1,071 matches
-
bîlciul. Nu știu de ce, dar am în mine sămînță de scandal și asta nu e bine. Nu e bine pentru că nu e în firea mea să fac scandal probabil că-n privința asta sînt și eu un laș ca toți lașii; uneori mi-e ciudă pe mine că-mi vine să crăp, dar ce să fac?! Singura soluție ar fi să mă uit în oglindă și să-mi dau palme. Afară, în curtea combinatului, mă liniștesc. Nici n-aș putea altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă încui într-o cabină de veceu. Mă așez pe capacul veceului și stau cu fruntea în pumnii strînși, simțind cu fiecare lacrimă ce-mi picură la picioare, între pantofi, cum mă liniștesc. De ce?!... De ce oare am fost atît de laș și am suportat comportarea lipsită de orice respect, măcar pentru propria-i funcție, a acestei cucoane?! Cu ce se crede ea superioară mie, cînd pînă la vîrsta asta nu a fost în stare măcar o inovație să facă?!... E ingineră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dar tragedia este că de la înălțimea scaunului pe care stă își permite să mă scuipe în frunte. Și nu plîng că o individă ca ea m-a sictirit; plîng de ciudă că eu am fost laș. Da-da! Sînt un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi spăl ochii cu apă rece, mă șterg cu batista, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tratat cu cîteva clipe înainte, îmi dau seama că nu-s destul de furios, așa că intru la spălător și mă opresc în fața oglinzii. Bag dosarul în sîn, mă uit în oglindă, mă privesc cu ciudă și-mi zic: Dumnezeii tăi de laș! Apoi, jap-jap!, îmi ard două palme că răsună încăperea. Îmi îndes mai bine casca pe cap, îmi aranjez fularul la gît, scot dosarul din sîn și ies, dînd un picior ușii să se închidă în urmă mea. Bat de două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nici nu a plecat de la combinat. Știu sigur că a plecat! îi spun, devenind deodată stăpîn pe mine. Ciudat gînd! îmi zic. Imediat ce el a pierdut teren, adresîndu-mi-se cu "dumneavoastră", am devenit eu cel care conduce ostilitățile. Evident, sînt un laș, un mare laș. Politicos, Fărcășanu mă invită să mergem alături. Acolo, cum ne vede, brunetul sare cu gura la mine că nu-s pe nici un tabel, că mi-a mai spus și rîndul trecut, dar că-mi place să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plecat de la combinat. Știu sigur că a plecat! îi spun, devenind deodată stăpîn pe mine. Ciudat gînd! îmi zic. Imediat ce el a pierdut teren, adresîndu-mi-se cu "dumneavoastră", am devenit eu cel care conduce ostilitățile. Evident, sînt un laș, un mare laș. Politicos, Fărcășanu mă invită să mergem alături. Acolo, cum ne vede, brunetul sare cu gura la mine că nu-s pe nici un tabel, că mi-a mai spus și rîndul trecut, dar că-mi place să le răpesc timpul. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
au fost în stare să bruscheze?!... Ce s-a întîmplat cu mine?! Cum de-am devenit o brută?! Am să găsesc, oare, cuvinte să-i explic Cristinei?!... Căci trebuie să-i explic. Nu pot ieși din cameră hoțește, ca un laș... Ridic încet privirea. Ochii Cristinei, mari, cu albul proeminent în jurul pupilelor, mă privesc lung, fix. Îmi plec din nou privirea. Vrei să-mi dai poșeta? îmi arată doamna Cristina cu mîna fotoliul pe care și-a aruncat haina de blană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Teodoru, inginerul-șef al Zonei Întîi; m-aș fi dus în veceu și aș fi plîns, cum am plîns după ce m-a sictirit Brîndușa, cînd am fost prima oară la ea cu contractele colective pentru munca în acord la filamente. Lașul de mine! "Gata, bădie! îi spun eu directorului general în gînd. De data asta îți trec cu vederea tonul, dar a doua oară voi riposta. Puțin îmi pasă dacă mă vei da afară! Îți promit că nici nu voi umbla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lucru: gestul ei nu a fost gratuit. Ea a fost unul din soldații bătăliei pentru conștiință. Și-atunci cînd a învins CONȘTIINȚA, femeia asta a putut să țină fruntea sus și să privească marea, pe lîngă privirea plecată a celui laș, care s-a lepădat de ea cînd ea părea învinsă, iar apoi a venit pe litoral, s-o caute și să-i obțină iertarea... Vă ascultăm, tovarășe Vlădeanu, aud o voce adresîndu-mi-se. Tresar și privesc în jurul meu. Toți se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pereții, fără să urlu și fără să cerșesc ajutor medical, ar trebui să vă pună serios pe gânduri. Apropo, să știți că n-am să mă sinucid. O spun din capul locului. Am multe de făcut, de azi încolo. Numai lașii se sinucid, acesta este punctul meu de vedere. Dar nebunii? Cred că nu este încă momentul pentru a încerca să răspund la o astfel de întrebare complicată. E mult prea... devreme, de-abia încep să mă obișnuiesc cu noua realitate
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
arate că încă mai poate, he, he!" " Un dobitoc care se ține de goange imbecile, în loc să-și vadă de ale lui. Mai bine discuta cu Ciucurel, să amâne nenorocita asta de dezinsecție." "Cu ăla nu-i dădea mâna." "Daaa! Un laș a fost de cân' îl știu, un laș o să moară. El e specialist în intrigi și limbi catifelate." "Eu, în locul lui, nici nu mi-aș mai bate capu' cu sforăriile astea din școală. Acum a ajuns și academician plin, vorba
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
uita la capetele tăiate ale prietenilor mei și pentru că, fiind încă în viață, pot încă respira și mă pot încă bucura de bătăile inimii mele. Pentru că sunt un bastard, fiu bastard cu tată bastard, ultimul dintr-un lung șir de lași fără valaore, iar faptul că știu asta nu schimbă nimic. Voi mânca și voi dormi și-i voi scrie o scrisoare tatălui meu și poate că într-o bună zi mă voi însura. Chiar uitându-mă la capetele astea murate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dacă nu făcuse totuși o prostie. A fost oare înțelept să vină aici singur fără să-i fi informat măcar pe cei de la birou despre ceea ce avea de gând să facă? Se imagina afară, fugind, ei da, fugind ca un laș departe de locul acesta. De asemenea, nu se putea opri să nu-și imagineze și alte lucruri: un cuțit venind din întuneric și înfingându-se direct în stomacul său. Deja vedea cu ochii minții o figură înaintând din întuneric, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și dumneata. M-am dovedit în stare de cele mai greu imaginabile crime și mă urăsc mai mult decât te-am urât vreodată pe dumneata. Nu pot să mai trăiesc cu persoana care am devenit. Sunt un criminal și un laș. Mă voi arunca în fața unei troici în galop. E singurul mod demn pentru un rus ca să se sinucidă. Voi fi liber de dumneata și dumneata vei fi liber de mine. Dar nu ar fi trebuit să o bați? Cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
așa ceva! ă Ar fi trebuit să îl omor. Ăsta era planul al doilea. Acela era singurl motiv pentru care mai eram în viață. Dar nu am fost în stare nici de asta. Virginski își lăsă capul să cadă. Sunt un laș. ă Nu. ă Ba da. Ar fi trebuit să îl omor. Iar când mi-am dat seama că nu pot face așa ceva, ar fi trebuit să mă sinucid. Ea... Virginski se opri și își cuprinse fața în mâini. ă Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
puținii soldați din oraș. După care am dat fuga la episcopat, lăsând în urma noastră doar doi morți romani; Cipriano, surprins încă în pat, a fost făcut prizonier. Trebuie s-o spun: locuitorii din Grado au fost cu acea ocazie niște lași. Știind că nu se mai puteau bizui pe nave, s-au ascuns în case precum șobolanii în cloacă. Când patriarhul Fortunato a descins, nimeni nu l-a împiedicat să intre călare în bazilica Santa Fosca. Oamenii lui, deja instruiți, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să înțeleagă că dragostea mea pentru ea va fi la fel de mare, că e vorba despre o teribilă și provizorie opțiune politică. Sunt sigur că o să găsești cuvintele potrivite. După care, îngândurat, s-a apropiat de fereastră. Bietul, prostul, mincinosul și lașul Rotari! Toate acestea mi-au trecut prin gând, dar n-am spus nimic, căci deja fusese vrăjit de Gundeperga. Am ieșit pur și simplu din încăpere, fără ca el să-și dea măcar seama. Avea sufletul greu, eram sigur de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și casele din imediata apropiere a zidurilor. S-au aruncat scări pe deasupra șanțurilor, ca niște pontoane, și altele le-am folosit ca să penetrăm zidurile, pierzând doar paisprezece oameni. Nici unul dintre soldații bizantini din oraș n-a scăpat cu viață, cu toate că lașii de ei își aruncaseră cât acolo armele în fața primului nostru atac. Fiecare casă a fost percheziționată, și bărbații, aduși afară. Rotari a recunoscut fețele a opt dintre cei care luaseră parte la banchet și fuseseră alături de Gregorio în timpul măcelului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sângele închegat al muribunzilor implorând ajutor și urlând de durere, erupțiile fetide provocate de pântecele celor neîngropați, înnegrite și umflate de soare. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, au existat viteji care au devenit fricoși din pricina unui atac de panică și lași care, cuprinși de groază, s-au transformat în eroi. Frica a fost sora tuturor, dar noi am reușit s-o ascundem în spatele mândriei și al curajului. Am ieșit învingători, fericiți chiar dacă în multe case de longobarzi se auzeau bocete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și li se reamintește elegant cu pistolul în tâmplă că sunt vii, că trăiesc și că ar fi cazul să facă câte ceva pe lumea asta, voi recunoaște tot, n-are rost să mă ascund, n-am făcut nimic, sunt un laș! dacă te vor întreba de Dumnezeu, ce ai să le spui, că-i cea mai necinstită afacere pe care ai încheiat-o în viața ta, că termenii contractului încheiat sunt înjositori pentru ambele părți, că n-ai avut decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de ceramică? Știi cumva unde se ascunde maimuțoiul nostru? Îl Întrebă Chikuami. — Nu știu, clătină Ofuku din cap de mai multe ori. Chikuami Îl intimida. Dacă minți, am să mă duc la voi acasă și te spun lui taică-tu. Lașul Ofuku păli. — Se ascunde În barca aceea, arătă el spre o bărcuță trasă la mal. Când tatăl său vitreg o luă la fugă Într-acolo, Hiyoshi sări afară ca un drăcușor al apelor. Chikuami se repezi Înainte și-l doborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În copac, prudent. Părea să fie un castan, fiindcă Îl Înțepa ceva pe mâini și În ceafă. Câteva castane și crenguțe căzură la pământ, copacul fiind zgâlțâit de furtună. Îi disprețuia pe oamenii din Hachisuka, socotindu-i o șleahtă de lași guralivi puși pe fugă de numai doi adversari. Ciuli urechile. — Ce-i asta? Începu să se agite. Era o ploaie de cenușă, ca scrumul vulcanic. Ridică privirea, printre ramuri. Fugind, cei din Hachisuka aprinseseră focurile. În două-trei zone, pădurea Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
aceste lucruri, Nobunaga schimbă repede tonul. Pe buze Îi apăru un zâmbet forțat. — Ei, nimeni nu pare să fi dormit destul. Hayashi, odihnește-te și tu. Toată lumea să se culce. Sunt sigur că printre noi nu e nimeni atât de laș Încât să nu aibă somn. Acestea fiind zise, ar fi fost necuviincios să nu se doarmă. Dar, Într-adevăr, printre vasali nu era nimeni care să fi dormit cum se cade În ultimele două nopți. Nobunaga singur făcea excepție. Dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
iar ciocnirea dintre lance și armură le răsună În urechi. Fulgerător, Yoshimoto se răsuci, iar sabia sa reteză În două lancea. Jinnai sări Înapoi, cu un răcnet, ținând În mâini ce mai rămăsese din lance. Jinnai aruncă lemnul și urlă: — Lașule! Îi arăți spatele unui adversar care s-a prezentat? Scoțând sabia din teacă, Jinnai se repezi spre Yoshimoto, dar fu Înșfăcat de la spate de un războinic al clanului Imagawa. Trântindu-și adversarul cu ușurință la pământ, fu atacat dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nume dat orașului Inabayama de către Nobunaga ICHIJOGADANI, castelul principal al clanului Asakura UN CASTEL CLĂDIT PE APĂ În vremurile acelea, străzile din orașul castelului Kiyosu răsunau de voci copilărești cântând o strofă despre vasalii lui Nobunaga: Bumbac Tokichi Orez Goroza Lașul Katsuie Afară-n frig, Nobumori „Bumbac Tokichi “ - Kinoshita Tokichiro - mergea călare, ca general al unei mici armate. Deși soldații ar fi trebuit să mărșăluiască Într-o ținută splendidă, erau cu moralul la pământ și le lipsea Însuflețirea. Când Shibata Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]