685 matches
-
mult în pădure, era atrasă mai mult și mai mult. Când s-a întunecat a vrut să se întoarcă acasă, cuprinsă de remușcări, dar cale de întors numai era, s-a rătăcit și numai cunoștea drumul de înapoiere. Cum mai licărea puțină lumină, hotărî să înopteze în scorbura unui stejar gigant, căptușită cu mușchi verde moale și pufos. La început a fost speriată de sunetele nocturne ale pădurii, scoase de păsări și animale, dar fiind obosită se cufundă într-un somn
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
altă parte? - Și ce-ai să te faci? îl întreb. - Văd eu, zice. Ne-am urat noroc, succes... Și am băut din nou, însetați de gustul vinului și surprinși de amețeala care ni se și urcase la cap și ne licărea în priviri. - Hai să fugim, zise el pe neașteptate. Și în clipa următoare își îndulci gândul, făcîndu-mi cu ochiul, adică fugim, ce! Cine ne oprește, nu suntem noi mari, nu știm noi destulă carte, nu suntem liberi? Mă apucă râsul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
PROVENEAU DE LA O SURSĂ LUMINOASĂ SE ÎNTINDEAU DE LA UȘA DORMITORULUI PÂNĂ LA JUMĂTATEA DISTANȚEI SPRE PATUL LUI ÎN TIMP CE PRIVEA ULUIT, NEPUTÂNDU-ȘI CREDE OCHILOR, LUMINA SE ÎNTINSE BRUSC, PÂNĂ AJUNSE LA CÂȚIVA CENTIMETRI DE PAT. TOATE RAZELE \ ERAU ZECI \ TREMURARĂ ȘI LICĂRIRĂ ÎN TIMPUL ACESTEI MIȘCĂRI. Marin se strecură afară din pat Era o deplasare laterală, o mișcare de rostogolire executată atât de rapid, încât se trezi pe podea înainte de a-și da seama că, în afară de un foșnet ușor al cearșafurilor, ieșise de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
și alaiul mirelui cu ginerică în frunte. Îi primi Anica, voioasă, zâmbind... ce folos la inimă arsă. După ce se tocmi la deschisul porților, îi primi cu vorbe pline de miere și cu multă voie bună în ograda miresei. Ochii lui licăreau în lacrimi sau poate era de la vânt. Când a văzut mireasa, ochii lui erau în lacrimi. O pierduse pe Anica, care bătea din palme și cânta de parcă se bucura de durerea și nenorocul lui. Același vânt o atinsese și pe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ținea proptită cu o singură mână. Rămaseră astfel o clipă. Apoi d'Arrast dădu drumul ușii și, ridicând din umeri, se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Ceru lui Bologa să-i istorisească din fir în păr scena cu generalul, întrerupîndu-l deseori cu aprobări trufașe. Apoi când Apostol sfârși, îl întrebă cu o curiozitate entuziastă: ― Ei, și acuma ce ai de gând să faci? Ochii lui Bologa licăreau blând. Răspunse de-abia peste câteva clipe, calm, parcă ar fi spus că se întoarce spre perete: ― Acuma?... La noapte voi trece la muscali! Klapka, neașteptîndu-se la asemenea răspuns, se holbă la el un moment, pe urmă se uită împrejur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
seamă, desigur tot din pricina fetei groparului... Plecă din vreme la gară. Groparul cu Ilona îl însoțiră ca pe un musafir drag. Când sosi trenul, Apostol dădu mâna cu Vidor și apoi cu fata. Mâna ei ardea, iar în ochi îi licărea o întrebare. Pe urmă se urcă în vagon și se uită pe fereastră până ce porni trenul. Groparul se întoarse îndată spre ieșire, Ilona însă rămase pe peron, nemișcată, cu privirea lipită pe pervazul ferestrei în care Apostol zâmbea uitat... Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
purta veșnic chibrituri, se repezi, politicos și fericit, să aprindă țigara generalului... 10 Afară coborâse întunericul. Jur împrejur, de după dealurile negre, se înălțaseră nouri leneși, iar din pădure o ceață lăptoasă își întinsese peste Făget pânzele prin care de-abia licăreau stelele în creștetul încă senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene, și găleata fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise bine ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
priviri curioase. Apoi deodată, dintr-o lampă electrică de buzunar, țâșni o suliță de lumină albă și glasul de adineaori răsună iar, mai limpede, cu mirare și satisfacție: ― A, Bologa!... Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga și, sub casca ce licărea în reflexele razelor, îi zări și ochii rotunzi ca două mărgele de sticlă neagră. Și în aceeași clipă, se cutremură ca un lunatic care s-ar fi deșteptat din somn pe marginea unei prăpăstii. Locotenentul Varga șovăi câteva secunde, mormăind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-un hârb de oală... După multă vreme, gospodarul a avut nevoie de oala cu pricina, dar... Ei! Aici i-aici! Când a pus mâna pe oală, a simțit că adie o miroaznă plăcută și îmbietoare, iar pe fundul oalei licărea o zeamă lăsată de boabele uitate... La început, omul a stat pe gânduri: să guste sau să nu guste din zeama ceea? Până la urmă, curiozitatea a învins și cu mare precauție a gustat din lichid până... l-a terminat... La
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vraja somnului se lasă așteptată, Încerc să țes din firele-ncurcate, Frânturi din existențami zbuciumată. Deșir mereu același ghem de amintiri, Până când geană de geană se lipește, Sperând să mai găsesc măcar un fir Spre o-ntâmplare ce-abia mai licărește. Dar anii din clepsidra vieții se împuținează Căci timpul aleargă bezmetic, neîncetat... Memoria-mi abia mai irizează Iar eu am ostenit de-atâta căutat. Liniște Când ziua pleoapele-și închide Și înserarea firea o cuprinde, Liniștea s-așterne ca în
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
totul mi se părea altfel: dungile de rășină portocalie și stacojie de peste sat, zgomotele din bodegă, luminile aprinse prin case. Porumbul crescut, înalt, prin curțile oamenilor. Simțeam aerul ca pe un curent de apă rece, cu vițe și vinișoare transparente, licărind. Puteam să înțeleg acum. Am ajuns la casa inginerului, am trecut printre macii aceia vineți, cu tulpini ca date cu var, și am intrat în odaia mea goală. M-am culcat și am visat prima dată unul dintre visele mele
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
diplomă care-i atesta calificarea. Și asta avea să-l fascineze pe Ioan. Un impuls interior avea să-l facă să strângă mereu actele doveditoare ale împlinirilor lui. Medita, după ce se culca, la poezia lui Eminescu, “La steaua“. Lumina-i licărea, deși era stinsă de mii de ani, poate. La fel, urmele de pe zăpadă rămâneau, chiar dacă săniuța abandonată în ultimul moment de un copil, se izbise sfărâmându-se de stânci. Părinții lui trăiau, deși cei care le dăduseră viață, bunicii, nu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
mai tandre. Vitregiile iernii sînt capabile să reveleze solidarități nebănuite: gangul viscolit - o vrabie ciugulind pâinea orbului... O mînă Întinsă se poate preschimba pe neașteptate Într-un lăcaș În care se spovedește minunea: mâna Întinsăîn lacrima din palmă o stea licărind Abia de trebuie să subliniez că a scrie un poem bun cu orbi sau cerșetori este mai greu decît a scrie unul fără să abuzezi de ei. Prezența acestor cuvinte este de-a dreptul periculoasă pentru cine nu sesizează că
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
părea o ceață intens alburie, umplând tot acel spațiu de o copleșitoare singurătate. Mi-am dat repede seama însă că nu era decât pânză de păianjen, 69 deasă și învălătucită, ondulîndu-se și umflîndu-se la cei mai fini curenți de aer, licărind în lumina palidă care se scurgea prin dreptunghiul ușii stacojii. Am simțit brusc singurătatea ca pe o sârmă strânsă în jurul beregatei, pe care cineva ar suci-o cu încetul. Am înaintat ca un somnambul, lipit de pereții de aramă cafeniu-uleioasă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
existau nici un fel de pereți despărțitori, iar mesele de lucru ale jurnaliștilor se revărsau unele peste altele. Teancuri de hârtie, bilețele galbene și măzgălite se scurgeau de pe un birou pe următorul, ca Într-o avalanșă filmată cu Încetinitorul. Monitoarele computerelor licăreau sub lumina becurilor din tavan, iar posesorii lor, cocoșați deasupra tastaturilor, concepeau știrile de a doua zi. În afară de omniprezentul bâzâit al computerelor și de murmurul copiatorului, redacția era ciudat de tăcută. Logan se repezi la prima persoană pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ei. Agentul de la Biroul de Identificări așteptă până ce fu sigur că nu-l aude și murmură: — Frigidă nenorocită! Logan se repezi afară după ea, ajungând-o când era aproape de mașină. — Isobel? Isobel, așteaptă. Isobel Își Îndreptă cheia spre mașină: semnalizatoarele licăriră, iar trapa portbagajului se deschise. — Nu pot să spun nimic mai mult până nu duc cadavrul la morgă. Ridicând un picior, Își scoase cizma Wellington și o aruncă Într-o cutie cu margini de plastic, Înlocuind-o cu o cizmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
luptându-se cu unul dintre bandiți. Lumini intermitente se Învârteau Încontinuu În jurul ecranului aparatului, care țiuia și bipăia Întruna. O sticlă de Budweiser pe jumătate băută era ținută strâns În cealaltă mână, În timp ce Natsch continua să apese pe butoanele care licăreau, făcând imaginile să se succeadă cu repeziciune. — Pari fericită, spuse Logan privind cum pe ecran apar două lămâi și un castel. Ea nici măcar nu Își Întoarse privirea. — Prea puține dovezi! Izbi cu putere butonul aparatului, găsind un refugiu pentru problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
n-ar fi pus un bărbat să aibă grijă de ea. — Da. domnule. — Bun. Sun-o acum și spune-i că ne vedem În față cam În... Se uită o clipă la clădirile cenușii pe lângă care trecea, cu lumini galbene licărind În ferestre. Două minute. Femeia Îl aștepta, privindu-l cum se chinuie să parcheze duba poliției. Încercând să nu-și trădeze nervozitatea, Logan abandonă mașina pe jumătate pe trotuar și Își Încheie haina ieșind În ploaie. Asistenta socială era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
al dezolării. Iar În mijlocul camerei se găsea o masă de bucătărie jegoasă, cu scaune cu Înfățișare Înșelătoare. Bernard Duncan Philips, cunoscut drept Hoitarul, era așezat Într-unul dintre ele, iar inspectorul Insch se rezema de chiuveta de vizavi. Între ei licărea un mic sfeșnic. Doar două dintre locașuri aveau lumânări În ele, iar acestea erau puțin mai mari decât niște muguri. Nimeni nu scoase un cuvânt la intrarea lui Logan. Fața lui Insch era de piatră, privind Încruntat către silueta așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din albă roz și apoi roșie. Logan Înfășură totul Într-o salopetă de rezervă și-i spuse agentului Rennie să-l ducă la spital, cu lumini și muzică pe tot drumul. Miller și Logan stăteau unul lângă altul În vreme ce luminile licăreau pe capota mașinii de patrulă. Întoarse dezlânat din trei mișcări pe drumul alunecos Înainte s-o pornească prin viscol, cu sirenele urlând. — Așa, zise Logan pe când zăpada Înghițea luminile sclipitoare. Cum Îți place prima ta zi În poliție? 23 Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu prea crede și Închise. Traficul era lejer tot drumul până-n oraș. Își abandonă mașina afară, la apartamentul său și se târî În sus pe scări. Locul era rece, așa că porni Încălzirea și stătu pe Întuneric, privind la luminile ce licăreau afară, pe fereastră, plângându-și de milă. Încercând să nu se gândească la cuțit. Beculețul roșu al robotului său clipea, dar erau doar alte mesaje de la Miller. Nimic de la agenta Watson, care să-i spună că-l aștepta cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Ușurat, agentul o șterse de acolo. Era foarte cald În camera lui Doug Disperatul, cu soarele strecurându-se pe fereastră, unde firele de praf se ridicau leneș În soarele matinal de decembrie. Un televizor, pus sus pe peretele opus patului, licărea fără sunet pentru sine. Ocupantul camerei era sprijinit În pat, arătând Îngrozitor. Vânătăile umpleau partea dreaptă a feței sale, iar ochiul său cel alb lăptos era aproape Închis din cauza umflăturii; doar că, În ciuda umflăturii, Doug Disperatul tot arăta rahitic. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
harta, lovindu-și din nou dinții de sus cu markerul albastru, ceva ce nu vedem noi. Un motiv pentru care copilul acesta e diferit. Se opri. Sau poate nu e deloc diferit... toate locurile astea au ceva În comun... Speranța licări În ochii lui Insch. — Ce? Logan strânse din umeri. — N-am idee. Știu că e ceva, dar nu-mi dau seama. Și-atunci inspectorul Insch Își pierdu În cele din urmă răbdarea. Își trânti pumnul pe masă, făcând să danseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]