992 matches
-
scenă largă, pe care se joacă spectacolul morții. Bocirea răposatei, ceremonia funerară, ospățul, pomenile compun acțiunea vie, în plină desfășurare, iar reflecțiile, amintirile, tânguirile fără glas ale povestitorului îndeplinesc rolul corului din teatrul antic. În cimitir, lume multă, înghesuială, clopotele jelesc, preoții cădelnițează, rostesc rugăciuni, un „Doamne miluiește”, repetat până la exasperare, umple văzduhul, bufnițele din clopotniță zboară speriate dintr-un copac în altul, iar în răstimpuri Ilie gornistul, ținând cu tot dinadinsul să aducă Mariei lui Tudor, mamă a doisprezece copii
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
portativ al vieții. Lăutarii din vechii București știau să evoce cu prefăcătorie această stare: „Știm, dar ce contează?”. Intuiția deșertăciunii și dezvelirea aparențelor lasă loc pentru o exclamație solomonică: „Vreme este să plângi, vreme este să râzi; vreme este să jelești și vreme este să dănțuiești” (Ecleziastul 3, 4). Numai retragerea aparentă a sufletului într-o subtilă nepăsare putea pregăti inima de țigan pentru atâta creativitate. Folclorul o atestă din plin. Fără a se amesteca, nici românii, nici țiganii n-au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
direct în nici o împrejurare. Soția mea spunea că ar fi trebuit să fiu actor.” Unui prieten american căruia, referindu-se la cele două vizite la Londra, i le prezentase, probabil din mândrie, ca deosebit de romantice, când de fapt le petrecuse jelind, îi scrie: „Tot restul a fost actorie” (Spender, 1977, p. 134). Corespondența, scrisorile deschise către diversele publicații ale timpului, notațiile din ceea ce s-ar putea numi „jurnalul” său (Chandler, 1991) dezvăluie adeseori un personaj anxios, reactiv, depresiv, ranchiunos, capabil de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
atotstăpânitorul, zicând: „Dumnezeule al părinților noștri, binecuvântează‑mă și Împlinește‑mi ruga precum ai binecuvântat pântecele Sarei și i‑ai dăruit fiu pe Isaac!” Ridicându‑și privirile spre cer, zări un cuib de vrăbiuțe În frunzișul dafinului și prinse a jeli de una singură, zicând: „Vai mie, nefericita, cine m‑a născut? Din ce pântece am ieșit la lumină? Blestem am devenit În ochii fiilor lui Israel și cu batjocură m‑au alungat ei din Templul Domnului. Vai mie, nefericita, cu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Nicicând...“ ― „...făr’ de noroc...“ ― „Făr’ de noroc!“ Urăsc chestia asta! „Nicicând, făr’ de noroc cum sunt, n-o să-mi ridic de-acuma ochii spre zei, dar pentru a mea soartă nu-i lacrimă să cadă, nici... nici...“ ― „Nici prieten să jelească.“ ― „Nici prieten să jelească.“ Eram din nou la Obiect acasă, repetând replicile. Eram pe terasă, Întinse pe canapelele viu colorate. Pe un fundal cu papagali se profila capul Obiectului, cu ochii strâns Închiși, recitând. Făceam deja asta de două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Făr’ de noroc!“ Urăsc chestia asta! „Nicicând, făr’ de noroc cum sunt, n-o să-mi ridic de-acuma ochii spre zei, dar pentru a mea soartă nu-i lacrimă să cadă, nici... nici...“ ― „Nici prieten să jelească.“ ― „Nici prieten să jelească.“ Eram din nou la Obiect acasă, repetând replicile. Eram pe terasă, Întinse pe canapelele viu colorate. Pe un fundal cu papagali se profila capul Obiectului, cu ochii strâns Închiși, recitând. Făceam deja asta de două ore. Obiectul aproape parcursese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și pe mine cât de curând în ea. Nu m-am uitat înapoi. Eram atât de nervos încât nu am băgat de seamă când am ajuns înapoi în subsolul colegiului. Știam însă că undeva în străfundurile pământului, un tată își jelea singurul fiu, scufundându-se încet, încet în abisurile nebuniei, înconjurat fiind de aburii beției. Mi-era milă de el. E teribil să-ți pierzi singurul fiu, zise călăuza noastră în momentul despărțirii noastre. Nu-l judeca prea aspru. În trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
statului, atât timp cât trăiesc eu, și speră că va putea face la fel sub fiul său, deși, din câte îl cunosc eu pe Tiberius, mă îndo iesc, clatină din cap principele. — ...câtă vreme ești viu și nevătămat, o aude în continuare jelindu-se. Doar și eu sunt amenințată să mă prăbușesc odată cu tine, dacă s-ar întâmpla să pățești ceva rău... Înalță privirea către tavan. — O, ferească Jupiter! Își frânge măinile într-un gest de deznădejde. Noaptea nu mai pot să pun
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că l-a nimerit de data aceasta. Nu vrea să scape ocazia, așa că își prinde capul în mâini cu un gest patetic. — Crezi că astfel de oameni au respect sau teamă pentru au to ritatea pe care o deții? se jelește. Dă drumul unui vaiet prevestitor de rele: În ochii lor, nu valorezi nici cât o ceapă degerată... Despre cine e vorba? întreabă principele cu asprime în glas. — E un om familiarizat cu mistere pline de cruzime... Înalță brațele în sus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de sesterți... — E de competența pretorilor de la Roma, intervine scurt principele. — Exact, luminate stăpâne, așa că l-am trimis pe Narcissus să se intereseze și să-mi aducă toate datele, ca să ne putem adresa pretorului. Începe, pe neașteptate, să se legene, jelindu se. — Vai mie! Zeii m-au orbit și nu mi-am dat seama că-mi nenorocesc băiatul cu mâna mea! Bălăbăneala lui, așa cum stă cocoțat pe cufăr, i se pare atât de caraghioasă împăratului, încât pufnește în râs. Face un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
i se alăture astăzi. Doar este Regina Sacrificiilor și datoare să fie părtașă la îndeletnicirile sacerdotale ale bărbatului ei. Povestea cu moartea băiețașului lor să fie oare de vină? se întreabă. De când s-a dus, stă numai în iatac și jelește. Sau dis pare de acasă cât e ziulica de lungă, uitându-și obligațiile religi oase. Nici la calendele astea și nici la cele trecute nu a sacrificat în Regia mielușica tradițională. Și pe el îl doare, cum să nu? Se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl îndeamnă bătrânul. Augustus îl privește cu un chip de piatră. — Citește, insistă dialul, dar fără să-l forțeze. Marcia Medullina își împreunează și ea mâinile: — Nu-ți împietri sufletul când cineva îți cerșește iertarea. N-am de ce să-i jelesc nenorocirea, murmură Augustus, cu trăsăturile feței schimonosite într-un rictus amar. Și-a făcut-o cu mâna lui. I se cuvenea o pedeapsă și mai grea. — Și el e conștient de greșelile comise, face flaminul împăciuitor. Știe c-ai fost
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe ochi păinjeniți - Frumoși erau și astfel de moarte logodiți - Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. Călări ei intră-nuntru și porțile recad; Pe veci pieriră-n noaptea mărețului mormânt. În sunete din urmă pătrunde-n fire cânt, Jelind-o pe crăiasa cu chip frumos și sfânt, Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămâne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Se răspândi zvonul că erau niște trimiși din Ungaria și oamenii se împrăștiaseră care încotro. Timp de o săptămână, pe o vreme ploioasă de primăvară, Roma așteptă sărbătoarea Învierii. În biserici, toate altarele erau acoperite cu pânză purpurie pentru a jeli moartea lui Iisus, sfeșnicele erau stinse și lumea se ruga pentru învierea lui Iisus. Doar în jurul icoanei cu chipul Fecioarei Maria licăreau puzderie de lumânări. O dată cu lăsarea serii, o mulțime de bărbați și femei se adunau în fața sa și intonau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
față. Tăcută stă în patul din odaie, Iar frumusețea ei s-a stins ca o văpaie. Eu stau tăcut și o privesc În ochii care azi nu mai lucesc. cu mâini blajine, Tu vei pleca de lângă mine. Îmi vine să jelesc, îmi vine ca să strig, Când te doboară boala și te ia cu frig. Curând tu vei pleca spre cer Și te vei stinge ca stelele ce pier. De mâine n-am să te revăd, Va fi durere și prăpăd. Dar
O, scumpa mea by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83209_a_84534]
-
mai întors acasă. Degeaba iscodi, degeaba pedepsi Negură Împărat pe însoțitorii flăcăului, că nici unul nu știa unde pierise îndrăznețul vânător. A trecut o zi, au trecut două, au trecut nouă și băiatul nu s-a mai întors. Mult l-a jelit bătrânul, multe lacrimi a vărsat de dorul copilului pierdut! Credea că o să moară de inimă rea. Îi venea să-și pună capăt zilelor, la gândul că feciorul său drag, singurul moștenitor, se rostogolise în cine știe ce prăpastie sau fusese ucis de
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
11 decembrie, trecuseră deja aproape zece zile de când murisem, iar dacă nu aș fi fost păstrată la rece, m-aș fi transformat În Îngrășământ. Cu toate acestea, mulți au fost cei care au venit să mă vadă și să mă jelească. După modesta-mi estimare, să zicem opt sute, deși nu i-am numărat cu atenție. Întâi de toate, terierul meu de Yorkshire, Poochini, stând abătut În rândul din față, cu capul pe labe, oftând constant În timpul numeroaselor discursuri laudative. Lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În moarte. În jurul gâtului mutilat Îmi legaseră o eșarfă argintie lucioasă cu o fundă imensă. Arătam ca un curcan garnisit cu folie de aluminiu, gata să fie băgat la cuptor. Ba mai rău, Bennie Trueba y Cela, ghidul care mă jelise cel mai tare, adică acela care mă jelise bocind cel mai sonor, le dăduse celor de la pompe funebre o poză cu mine făcută cu trei ani În urmă În timpul unei călătorii În Bhutan. Arătam În putere și fericită În poza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
eșarfă argintie lucioasă cu o fundă imensă. Arătam ca un curcan garnisit cu folie de aluminiu, gata să fie băgat la cuptor. Ba mai rău, Bennie Trueba y Cela, ghidul care mă jelise cel mai tare, adică acela care mă jelise bocind cel mai sonor, le dăduse celor de la pompe funebre o poză cu mine făcută cu trei ani În urmă În timpul unei călătorii În Bhutan. Arătam În putere și fericită În poza respectivă, dar aveam un păr groaznic - nespălat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
curând, sigură fiind că furia ei explozivă va avea același efect exploziv asupra propriilor vase de sânge, creier sau inimă. Ea avea aproape 91 de ani, iar eu doar 63, când am părăsit această lume. O, cum m-a mai jelit. Își amintea trecutul nostru Împreună În culori atât de rozalii Încât m-am Întrebat dacă nu cumva era mai senilă decât o credeam eu. Sau poate chiar se răzgândise În ceea ce mă privea? Când mi-am dat seama care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și astfel a Început plimbarea noastră În cinstea „unei mari doamne care a dispărut dintre noi“. Deși era decembrie, vremea era Însorită și nu bătea vântul, ceea ce-i făcea pe toți să se simtă plini de viață, incapabili să mă jelească cu o disperare autentică. Aceia care se Înscriseseră pentru nefericita călătorie de-a lungul Drumului Birmaniei mergeau Încet, grupați mai la coada cortegiului. Lor m-am hotărât să mă alătur, cuibărindu-mă În adâncurile minților lor și trăgând cu urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și să facă un reportaj despre câinii sălbatici pentru emisiunea lui, cu ea asigurând comentariile! Dumnezeule mare! Poate nici nu se va mai pune problema unui reportaj african. Pentru că Harry nu va mai exista. Și-o imagină pe mama lui jelindu-l și spunând că toată viața ei fusese o ghinionistă, iar acum, culmea ghinionului, fiul ei fusese ucis În Birmania din cauza unei neînțelegeri idioate legate de pașaport. Într-un final, polițistul mai În vârstă găsi ștampila de intrare În Myanmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
văluri pe față, bătrânele mele surori aveau din nou chipuri tinere ca atunci când ne-am Îmbrăcat prima dată cu șalurile cântătoare. Fusese la Înmormântarea unui bătrân al tribului. Foarte, foarte bătrân. Ne-am rotit În jurul trupului prefăcându-ne că-l jelim și scuturând franjurii șalurilor ca să zornăim din clopoței. Iar băieții s-au rotit și ei În sens invers ca să ne surprindă zâmbetele și să le numere. Ce fericiți eram că bătrânul avusese În sfârșit bunul-simț de a muri. Și-ntr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
adevărat, pentru că nu văzuse nimic. Bennie se Întoarse la restul prietenilor mei. Știți ce mi-a spus adineauri barcagiul? spuse el cu o voce tremurândă. Ceilalți Își ridicară privirile. —Walter a murit. Câteva ore după aflarea veștii, cu toții l-au jelit pe Walter. Heidi murmură: N-a făcut decât o greșeală. În rest era un om pe care puteai conta. Marlena Îl descrise ca fiind „drăguț și manierat“. Moff spuse despre el că era „integru și extrem de inteligent“. Iar Bennie remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
drăguț și manierat“. Moff spuse despre el că era „integru și extrem de inteligent“. Iar Bennie remarcă faptul că Walter era un erou deoarece, dacă n-ar fi căzut el cu podul, cădeau ei. Dwight și Wyatt nu știau cum să jelească, așa că s-au dus la prăpastie ca să reconstituie faptele. De data aceasta se uitară cu mai multă atenție. Estimară comparativ traiectoria pe care ar fi urmat-o un corp care cădea de la mijlocul podului, respectiv de la sfârșitul lui. Scrutară stâncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]