758 matches
-
se sădiseră pomi tineri, tei și castani, cu tulpini subțiri, săpați cu grijă la rădăcini! Se înălțaseră case noi, cu câte două caturi, tencuite frumos, cu balcoane pline de iederă. O umbră plăcută plutea deasupra trotuarelor. Glasul mulțimii acoperea această larmă de sărbătoare. - Uite, Stere! se mira nevasta și tăcea gîndindu-se la vorbele bărbatului, care-i aducea aminte câteodată că trebuie să pună ban pe ban, să se ajungă și ei. Negustorul grăbise pașii. Abia se descurcau în gloata pestriță. La
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aici erau ucise animalele. Duhoarea de sânge apăsa. Un miros de murdărie deșertată, de sânge încleiat pe lucruri și de sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile și al scripeților ce scânteiau în viteză creștea. Toată această larmă de fier frecat și de voci groase și sparte se amesteca cu guitatul porcilor.Un parlagiu deșirat, cu fălcile căzute, îi împingea printr-o poartă de gratii, câte douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru oameni se învîrteau printre ei, lovindu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și ei firimiturile rămase din pomana lui Mielu. Târziu, aproape de miezul nopții, -lau urcat în droașcă, de subsuori, doi ceferiști. Mielu era țeapăn și râdea prostește. N-a fost nevoie să dea în cal. Acesta știa drumul singur. 175 Numai larma de pe ulița lăutarilor 1-a deșteptat. Lucrătorii de la brutărie nu se culcaseră. Stăteau în poartă și-l așteptau. Cânta și pocnea din bici. A ridicat tot praful din curtea lui Bică-Jumate. Până s-apuce ceilalți să-i spuie că jupânul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe un scaun, cu ochii în soare, orbit de lumina aceea mângâietoare, numai într-o cămașă subțire, deschisă la gât, moleșit, ținîndu-și genunchii între palme. Veta îl privea de după perdea. Atunci sosiră dinspre Grivița hingherii. Întâi, fata a auzit o larmă surdă și vocile băieților din mahala: - Huo, na! Huo, na! La oase! A ieșit afară, la poartă. Din capul străzii, venea o droagă cenușie, trasă de două gloabe. Pe capră ședeau doi țigani cu mânecile suflecate, ținând în mâinile lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răspântie, în față, la cârciumar, sosi ceata de copii. Vreo opt, ai zidarilor, ai lucrătorilor de la Ateliere și de-i cât pragul care cărau pietrele. Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate, când câinii domnului Aristică, auzind larma de-afară, țâșniră pe poartă printre picioarele Vetei, repezindu-se în șbilțul huidumelor. Fata începu să țipe. A sărit și Procopie de la locul lui. Dulăii săltau în goană cozile lungi și zbârlite. Era unul cât poarta, cu un cap mare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie fantasticitatea luminei de fulger. Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de fulger, marea făcea o larmă adâncă, asemenea mugirei depărtate a unor tauri, dar deodată ea văzu un foc aprins. "D-zeule, gândi ea spăimântată, Ieronim a aprins focul și în această noapte... Poate că pe un moment numai". Focul ardea din ce în ce mai mare și cu constanță. "Să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scrîșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol, El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pămîntul să-l turtească-n răzbunare! Ca și dînsul, Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol, ducînd larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă. El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pîrÎie, trăsnește, Tot se rumpe, se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aer și-i dezmiardă urechea. El nu simte, În consecință, dorința „să nu mai facă parte din trista omenire”, să se piardă, cu alte cuvinte, În orizonturile goale. CÎmpia apără, astfel, o nerăbdătoare afecțiune și lecuiește un spirit iritat de larma și fățăriile lumii. Din acest spațiu dulce, lainic, ocrotitor au dispărut Însă obiectele materiale. Căldura tandreții le-a transformat În energii volatile. Universul alecsandrian este constituit la ceasul plăcut numai din șoapte și văpăi line... * Așadar: Alecsandri nu iubește un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cartea deschisă în mâini. Apoi ridică ochii către bătrânul Coropciuc, care își netezi mustățile și încuviință. Atunci fetița închise cartea și i-o întinse. — Te întrebi dacă așa ceva s-ar fi putut întâmpla vreodată, spuse Maca. De afară se auzea larma mușteriilor. Cârciumarul îi găzduise pe cei trei într-o cămăruță din spate. „ăsta e separeul pentru domni“, spusese. „Și de ce nu ne-ai chemat până acum aici ?“, întrebase Maca, intrând în odăița strâmtă, cu masa și scaunele ei și, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu se prinde. Râde mereu, dar nu e vesel niciodată. — Bună alegere, spuse Maca. — Are și calități, spuse bătrânul, depărtându-se. Nu are frământări lăuntrice. De-aia nu obosește vreodată. Maca împinse ușa, să se poată uita în cârciumă, unde larma era în toi. Vorbeau atât de tare, încât, dacă ai fi aruncat deasupra lor un obiect plutitor, cum ar fi o eșarfă, zarva și râsetele groase ar fi putut-o ține în aer. Erau îmbrăcați la nimereală, care cu salopetele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
creștinătății, n-are nici atîța lei vechi în hazna câte fesuri sunt pe câmpul de război. Dintre toate trebuie să ne intereseze ținuta Austriei. Am pomenit în n-rul trecut că basul austriac a devenit acuma tenor, care secundează de minune larma războinică a amicului de la Neva. Austria va rămâne neutră și va căpăta compenzație. Ziarele oficiale ale celor trei împărății de la miazănoapte ridică glasul lor în cor pentru a lăuda trăinicia federației celor trei împărați, a căror împărăție nu va avea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
gură. Cu siguranță se săturase... Încet-încet, am crescut mai mari, de-a bușilea, explorând curtea și gustând tot ce întâlneam în cale, iar de aici, ceva mai târziu, am trecut pragul porții în uliță, ulița copilăriei, atrași de chiotul și larma mulțimi de copii. Și erau mulți copii! Mai toate familiile aveau de la patru în sus. Parcă-i văd și acum. Mulți cu picioarele goale și cu cămășuța până la buric, cu burțile goale. Pâine mâncam doar de sărbători, iar sâmbăta când
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
iar uneori baia dura câte o jumătate de zi. Gârla a fost „ștrandul” nostru. Acolo organizam întreceri de înot. Ne întreceam cine traversează mai repede gârla, cine stă mai mult sub apă sau cine sare de la înălțime mai mare. Chiotul, larma și animația creșteau însă, când în jocul nostru intrau... un cățel, un cârd de gâște sau de rațe. Nelipsite erau raidurile de după boscheții de cătină, spre locul de scăldat al fetelor. Cum nimeni nu purta pe vremea aceea costum de
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
cu cîtă scîrba mă opun La planu-i contra firii, ca turbat Cu spadă pregătită-a atacat Neapăratu-mi trup, m-a-mpuns în braț, Dar cînd văzu că-ntreg dezmeticit, Brav de-al meu drept, mă și reped la el, Ori speriat de larma ce-am făcut, Deodat fugit-a. GLOUCESTER: Fugă cît de mult, Nu-n țara asta va scăpa neprins, Iar prins, e mort. Ducele,al meu stăpîn, Vrednic patron și prinț, spre sear' e-aici: De el îndrituit, voi proclama Că
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
s-au părut mai semnificative: în Bălăuca, spune el, "totul e o pură invenție, a cărei singură obligație e de a fi posibilă, plauzibilă"200; "Bălăuca este un roman, un adevărat roman, fără amestecul de genuri ce a trezit atâta larmă la apariția lui Bizu"; În evoluția spre epicul pur Bălăuca este cu mult superioară lui Mite. Subiectul oferea o mai mare bogăție sufletească, o pasiune mai profundă, o mai amplă gamă de teme. [...] pe lângă aceasta, meșteșugul meu a evoluat și
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dau senzația că așteaptă permanent ceva. Schimbul de replici este asemănător cuplului Smith din Cântăreața cheală a lui Ionescu: " De unde vii? / - De la Birou. / - Ai un birou? / - Toată lumea are un birou. / Ai dreptate. Așadar, ieși de la birou? / - Strada e plină de larmă"347. Monologurile expun teatral, precum niște indicații scenice, lumea în care se mișcă protagoniștii anonimi. Marele anonim din opera Monicăi Lovinescu este ea însăși, deoarece acordă României rolul protagonistului. Capitolul IV Discursul memorialistic IV.1. Jurnalul Aproape șaizeci de ani
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Carpații au devenit o frontieră naturală pentru diversele nuclee regale și imperiale care s-au coagulat în Câmpia Panonică (de la regatul maghiar până la imperiul austriac și, apoi, dualismul austro ungar)24. Până la sfârșitul Epocii moderne, care s-a prăbușit în larma asurzitoare de mitraliere și obuze din Primul Război Mondial, Carpații au reprezentat una dintre cele mai longevive frontiere naturale din Europa 25. Europa, între agonie și speranță La sfârșit de Antichitate și început de Ev Mediu, furtuni de sânge, șiroind
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
decât să se năpustească orbește. Nu făcuse decât să se afunde și mai mult în noroi. Îi îndesă pe toți într-un loc strâmt de pe fundul unei văi înmlăștinite. Și nu găsise decât o mână de țărani care făcuse atâta larmă. Nici urmă de oștean în această văgăună afurisită. În acel moment, tunurile ghiaurului, ascunse la marginea pădurii, se puseră a bubui. Nici nu apucă să-și revină din tehuiala ghiulelelor, căci auzi un vuiet. Își dădu seama că se apropia
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de sfânt și milostiv e ceasul 2. Acum, însă, în noaptea cu care se deschide Hamlet, îndărătul tăcerii duhului mut, „sinistră nălucă ce trece îmbrăcată-n zale din cap până-n picioare prin fața postului de pază”, cum spune Bernardo, Horațio aude larma asurzitoare a unor temute, dar inevitabile vremuri de restriște. Se gândește la toate semnele rele care anunțaseră odinioară asasinarea lui Iuliu Cezar, la acele nopți romane când Morminte s-au căscat și morți în giulgiu Au chițăit și au țipat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei lupte cu monștrii: Eram cândva cu Hercules și Cadmus; Prin codrii Cretei hăituiam un urs Cu câini spartani. N-am auzit nicicând O goană-atât de voinicească. Râul, Pădurea, cerul larg, întreg întinsul Păreau că scot un singur strigăt. Larma Era nespus de dulce, ca un cântec, N-am auzit un tunet mai suav3. Așadar, în spatele chipului luminos al vânătorii din pădurea Visului..., violența, alteritatea monstruoasă - deși sugerate cu discreție - își fac totuși simțită prezența. În Cum vă place, pădurea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și fantome sau duhuri venite din străfundul pământului. Ca acel spațiu-răspântie unde, aidoma unor drumuri ce se întretaie, se întâlnesc umanul cu non-umanul, vizibilul cu invizibilul, văzduhul cu adâncurile subpământene, materialitatea cu sufletul, corpul viu cu manechinul inert, tăcerea cu larma... Un spațiu hărăzit să asigure accesul la o altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V" Teatrul între piatră și dublutc " Teatrul între piatră și dublu" Craig sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morții, anonimatului. Dar poate el să nege până la capăt orgoliul și să facă apologia retragerii? Deocamdată, alte ipostaze ale admirației pentru cei care au reușit în acest exercițiu de retragere din fața vanității. „E mai multă noblețe în anonimat decât în larma, în tapajul ce se face în jurul unui nume”, spune Cioran la un moment dat. Și continuă: „Merită dispreț oricine aderă la celebritatea sa, oricine nu se simte umilit și ofensat de ea” (I, 47). În plus, „Preferința mea se îndreaptă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Editura Tineretului,1967; "Elegii", E. P. L., 1968; "Turn cu ceas", editura Dacia, 1971; "Zeii asediați", editura Albatros, 1972. 8 "În roșii asfințituri te irosești fecund,/ Silabisire calmă de spații vegetale/ Mari pogorâri de aștri și fumuri lungi ascund/ Petrecerea, sub larmă, a ciclurilor tale." Poetul vorbește egal și monoton despre harta țării, despre apele Dunării, despre naștere și iubire, despre istorie: "Mă gândesc la femeile grece/ când umblau pe aici/ Naltă a crescut trestia/ seducător de mlădie. / Mă gândesc la femeile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
precum în Conul Leonida față cu Reacțiunea), în jurul căreia se animă întreaga acțiune (pînă la descoperirea finală), sau ca un motiv secundar, complement auditiv reamintind personajelor existența urbei...Pînă și într-o proză gravă, cum este În vreme de război, larma de afară anunță o iminentă confruntare, reluînd modelul. Pe rînd temută (de popa Iancu) și acceptată (de Stavrache, om de han, obișnuit cu zarva), ceata gălăgioasă are momentul ei de mister:" Dar bubuiturile se-ndesesc sunt oameni mulți afară. D.
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
enorme, de proporții haotice." Nu însă "enorme" sînt și temerile asediaților republicani? Disproporția e stăpînită cu măsură de autor, pentru bunul motiv că ea iscă și malentendu-ul rizibil și traseul delirului (la vreme de noapte, la vreme de război, în larma unei sărbători ignorate: lăsata secului sau alaiul pascal). Așteptarea anxioasă verifică, așadar, la Caragiale, posibilitatea tratării în registre diferite a uneia și aceleiași teme. Ce-i paralizează deopotrivă pe hangiul Stavrache, pe Leiba Zibal, pe Leonida...? Un revenant, un mort
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]