1,485 matches
-
probleme de teorie și estetică literară, precum exotismul în literatură, specii literare noi, feminitate și literatură, psihologia simbolului. Eseul Iarăși problema fond și formă pleacă de la articolul lui Mihai Ralea Saturația fenomenelor sufletești, care propune o teorie ce conciliază teoria kantiană și cea bergsoniană asupra formei. S. analizează fondul și forma ca realități estetice relativ distincte și necontemporane și deosebește două metode de creație artistică: clasică și romantică. În volumul următor, Puncte de vedere (1930), interesul eseistului se îndreaptă spre fenomenul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290006_a_291335]
-
tema iubirii cu influențe din creația lui Lamartine, Lenau, Goethe, Novalis. Erotica eminesciană este originală sub aspectul filosofic al iubirii (Crăiasa din povești, Floare albastră, Sara pe deal, Și dacă, La steaua, Luceafărul, Sărmanul Dionis). Idei despre spațiul și timpul kantian au fost materializate în imagini poetice: Scrisoarea I, Luceafărul, Sărmanul Dionis, Trecut-au anii, asemănătoare cu cele din creația lui Novalis. Alte asemănări: mitul ca la Holderlin, visul ca la Novalis, fantezia utopistă ca la Schelley, aventuri spirituale ca la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
titanului și geniului, în opera lui Eminescu" (D. Popovici). El este un spirit contemplativ și titan, prin acțiune: "Luceafărul e tipicul geniu al romanticilor... Geniile sunt solitare, neliniștite" ( G. Călinescu); care e mai presus de spațiu și timp (în spirit kantian). Luceafărul e un mit liric romantic prin valorificarea motivului Zburătorului, prin ceremonialul erotic, descrierea haosului, antiteză, cosmologie, incompatibilitatea dintre cele două lumi, prin meditația filosofică asupra condiției omului de geniu, căruia îi este caracteristică setea de cunoaștere și aspirația spre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fire melancolică, tristețe, inocență, aspirații spre idealuri superioare. Dionis avea aproape 18 ani, se retrăgea în visare și singurătate, moștenea doar un portret de la tatăl său. Într-o zi ploioasă de toamnă, acest tânăr inteligent și sensibil, medita în spirit kantian: "nu există nici timp, nici spațiu, își spuse el, ele sunt numai în sufletul nostru". Dionis împrumută cărți de astrologie, de la anticarul Riven, aspiră spre cunoaștere, dar acest lucru este posibil doar în vis. În spațiul oniric, tânărul deschide o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în capitolul trei, sunt foarte multe argumente în favoarea susținerii unei abordări maximaliste, sensul securității umane neputând fi confiscat. La fel cum Glassius și Kaldor au remarcat, perceput holistic, interesul personal iluminat este foarte aproape de chestiunea moralității, motiv pentru care viziunea kantiană trebuie considerată acum o formă de realism, nu doar de idealism.648 Neta Crawford 649 a arătat că argumentele condiționează politica mondială la fel de puternic ca și forțele militare ale statelor sau ca balanța puterii. Autoarea propune o teorie a schimbării
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
Constantin Rădulescu-Motru, atunci când a Încercat surprinderea unor trăsături spirituale distinctive ale poporului român. În lucrările Românismul. Catehismul unor noi spiritualități și, mai ales Etnicul românesc. Naționalismul, autorul - după ce expune rezumativ marile doctrine filosofice referitoare la timp (cu insistență asupra doctrinei kantiene) - configurează o viziune proprie despre destin. Legând indisolubil ideea de noroc de cea de timp, Rădulescu-Motru constată că timpul a reprezentat obiectul de meditație al filosofiei din toate epocile, pe când destinul ca atare a rămas neglijat. Autorul ajunge la concluzia
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
spune, principala premisă plasată la baza edificiului individualist al societății umane. Fiecare individ membru al societății este diferit de toți ceilalți, este o entitate unică și indivizibilă. Însă regula universală care se aplică tuturor acestor entități și care în limbaj kantian se impune prin necesitatea ei este aceea conform căreia toți indivizii sunt egali în drepturi și egali în ceea ce privește șansele lor de a reuși. În perioada liberalismului clasic al epocii moderne, John Locke a fost cel care a reușit să evite
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
vedere mijloacele pe care le utilizăm, în acțiunile noastre, pentru a ne atinge scopurile sau pentru a ne împlini interesele, în timp ce al doilea se referă în principal la scopuri, conținând, în subtext, imperative de natură etică, așa cum este imperativul categoric kantian 415. Fără a nega implicațiile viziunilor de natură etică asupra politicii câtă vreme "(...) viața oamenilor nu se poate desfășura normal și pașnic fără existența unor norme (reguli, reglementări, cerințe, modele, standarde) care să restrângă arbitrarul conduitelor și opțiunilor, să prevină
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
1854) contestă, ab initio, criteriile carteziene de validare a unor propoziții matematice. În speță, criteriul evidenței care perpetuase, între altele, ideea adevărului natural al postulatului paralelelor din geometria euclidiană, nu mai este acceptat de la sine. Chiar dacă nu invalidează formalismul transcendental kantian 2, geometriile neeuclidiene chestionează statutul ontologic al axiomelor matematicii, anticipând - și prin discursul convenționalist al lui H. Poincaré (1854-1912) - teza despre adevărul limitat de sistemele de referință. De numele lui Georg Cantor (1845-1918) se leagă o revoluție conceptuală fără precedent
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pozitiviștilor francezi, deși operează câteva modificări. De această dată, în scrierile unor autori ca Georg Simmel (1858-1919) sau Max Weber (1864-1920), religiei îi este recunoscută destinația extrasocială prin accentul pus pe dimensiunea subiectivă a experiențelor religioase (de unde apropierea de categoria kantiană a sublimului). Cazul lui M. Weber 1, deși mai complex, e prezentat în continuarea reprezentanților sociologiei neokantiene. Profesorul bavarez n-a introdus o cezură drastică între Naturwissenschaften și Geisteswissenschaften, utilizând explicația cauzală ca argument în arhitectura unei înțelegeri narative. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
regie textualistă - asemănarea cu Proust, identificată de Tudor Vianu la nivelul construcției frazei ca „acumulare de asociații în jurul unei impresii unice”, fiind o problemă de ordin pur stilistic, iar nu ideatic. Patul lui Procust este un roman criticist în sens kantian, o înlănțuire savantă de „teze și antiteze” narative, și, în același timp, un roman al scrierii romanului - cu deosebirea că, în vreme ce forța motrice a modernismului literar occidental este dedublarea autoreflexivă, manifestată ca distanțare și ironie, P. re-pornește, adamic, din momentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
unei existențe nedivizate de antinomii etice, trăiește evidența incompatibilității dintre caracterul intersubiectiv, patronat de schimburi și compromisuri, al vieții sociale - materializat în tranzacțiile imunde pe care i le propune Șerban Saru Sinești - și claritatea desăvârșită, narcisistă și autosuficientă, a imperativului kantian absolut. Pus în situația de a redeveni uman - prin acceptarea, odată cu adevărul despre moartea tatălui, a contingenței și failibilității propriei sale persoane -, Ruscanu nu se mai poate întoarce dincoace de bariera care desparte perfecțiunea transcendenței de dimensiunea întunecată și coruptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
resursele interne umane, mai bine educate și valori-icate. Educarea creativității constă într-un demers implicând trei sarcini -undamentale: - întărirea -actorilor și -uncțiilor pe care creativitatea le pune în joc; - exploatarea mai e-icientă a resurselor de care individul dispune, adoptând concepția kantiană asupra educației: dezvoltarea în om a întregii per-ecțiuni pe care natura sa o comportă; - eliminarea blocajelor personale și sociale, utilizând practici, metode și procedee speci-ice. Principalii -actori ai creativității - Receptivitatea -ață de probleme: atitudinea deschisă -ață de experiențe, sensibilitatea -ață
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cocuta BUNDUC, Liviu RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92838]
-
percepție și judecățile de experiență, domeniul experienței este adus în proximitatea celui atemporal, infinit al cunoașterii pure. Altfel spus, experiența intră în atenția filo zofiei numai întrucât ea poate să devină (singurul, de altfel) obiect al cunoașterii. De la această decizie kantiană pleacă și Benjamin. Judecățile de experiență, care sunt concomitent o cale către lucruri și o trădare „necesară și universală“ a lor, reprezintă pentru Kant sursa legitimă a cunoașterii, limitând pre tențiile de adevăr ale metafizicii. Nu se poate atunci ca
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
o primă ocurență. Kant devine astfel un reper important, mai ales prin cenzura pe care o operează în conceptul de experiență. Iar sarcina filozofiei, după Benjamin, devine aceea de a fundamenta posibilitatea unei metafizici pornind tocmai de la această cenzură. Conceptul kantian de „cunoaștere“ este cel care va fi supus unei critici înnoite. Perspectiva din care îl privește Benjamin pe Kant, cea strict epistemologică, este problematică. Benjamin considera paradoxal, în primul rând, modul în care trans cendentalul poate fi definit sub presupoziția
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
kommenden Philosophie fassen als die Auffindung oder Schaffung desjenigen Erkenntnisbegriffes der, indem er zugleich auch den Erfahrungsbegriff ausschließlich auf das transzendentale Bewußtsein bezieht, nicht allein mechanische sondern auch religiöse Erfahrung logisch ermöglicht“. Odată ce distincția subiect-obiect nu mai este, în epistemologia kantiană, operațională, experiența religioasă ajunge să nu mai fie doar tolerată, alături de cea empirică, ci devine centrul de forță al „noii“ filozofii. Ea face posibilă o teorie a ordinii (Lehre von den Ordnungen) bazată pe rolul unificator al conceptelor primare (Urbegriffe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
devine centrul de forță al „noii“ filozofii. Ea face posibilă o teorie a ordinii (Lehre von den Ordnungen) bazată pe rolul unificator al conceptelor primare (Urbegriffe), care la Kant poartă numele de „Idei“. În locul mecanicii, ca para digmă a gândirii kantiene, geometria, construcția arhitectonică a gramaticii sau istoria naturală stau ca model al filozofiei. Continuitatea și unitatea experienței sunt astfel asigurate, prin rolul pe care îl joacă ideile în constituirea noului câmp al „ordinii“ cunoașterii. După cum observă și Weber, experiența rămâne
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
principalele teme ale gândirii ulterioare, sub forma unui comentariu asupra teoriei romantice a operei de artă. Scrisorile (precum cea către Ernst Schoen din 7 aprilie 1919) dovedesc cum miza reprezintă, de fapt, o discuție asupra mesianismului romantic, plecând de la filozofia kantiană a istoriei. Forma și conținutul unei disertații îl determină însă pe Benjamin să limiteze aria cercetării. Problematica istoriei devine o interogație asupra naturii operei de artă, de asemenea aflată în legătură directă cu estetica lui Kant. Benjamin este interesat să
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Drumul spre conceptul de „critică“ poate astfel începe: „Kritisch sein hieß die Erhebung des Denkens über alle Bindungen so weit treiben, daß gleichsam zauberisch aus der Einsicht in das Falsche der Bindungen die Erkenntnis der Wahrheit sich schwang.“ Conceptul este kantian, iar Benjamin ajunge să aducă o serie de obiecții teoriei romantice tocmai din această perspectivă. Pentru Schlegel, exercițiul critic nu este unul evaluativ, al unui subiect care se poziționează în raport cu opera de artă, ci este o dezvoltare a operei ca
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
doctorală, mai apoi, romanticii sunt priviți din perspectiva kantianismu lui „inerent“ oricărei filozofii. Critica devine, la aceștia, o acti vitate „productivă“ a integrării unei forme fragmentare într-o formă absolută. În acest punct, observă Benjamin, romanticii se revendică de la opoziția kantiană între criticism, pe de o parte, și dogmatism/scepticism, pe de alta; mai mult, romanticii evaluază conceptul nu din perspectiva consecințelor sale imediate, prezente în Critica rațiunii pure, ci a celor „secunde“, care deschid drumul unei metafizici viitoare. O fac
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
the recursive visibility of mythic violence offers a criterion for understanding it as its own end, the invisibility (sic!) of the ends of divine violence allows it to appear as pure means.“ Comentatorii observă în acest loc o evidentă sursă kantiană. Atât Morgan, tocmai citat, cât și, de exemplu, Michael Mack redeschid, plecând de la Benjamin, Critica facultății de judecare. Ultimul sintetizează poziția autorului eseului despre violență în raport cu Kant: metoda transcendentală este păstrată, dar „autoritatea“ rațiunii este în locuită cu un puternic
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
textului Zur Kritik der Gewalt din punctul de vedere propus de autor, al conflictului dintre mesianismul iudaic și o noțiune secularizată, „capitalistă“ a dreptului îmi pare a fi secundară, dacă nu chiar problematică. Mai interesant este modul cum proiectul critic kantian se redescrie din perspectiva unei filozofii „iudaice“ a istoriei și cum critica violenței trimite la problema finalității fără scop din Critica facultății de judecare. În filozofia practică (a doua critică), Kant pune între paranteze viața din punct de vedere empiric
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
verbun den sein.“ Acordul subiectiv al facultăților de cunoaștere, pe care îl produce judecata estetică, își găsește în filozofia istoriei a lui Benjamin o corespondență în intensitatea așteptării mesianice, provocată de spectacolul decăderii creației. Altfel spus, la fel ca frumosul kantian, clipa venirii lui Mesia nu se lasă recunoscută prin concept, nu poate face obiectul unei judecăți de cunoaștere. Ea iese din regimul reprezentării și se constituie ca așteptare pură și index al răscumpărării amânate pe care îl poartă în sine
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a unui sens pentru care textul este un pretext, ci considerarea imanentă a textului ca urmă a unei infinități de alte texte legate prin similarități. „Ascunsul“ vizat prin lectură nu este o formă ideală, eterogenă în raport cu materialitatea textului. Rescrierea proiectului kantian pe care o anunță Benjamin respinge această înțelegere. Mai degrabă, textul este el însuși o materialitate „ideală“, o funcție alegorică infinită pe care actul lecturii o transpune în experiență. În același fel, flaneurul „citește“ orașul ca alegorie istorică, iar similaritățile
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
îi oferă deci noi dimensiuni. Libertatea divină nu este mai importantă decât cea umană, imperfecta, așa cum argumenta Spinoza, ci devine un exemplu pentru cea dintâi. Nu îl putem cunoaște pe Dumnezeu decât prin prisma moralității, a rațiunii practice, în limbaj kantian, sau că ideea metafizica a rațiunii pure. De aici rezultă că, deși sursă binelui și a rațiunii este de origine divină, pentru om este mai importantă transpunerea lor în viața de zi cu zi, aplicarea lor. Iar prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]