765 matches
-
de unde atâta întuneric, acum, când câteva ciori trec în zbor, alunecând la mică distanță de culcuș. Nu-i de crezut - minimalizez ca o minte zdravănă tot ceea ce afară se poate întâmpla. În pacea din radio și oglindă, mă hlizesc sfielnic. Larma e detonată de butoane, apăsate înghițit se blochează și știu ce au să însemne toate astea - un sunet cade într-altul ca două bombe și declanșează războiul. Zbughesc cu rotițele și las ledul să freamăte. Mononoke, X E o pisică
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul era pentru el un loc interzis, un spațiu unde oamenii trăiau drame și bucurii nepermise lui și de care el afla fragmentar numai din mesajele protocolare anexate buchetelor de flori. Stătea acolo în întuneric, așteptând
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
deasupra îmbulzelii de pe bulevardul Geniu și Prosperitate. Până și băcanii își șterg în grabă mâinile de șorțurile murdare și înhață câte un exemplar din Adevărul. Funcționarii înghit cu noduri ultima îmbucătură de corn și se caută de mărunțiș. E o larmă nemaipomenită, mai rău ca în ’916, în ziua mobilizării generale. Dreptunghiurile oficiosului guvernamental sunt agitate ca niște steaguri, cu miile de găuri făcute de plumbii ciudați ai lui Gutenberg. Capitala e cu sufletul la gură. Astăzi nimeni nu mai știe
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
alteia, care, la rându-i, îl răpise și ea hăt! cândva?... Oare toate acestea se întâmplă în vederea atingerii unui anumit echilibru? - Voi, ne spune pe un ton îngăduitor, nu ați fost părtași la nici o mare vânătoare. Habar nu aveți de larma dezlănțuită de întreaga zoologie a pădurii, când și tu nu mai ești decât o forță ce vrea să curme o luptă veche, stârnită din vremuri imemoriale, o luptă pe care numai omul o poate limpezi... „O apologie a vânătorii?” - mă
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
vârfuri și pe tocuri, parcă jucând șotron, urmări adânciturile rotunde lăsate de copitele cerbului și ascultă distrată, cu o senzație tot mai vie de ușurare și de tristețe în același timp, șoaptele și hohotele groase de râs care izbucneau pretutindeni; larma dihorilor prin vizuini hârjonindu-se cu zăpadă. Din cauza gerului, zgomotele se auzeau limpezi, fierbeau în aer și se imprimau, ca niște încrustații: clămpănituri uscate, seci. Nechezături, tălăngi și clinchete mărunțind liniștea și ferecând-o în zale de fier, apoi câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
culcat de-a lungul acestuia, încălzindu-i trupul până dimineață. Iar asta nu e tot. Uitat fiind, altădată, la Fundulea, același Pick s-a întors acasă după o săptămână, fără să știe nimeni vreodată cum, epuizat, dar vesel, dând mare larmă la poartă. Firește că toți ochii se scăldau în lacrimi la evocarea bătrânului pointer. Urmașul lui, aceeași rasă, a fost Billy. Cu el și cu „căpăuca“ (termen sadovenian) Dolly, o setteriță zglobie cât zece, aveam să trăiesc fiorii primelor vânători
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
recunoaștem că metafizica a ieșit de pe agenda de lucru a omenirii. Avem de-a face cu cazul trist al stingerii unei ilustre ramuri tradiționale, la capătul unei istorii care a semănat cu o lungă bătălie dusă în numele absolutului divin. Că larma bătăliei s-a domolit și că, din rîndul beligeranților speculativi, s-a înfiripat o procesiune mortuară ce a culminat într-un tîrziu cu îngroparea renumelui metafizicii, acest detaliu ține de regulile seci ale selecției culturale: sunt discipline care dispar cu
Metaphysica naturalis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7515_a_8840]
-
și-a pierdut încă sensul: pot auzi tocurile onomatopeice ale muzelor poeților bucureșteni (a se reciti Cărtărescu) sau chiar scuturatul din aripi " zbrr-zbrr " ale vrăbiilor care fac baie în băltoace, neam cu care de altfel graurii conviețuiesc pașnic. Pe bulevard larma e din nou de nesuporat: motoare ca de formula I și frîne care-ți dau fiori, un soi de aspirator sonor continuu care te amețește, a cărui vrajă rea nu e ruptă decît de cîte un claxon cu efect de
Un graur la București – Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12508_a_13833]
-
ducă la salonul de deteriorare R-șaizeci imediat?“ Fu total contrariat de un apel în care se spunea: „O avertizare pentru ingineri de la profesorul Ozenfant. Se va descărca o salamandră în camera unsprezece în jurul orei cincisprezece și cincisprezece“. în final opri larma și ațipi agitat. A fost trezit de un strigăt grav și s-a ridicat. Bolnavul își întindea gîtul din perne, mișcîndu-și capul dintr-o parte în alta, de parcă ar fi căutat ceva, dar Lanak tot nu reușea să-i distingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi se trase în spatele lor. Coridoarele institutului erau total deosebite de camerele între care făceau legătura. Lanark îl urmă pe Munro într-un tunel jos și curb, iar pale de vînt fierbinte îl băteau în spate, urechile îi amorțiră de larma vocilor, pașilor, soneriilor care făceau pling-plong și un geamăt ritmat și monoton. Tunelul avea o înălțime de un metru optzeci, cu secțiune circulară și o alee plată jos, suficient de lată pentru roțile unei tărgi. Lumina nu contenea să strălucească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
clubul personalului? — Du-te în holul cel mai apropiat și intră în orice lift. Dacă îl rogi frumos, o să te aducă direct. Spune-I numele meu. Lanark își încălță pantofii, luă cărțile sub braț și trecu prin draperie, ajungînd în larma coridoarelor de ieșire. De data asta ignoră vocile și învăță să se deplaseze la fel de repede ca și ceilalți din jur. Se părea că aici nu se aplicau legile care dictau de obicei deplasarea corpurilor. Dacă te lăsai pe spate, împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură cînd o figură neagră și argintie apăru și rămase sub arcada din mijloc. Era un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, cu nasturi de argint, cu pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tunet. întreruperea din față părea blocată de o lumină orbitoare, iar vehiculele încetineau cînd se apropiau de ea. Curînd, Rima și Lanark ajunseră la o coadă mare de camioane și autocisterne. Șoferii stăteau pe margine, vorbind tare și gesticulînd, căci larma creștea la fiecare pas. Trecură pe lîngă un alt indicator: VEZI IMAGINEA DE LA PAGINA 391 DIN ORIGINAL :și, în cele din urmă, Rima se opri, își astupă urechile cu palmele și, prin mișcări ale gurii și scuturări ale capului, exprimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu toate astea, pretinzi că vrei soare! — Vreau, dar nu pentru că mă tem de opusul lui. Ce înțelept ești! Cît de puternic! Cît de nobil! Cît de inutil! înțepîndu-se cu furie, intraseră deja în gura tunelului pentru a scăpa de larma exploziei de afară, iar Lanark se opri brusc, arătă spre întuneric și murmură: — Uită-te la capăt! Pentru că ochii li se obișnuiseră deja cu negura, vedeau la adîncime un mic pătrat palid lucitor. Rima se prinse brusc de bară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de fericire și siguranță că începu să chicotească. Fu ajutat să coboare multe scări și să străbată printre țipete un spațiu în care încheieturile i se frecară de vîrfuri de degete și apoi, deși aerul nu era mai rece, o larmă de glasuri și tropotit de picioare sugerau că se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
operator psi. Alaana clipi des când intră în încăpere și sondă cu disperare în jur. Percepea însă doar mințile celorlalți colegi. Resimțea prezența clonelor, dar, fiindcă erau atât de mulți operatori și cu toții erau agitați, în mintea ei se înghesuiau larme asurzitoare. - Cred că mă cunoașteți deja, spuse calm Oksana privind feroce la operatori. Alaana se concentra asupra fizionomiei femeii, încercînd să pătrundă dincolo de ochii ei reci. Zadarnic. - Daaaa, rosti Tader, lungind răspunsul și fîcîndu-l să sune precum vorba unui copil
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
săi, Xtyn strigă puternic. - Fraților, merg împreună cu cei care vor dori să mi se alăture să-i ajutăm pe prietenii noștri din tribul Bratti, care sunt atacați de lentile și de florile cântătoare. Vocea ly a tribului se umplu de larmă, semn că propunerea lui stârnise multe comentarii, pe care oamenii se temuseră să le rostească cu voce tare. - Vă amintiți ce v-am spus când l-am omorât pe predecesorul meu? Ei bine, a venit vremea să arătăm că putem
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
iar durerea surdă și necontenită care i se cuibărise demult în pântece căpăta un înțeles mai omenesc. Era un bătrân care murea o dată cu lumea lui. Nu se grăbi să ajungă în sala mare a psiacului. Pe coridoare se auzea încă larma luptelor, strigătele demente ale operatorilor răniți și, din când în când, urechile sale prindeau și zgomotul specific pe care-l făceau lamele de accun rotite cu viteză mare. Bătrânul împărat își stăpâni cu greu dorința de a privi înapoi, spre
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Răspunsul ți-l poți da și singur, mă gândesc. — Nu e nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii, care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
treilea vagon din față. Așa cum obișnuiam. În al treilea vagon, a treia ușă din spate, am un loc rezervat (râde). Am simțit că ceva nu era în regulă după ce metroul a trecut de Akihabara. Dintr-odată, înăuntru s-a făcut larmă. Chiar în acel moment, am simțit un miros înțepător. La început am crezut că cineva a vărsat diluant. Era ceva mult mai puternic decât diluantul. Cel care e folosit pentru vopsele e diferit. Mirosul era atât de ciudat și puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
curajoși cosmonauți ori - de ce nu? - medici cu mâini pricepute și minte ageră. Văzând că poznașii lui n-au de gând să se ntoarcă acasă și, mai ales, pentru că furtuna amenința să vină, bunicul a pornit într-acolo unde se auzea larma cea mai mare. Alături de el, plecaseră nenumărați alți bunici, bunicuțe, părinți ori frați mai mari. Plini de voioșie și de hincuri, toată lumea începu un du-te-vino acum pe uliți, din pâlcuri desprinzându-se ici-colo câte unu, câte doi ori mai mulți
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
toată lumea începu un du-te-vino acum pe uliți, din pâlcuri desprinzându-se ici-colo câte unu, câte doi ori mai mulți. Numai pentru scurt răstimp, firește. Căci dimineața, când razele soarelui vor râde iarăși pe colnice... Deodată, ca la un semn nevăzut, larma amuți. Nu departe se auzea ceva ciudat, la început slab, slab de tot. Însă, cu cât înaintau, zgomotele deveneau din ce în ce mai clare. Bunicul aprinsese lanterna. Îi îndreptă lumina către locul cu pricina. „Miiiaaauuu!” Toată lumea putu vedea, pe o cărăruie, patru pisoiași
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și colo, tot se mai aude câte-un ciripit. „La masă nu se vorbește!” par a-l certa ceilalți pe guraliv. „Așa este! zice Sorina. Și bunicii, și părinții ne-au spus lucrul acesta!” „Gata, am terminat de mâncat!” reîncepe larma din cuib. „Să vă fie de bine!” le urează Sorina. „Mulțumim!” răspund puii înclinându-și căpșoarele, așa cum i-au învățat mama și tata. Dar ce-i asta? Unul dintre ei, mai neastâmpărat și mai neatent, cade din cuib. Frățiorii lui
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
casa. Când ca lupul urlu jalnic Când ca mîța-ncet eu miaun Și trezesc din vis motanul Care toarce sub un scaun. Sunt Vânt, Plâng, Frâng Sperios vo creang-uscată IZVORUL (tenor) Izvor, Din munte cobor, Când vântul vo ramură armă Fac larmă! (Cerul se coboară, Armonie, Schimbare. SCENA I[I] (ara. Furtună) M[UREȘANU] (singur ) Cum norii strigă-jalnic și marea sparge piatră Și tunete bătrâne pe-a ceriurilor vatră Pocnesc cu-a lor ciocane, moșnegi și falnici fauri, Ei făuresc furtunei coroana
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
foc. O, stai! o vino, scumpo, ca fruntea-ți să-ți dezmierd Și-n ochii mari, albaștri, ființa să mi-o pierd... Te-ai dus! te-ai dus, o mare, înghite-mă, mă sfarmă, Îmi amăgește mintea cu-a valurilor larmă. " (CHIPUL dispare) (el se urcă [în] luntre și-și dă drumul pe mare) (se-nsenină, s-aude glas de corn ) REGELE SOMN Răsună corn de aur și împle noaptea clară Cu chipuri rătăcite din lumea solitară A codrilor... în cârduri veniți
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]