546 matches
-
-se îngândurat. Apoi spuse: — Sergentul de Stat Major Fitch. — Da, exact. — Genist. — Exact. — Dumneata ai fost cel cu isprava eroică din Ardeni. — Exact. — Te-ai descurcat foarte frumos. Fața lui Ben se înăspri, poate ca să ascundă emoția, sau chiar un licăr de gratitudine. — Sunteți vărul lui? — Da. — Încă în armat\? — Da. De fapt, m-am pensionat de foarte curând. — Eu aș fi dorit să rămân în armată. A urmat o clipă de tăcere, de parcă amândoi se gândeau la trecut și erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poate fi decât aici și acum. Imagini pentru a explica imaginile, viziuni pentru a explica viziunile. — Și adevărul se găsește dincolo. Ne-am cufundat din nou în tăcere. Pleoapele lui James se lăsară în jos, dar îi puteam încă întrezări licărul ochilor. Am întrebat șugubăț: — Acum meditezi? — Nu. Dacă aș medita într-adevăr, aș fi invizibil. Noi ne vedem unii pe alții pentru că suntem centrii unor activității mintale continue. Un înțelept care meditează nu poate fi văzut. — Da, categoric sinistru! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
până la turn, și am coborât treptele. Marea lunecoasă se umfla și se dezumfla, dar nu cu violență; valurile erau ponderate și balustrada de fier atingea apa. Am simțit că mi se aprinde în trup, dacă nu încă în minte, un licăr de viață, vechiul, familiarul fior semisexual de teamă, pe care-l simțeam pe vremuri când plonjam de pe trambulinele înalte din California, sau înainte de a mă cufunda în apele de o răceală mortală din Irlanda. Tremurând de emoție, m-am dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și o rază de lumină albă ar fi pogorât asupră-mi. Mă simțeam ca Danae. După ultima mea convorbire cu James, avusesem senzația că mă aflu la începutul unei noi relații cu el, mai deschise, senzație care fusese parcă un licăr profetic a ceea ce simțeam acum. Mi-am mai spus, într-un mod curios de ridicol: „Ce nostim!“. Și mi-am amintit de cuvintele lui James: „Ce de-a ștrengării mai făceam împreună!“. Și am vrut să-i mulțumesc și, mulțumindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bem vin prost, să fumăm, să râdem și să vorbim tare, după pofta inimii. Am mers, unul lângă altul, în tăcere, cale de mai mulți kilometri. Nicio lumină n-a stânjenit întunericul. Până când departe, în zarea din stânga, am descifrat un licăr. Am lungit pasul și, într-un târziu, am ajuns. Era un soi de căbănuță/ gheretă de lemn. Înăuntru era lumină și, mai mult ca sigur, era cald geamurile erau atât de aburite încât nu puteam vedea nimic prin ele. Răzbătea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
mama de ce nu a mers după zece zile la scos firele. Mama i-a răspuns cu o întrebare: „ Mi-ați spus mie așa ceva? ” Discuțiile interminabile despre analize și cancer mă duceau în pragul disperării. Nu vedeam nici cel mai mic licăr de lumină în jurul mamei și, cu toate astea, mi-am făcut o mie de speranțe false, terorizată fiind de spaima că va muri. Sfătuită de medicul chirurg să înceapă chimioterapia cât mai repede, mama a mers la oncologie. Nu am
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
etc.; * derivare cu sufixoid 59: francofon, americanofil, claustrofob, organigramă, filolog etc.; * derivare cu prefixoid: aeromodel, macromoleculă, microanaliză etc.; * derivare substitutivă: dezbrac < îmbrac, dișterne < așterne, ceaușist < Ceaușescu, securist < securitate etc.; * derivare regresivă 60: vernisa < vernisaj, aniversa < aniversare, bâlbă < bâlbâi, alint < alinta, licăr < licări, tăgadă < tăgădui, etimolog < etimologie etc. În cadrul derivării sunt valorificate diferite tipuri 61 de sufixe, respectiv prefixe care aduc radicalului un plus semantic 62: * sufixe diminutivale (plus semantic = perceperea dimensiunilor mai mici/ a caracteristicilor diminuate ale unui element, raportarea subiectivă
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
domnul în cauză a felicitat-o: „Bravo, domnișoară, ai înțeles!“. Nu am atâta talent de scriitor să vă pot descrie reacția sinceră pe care camerele TV au surprins-o pe fața acelei moderatoare de la Sport.ro. Ce fericire intensă, ce licăr în ochi, ce zbârnâit de cârlionți, ce zâmbet de copil care a luat un 10 la școală s-au simțit, în momentul acela de maxim dramatism, din partea domnișoarei respective! Recunosc că nu am mai văzut asemenea satisfacție pe fața unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
cărarea principală mi se părea mai largă. La capătul ei se profila provocator ca întotdeauna șezlongul. Speteaza sa arcuită se înălța triumfătoare pe cerul învolburat. Cu ochii larg deschiși, țintuit locului, cu trupul năclăit de o căldură nebănuită, vedeam doar licărul îndepărtat al zărilor. Nu mai vedeam altceva. Și, luminându-se de ziuă, biruitoarea lumină de vară, nemiloasă ca și durerea. Despre Ștefan Amariței și podul său de piatră Deseori am fost întrebat, fie în cadrul interviurilor, fie în cadrul unor discuții particulare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mod sigur”. Se spune că Ceaușescu, i-ar fi luat mâna în palmele lui și s-a exprimat deznădăjduit „Cine va mai apuca Bogdane, că eu nu voi mai ajunge acea zi fericită!”. Sub geana lui Ceaușescu, a apărut un licăr de regret, scăldat de o lacrimă, pe care se putea citi nostalgia și disperarea neputinței clipelor pe care le trăia în acea perioadă, în care totul fierbea de ură și dușmănie în conștiința unor persoane, inclusiv în conștiința unor români
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
s-o demonstrez, dar aceasta face, de fapt, parte din caracterizare. LV. Cum îți place să pui capăt unui roman? Sour Sweet are un final de elegie. Nu se închide nimic, tristețea crește în lector până ce o îndulcești cu un licăr de speranță. Îți place să-ți închei intriga fără drept de apel? Are romanul nevoie de închidere, de încheiere (dat fiind că fugi de acest lucru sistematic)? TM. Ca scriitor nu mă prea interesează intriga. Ca lector mă agăț de
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mutăm cu același mare poet într unui cu totul contrar: O noapte pe Caraiman. Întuneric adânc, compact și groaznic, „se varsă de sus”. Negurile ce se ridică din văi către vârful muntelui îl fac și mai înfiorător. Nici o stea, nici un licăr de lumină de nicăieri. Nici o ființă, nici o mișcare. Tăcere încremenită ca stâncile, singurătate neagră și pustie. întreaga lume, întreaga viață a murit parcă sub bezna universală. Chiar sufletul poetului parcă a murit și s-a îngropat. Totul e groază sacră
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
suspensia timpului. De fapt, înapoi spre niciunde, spre nimeni, prin distanța pustie a unui decor în declin. Apa vie nu e apariția ce dă relief peisajului străbătut; e imaginea profilată în retragere, în departele anti-peisajului, figura limpezită a de-naturării. Precum licărul stelei, imaginea nu pune lucrurile în lumină. Nu luminează decât la distanță, neașteptată apariție în miezul dispariției. O imagine împietrită în distanță, în vederea distanțată de ea însăși, împinsă în larg, în orizontul lărgit al nefamiliarului posibil: "singure mările stau împietrite
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și petrecere spirituală, dar și ca loc de veci, iar Bârladul nu este altceva decât o "mahala celestă" a indicibililor Iași. (Lucian VASILIU) Imensa cupă a orașului, așa cum apare Iașul privit de pe culmile Cetățuii sau Buciumului, se bucură, odată cu fiecare licăr de soare, de picăturile aromate, purtând nume precum Fetească albă de Bucium, Fetească neagră de Uricani. În această cetate a viilor, livezilor și grădinilor veșnic deschise către soare, numele marilor înaintași se îngemănează cu balada și icoana, cu basmul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și morală. Ne cutremurăm și ne înălțăm în lumina tămăduitoare a sfeșnicului aprins în fața icoanei. 47 Se strecoară spiralat prin puzderia vrăjitelor plante, sărută cristalul de rouă de pe frunze, se așează la umila masă dintre ele și aproape adoarme sub licărul stelelor din infinit. Încet se zbate clipa, se aud parcă viori cu sunet fermecat din depărtare, moliciunea se ascunde între enigmele florilor de mac. În văzduhul inundat de fluturi imaginari (s-au cam rărit cei adevărați?) cuvintele tac înșirate pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
către corpul ,,G'' (spitalul nou și început a fi construit încă de pe vremea regimului comunist și neterminat de aproape 20 de ani), acolo unde am fost și înainte de ,,învoire’’. Mă veghează un bec de putere mică ce abia mai pâlpâie, licăre ,,sistematic’’ și incoerent parcă mi-ar face cu ochiul, într-un anume fel ce semnifică șiretenie. Sentimente și gânduri cel puțin ciudate ori plăcute, mă mângâie pe suflet, mă sensibilizează, ori mă zgârie pe creier îmi dau înțepături brutale în
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
vă spun sincer, deveneam un automat, un robot, fără creier, fără nimic... Sau eram paranoic, nu schizofren, nu mai știu ce eram, lucram la disperare, trăiam bine, așa vedeam eu, și ăștia erau dușmanii poporului, trebuia să-i lichidăm". Un licăr de conștiință îl îndeamnă la un gest disperat. Taie cu cuțitul un alt brigadier din lagăr, cu speranța că va scăpa de a mai fi dus la numărul 9. Este prins și legat în fiare, dar pentru puțină vreme. Va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mai mult decât suficient pentru a înțelege mesajul mamei și a ne proteja o parte din arealul de joacă. Adeseori când amintirile mă copleșesc, gândesc ca orice om în virtutea firescului din noi, că bunul Dumnezeu picură fiecăruia dintre semeni acel licăr de înțelepciune în a face noi înșine alegerile în viață. Așa s-a întâmplat și cu noi. Cine ar fi putut gândi atunci că patima unui simplu joc ar putea influența pe undeva alegerile în viață. În cazul fratelui meu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
rugăciunea într-o vizibilă stare de încordare, apoi s-a oprit privind cu ochii speriați, căutând ceva salvator, un punct de sprijin. Nimic. Liniște mormântală. Instinctiv și-a îndreptat privirea spre geam. Beznă. Întuneric total. Nicio rază de lumină, nici un licăr din exterior. A coborât încetișor de lângă cei doi copii pe care i-a învelit bine cu pătura și, înaintând pe bâjbâite, a ajuns la plită. A pipăit la locul știut și a dat de lumânare și de chibrituri. A aprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dar mă tem de ceea ce Îi urmează. Dacă nu s-ar fi sinucis, Narcis ar fi sfîrșit prin a se uita cu ură la el Însuși. Așa, luînd hotărîrea să moară, În ochii săi triști strălucește din nou, obosit, un licăr de dragoste. A gustat din nefericirea de a descoperi neantul În propria-i ființă. Aplecat deasupra imaginii sale din apă, s-a trezit deodată aplecat deasupra unui abis care este el Însuși. După aceasta nici un compromis nu mai e posibil
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aranjez fularul la gît, schimb mănușile dintr-o mînă în alta, aștept să-mi recapăt cumpătul, apoi șoptesc: Bine, Tamara, bine... Observ cum ochii ei senini se aprind, apoi strălucirea lor dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca un licăr de stele în apă. A fost adevărat, Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un sprijin în răspuns. Nu, Tamara, îi răspund surîzînd, n-a fost adevărat. Am visat amîndoi, în aceeași noapte, același vis cu daruri aduse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
buclat, asigurîndu-mă din surîsul privirii că a înțeles perfect întrebarea mea. Orașul e foarte frumos. Păcat să nu-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos și eu îl cunosc foarte bine... Femeia surîde molcom, ca un licăr de stea în apă. Mă îmbăt de surîsul ei și, beat cum sînt, scot agenda din buzunarul scurtei îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru București... Las agenda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
teanc, ca să-ți poți invita niște prieteni. Să zicem... zece. — Păi... ăă... mersi. — Așa, cerem niște șampanie, să sărbătorim? — Ce idee minunată! spune Robyn. Eu am o vorbă, dacă nu serbezi o nuntă, ce mai serbezi? Îmi zâmbește cu un licăr în ochi și îi zâmbesc și eu. Cât e de simpatică! Dar tot nu știu ce caută aici. — Îhm... Robyn... Am și eu o curiozitate, zic șovăitoare. Ești cumva aici în... scop profesional? — A, nu. Nu, nu, nuuuuu. Robyn scutură vehement din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am ajuns în față. O femeie în costum negru cu pantaloni, cu un clipboard în mână, îmi zâmbește protocolar. — Cum vă numiți, vă rog? — Rebecca Bloomwood, spun cu modestie, așteptând sa facă ochii mari sau cel puțin să aibă un licăr de recunoaștere în ochi. — Bloomwood... Bloomwood... Femeia se uită pe listă, dă pagina și coboară cu degetul până în josul acesteia, înainte de a-și ridica iar privirea. Nu sunteți pe listă. — Pe bune? Mă uit la ea siderată. Mai uitați-vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
unei rochii de mireasă este cu totul și cu totul altceva. Nouă, celor de la Dream Dress, ne place să spunem că nu îți alegi rochia de mireasă... — Ci ea te alege pe tine? sugerează Suze. — Nu, spune Cynthia cu un licăr de iritare în privire. Nu îți alegi rochia de mireasă, ci ți-o întâlnești. L-ai întâlnit pe bărbatul visurilor tale... ei, acum e momentul să îți întâlnești rochia. Și crede-mă, există o rochie care te așteaptă. S-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]