1,513 matches
-
de diferiți g(nditori, este una destul de delicată. "(n filosofia maioresciană, influențele străine se manifestă sub forme foarte variate: de la admiterea fără rezerve a raționalismului critic herbartian ș( a antropologismului ateu feuerbachian ((n prima perioadă) la adoptarea sfioasă a apriorismului kantian (n teoria cunoașterii ș( a unor idei estetice schopenhaueriene ((n cea de a doua), p(nă la influențele mai mult indirecte, deși neortodoxe, dar reale, a[le] hegelianismului ș( istoricismului (n teoria culturii" (Ghiță, 1995, p. 18). (ntr-o exprimare cu
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
necesară realizarea unor sinteze cu valoare istorică, de evaluare a acumulărilor realizate și din această perspectivă, cu aceeași însemnătate pentru apariția și dezvoltarea psihologiei. Nașterea psihologiei s-a realizat pe fondul noului raționalism al secolului al XIX-lea, de sorginte kantiană, receptiv la progresele realizate atunci în domeniul științelor naturii, la cele care aduceau fundamente noi, din fiziologie sau neurologie, necesare pentru explicarea fenomenului reflectării, pentru descrierea dinamicii vieții subiective. Pentru ca reflectarea să se producă, au fost formulate condițiile prealabile, cele
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de a genera în ele idealuri care, altfel, doar individual, s-ar risipi fără rost. Prin conștiința sa, individualul ajunge multiplicabil la infinit, într-un "tot" spiritual, dumnezeiesc, ca ceva în sine, diferit dar solidar cu realitatea înconjurătoare. Acestui raționalism kantian și hegelian idealist, care au recunoscut esența religioasă a omului, i s-a opus un altul materialist, formulat de Marx și Engels, care a negat-o. Raționalismul materialist a fost cuceritor, clădit pe baza manevrării a două fetișuri, ambele deprinse
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
a fost un reprezentant distinct al științelor naturii, un determinist care a căutat să explice mecanismele intrinsece ale reflectării senzoriale. Condițiile sociale în care a activat l-au determinat să împărtășească vederi pozitiviste, care s-au înscris pe linia gândirii kantiene. În privința dinamicii cauzale a fenomenele psihice și a suportului fiziologic neuronal al acestora a dovedit ezitare, lipsit fiind de o convingere profesională psihologică. La acea vreme Helmholtz a interpretat în variantă proprie teoria lui Müller a "energiei specifice" a organelor
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
această cauză, senzația, ca fenomen psihic, nu este definită ca atare și se pot analiza doar anumite calități ale acesteia, ale lucrului reflectat. Mai mult, acestor calități ale obiectelor de a fi reflectate senzorial, Helmholtz le va da o interpretare kantiană, aflată la mijlocul drumului între o interpretarea cauzală și o alta lăsată indeterminată. Helmholtz nu și-a putut da seama ce pericol reprezintă pentru teoria sa ideea lui Müller, a "energiei specifice", cât de mult aceasta îl îndepărta de realizarea unui
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
judecă pe toate, existând limite între care, după Kant, acest "eu" poate fi în același timp judecător și judecat, actor pe scenă și totodată spectator în sală. Sunt limitele indicate (Mueller) ca fiind cele proprii pentru pozitivismul rațional al filosofiei kantiene, care au negat legitimitatea trecerii conștiinței de la "eu"-l cartezian la activitatea conceptuală, gândită, care au negat "eu"-lui reprezentativitatea pentru raportul spirit corp, pentru a-i recunoaște acestuia doar o dimensiune eternă și absolută. Este locul unde "eu"-l
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
vedere asociaționist-empiric. Psihicul copilului, spune el, nu mai poate fi considerat ca o tabula rasa, asemenea unei foi albe de hârtie care se umple cu experiența personală de pe timpul vieții. Această opinie o combate pe cea inspirată din filosofia aprioristă kantiană, care se opune celei ineiste, conform căreia "pe foaia albă a organizării neuropsihice se află înscrise înainte o serie de date vagi, anterior nașterii copilului, unde apar semne greu de descifrat asupra trecutului senzorial al înaintașilor" (Preyer, p.10 cf.
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
în capitolul trei, sunt foarte multe argumente în favoarea susținerii unei abordări maximaliste, sensul securității umane neputând fi confiscat. La fel cum Glassius și Kaldor au remarcat, perceput holistic, interesul personal iluminat este foarte aproape de chestiunea moralității, motiv pentru care viziunea kantiană trebuie considerată acum o formă de realism, nu doar de idealism.648 Neta Crawford 649 a arătat că argumentele condiționează politica mondială la fel de puternic ca și forțele militare ale statelor sau ca balanța puterii. Autoarea propune o teorie a schimbării
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
Constantin Rădulescu-Motru, atunci când a Încercat surprinderea unor trăsături spirituale distinctive ale poporului român. În lucrările Românismul. Catehismul unor noi spiritualități și, mai ales Etnicul românesc. Naționalismul, autorul - după ce expune rezumativ marile doctrine filosofice referitoare la timp (cu insistență asupra doctrinei kantiene) - configurează o viziune proprie despre destin. Legând indisolubil ideea de noroc de cea de timp, Rădulescu-Motru constată că timpul a reprezentat obiectul de meditație al filosofiei din toate epocile, pe când destinul ca atare a rămas neglijat. Autorul ajunge la concluzia
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
o bună pregătire filosofică (citise temeinic pe Aristotel, Spinoza, Voltaire, Rousseau, tradusese Fizica lui Fr. Chr. Baumeister), formată mai ales în spiritul kantianismului, se întoarce în 1846 la Blaj, unde ține un curs de filosofie, prelucrând, ca și Bărnuțiu, prelegerile kantianului W. T. Krug. În publicistică debutase încă din 1845, la „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, cu un studiu privitor la ortografia limbii române (Literele corespunzătoare firei limbei rumânești și încă ceva). Unele articole sunt semnate și Pumne, care pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289063_a_290392]
-
și apoi i se arată că a fost doar prostit, victimizat, escrocat? Se simte prost, și-și promite să fie mai prudent, să nu repete binele care a fost deturnat spre rău. În urma acestui film, ai toate șansele să devii kantian. Să faci binele din datorie, nu din milă. Să înveți care e deosebirea între iubirea pathologică și cea practică. Să-ți reprimi dorințele care pot deveni oricănd parazitate de rău și să te dai pe măna maximelor care, nu-i
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
și el fericirea ca scop al omului și a susținut că se obține prin înclinație, adică prin satisfacerea intereselor și scopurilor individuale, dar nu prin orice fel de înclinație, ci printruna conformă datoriei morale, iar nu contrară acesteia. În viziunea kantiană, satisfacerea unei înclinații contrare datoriei nu poate produce decăt o pseudofericire, o fericire aparentă, cum ar fi satisfacția unui răufăcător pentru reușita faptei sale, mulțumire care oricănd poate trece în contrariul ei, în remușcare și suferință. Fericirea propriu-zisă nu poate
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
îi oferă deci noi dimensiuni. Libertatea divină nu este mai importantă decât cea umană, imperfecta, așa cum argumenta Spinoza, ci devine un exemplu pentru cea dintâi. Nu îl putem cunoaște pe Dumnezeu decât prin prisma moralității, a rațiunii practice, în limbaj kantian, sau că ideea metafizica a rațiunii pure. De aici rezultă că, deși sursă binelui și a rațiunii este de origine divină, pentru om este mai importantă transpunerea lor în viața de zi cu zi, aplicarea lor. Iar prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
forma spiritului, a împăcării umanității cu propriile idei, prin abolirea distincției dintre subiect și obiect, care devin astfel momente contradictorii, dar nu independente, ale devenirii. Din acest punct de vedere, rațiunea că libertate nu mai este limitată, ca în filozofia kantiana, la individul autonom, aflat în conflict cu o lume nedreaptă și haotică. Rațiunea și realitatea se suprapun, chiar dacă la modul prospectiv: liberi nu putem fi decât împreună, pentru că libertatea fiecăruia dintre noi este condiționată de recunoașterea celorlalți. Rațiunea că realitate
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
că egali, cu atat mai puțin puterea politică discreționara, la a cărei apariție am contribuit prin însăși pasivitatea noastră. Iar cum recunoașterea înseamnă libertate, rezultă de aici că este de-a dreptul imoral să fim doar moraliști subiectivi, pe filiera kantiana, mulțumiți cu prezumtiva noastră libertate derivată din punerea în aplicare a rațiunii practice: libertatea izolată este imposibilă, ea nu poate exista decât că libertate a tuturor sau a nici unuia. Chiar dacă Hegel înțelege cauzalitatea lumii fenomenale, a naturii, în cele din
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
a relativității mecanică cuantică Există, însă, argumente pentru ideea că adevărurile matematicii nu "întâlnesc tribunalul experienței" atunci când este confirmată sau infirmată o teorie științifică. Plecând de la distincția trasată de Reichenbach între două înțelesuri ale "a priori-ului", prefigurate în concepția kantiană, dar luate de Kant împreună, (a. necesar și nerevizuibil fixat pentru totdeauna; și b. constitutiv pentru conceptul obiectului), Michael Friedman argumentează că putem salva înțelegerea caracteristică lui Kant a principiilor a priori ca fiind constitutive, iar, în același timp, să
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
iar în al doilea rând, deoarece adoptarea unei astfel de distincții afectează șansele găsirii unui răspuns la problema aplicabilității. 1.1. Matematica în viziunea lui Kant Orice discuție despre statutul special al matematicii trebuie să înceapă, fără îndoială, cu viziunea kantiană, iar asta nu numai deoarece Kant a acordat matematicii, în cadrul sistemului său filosofic, un loc atât de important și a considerat că propozițiile acesteia sunt exemple paradigmatice de judecăți sintetice a priori, ci mai ales pentru că, așa cum vom vedea în
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
priori, ci mai ales pentru că, așa cum vom vedea în secțiunile viitoare, întreaga filosofie a matematicii care i-a urmat se raportează într-un fel sau altul la el. În plus, trebuie remarcat și faptul că, pentru discuția de față, viziunea kantiană a matematicii este în special importantă, mai ales prin prisma felului cum răspunde problemei aplicabilității matematicii 1. În linii mari, poziția sa poate fi rezumată astfel: judecățile matematice nu sunt analitice, așa cum considerau predecesorii lui Kant, ci sintetice, iar metoda
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
matematice sunt a priori. Pentru a oferi un astfel de argument, Kant se folosește de doctrina idealismului transcendental conform căreia spațiul și timpul sunt intuiții a priori. Judecățile matematice sunt sintetice a priori iată-ne ajunși astfel la nucleul viziunii kantiene asupra matematicii și la noutatea absolută pe care o aduce el în filosofia matematicii. În cazul acestor judecăți, acel ceva pe care "se sprijină intelectul, pentru a cunoaște că un predicat, care nu se află în acest concept [al subiectului
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
de aici că la baza argumentului lui Kant pentru ideea că judecățile matematice sunt sintetice a priori stă viziunea sa asupra spațiului și timpului. Voi termina aici această scurtă prezentare și voi trece la o analiză mai amănunțită a filosofiei kantiene asupra matematicii. Pentru a ilustra statutul special al matematicii în raport cu alte discipline (în special cu filosofia), Kant pleacă de la practica matematică a vremurilor sale. Unul dintre exemplele de care se folosește el este cel al demonstrației geometrice (euclidiene) a teoremei
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
contradicției, dar numai cu condiția de a se presupune o altă judecată sintetică din care să poată fi dedusă" (CRP, p. 59). Chiar dacă raționamentele matematicienilor sunt analitice, geometria este sintetică deoarece axiomele sale sunt sintetice. Deși această interpretare a viziunii kantiene asupra inferenței matematice este atractivă 3, este foarte greu, dacă nu imposibil, de susținut 4. Ne dăm seama de asta imediat ce ne îndreptăm atenția asupra distincției trasate de Kant, în "Disciplina rațiunii pure în folosire dogmatică", între cunoașterea filosofică și
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
doar de trăsăturile proprii dar neempirice ale figurii, nu am putea ajunge la judecăți universale. Este adevărat că noi ne folosim în demonstrațiile matematice de astfel de figuri/imagini, dar nu ca de ceva esențial 15. Această prezentare a viziunii kantiene cu privire la construirea conceptelor matematice poate fi luată ca servind două scopuri: în primul rând poate fi luată ca un argument pozitiv pentru ideea că judecățile matematice sunt sintetice; în al doilea rând poate fi luată ca un argument pentru aprioricitatea
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fi luată ca un argument pentru aprioricitatea acestor judecăți. Putem trage în acest punct următoarea concluzie: judecățile matematice sunt sintetice a priori. 1.1.3. Aplicabilitatea matematicii Să fie oare ce am spus până aici suficient pentru a prezenta filosofia kantiană a matematicii? Cu siguranță nu. Până aici s-a spus despre judecățile matematice că sunt sintetice a priori, dar nu s-a spus nimic despre cum sunt posibile astfel de judecăți. Cu alte cuvinte, nu s-a atins deloc ceea ce
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
un sistem neinterpretat. Astfel, din perspectiva lui Kant, nu are sens să vorbim despre o distincție între matematica pură și matematica aplicată, sau cel puțin nu în sensul în care înțelegem noi astăzi această distincție. 1.2. Pozitiviștii logici Viziunea kantiană asupra matematicii a suferit o lovitură decisivă 17 odată cu dezvoltările care au apărut în matematica sfârșitului de secol nouăsprezece și începutului de secol douăzeci și cu apariția la începutul secolului douăzeci a teoriei generale a relativității. Aceste evoluții ale matematicii
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
nouăsprezece și începutului de secol douăzeci și cu apariția la începutul secolului douăzeci a teoriei generale a relativității. Aceste evoluții ale matematicii și științei au fost privite de unii filosofi ca fiind "un proces continuu de dezintegrare a apriorismului sintetic kantian" (Reichenbach 1936: 145). Pentru a avea o imagine mai clară despre ce este vorba, să luăm aceste dezvoltări pe rând. 1.2.1. Matematica secolului al XIX-lea Se consideră de obicei ca matematica a "suferit, în secolul al nouăsprezecelea
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]