formule: „O să credeți că...”, „Ați putea crede că...” sau prin observații ca acelea ale pacientelor isterice ale lui Freud (1895/1965): „Tocmai mi-a venit o idee, dar de bună seamă că dumneavoastră mi-ați sugerat-o”, „Știu bine ce răspuns vreți să obțineți. O să credeți, cu siguranță, că m-am gândit la cutare sau cutare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vreți să obțineți. O să credeți, cu siguranță, că m-am gândit la cutare sau cutare lucru”. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Refulare parțială, (de)negarea apare în nevroză, în special în isterie. Freud a evidențiat-o la pacientele sale isterice încă din 1895, dar o regăsim și în nevroza obsesională. Apariția sa este exacerbată de situația de cură analitică, în care ea apare ca o formă de rezistență. Cum poate fi explicat acest paradox: să refuzi un gând, o dorință
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
identificare în apariția celorlalte apărări. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea „ține de două funcții contradictorii: o funcție de instabilitate, de deplasare, de substituție; cealaltă - de permanență, de stabilitate, de constanță” (Neyraut, 1984). Patologiile identificării sunt delimitate astfel în identificări isterice, pe de o parte, și identificări endocriptice melancolice sau delirante, pe de altă parte, ambele categorii trebuind raportate la distincția freudiană între identificările secundare, isterice și narcisice. „Identificarea isterică” în calitate de model de identificare cu dorința celuilalt este descrisă de Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de permanență, de stabilitate, de constanță” (Neyraut, 1984). Patologiile identificării sunt delimitate astfel în identificări isterice, pe de o parte, și identificări endocriptice melancolice sau delirante, pe de altă parte, ambele categorii trebuind raportate la distincția freudiană între identificările secundare, isterice și narcisice. „Identificarea isterică” în calitate de model de identificare cu dorința celuilalt este descrisă de Freud încă din Interpretarea viselor (1900/1967). Identificarea cu un terț este o manieră de a ajunge la posedarea obiectului. Punându-i pacientei sale, Dora (1905
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de constanță” (Neyraut, 1984). Patologiile identificării sunt delimitate astfel în identificări isterice, pe de o parte, și identificări endocriptice melancolice sau delirante, pe de altă parte, ambele categorii trebuind raportate la distincția freudiană între identificările secundare, isterice și narcisice. „Identificarea isterică” în calitate de model de identificare cu dorința celuilalt este descrisă de Freud încă din Interpretarea viselor (1900/1967). Identificarea cu un terț este o manieră de a ajunge la posedarea obiectului. Punându-i pacientei sale, Dora (1905/1979), întrebarea: „Pe cine
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de eforturile lor de apărare, de intenția lor de a «alunga» acel ceva, de a nu se mai gândi la el, de a-l reprima.” Se poate însă ca afectele „înțepenite” (este chiar termenul lui Freud) să provoace o conversie isterică (1910/1991). Ne vom referi în cele ce urmează la cazul domnișoarei Lucy R., analizat de Freud (1895/1965). Notăm o posibilă alunecare a înlăturării înspre refulare, pe care Freud însuși o subliniază (1894/1974): „Clivajul conținutului conștiinței este consecința
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
om lipsit de minte”. Ne vom limita deci, în legătură cu această conduită pe cât de veche, pe atât de răspândită, să-i cităm pe câțiva dintre autorii care au studiat în mod special reveria. Breuer și Freud (1895/1965) remarcă la pacientele isterice existența unor reverii diurne pe seama cărora pune apariția unei stări hipnoide. Cam în aceeași perioadă, Janet (1898/1990) face o descriere amănunțită, pitorească și colorată a „frumoaselor închipuiri care ne fac să uităm plata realitate și ne dau curajul de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru patologie încercând să răspundem la două întrebări: - Care sunt patologiile declarate cărora le este asociat refugiul în reverie? - Care sunt inconvenientele excesului sau absenței reveriei, atât la copil, cât și la adult? Freud și Breuer au remarcat la pacientele isterice prezența frecventă a unor reverii diurne. Breuer (1895/1965) presupune că pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări hipnoide care sunt „fundamentul, condiția necesară unei isterii”. Chiar și în absența acestor stări hipnoide, se știe că, în cazul personalității isterice
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
isterice prezența frecventă a unor reverii diurne. Breuer (1895/1965) presupune că pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări hipnoide care sunt „fundamentul, condiția necesară unei isterii”. Chiar și în absența acestor stări hipnoide, se știe că, în cazul personalității isterice, în percepția realului se infiltrează o serie de reprezentări imaginare, iar reveriile romanești, fixațiile amoroase fără speranță și proiectele irealiste sunt cât se poate de frecvente (Lansier și Olivier-Martin, 1993). Un alt tip de patologie - personalitatea schizoidă - este caracterizată printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Exemple" Remarca făcută de Freud în legătură cu refularea reușită (care cel mai adesea se sustrage oricărei metode de analiză) explică faptul că, dintretoate exemplele prezentate aici, nici unul nu este lipsit de aspecte patologice. Consecințele refulării, descoperite de Freud la pacientele sale isterice, sunt interesante pentru studiu, dar atât de cunoscute, încât este suficient să le dăm doar referințele. Astfel, vom găsi cazurile Anna O. (o pacientă a lui Breuer), Emmy von N., Lucy R., Katharina și Elisabeth von R. în Studii despre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Să reamintim că nu refularea însăși are efecte morbide, ci numai întoarcerea elementului refulat, ca urmare a insuficienței sau eșecului refulării și, cu siguranță, pe fondul unei vulnerabilități a persoanei (Freud, 1894/1974). Asemenea efecte morbide sunt în special simptomele isterice. Freud a subliniat în mai multe rânduri relația strânsă dintre refulare și isterie. În isteria de conversie, caracterizată de simptome somatice lipsite de o bază organică și simbolizând reprezentările refulate, se poate spune că, într-un anume fel, refularea a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]