572 matches
-
ultimul moment, toate partidele din opoziție își retrag candidații și prezintă candidatura lui Mihail Kogălniceanu. Kogălniceanu, care demisionase din postul de ministru al țării la Paris, este ales cu 288 voturi contra lui Bibicescu, care nu întrunește decât 70. Opoziția jubilează, dar Românul lui C.A. Rosetti și pe care îl redactează Bibicescu scrie a treia zi: „Reușita amicului nostru d. Bibicescu față cu un bărbat de calibrul lui Kogălniceanu ar fi fost o înfrângere morală. Căci s-ar fi zis
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
comunitar al Vechiului Continent mi-a apărut într-o lumină mai clară, dincolo de diferențele de limbă, stare economică și, mai ales, mentalitate specifică unei țări sau unei zone geografice. O anticipare a viitoarei Europe unite, cultural deocamdată. Porniți din Lisabona, jubilând de mirosul florilor de jacaranda și bouganvillas, oraș marcat de poezia lui Pessoa și Eça de Queiroz, de fabulosul Atlantic intrând în curtea nisipoasă a castelului de la Cascais, reședință cândva a contelui Castro de Guimarăes, am descoperit Madridul semeț și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
comunități victimizate. Una dintre puținele perle ale sale este mormântul filozofului Immanuel Kant, al cărui sicriu a fost zidit în peretele unei biserici ruinate. Kaliningrad este orașul unei existențe mortificate, unde nu vezi un zâmbet sau o privire visătoare. Am jubilat realmente în sinea mea când trenul nostru a părăsit acel loc, în care viitorul este absent, în schimb te agresează din toate părțile un trecut tragic. - Cum ai văzut Europa, ca identitate culturală, înainte de a fi ajuns la bordul Expresului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
voi ajunge la Rm. Vâlcea, localitate în care se stabiliseră părinții mei. Și de data aceasta basarabenii s-au bucurat de o primire frățească (ajutoare bănești, cantine pentru refugiați, case pentru cazare etc.). Vine 23 august 1944. Cetățenii manifestă și jubilează cu prilejul încheierii armistitiului. Noi basarabenii eram, însă, triști, știind ce va urma. După ce ocuparea României de către trupele sovietice constituie un fapt împlinit și comuniștii se instalează la putere, basarabenii trăiesc teama „repatrierii”, dictată de ruși. Mulți își procură acte
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
nouă, compusă din Marghiloman, doamna Săvescu etc. Acești infirmi trebuiau cu vremea schimbați cu germani aflați în Moldova. Zilele treceau cu greu, nici o știre de la ai noștri, din lupte numai cele din Bukarester Tagblatt; când nu se publica regulat comunicatul, jubilam, ghicindu-l favorabil nouă, dar ne îngrozea trecerea trupelor numeroase, bine echipate și armate, duse pe automobile în șiruri nesfârșite, oameni voinici, odihniți, bine hrăniți. Făceam în inima noastră comparația cu biata noastră oștire în așa de tristă stare la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
știre așa de îmbucurătoare pentru noi, căci dânsa fusese pricina rechemării lui Vopicka și [a lui] Vreden burch. Simțeam că nu le merge bine. Plecarea subită a atâtor ofițeri, nervozitatea lor, reluarea micilor persecuții, totul indica o stare gravă. Noi jubilam. Într-adevăr, Germania era singurul gigant în stare de a rezista măcar vremelnic la o astfel de coalițiune, dar sfârșitul era din ce în ce mai sigur, bunul sfârșit, și ni se părea mai apropiat decât ne temusem la început. Din doi ani scurtasem
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de trenuri [de] atunci. Li se permiteau multe ca să-i îmbărbăteze, le promiteau pacea pe luna lui aprilie prin înfometarea Angliei și Italiei. Se publică discursul lui Bethmann-Hollweg94, declarând războiul aprig cu submarinele ca lovitură finală. politica conservatorilor Ai noștri jubilau și mulți își regăsiseră curajul, convinși că pacea ne așteaptă în toamnă. Inamicul nemaiavând nimic de menajat, ne resemnasem să-l vedem și mai neîndurător, dar pre feram urgia scurtă, deciși să suferim orice. [Vremea se în seninase, dar ce
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
lupta. Socialiștii atâta doreau. Hohenzollernul nostru era singurul care rămânea pe tronul său mărit și glorios, el, care fusese urmărit de germani, redus la un colț de țară împresurată din toate părțile și tratat de apostat și tră dător. Austriecii jubilau. Nu prea înțelegeam de ce, căci la ei mergeau treburile și mai rău, nu dinastia sau forma statului se ducea, dar însăși țara se desfăcea. Ungurii cereau autonomia la congresul păcii, în Camera austriacă deputații se grupaseră pe naționalități și românii
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
umblat io la potențiometru, bag-seamă. Da’ era o caniculă de nu mai înțelegeai nimica. Apoi, în seara aia, Danny de Vito a spus că oricum nu se poate să te razi cu lumânarea, prea e trasă de păr, iar Marian jubila că uite cât e el de citadin și tot a luat țeapă. Cam astea s-au petrecut. Vă spun, nu știu dacă auzeam asta sau doar refăceam, improvizam. Simțul observației nu m-a caracterizat niciodată, dar toți spun că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
despre cei contaminați și mărturiseau sincer că nu văzuseră niciodată În viață un lepros. Ne-au povestit despre Îndepărtata colonie din Insula Paștelui, unde trăiau cîțiva leproși; era o insulă foarte frumoasă, ni s-a spus, iar interesul nostru științific jubila de-a dreptul. Acest doctor s-a oferit cu generozitate să ne acorde tot sprijinul de care am fi avut nevoie, dată fiind „călătoria deosebit de interesantă“ pe care o Întreprindeam. Dar În acele zile vesele din sudul statului Chile, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
curățenie menajeră curat, igienic, detașat. La anumite ore aveau loc și ședințe de "rugăciune". Circa douăzeci de persoane se țineau de mâini, cu ochii închiși, spectacol ridicol, nu poate fi descris în cuvinte. Dacă aș fi fost musulman, aș fi jubilat, căci erau dovada vie a dificultații de a supraviețui a creștismului în ultra-modernitatea occidentală. Și pentru că tot veni vorba de musulmanii din campus, îmi amintesc de fraza văzută în hypermarketul METRO: Le porc, j'adore ! O formulă care-l agresează
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
scrisul, să-i deranjezi pe alții, mai bine ți-ai face și tu câte ceva personal, așa cum fac și eu. Da, atât mi-ar fi trebuit dacă aș fi încercat; fie aș fi fost ,,pus la zid” și ,,prietenii” ar fi jubilat, fie aș fi fost ,,invitat” să dau cu ,,subsemnatul” ca să mă aibă la mână. Doar un pretext, cât de mic, așteptau ,,tovarășii” ca să mă ,,execute”. De-a lungul anilor am fost chemat de câteva ori la ,,colonelul Frunză”. În special
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
după ce-ar fi trebuit să-l Înalțe pe pictorul Giocondei. Totuși, știm acum că visul lui Leonardo n-a fost o utopie. El a fost confirmat; prea tîrziu ca să mai fie util zborului, dar absolut necesar ca să spunem: scepticii jubilează totdeauna prea devreme; și ca să ne putem Întreba: nu există În moartea fiecărui vis adevărat și principiul renașterii?... Pe deal e o casă albă, cu un copac, probabil un pin, În față. N-am fost niciodată pînă acolo și nu știu cine
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la baza acestei construcții : capcana sarcinii nedorite, firește, dar și cea a camerei impersonale de hotel în care se rezolvă avortul, capcana întinsă de domnul Bebe (cu șantajul sordid în care intră, micimea perversului de duzină și puterea megafrustratului care jubilează când are pe cineva la mână), capcana mijloacelor de transport în comun (în care călătorii erau de fapt infractori cu scadența inclusă), capcana ”aniversării în familie” (e formidabil cadrul fix în care Otilia, înghesuită în viețile unor oameni străini, ascultă
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
după melci (pitorescul binișor temperat) Chiar dacă nu am gustat și nu mi-e rușine să recunosc - acel moft stilistic numit Glissando, mă consider un admirator al lui Mircea Daneliuc ; am apreciat Cursa de-nceput, am găsit interesant Ediție specială, am jubilat la Proba de microfon (unul dintre cele mai bune filme românești), am rejubilat la Croaziera, m-am emoționat la Iacob (o capodoperă) ; în fine, după fatidicul decembrie 89, am fost dintre cei care, contra vânturilor potrivnice (și n-au fost
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Este prezent și Jean Constantin, direct din Albumul duminical și cu replicile cupletului încă pe buze. Ce ar mai fi de spus ? Punctul zero este un kitsch perfect, atingând uneori acel grad de intensitate a prostiei care te face să jubilezi ! Nu am fost niciodată, trebuie să mărturisesc, impresionat de profesionalismul regizorului Nicolaescu, iar după acest Punctul zero am motive temeinice să mă-ndoiesc că a existat. Când îl auzi însă pe regizorul Iulian Mihu (autorul lui Felix și Otilia) spunând
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
apoi Ghighi și am mers să le văd copilul, un deliciu alb și roz, cu mânuțe ce nu par omenești, ci angelice, cu gungurit variat și bine plasat, cu o gamă întreagă de gungurit dulce, în fața căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa la fel; drăguți și așteptându-mă cu scrisorile de la tine, pe care nu le-am adus. Camil II are 7 kg. ½, se târâie pe burtiță, ține capul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că și a străzilor; cred că în viitoarea mea scrisoare îți voi comunica numele nou. Tu știi sentimentele mele democratice, știi cât mi-e sufletul de înălțat de bucurie de tot ce s’a întâmplat în țară; ar trebui să jubilez, dacă nu te-aș ști pe tine departe, atât de departe. [...] O, Mouetta mea, mult mă tem că anii se vor așterne între noi, că nu te voi mai vedea, mamă, mamă dragă, dulcea mea Monică, Mouettă, Moy, Moicuța, Mica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
articolele politice eminesciene. Sper (și vreau să sper!) că voi trimite la timp articolul . Comunică-i aceasta și lui Ovidiu care mi-a scris o epistolă. Să nu mai știe nimeni nimic în legătură cu cartea! Dușmanii ar afla repede și ar jubila. </citation> (42) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”10 mai 1969”> Dragă Costel, Toată bucuria noastră și un distins omagiu doamnei! Aflasem de bucuria voastră acum cîteva zile. Am fost la Viișoara, în trei, dar timpul nu ne-a
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ediția N.D. Cocea. Un răspuns la ancheta despre poezie n-am putut scrie. Criză!!! Explicații ar exista, dar... Ce noutăți pe la voi? N-rul. cu Sadoveanu l-am primit. Am citit cronica (pe care o știam deja). Pe aici multă lume jubilează, citește, ca pe un manifest, articolul meu din Cronica, dar eu, ca soldat, mă aflu cam singur în tranșee. Publicînd acest articol , am avut ocazia să cunosc mai bine resorturile intime ale unor ieșeni care iubesc lupta dusă de alții
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii dintre noi). Exact așa s-ar putea simți Într-o bună zi un entomolog, când tropăind alături de un botanist ce jubilează, deja fără cască pe cap, În mijlocul hidoasei flore a unei planete paralele, n-ar zări absolut nici o insectă; tot așa (ca o bizară dovadă a bizarului fapt că ori de câte ori este posibil, peisajul primei noastre copilării este folosit de un regizor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
eveniment căruia Boris Pasternak i-a închinat câteva pagini extraordinare, cutremurătoare ca document, uimitoare ca imagistică și ca rafinament stilistic). Ajuns în acest punct, indignarea profesorului atingea apogeul. Complet dezlănțuit, recurgea, ca să fie mai convingător, și la gesturi. „Maiakovski - atât”, jubila el strigând și ridicând mâna dreaptă deasupra capului, cât putea de sus. „Pasternak - atât”, și aceeași mână cobora brusc, pe cât permitea corpolența personajului, el însuși un bărbat înalt care în acel moment ar fi vrut probabil să atingă cu palma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe prieteni, străduindu-se să umple vidul cu bunăvoință exersată care se transformă într-una autentică. Neputința lui și a altora de a înțelege că eu mă bucur să fiu lăsată în pace, citind, scriind, desenând sau ascultând muzică, chiar jubilând, domesticind astfel „animalul” din mine să țină cont de altă voce decât de răgetul sau lătratul lui însuși. Am fost educată așa: să fiu cu oamenii, dar și singură, cu pustiul din mine, în care este o dimensiune pe care
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
fug, vroiau să scape de mine, încărcându-mă cu vinovăția de a fugi în timpul unei călătorii împreună cu colegii mei. Tot de la unchiul Umberto știam că numele „Roma” citit în oglindă înseamnă AMOR. Acest cuvânt mă atingea în mod special: René jubila de fericire și făcuse un plan inteligent ca să mă „kidnapeze” pentru totdeauna. Colegii mei au înțeles totul și făceau tot felul de aluzii, vorbind pe la spatele meu, tracasându-mă cu glume grosolane. Numai domnul profesor Papu nu spunea nimic și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
înțeles cauza nereușitei: ființa mea n-a pătruns adânc în ce scrisesem, nu l-am transformat în ceva semănând ființei. Sunt curioasă ce va spune Eva despre poemele trimise. Poezie și proză, pentru mine e același lucru. Scriind poemele am jubilat „tragic”, pentru că ele au un epos venind chiar din trauma vieții mele, nefiind totuși niciodată biografie. Mi-am luat, din disperare, libertatea de a ști mai mult decât viața. Cel puțin prin libertatea imaginației sau a destrămării într-o stare
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]