720 matches
-
emisfera opusă). "Poetul ridică însumarea", calculează un punct imaginar al ideilor, în înaltul infinit al spațiului exterior și întâlnește poezia, simbolizată prin metafora: "harfe resfirate", aflată în "zbor invers" spre esențele nevăzute și neștiute ale universului. Pentru "cântecul" său, poetul "istovește", imaginile artistice fiind simbolizate prin metafora meduzelor care schimbă culoarea apei, și formează "clopotele verzi". În sintaxa poetică predomină terminologiile științifice, neologismele cu rol de epitet, versurile lungi (13-14 silabe), rima încrucișată. Timbru În poezia Timbru, I. Barbu are în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pentru a-i induce în eroare pe urmăritori. Manevra îi reușește atât de bine încât, în doar câteva minute (dacă totul merge bine), câinii sunt pe urmele unui "animal de schimb" un animal odihnit, care în cele din urmă, va istovi întreaga haită. Toate aceste observații li se datorează vânătorilor. Unul dintre aceștia, Charles-Georges Leroy, care organiza vânătorile regale de la Versailles și de la Marly, contemporan și tovarăș al lui Diderot, Helvetius, Condillac și Buffon, se bazează pe propriile sale observații pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori/ Și mă macini pe la mori// Dinăuntru rugină ca un plâns ca un sânge/ În dedesubtu-mi cojește/ Istovindu-mi sufocarea/ O mai mare lumină/ O mai mare uimire/ Ca o lotul imensă din nou mă desface/ În taină.// A doua strigare/ Eu sunt doamne numai unul/ Mic cum palma strâns cum pumnul/ Nu te văd și nu te-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se aude pulsul țării și al cetății de scaun". Dacă Antim "striga apocaliptic din amvon: "Doamne, mântuiaște-ne, că perim", la Neculce, prin suprasolicitare, "cuvântul pare să-și fi epuizat puterea de comunicare a dezastrului" și "vocea strident-exclamativă a naratorului se istovește". În dicția expresivă a Profesoarei, dramatismul pasajelor citate depășește cadrul narațiunii propriu-zise, reprezentat fiind "pe ecranul imaginației cititor/ascultătorilor", unde, împreună, replicile, vocea, gesturile reținute obligă concomitent auzul și vederea la receptarea textului. Selectând din cronicari construcțiile cu valoare exclamativă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dezgustat și de carnea, și de sângele, și de sudoarea rece pe care o simțea și care nu mai era totuși a lui (subl. în text). Apăsarea acestui trup strein era peste putință de suferit. Îl gâtuia, îi sorbea aerul, istovindu-l. Cineva (subl. în text) îl privea de-alături, de foarte aproape de el, și privirile acestea nu erau ale domnișoarei Christina". Chiar dacă nu este exclusă opinia lui Sorin Alexandrescu, conform căreia avem de a face cu diavolul în persoană, cred
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pentru cultură. Să fi vorbit oare în deșert? Să fi tipărit atâtea reviste, cărți și broșuri fără rost? Mai știi? De opt ani adun material pentru Monografia orașului și județului Bacău. (...) Însă, de la o vreme, puterile au început a se istovi. Acum nu mai sunt în stare să trec dealurile, acum nu mai pot înfrunta furtuna și viscolul, acum nu mai sunt în stare să suport un drum cu docarul pe plaiurile Tamașilor și Năneștilor spre Vladnic. Munca m-a apropiat
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
fire vorbește despre un dans ca o băutură tare ce ar putea să-i amorțească simțurile: Aș vrea să văd oameni împrejurul meu, oameni mulți, să-mi petrec, încât, să ți se ridice perii în vârful capului, până ce nu cad istovită la pământ. E primul pas spre "moarte" pe care alege să-l facă Ana cea tânără și plină de viață, odinioară atât de înțeleaptă și așezată. La o citire în paralel sau consecutivă a două scene care o au în
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
la biserică, mai ales bătrânii. Biserica era pentru aceștia În sufletul lor. Între gospodăria lor, modestă de cele mai multe ori, și Întreaga lor ființă se Înfiripa o legătură tainică ce devenea tot mai puternică. Casa, pământul, animalele, pentru toate au trudit. Istoviți de muncă, doar duminica abia de apucau să se mai odihnească. Când scăpau câte o sudalmă, și acestea, trebuie să recunoaștem, nu erau rare, se certau În gând: Doamne iartă-mă! Și aceasta o spuneau din adâncul sufletului. Că așa
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
fi posibilă o alternativă: prietenia virtuală. în fond, în virtualitate, aceasta ar putea fi protejată de un paravan de plasmă... și ar părea mult mai comodă... (Ghiță de pe Facebook) Conchizând, lumea reflectată de Petre Barbu pare colțuroasă, (în)frântă, chiar „istovită psihic” și „sfâșiată spiritual” (după cum afirma despre un alt timp, Ernesto Sabato). Ceea ce este relevant (pare a ne transmite indirect scriitorul) este că depinde doar de noi să ne desprindem de aceste obscurități cotidiene. și credem că prin lectura acestui
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
în creștetele noastre, m-am uitat la Gică: era gol, numai în slip (ca și noi, ceilalți, dealtfel); stătea cu șezutul pe mal iar picioarele goale îi atârnau în jos, în apă. Era la față livid și părea nespus de istovit. L-am întrebat: - Ce-i, frate, nu te simți bine? - Eh, nu-i nimic. Simt puțin oboseala, dar merg acasă, fac o baie bună, mă culc, dorm bine și mâine voi fi ca un nou născut. - Ți-i greață? Nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
gol; Dumnezeul este o absență. Această absență anihilează orice adevăr de viață, în afară de acela al stricăciunii și al morții. Ea definește conținutul nihilismului european. “Proclamarea morții lui Dumnezeu este mărturia cuiva care constată golul, absența. În această constatare nu se istovește nicidecum în observații fenomenologice, ea poate să fie și o situație conștientă, adică o atitudine istorică a omului european față de problema lui Dumnezeu. Atitudine în virtutea căreia el refuză să accepte drept realitate produsul unei elaborări intelectuale, să accepte supraraționalul drept
Nietzsche – critic al creştinismului. Semnificaţia sintagmei „Dumnezeu a murit”. Supraomul (Der Ubermensch). In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Liliana Cantemir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2277]
-
agățat de gâtul lor printr-o curea mare. Dacă țâncul plânge, ele îl aduc la sânul lor cu o singură mișcare a mâinii, îl alăptează și, de îndată ce adoarme, îl reașează pe spinare, apoi își continuă greaua trudă. Bietele creaturi sunt istovite și îmbătrânesc înainte de vreme făcând această muncă zdrobitoare. Câte femei de douăzeci și cinci de ani, încrețite de riduri, ofilite, abătute! Inspiră milă când le vezi, aplecate sub povară, târându-se în fiecare dimineață la piață pentru a le vinde celor veniți
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
indirecte, resursă atât de prețioasă și de productivă în statele înfloritoare, este inaplicabilă în România, atâta vreme cât boierii își vor păstra monopolurile. Sau țara e nouă, perfectibilă și nu există piedici în punerea în practică a noilor teorii; sau România e istovită, agonizantă, inaccesibilă progresului; atunci la ce bun să mai chinui muribunda? Într-un caz ca și în celălalt, sistemul impozitului francez, cu numeroasele sale ramuri, cu legiunile sale de colectori, cu procedeele sale rigide, nu are ce face aici. "Critica
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Dacă holera era îngrijită din pripă, se evita decesul, căci viața bolnavului depindea de siguranța și sângele rece al medicului. Referindu-se la cele întîmplate în Moldova la 1853, doctorul de Rajat remarca cum, sub influența căldurii toride, câțiva indivizi istoviți de muncă și împovărați de griji au fost atacați de holeră în iulie și lunile următoare. Cu toată apropierea sezonului rece, mersul acestei boli, care s-a declarat la Iași cu ceva intensitate la început și care în toamnă aproape
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
putea făli cu bunătatea lui nerușinată fără să fi plătit, fără să fi îndurat batjocura. Domnia răului va fi din nou întârziată, îndoiala va stăpâni iară, oamenii își vor pierde iar timpul visând la un bine cu neputință de atins, istovindu-se în strădanii deșarte, în loc să grăbească venirea singurei împărății cu putință, și priveam la tăișul săbiei care mă amenința, o, putere, numai tu domnești peste lume! o, putere, și orașul se liniști treptat, ușa s-a deschis, am rămas singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ia seama! Nu-ți știi datoria? Mersul convoiului se iuți ca la comandă și în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică să nu tulbure somnul unui bolnav istovit de suferințe. Doar zgomotul de pași nerăbdători se amesteca în gemetele vântului stăruitor... ― Doctore, doctore, durează mult? șopti Apostol Bologa, agățîndu-se de brațul medicului, care se zbătea să-și deschidă trecere printre soldații îngrămădiți. ― Ai să vezi... acuma nu-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bate joc. Dădu pinteni calului. Trebuie să ajungă în sat cât mai repede, să se pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie să se grăbească, trebuie! Pe la mijlocul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iubește și atunci..." Ultimul cuvânt îi rămase suspendat în creier ca un vârf de floretă. Atunci... Atunci... Își dădea seama că iubirea aceasta îl depărtează de toate credințele și năzuințele lui și totuși simțea că fără de ea i s-ar istovi inima și viața însăși și-ar pierde orice rost, iar lumea ar deveni un pustiu fără margini. Nici o clipă nu s-a gândit unde îl va duce iubirea Ilonei, ca odinioară când a iubit pe Marta și când a știut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
teoria „Efectului Coandă”. Privind cultivarea viței de vie de către strămoșii noștri geto-daci ai vreo informație? Uite ce spune Strabon: „Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geților, întâmplările din vremea noastră sunt următoarele: Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci,... încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Sveta Gora, și după ce au făcut răposatul Vasilie vodă și mănăstirea Trei Sfetitele... au fostu luat călugării de Trei Sfetitele suptu ascultarea ei... și... n-au căutat de mănăstire de Copou, ce încă toate dzestrele ce-au avut... le-au istovit și beserica... au lăsat-o de s-au pustiit și s-au răsipit”. Și spune Constantin Duca voievod mai departe în acest act din 20 februarie 1702 (7210): “Deci domnie mea au socotit... cum de acum înainte călugării de Trei
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ticăitul lor meremet. Știau sfinții părinți tocmala Cotnarului mai dihai ca sfintele scripturi și-ți potriveau grasa, feteasca și țârțăra, după vechi și strașnice rânduieli. Era atunci și o fetească roșă, care acum nu se mai află că s-a istovit - și iscusit vin plodea. Ieșea, după pritoc, vinul alb străveziu curat cum îi lacrima de fecioară și cel roșu cum îi sângele de hulub. E la mintea cintezoiului că mulți pravoslavnici ieșeni râvneau să se acolisească de acele lacrimi și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
dea vestea cea bună și să își ceară iertare pentru că a pornit în această luptă fără încuviințarea lui. Căsătoria Au pornit împreună spre regatul îndepărtat. Au călătorit pe același unicorn fermecat și într-o zi frumoasă de vară au ajuns istoviți la poarta regatului. Tatăl era așa de îmbătrânit și îngrijorat încât își ducea zilele doar în camera lui, cerând slujitorilor să nu îl mai deranjeze. Dar când a auzit c s-a întors Andrico, a sărit din patul suferinței sale
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
și regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, v-a poruncit până acum să mergeți la lumina dăruită de marele Zeu al Soarelui. Țara aceasta e fierbinte. De aceea, căutând sclavi și aur, zeii nu vor să fiți istoviți, soldați! Faclele vor lumina drumul nostru în fiecare noapte, iar ziua veți dormi. La capătul drumului vă așteaptă prăzi bogate și lauda slăvitului nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. Apoi armata porni. În frunte, între scaunele lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben și cu mine, am mers cu depărtarea drumului unei nopți înaintea armatei și în fiecare zi credeam că nu vom mai putea merge. Totuși, în noaptea următoare mergeam mai departe, ca și în cea care a trecut. Arșița ne istovea nu o dată. Pietrele din nisip crăpau în auzul nostru. Într-o zi, gâtlejul mi s-a uscat de tot, gura îmi era plină de pulbere fierbinte și arunci mi-am zis: iată și gustul morții! Dar gustul acela a trecut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soții. Femeile care plecau aleseseră ce mai puteau alege din nenorocitul lor avut și stăteau acuma pe lângă bărbații lor. La început bucuros că scăpase de robie, Tela se posomori curând, când văzu că în sat nu rămâneau decât câțiva bătrâni istoviți de vârstă, câțiva bolnavi și câteva zeci de babe. Era oare răzbunarea vreunui zeu? se întreba el neregăsindu-și pacea. Robia, firește, nu-l îmbia. Cine însă va munci pentru el, în această adunătură de neputincioși? Îl mai amărâse și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]