735 matches
-
vezi ce râde viața de bietele noastre iluzii. Femeile țărănci erau tinere "Este timpul", îmi spuneam la ora de Mâini îndemânatice și mă repezeam spre mototolitele și murdarele broderii, schimonositele ștergătoare de pantofi din pănuși de porumb sau mă aplecam istovit peste traforaj. Rupeam adesea lama subțire a firizului la curbele pe care trebuia să le iau conform liniilor care îmi îndrumau calea. Labirintul lor dădea la iveală profilul a te miri ce: un iepuraș cu morcovul lui, un arabesc care
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
acea vreme s-a războlit (îmbolnăvit) și s-au săvârșit... și satul au rămas la mâna noastră”. Mai spun cele două surori că au ținut acel sat până la moartea părintelui lor: „Gândindu că doar Dumnezeu va orândui... vreun prilej... ca să istovim această mănăstire, pomană: și Dumnezeu parte nu ne-au făcut... di s-ar fi și făcut dintru noi această sfântă mănăstire nu-i cu cale să luăm moșiile sfintei mănăstiri... Și aflându cu sufletul nostru și cu mare blăstăm și
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
20 februarie 1702 (7210). Dar după ce „au fostu luat călugării de Trei Sfetitele suptu ascultarea ei,... și așea fiind suptu ascultarea lor n-au căutat de mănăstire de Copou, ce încă toate dezastrele ce-au avut pe începutul le-au istovit și besereca... au lăsat-o de s-au pustiit și s-au răsipit”. Văzând această stare, la 20 februarie 1702 (7210), vodă a hotărât: „Cum de acmu înainte călugări de Trei Sfetitele nice dănăoară treabă să n-aibă cu mănăstirea
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Tulea, bunici; Aurica Tulea, mătușă; precum și familiile înrudite: Giurgiuveanu, Mărculescu, Sima au nemărginita durere de a vă anunța ridicarea la ceruri a unicului lor fiu AUREL RAȚIU (Relișor) în vârstă de două luni răpus de o îngrozitoare boală, care a istovit trupușorul lui mic, lăsând pe tăticu și mămica lui fără nici un sens în viață. În curând vor fi și ei lângă tine, îngeraș scump! Trista solemnitate a înmormîntării va avea loc etc., etc. Toți cei care l-au cunoscut și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acum sunt bărbații... Dar o asemenea vulgaritate ivită atât de firesc, numai prin trecerea ei într-o altă vârstă... Mai nemulțumit încă decât de toaleta ei sunt pentru că o văd că se luptă cu uneltele de grădină. De ce să se istovească în asemenea treburi, când există un grădinar special angajat, pe care tot aceeași modestă leafă de profesor universitar îl plătește ? Firesc ar fi să merg s-o opresc, și totuși, amintindu-mi proasta ei stare generală de azi, ezit. N-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neputincios și singur, singurătatea știindu-se bine că aduce după sine dorința egoistă de a te cruța și frica... Momentele tot mai dese din războiul balcanic, când, parcă trezit deodată din somn, se întreba ce căutase el însuși să-și istovească plămânii șubrezi în marșuri sub arșiță, printre muște, praf și microbi fără număr, printre ambulanțe ticsite și tărgi acoperite cu cearșafuri albe... Cui i-ar fi folosit dacă și-ar fi dat sufletul într-un asemenea mod penibil, nemaiavând nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atent, o atenție tot mai lacomă cu cât înaintezi în vârstă. încă mai citești, încă mai aduni cunoștințe, încă le mai clasezi și încerci să deduci altele noi din ele, dar o faci tot mai lipsit de chef, ca și când te istovește un presentiment. Poate chiar știi că boala nu te va mai lăsa să împărtășești și altora ce afli acum și că nici măcar timpul ca să le scrii n-are să-ți mai rămână... Nu ți-a mai rămas (simți) decât să privești
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fiind la Craiova). Am fost martor al tușantei întâlniri a celor doi copii, apoi junele ce a isprăvit studii de drept și economie în Anglia ne-a făcut să avem în fața ochilor noaptea de coșmar de acum o săptămână când, istoviți după zile de lupte, neprimeniți și cu picioarele împleticindu-se, au mărșăluit în beznă având drept acompaniament vuietul apelor Oltului, veșnic întrerupt de răcnete sălbatice și strigăte de agonie, de zgomotul carelor prăvălindu-se cu un înspăimântător uruit în valuri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
urmă, castronelul acela cu bucăți de rahat... Parcă le văd verzi, roșii, portocalii, tari ca piatra și cu zahărul pudră de deasupra întărit și el... Evident, erau ținute anume pentru musafiri... De mult ținute... Și numai acest mic efort a istovit-o ! S-a întins, sfârșită, pe balansoarul care nici nu s-a clătinat sub greutatea ei... Și pe urmă m-a rugat pe mine să scot din bufet paharele și să iau apă rece din răcitor. Avem apă rece, Riri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o mai înnegrească și el cu încă o dramă?! Vrea să dea cîștig de cauză vieții! Și tocmai pentru asta nu trebuie să uite de Dinu!... De la lași, el și Doris se vor întoarce aici împreună. Apoi, pe cînd ea, istovită de drum, va dormi, el va scrie. Acum însă, continuă să stea așezat pe marginea patului, lîngă ea, femeia tînără și frumoasă, pe care gîndurile lui de bărbat singur și-a dorit-o de-atîtea ori. Însetate de atingere, palmele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
tratat de pasagerii mei cum le venea la gură. Vorbesc despre acest aspect la trecut, căci am renunțat pînă la urmă să mai conduc mașina În ziua În care am reușit să depășesc nu unul, nici două, ci trei camioane-cisternă. Istovit de ispravă, m-am oprit să beau o cafea, dar, cînd să plec, am văzut oripilat cele trei camioane-cisternă trecînd În trombă pe dinaintea mașinii mele staționate și claxonînd tare În semn de salut. Însemna s-o iau de la capăt! Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o mașină de poliție oprește În dreptul meu lîngă trotuar, mă aștept să fiu prins și Încătușat pe dată. Neliniște paranoică? Atitudine psihosexuală de supunere În fața unor polițiști dominatori? CÎnd te-ai lăsat psihanalizat, te aștepți la orice. Aflasem că mă istovisem În copilărie Într-o penibilă luptă cu mine Însumi - de parcă lupta s-ar fi sfîrșit! Fusesem copilul pe care adulții Încearcă „să-l deruteze pe plan sexual și să-l intimideze În pe plan religios“ (Freud dixit). Mai aflasem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
jertfei indispensabile pentru a asigura durabilitatea oricărei realizări omenești, replică a actului primordial din timpul Creației : sacrificiul uman e prezent în pragul oricărei activități inițiale așadar, ori de câte ori se repetă gestul Creației (p. 66) ; orice viață jertfită înainte de a-și fi istovit toate posibilitățile sale de manifestare [...] se transformă într-o nouă formă a vieții [...] care continuă viața tragic întreruptă a insului sacrificat (p. 92) ; orice moarte violentă împlinită cu sens - adică un sacrificiu, iar nu un accident - declanșează o forță care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
antice, de la decor la argumentele întrebuințate de personaje. Acțiunea din Oedip la Colonos este plasată pe o cărare singuratică și mărginită de hățiș unde sosește pribeagul în straie zdrențuroase, dus de mână de Antigona. Oedip salvat debutează prin lamentațiile personajului istovit de continua și încă zadarnica lui rătăcire : De zile întregi ne sfâșiem tălpile și unghiile făcându-ne cărare printre mărăcinișuri (I 1) . Atât protagonistul lui Sofocle cât și cel al dramaturgului român își proclamă nevinovăția cu privire la crimele din trecut comise
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Morala cere purificare. Dar de ce? Ce anume să înlăturăm? Desigur, vulgaritatea. Ea nu poate fi însă îndepărtată decât trăită până la capăt, până în ultima umilire. Numai după ce ai epuizat toate posibilitățile ei de chin poți vorbi de purificare. Răul moare doar istovindu-și vitalitatea. De aceea, triumful moralei implică un exercițiu dureros în mocirlă. Înecul în ea e mai greu de sens decât o puritate de suprafață. Decadența în sine n-are mai multă adâncime decât inocența? "Un om moral" nu-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
depinde de Dumnezeu în felul în care acesta depinde de Divinitate. Totul se bălăcește în neant. Iar neantul în el însuși. Ostenit de a scoborî clipă de clipă din Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai propriu făpturii ca oboseala. Cum mi se despică duhul și mi se clatină cugetul! Cine să-mi stingă negura
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în podea. — Acum, încearcă să te salți când te împing în sus. Se impacientează. — Lasă-le naibii de picioare, că mai mult te încurci în ele. Reușește cu chiu, cu vai să-l urce în pat. Se așază și ea istovită pe margine alături de el, ștergându-și cu podul palmei tâmplele asudate. Cu ochii închiși și trăsturile crispate, cezarul este de o rigi ditate înfricoșătoare. — Ți-ai rupt cumva ceva? îl întreabă cu îngrijorare în glas. Unde te doare? Augustus dă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
urmă de asprime în glasul ei. Încearcă doar să le cal meze. Teama lor o învăluie însă și pe ea ca o undă palpabilă. Dar tot ce le poate oferi sunt numai cuvinte de îmbărbătare. Spune încet, căci frica o istovește: — Nu pot să trec sub tăcere ce s-a întâmplat. Suspinele Tulliei se intensifică. Bătrâna rostește cu un fior: — Sunt nevoită să-l înștiințez pe Marele Pontif. N-are încotro. Focul din cămin e legat de apariția și menți nerea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el, fără știrea nimănui, s-a îmbarcat la Ostia pe prima corabie și a pornit în căutarea iubirii vieții lui. Voia s-o întâlnească, să se căsătorească în secret cu ea și să fugă în lume până s-ar fi istovit mânia principelui. Dar n a mai găsit-o. A fost mereu cu un pas în urma ei. La Atena l-a ajuns din urmă Asinius Pollio, trimis de Augustus. I-a vorbit de dulcea povară a responsabilității care îți cere să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu picioarele depărtate și cu cartea pe burtă, și rămânea să mă asculte pe mine, care citeam cartea despre rozacruceeni și Încercam s-o atrag În descoperirile mele. Seara era plăcută, dar, cum ar fi scris Belbo În fișierele lui, istovit de literatură, nu se simțea nici o adiere de vânt. Ne permiseserăm un hotel bun, dincolo de fereastră se zărea marea, iar din despărțitura rezervată bucătăriei, Încă luminată, Îmi surâdea reconfortându-mă, un coșuleț cu fructe tropicale cumpărate de dimineață la piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu amărăciune: Prin ce ne-a făcut să trecem, și pe el nu se cunoaște absolut deloc! Trebui să se Întoarcă În salon și să-și termine țigara acolo, de una singură. Dar nu era cazul să se ambaleze. Ar istovi-o, așa cum l-a istovit și pe tatăl ei; În plus, avea alte lucruri la care să se gîndească. Duncan mai făcu ceai și ascultară un program la radio; la nouă și un sfert se Îmbrăcă. În fiecare săptămînă pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a făcut să trecem, și pe el nu se cunoaște absolut deloc! Trebui să se Întoarcă În salon și să-și termine țigara acolo, de una singură. Dar nu era cazul să se ambaleze. Ar istovi-o, așa cum l-a istovit și pe tatăl ei; În plus, avea alte lucruri la care să se gîndească. Duncan mai făcu ceai și ascultară un program la radio; la nouă și un sfert se Îmbrăcă. În fiecare săptămînă pleca la aceeași oră. Duncan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se uitau În toate direcțiile, dar nu la Duncan. Duncan respiră ușurat și-și lăsă umerii să-i cadă. Nu mai știa ce să creadă. După toate aparențele, se putea să-și fi imaginat totul. Nu-i păsa. Panica Îl istovise, Îl golise. Își șterse fața din nou și zise cu un glas tremurat, plin de obidă. — Ar fi cazul să mă duc acasă. Așteaptă, zise Fraser. Mai Întîi bea puțină bere. — Bine. Dar s-o torni tu. Fraser ridică cana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îngustase deja, apa se strecura Înainte de parcă ar fi fost limba aspră a unei pisici - măcina pămîntul cu fiecare lovitură și clipocit. Apoi trecu În viteză un remorcher, făcînd valuri - se ridicară și se retraseră, apoi iar se săltară, se istoviră și bătură mai slab țărmul. Fraser aruncă o piatră. — Cum zice Arnold? CÎntecul etern al tristeții - așa? Și apoi ceva cam În genul acoperișurile goale ale lumii... Își trecu mîna peste față, rîzÎnd de sine Însuși. Isuse Cristoase, Pearce, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la Paddington, chiar, Înainte să renunțe la această idee. Ce rost avea? Intrase Într-o cîrciumă și băuse cîteva pahare de whisky. Cumpărase băutura de la o fată blondă; asta o făcuse să se simtă mai bine. După aceea se Întorsese istovită În Lavender Hill. Iar acum era epuizată. Răsuci verigheta Între degete, așa cum o făcuse la cinematograf, dar pînă și greutatea ei nesemnificativă i se păru prea apăsătoare cînd o ținu În mînă. Se uită În jur, apatică, În căutarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]