KorAP: Find »[drukola/base=lent & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...321 >

8,005 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

Piața Carolina. Paragrafe, pagini, cuvinte, spații albe chiar erau citite Într-un fel care le aprindea privirile și deregla pulsul. Într-o zi, gesturile precipitate, mângâierile furișate sau grăbite lăsară loc unei visări duminicale. Culcați unul Într-altul, savurând contopirea lentă a trupurilor lor, păreau o rachetă de croazieră pe care el o urmărea hipnotizat de strania ei suficiență și indolență. Zborul acesta lin a durat vreo trei ani. A urmat o perioadă scurtă de turbulență, apoi o privire goală, umbrită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
ar fi tras un cearceaf sau o plasă subțire de alge plutind la câțiva centimetri sub apa lacului, În care se zbăteau o mână de pești mărunți, neștiutori și distrați. Și ea se prefăcu, ca În basme, Într-o canoe lentă În care el vâslea cu apa până la glezne. S-au Întors În oraș târziu În noapte, cu ultimul autobuz. Au tăcut tot drumul. Ea a avut timp să și ațipească câteva minute cu capul pe umărul lui. S-au despărțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Se mulțumeau să se adulmece unul pe celălalt și să refacă Împreună trasee uitate ale alcătuirii lor secrete. Pentru asta, nici măcar nu trebuia să țină ochii mereu deschiși, pentru că nu dădeau greș niciodată. O apăsare ușoară a mânilor, o balansare lentă a capului ei pe pernă Într-o parte și alta, un zâmbet nicicând vizibil În alte Împrejurări sau un strigăt Înăbușit, o arcuire neașteptată a corpului ei urmată de o Înceată destindere, ca o tentativă de zbor mereu amânată, erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

va trebui să iau o decizie, asta era chestia. Nu aveam puterea de-a prevedea ce mi se va întâmpla, așa că m-am făcut doar comod în micuța mea lume mecanică în vreme ce ea și-a văzut mai departe de mișcarea lentă în jurul soarelui și spre viitor. Aproape în fiecare zi veneau noi scrisori de la Primul Eric Sanderson. Cam pe la prânz. Le luam pe fiecare și le puneam într-un dulap din bucătărie, nedeschise. Unele erau voluminoase, altele de-a dreptul niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de transcriere, o fereastră scrisă spre trecutul meu lipsă. Tremurând, am deschis din nou caietul. 4 Fragmentul becului (Partea întâi) Cu masca de scafandru pe față, Clio ieși la suprafața apei și făcu din mână. Era un salut amplu și lent; mai întâi spre stânga până la capăt, apoi spre dreapta până la capăt, înăuntru și afară din apă, așa cum făceau oamenii în anii ’80 la concertele rock. M-a făcut să zâmbesc. Stând în capul oaselor pe șezlong, la umbra umbrelei uriașe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ea. La câteva ore după ceea ce, din lipsă de inspirație, an numit momentele de criză ale lui Clio din noaptea precedentă, făcuserăm din nou sex, nici nu mai știu la ce oră a dimineții. A doua partidă fusese somnoroasă și lentă, o încercare aproape inconștientă, cețoasă. Clio vorbise foarte încet în vreme ce mă mișcam înăuntrul ei. Vorbisem și eu, iar cuvintele veniseră de foarte departe. Spuneam lucruri la care nu stăteam să mă gândesc; cuvinte, și-atât. Cuvinte de noapte, cuvinte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
zise. Probabil că visezi. — Nu vreau să visez. Clio, nu vreau să fac asta singur. Se auzi un bubuit. Am tresărit amândoi, ne-am întors spre baia romană. O mână de frunze se mișcau pe suprafața apei într-o spirală lentă. — E ceva viu acolo? Clio încuviință. — Da. — Ce e? — Nu știu, zise ea, privind apa. Ceva din adâncuri, unde e întuneric. Se auzi un alt bubuit. Pe suprafața murdară a apei se iscară valuri mici, lovind marginile placate și mucegăite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
facă treaba la intervale regulate sau neregulate. Când o persoană pleacă sau moare sau se sfârșește, lasă în urmă o imagine reziduală; își imprimă conturul în dispozitivele de care s-a înconjurat. Imaginea se șterge din cauza detensionării arcurilor, datorită consumării lente a combustibilului pe măsură ce mașinăriile unei vieți trăite într-un anumit fel, în anumite locuri și din anumite unghiuri sunt oprite, se strică sau se sting una câte una. Durează ceva timp. Uneori, dai peste luminile prăfuite sau peste bâzâitul electric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
aici pentru a discuta despre tendințele mele antitehnologice, nu? Ar trebui să încep cerându-mi scuze pentru... — Nu, stați, am sărit, amintindu-mi în sfârșit de punga de plastic cu dictafoane care îmi atârna de încheietura mâinii. Creier prost și lent ce ești. Mai întâi trebuie să fac ceva important. Domnul Nimeni mă urmări cum pun bateriile în dictafoane și le așez într-un pătrat aproximativ în jurul nostru, la marginea luminii aruncate de lampă. Nu spuse nimic până când n-am terminat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
continue să se miște și să vorbească... miracolele științei moderne. Se așeză, punându-și din nou laptopul pe genunchi. Culoarea îi revenise parțial în obraji, pârâiașele de apă care curseseră din manșetele cămășii și pantalonilor se reduseseră la o picurare lentă. — Există anumite proceduri, experimente și așa mai departe care sunt vitale pentru ca angajatorul meu să studieze pe deplin ludovicianul. În urma lor, vei ajunge să te bazezi, așa cum am ajuns eu, pe anumite substanțe chimice protetice. Nu e o soluție perfectă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
rănit la piept. Luxofagul zăpăcit se rostogoli înăuntrul buclei, o dată, de două ori, ca apa scurgându-se într-un sifon de chiuvetă, apoi își recăpătă controlul. Înotă înapoi la domnul Nimeni și începu să-i dea ocol pe-o orbită lentă, la nivelul mijlocului. — Hmm. Acum hainele lui Nimeni erau din nou uscate, cămașa albastră făcută la comandă era călcată, părul într-o ordine perfectă, jeanșii scumpi îi veneau ca turnați. — Ce noroc, zise el. Din câteva opintiri dureroase m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
unul dintre eroii minori ai Bătăliei de la Balaklava. Deși Mycroft Ward nu avusese nimic de-a face cu Șarja Brigăzii Ușoare, o aprobase cu toată ființa sa, așa încât, după mulți ani, când un doctor i-a dat vestea unei boli lente dar fatale, atitudinea lui Ward nu surprinse pe nimeni dintre cei care-l cunoșteau bine. Bătrânul își anunță - familia, prietenii și câteva ziare - că se hotărâse să nu moară, nici de boala aceea, nici de nimic altceva, niciodată. Pretindea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
fiecare cuvânt și inflexiune din vocea ei. M-aș fi forțat să le parcurg pe toate, iar și iar și iar și iar și fiecare parte m-ar fi rănit la fel de tare sau mai tare, de fiecare nouă dată. Anestezicul lent al șocului mă făcea să stau liniștit, sub observație. Trebuia să-mi găsesc motanul. Am întins mâna în spate și am scos la întâmplare o carte din peretele-raft. Când mi-am retras-o, am văzut că țineam între degete o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
aceste cuvinte. E greu când oamenii țin morțiș să facă lucruri îngrozitoare. Nu puteam să te las să pleci de-aici și să-ți dai viața pentru o iluzie. — Asta s-a întâmplat de fapt? Fidorous clătină din cap, mișcări lente, aproape insesizabile, nedezlipindu-și ochii de la mine. Acesta nu era un răspuns la întrebarea mea, era cu totul altceva; o expresie funerară, un loc pustiu între resemnare și regret. N-a mai rămas nimic din tine, nu-i așa? spuse. Întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845

evoluția situației din Coreea de Nord, în urma prăbușirii sistemului comunist din țările din Europa de Est ș.a. Evoluția situației din Coreea de Nord (vezi studiul "The long way of unification", publicat în cotidianul Nine O'Clock din 2 octombrie 2000), care, în viziunea sa, va fi lentă, de lungă durată și presărată cu numeroase momente de mari speranțe, dar și de mari tensiuni, spre deosebire de cea a altor specialiști și chiar a reprezentanților autorităților sud-coreene care, până la începutul secolului al XXI-lea, prevedeau și chiar se așteptau la

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

să-l grăbesc, să-l precipit, căci se derulează mult prea lent, căci nu mai am răbdare să privesc sau să ascult, ca și cum totul ar alerga invers pe lângă mine fără să mă observe, ca și cum aș fi absentă. Alteori sunt îngrozitor de lentă, stagnantă aș putea spune. Alerg gâfâind în urma timpului, și-mi dau seama că însăși ideea de recuperare este un nonsens. Aproape nimic nu se poate recupera, cu atât mai puțin timpul. De multe ori, când sunt cu mult în fața timpului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
furnică? O furnică Împărată!? mai spune ea. Închid și eu și ea. Și cum stăteam întins în iarbă cu ochii închiși, mă simțeam ca un Gulliver, repudiat și leneș, în țara binecuvântată a eternelor lucrătoare. Caravana de vele se scurgea lent și surd pe lângă umărul meu, iar eu îmi imaginam cum tocmai trecea Împărătița Furnică, cu coroana de sârmă pe cap, într-o lectică purtată de patru furnicoi vânjoși, în zale. Capul i se bălăbănea oriental, la fel ca cel al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
tribului Makonde vor purta o amuletă cu chipul maimuței la gât. Fereastra Pastel Tocmai în punctul unde valea se împreună cu cerul, arareori, se deschide puțin înainte de asfințitul soarelui o fereastră de lumină, ca un hublou. Și pe măsură ce soarele se retrage lent și opac sub pământ, cadrul ferestrei se dilată și lumina dinlăuntrul ei se revarsă în afară, pe la colțuri mai ales, în bulboane cristaline. Apoi, o să dispară ca și cum n-ar fi fost mirajul unei instanțe în ascunzișul de noapte al soarelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
statură, în ciuda tiparelor naturale cărora le aparțin. Azi e o zi tristă la mare. Soarele nu și-a semnalat de ieri prezența, iar nisipul e încă umed de dimineață, din cauza ceței. Trec din când în când cupluri ce se deplasează lent și melancolic de mână sau înlănțuiți. Ocolesc careul cu cele patru efigii fără să se oprească, totuși niciunul nu transgresează acele linii aproape imaginare. Naiba știe de ce o apariție atât de bizară pe nisipul plajei nu le atrage atenția, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
atenția, mai ales că figurinele nu sunt fixe, se deplasează lent, aproape imperceptibil, fiecare pe diagonala sa către centrul careului. Totuși, unul dintre cupluri observă, la întoarcere, careul care s-a micșorat... Nu cine știe ce! replică ea. Pentru că țestoasa este foarte lentă, iar restul țin pasul cu ea, nu vezi? comentează el. Și el, și ea par să aibă dreptate. Țestoasa e cea care dă ritmul, nu pentru că e lentă, ci pentru că e cea mai înțeleaptă. Ea integrează ritmul vieții și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
care s-a micșorat... Nu cine știe ce! replică ea. Pentru că țestoasa este foarte lentă, iar restul țin pasul cu ea, nu vezi? comentează el. Și el, și ea par să aibă dreptate. Țestoasa e cea care dă ritmul, nu pentru că e lentă, ci pentru că e cea mai înțeleaptă. Ea integrează ritmul vieții și-l impune cu naturalețe. Creionul descrie cercuri subtile, deplasându-și câte puțin centrul. Cu fiecare rotație se dă peste cap, aterizând, pe cele două vârfuri, pe rând. Floarea-Soarelui își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
lui sunt aproape perfecte. Face un salt acrobatic în aer și se întoarce pe celălalt vârf, puțin mai în față sau mai în spate, după modelul și legănarea Țestoasei. Iar Floarea-Soarelui execută o reverență din gâtul ei unduit de lebădă, lent și imperceptibil, la fel cum se îndoaie lumina. Țestoasa receptează trecătorii ca pe niște statui, ce o ocolesc din toate direcțiile. Masa lor omogenă o disturbă emoțional, fără însă a-i afecta mișcarea. Mamele. Tabloul Mama trece la fel de nepăsătoare, precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în lumea de dincolo vei fi locuind într-o casă identică cu cea pe care ai avut-o pe pământ. Pentru ca cei de curând sosiți în lumea umbrelor să nu-și închipuie imediat că au murit, pentru ca trecerea să fie lentă, naturală, ca o continuitate. Deci, ea s-a visat probabil la capătul acestor trei luni, când casa ei nu era pe deplin pregătită, când nu era gata. Prin urmare, ea n-ar fi trebuit să ajungă acolo așa pe nepregătite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
sesizează decât poziția soarelui pe boltă, stabilind ciclurile zilnice. Și ochiul nostru, arestat în nemișcarea lor, se lasă adesea antrenat de vânt, de valuri, de cercurile descrise de boobies cu labele late și albastre. În timpul acesta, cu mișcări mult prea lente ca ochiul nostru grăbit să le poată sesiza, se îndreaptă leneș spre mare. În locul în care a stat pentru o vreme o iguană, aerul este dislocat, peisajul pare pentru câteva clipe golit, decupat, ca un puzzle de umbre și lumini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fizică o resimt ca pe un fel de alienare, de înstrăinare de mine însumi. Somnul tocmai asta înseamnă: cu fiecare somn murim câte puțin, adică ne îndepărtăm de viață, de propriul sine. El este deopotrivă motorul și uciderea vieții, intrarea lentă în moarte. Prodigios de creator, el plăsmuiește și-ți întoarce atâtea vieți, atâtea alternative. Dar și somnul poate obosi. În cazuri cu adevărat fericite, ce aparțin mai ales înțelepților și sfinților, el se poate termina în moarte. Eu cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]