4,107 matches
-
divertisment, după câțiva ani de trudă ca traducător la Geton. A renunțat la această slujbă, deși era bine plătit, pentru că nu-și mai putea auzi vocea. Când traducea i se părea că Împrumuta Înfățișarea și glasul Irinei Nistor care Îi legănase adolescența și studenția, asemenea unui vapor de cursă lungă. Dacă n-ar fi fost „rău de mare”, călătoria ar fi continuat, poate, și acum. Încearcă altceva, pentru o vreme, cel puțin, i-a spus directorul său comercial. Nici lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Își zise șoferul și dădu colțul, fericit că pe el se putea conta. Petru rămase sprijinit de canatul ușii de lemn nevopsit, neșlefuit, cu brațele atârnând. Repeta fără rost cuvintele evanghelistului: „Ce ați ieșit să vedeți in pustie? O trestie legănată de vânt?” (Matei, 11:7) Ochii săi arși nu mai vedeau, iar vântul arsese și el de tot odată cu trestia. 13. Mai privi o dată În jur: machete de vitrine, desene, afișe, colecția veche de Domus Împrăștiată peste tot, soba albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că nu se mai Întorcea demult acasă, ci doar Într-un loc cunoscut, la fel ca străzile, parcurile, muzeele care aparțin În egală măsură tuturor celor ce le străbat sau și le amintesc. Se Înstrăinase de casă o dată cu râsul Violetei, legănându-se Încet, ademenitor, ca un hamac, sub privirea tot mai nesigură a lui Grațian. Nu-ți trebuiau prea multe cuvinte ca să numești această vibrație abia sesizabilă, această pașnică și tulburătoare, În același timp, ondulare a aerului. Și nici un IQ prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și călduroasă străfulgerare într-un milion de stele bătrâne, pocite. Te iubesc. — O, scumpule, zâmbi ea. Întinse mâna și îmi atinse încet ceafa cu buricele degetelor. Ești așa de provincial. Pentru că n-am răspuns, ea se lăsă pe spătarul scaunului, legănându-se pe picioarele din spate, și ridică din sprâncene. Iată un secret: simpla idee că Clio Aames este reală și face parte din lumea asta îmi provoacă durere. Am ridicat piciorul pe sub masă și am încercat s-o împing. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
umbre lungi. Razele sunt calde, le simți pe piele în vreme ce aluneci printre ele, dar la umbră aerul e încă rece, semiîntunericul domnind încă în cotloanele de pe margine. O briză joasă, stăruitoare, vine și se duce, iscând vălurele pe apă și legănându-vă ușor, pe tine și barca ta, în vreme ce plutiți prin fâșiile yin-yang ale dimineții. Păsările ciripesc. E-un sunet ascutit, clar, curat, fără zumzetul de fundal al zilei care mai are până să înceapă. Din când în când se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rețea de lacuri și râuri curgătoare, să observi vastitatea și incredibila ei complexitate. Acest uriaș și bogat mediu. Acest paradis acvatic cuprinzând toate informațiile, identitățile, societățile și e-urile. Acum întoarce-te la lacul tău, la barca ta care se leagănă domol. Dar de data asta cunoaște lacul; recunoaște locul drept ceea ce este și, când ești pregătit, aruncă o privire peste marginea bărcii. Apa e limpede și adâncă. Razele frânte ale soarelui decupează fâșii albastre jos, departe, în adâncurile reci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
adânc, purtat de forța căderii și absolut fără nici o idee, imagine sau amintire a oxigenului sau respirației. Am ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
oricum întotdeauna, am zis. Iar după aceea: Îmi pare rău că se întâmplă asta. Mă cuprinse cu brațul, ținând în continuare ghidul în mână, și-mi strânse capul la piept cu menghina cotului. Ce mai bărbat, zise ea cu tandrețe, legănându-mă. Aparatul foto subacvatic e-o șmecherie butucănoasă, galbenă cu negru, care trăiește înăuntrul propriei sale bule de plexiglas etanșe. În jurul lentilei e un manșon de plastic galben, fixat cu șase șuruburi argintii. În loc de vizor, are deasupra un reticul pliabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de ghidul turistic, dar era frumos și izolat. Clio contempla orizontul, cu mâinile împreunate sub genunchi astfel că tivul rochiei albastre, de vară îi stătea întins pe coapse. Lovea ușor aerul cu picioarele. Am încercat să țin ritmul cu ea, legănându-mi picioarele odată cu ale ei, dar eu am picioare mai lungi, așa că, după câteva mișcări, s-au desincronizat - trebuia să mă opresc tot timpul și s-o iau de la capăt ca să reintru în tempo. Dinspre mare bătea o briză slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Doyle. Am râs. — Le-am citit pe toate și știi la ce concluzie am ajuns? — Care? — Că Sherlock Holmes nu e deloc deștept. Totu-i că doctorul Watson e un idiot afurisit. Am râs și Clio a râs și ea, legănându-ne amândoi picioarele tot mai sus, dincolo de marginea stâncii. — N-ai citit Câinele din Baskervilles, nu-i așa? Am clătinat din cap. — Nu te mai deranja. O întreagă agitație inutilă doar pentru ca Holmes să poată împușca un câine vopsit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
loc, dar, deși tremurau, m-am ținut. Am pornit într-o alergare dureros de lentă, o alergare cu încetinitorul, un miliard de ani scurgându-se între un pas și celălalt, cu geanta de piele a lui Nimeni plină de dictafoane legănându-mi-se incomod pe braț. În fața mea se auzi zgomot de sticlă spartă când fata dădu cu scaunul în fereastră și lovi o dată, de două ori, de trei ori cu picioarele lui pentru a desprinde cioburile rămase în ramă. — Fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
altă cupolă făcută din cărți de telefon sau un labirint cu pereți de hârtie, o să ridici din umeri și-o să pleci să cauți ghereta cu înghețată. — Peste zece ani? — Mda, zise ea. Mda, nu văd de ce nu. — Mersi. Mi-am legănat o vreme picioarele, privind vârfurile bocancilor cum saltă în aer. Am stat împreună așa, sub o cupolă făcută din cărți de telefon. — Pot să te întreb ceva? — Sigur. — Ce crezi c-o să se întâmple de fapt cu noi? Mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și se aplecă din nou să contemple tavanul. — Vrei să-și spun adevărul? — Da, te rog. — Cred c-o să ne ștergem de pe lume, exact așa cum se șterge scrisul de pe lespezile vechi de mormânt din naosul bisericilor. Am continuat să-mi leagăn picioarele, fără să spun nimic. — Asta se întâmplă, zise. Acolo sunt, în mare parte, deja dispărută. — Păi, eu știu că încă exiști. Dacă asta contează în vreun fel. Ea nu răspunse. Surprins, mi-am dat seama că aproape plângea. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un anumit punct, coridorul se deschise spre o cameră mare, plină de radiouri, sute și sute de radiouri stivuite și majoritatea deschise, reglate sau doar pe jumătate reglate sau emițând doar șuierături. Din tavan, de cabluri, atârnau aparate de înregistrare, legănându-se deasupra capetelor noastre. — Ce-i asta? l-am întrebat pe doctor pe când străbăteam în pas alergător podeaua șerpuitoare dintre mormanele de plastic. — Ce? Pentru ce sunt radiourile? — Sunt fertilizante, zise doctorul. Cu cât înaintam, cu atât alarma se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
verde și și-o trăsese peste ochi, prefăcându-se că doarme. Hainele mele ude țopăiau la capătul firului său ca momeală, un ghemotoc de aproape-mine cu un cârlig mare și greu agățat în capăt, pregătit. Vechea mea haină vălurea, se legăna și se rostogolea în apa de-un albastru pur și mie îmi părea rău că o sacrificam după toate prin câte trecuserăm împreună. Eu stăteam cu picioarele încrucișate sub mine pe punte, lângă imprimantă, urmărind-o cum pufăie și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sens invers timpul rămas în vreme ce Orpheus continua să se încline către mare. Eu stând lângă vinci cu sulița în mână. Și-atunci se întâmplă. Totul se întâmplă foarte repede. Un pocnet-bubuit-huruit sub noi - a ieșit sub barcă - și apoi cușca legănându-se departe de noi - bum. Bule și stropi de apă. Orpheus gemând, înclinându-se și mai tare. Brr, brr. Bule și stropi de apă și frânturi dintr-o uriașă formă cenușie în apa albă, înspumată. Eu ridicând sulița și nefiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
margine, uitându-mă în jos la apa care urca spre mine. Marea creștea din ce în ce mai repede și barca pârâia din toate încheieturile, peretele cândva vertical al punții superioare fiind acum un soi de scut pe marginea căruia ședeam eu, cu picioarele legănându-mi-se de la genunchi în jos. Am verificat atent antena mică de crom, după care am deschis laptopul. Ecranul era încă activ, încă albastru, conexiunea era încă stabilă, complicatul cod alb al lui Mycroft Ward scurgându-se pe el ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acum dimineață, Îl prind”, gîndea Șasa. 25 Nu era nici un semn cé timpul ar fi trecut pe acolo, În chip de obosealé, lehamite sau alté formé. Era o zi nemérginité cu vînturi calde și ușoare, care nu féceau decît sé legene capetele portocalii și galbene care-și deșchideau gurile la adierile plécute, ca niște pui de pasére la auzul bétéilor de aripi. Era o zi imensé care nu se mai termină, În care Întunericul nu era decît o parte neînsemnaté și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
cont de tempo-ul mișcării și de ritmul dansului. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i flori de stâncă și de cactus, ce îmbracă peisajul idilic al insulei, dar mai ales îi oferă dansul. Mai întâi face o reverență laterală, legănându-se pe dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile, între care întârzie pentru o clipă, încremenite, ca și cum și-ar sorbi unul altuia suflul vital. Când apare fructul iubirii oul, acesta e păzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prin acel "dans al albatrosului", ca preludiu al zămislirii oului și al reîntregirii cuplului. I-aș spune mai degrabă duel acestui dans, căci cuplul își lovește ciocurile într-o încrucișare de săbii ca un sărut năprasnic. Trupurile lor mari se leagănă într-o parte și alta, ca cel al rațelor, doar alura lor suplă și ritmul susținut transformă ridicolul mișcării în grațios. Legănarea e urmată de frângerea sau coborârea gâtului, ce survine între cele două reprize ale întrepătrunderii ciocurilor. De altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de zgomot de castaniete, cadențat în tempo-ul mișcării și al ritmului de dans. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i "dansul" și florile de stâncă și de cactus din peisajul idilic al insulei. Mai întâi face o reverență lateral, legănându-se pe dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile și întârzie pentru o clipă încremenite, ca și cum și-ar sorbi unul altuia suflul vital. Între aceste reprize scurte de castaniete, duelul erotic este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trebui să conțină măcar speranța ivirii ei dincolo. Praznicul sentimentelor (Epilog) Praznicul sentimentelor (Epilog) Stau la masă cu sentimentele mele la un Bruderschaft. Subțiate, livide, tremurânde, ridică pe rând câte o cupă în care și-au adunat lacrimile și se leagănă fulgurate, foșnindu-și trupurile de dantelă. Față în față cu sentimentele mele, mă simt tot mai împăcată. M-am îmbrățișat cu fiecare în parte și-am anunțat ceremonios marea clipă a despărțirii. Cele mai alese dintre ele au făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
timpului cu miile de secunde obraznice, neascultătoare, neîndemânatice, dirijate de Ea. Zi sau noapte, după cum voia Ea. Christian Dior, Jean-Paul Gaultiere i-au spus: "Modelează păpușa Miorița, contureaz-o, asorteaz-o, estimeaz-o, tortureaz-o". A îmbrăcat-o în mireasă. A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba plânsului de când se zbătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Știu și basta. Dar de tine știi? Cargobot ieși adus de umeri pe ușa scundă, atingând cu creștetul firma pe care scria Café-Bar și se îndreptă preocupat de ceva, spre părculeț. Porni ca teleghidat spre linia de tramvai și când, legănat pe valurile șinelor, vagonul se opri, Cargobot se urcă foarte sigur pe el, cu ochii strălucind ciudat. Ăsta-i beat, duhnește de la o poștă! se strădui o gospodină cu patru sacoșe burdușite în mâini, să inițieze o ședință de psihanaliză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Halipa, Nilă și Prunilă urmați de Moș Eveniment profesorul. Năsuc și Samaliot deoparte, urmați de Hugo pictorul și ultima seralistă îndrăgostită de o utopie, Mioara Alimentară. Oceanul se resorbi prin canalizările orașului, devenind un feribot clătinat de apele de dedesubt. Legănați de tangaj, cei 14, acum maturi, dar tot în costum de elev, furnicau pe străzile feribotului, intrau în clădiri sau urcau în trenuri și dispăreau o clipă. Apăreau iar pe punte, din ce în ce mai depărtați unii de alții, ceea ce însemna fie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]