731 matches
-
-ului, urmînd repede unul după celălalt, ca fluxurile care urcă pe rîul Yangtze și aduc Înapoi În acest oraș pestriț toate sicriele căzute de pe cheiurile mortuare ale Bundului chinezesc. Jim Începuse să viseze războaie. Noaptea, aceleași filme mute păreau să licărească pe peretele dormitorului său din Amherst Avenue și transformau mintea lui adormită Într-o sală goală de cinematograf. În iarna anului 1941, fiecare om din Shanghai Își imagina filme de război. Fragmente din visele lui Îl urmăreau pe Jim prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
capul dat pe spate, după care își trânti neglijent pe cap prețiosul ișlic din blăniță de samur siberian, ignorând cu totul oglinda. PAGINĂ NOUĂ 4 La palatul lui Ienăchiță Văcărescu, beteala prinsă în brazii înalți de la poarta mare și grea licărea vesel sub ninsoare. Zăpada de pe alei fusese bine bătătorită cu maiul și apoi acoperită cu un strat de paie. Strădanie inutilă. Ninsoarea țesea de acum un nou covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ridicat atunci din șanțul ugerelor, ca o jerbă de flăcări, înspre guși, m-a hotărât să o dărâm peste sacul cu cartofi pe jumătate plin, sprijinit de tejghea. A fost o luptă scurtă. În ochii ei de pește fiert a licărit atunci, pentru întâia oară, blajina luminiță de sclavă supusă și recunoscătoare. Fiindcă din clipa aceea, am dezgropat-o din lavină cu actul cutezător și firesc al bărbăției. Ca o vacă tiroleză, răsturnată cu fața în sus, Matilda bătea aerul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
existau nici un fel de pereți despărțitori, iar mesele de lucru ale jurnaliștilor se revărsau unele peste altele. Teancuri de hârtie, bilețele galbene și măzgălite se scurgeau de pe un birou pe următorul, ca Într-o avalanșă filmată cu Încetinitorul. Monitoarele computerelor licăreau sub lumina becurilor din tavan, iar posesorii lor, cocoșați deasupra tastaturilor, concepeau știrile de a doua zi. În afară de omniprezentul bâzâit al computerelor și de murmurul copiatorului, redacția era ciudat de tăcută. Logan se repezi la prima persoană pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ei. Agentul de la Biroul de Identificări așteptă până ce fu sigur că nu-l aude și murmură: — Frigidă nenorocită! Logan se repezi afară după ea, ajungând-o când era aproape de mașină. — Isobel? Isobel, așteaptă. Isobel Își Îndreptă cheia spre mașină: semnalizatoarele licăriră, iar trapa portbagajului se deschise. — Nu pot să spun nimic mai mult până nu duc cadavrul la morgă. Ridicând un picior, Își scoase cizma Wellington și o aruncă Într-o cutie cu margini de plastic, Înlocuind-o cu o cizmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
luptându-se cu unul dintre bandiți. Lumini intermitente se Învârteau Încontinuu În jurul ecranului aparatului, care țiuia și bipăia Întruna. O sticlă de Budweiser pe jumătate băută era ținută strâns În cealaltă mână, În timp ce Natsch continua să apese pe butoanele care licăreau, făcând imaginile să se succeadă cu repeziciune. — Pari fericită, spuse Logan privind cum pe ecran apar două lămâi și un castel. Ea nici măcar nu Își Întoarse privirea. — Prea puține dovezi! Izbi cu putere butonul aparatului, găsind un refugiu pentru problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
n-ar fi pus un bărbat să aibă grijă de ea. — Da. domnule. — Bun. Sun-o acum și spune-i că ne vedem În față cam În... Se uită o clipă la clădirile cenușii pe lângă care trecea, cu lumini galbene licărind În ferestre. Două minute. Femeia Îl aștepta, privindu-l cum se chinuie să parcheze duba poliției. Încercând să nu-și trădeze nervozitatea, Logan abandonă mașina pe jumătate pe trotuar și Își Încheie haina ieșind În ploaie. Asistenta socială era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
al dezolării. Iar În mijlocul camerei se găsea o masă de bucătărie jegoasă, cu scaune cu Înfățișare Înșelătoare. Bernard Duncan Philips, cunoscut drept Hoitarul, era așezat Într-unul dintre ele, iar inspectorul Insch se rezema de chiuveta de vizavi. Între ei licărea un mic sfeșnic. Doar două dintre locașuri aveau lumânări În ele, iar acestea erau puțin mai mari decât niște muguri. Nimeni nu scoase un cuvânt la intrarea lui Logan. Fața lui Insch era de piatră, privind Încruntat către silueta așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din albă roz și apoi roșie. Logan Înfășură totul Într-o salopetă de rezervă și-i spuse agentului Rennie să-l ducă la spital, cu lumini și muzică pe tot drumul. Miller și Logan stăteau unul lângă altul În vreme ce luminile licăreau pe capota mașinii de patrulă. Întoarse dezlânat din trei mișcări pe drumul alunecos Înainte s-o pornească prin viscol, cu sirenele urlând. — Așa, zise Logan pe când zăpada Înghițea luminile sclipitoare. Cum Îți place prima ta zi În poliție? 23 Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu prea crede și Închise. Traficul era lejer tot drumul până-n oraș. Își abandonă mașina afară, la apartamentul său și se târî În sus pe scări. Locul era rece, așa că porni Încălzirea și stătu pe Întuneric, privind la luminile ce licăreau afară, pe fereastră, plângându-și de milă. Încercând să nu se gândească la cuțit. Beculețul roșu al robotului său clipea, dar erau doar alte mesaje de la Miller. Nimic de la agenta Watson, care să-i spună că-l aștepta cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Ușurat, agentul o șterse de acolo. Era foarte cald În camera lui Doug Disperatul, cu soarele strecurându-se pe fereastră, unde firele de praf se ridicau leneș În soarele matinal de decembrie. Un televizor, pus sus pe peretele opus patului, licărea fără sunet pentru sine. Ocupantul camerei era sprijinit În pat, arătând Îngrozitor. Vânătăile umpleau partea dreaptă a feței sale, iar ochiul său cel alb lăptos era aproape Închis din cauza umflăturii; doar că, În ciuda umflăturii, Doug Disperatul tot arăta rahitic. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
harta, lovindu-și din nou dinții de sus cu markerul albastru, ceva ce nu vedem noi. Un motiv pentru care copilul acesta e diferit. Se opri. Sau poate nu e deloc diferit... toate locurile astea au ceva În comun... Speranța licări În ochii lui Insch. — Ce? Logan strânse din umeri. — N-am idee. Știu că e ceva, dar nu-mi dau seama. Și-atunci inspectorul Insch Își pierdu În cele din urmă răbdarea. Își trânti pumnul pe masă, făcând să danseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
că fiu-său e-un monstru. Coborî gândindu-se la halba cu care Îi rămăsese dator sergentul McRae. Mult mai bun decât Încă o cană de ceai. Bombănind mai departe pentru sine, se prăbuși pe canapea. Titlurile genericului de la Emmerdale licăreau pe ecranul televizorului, oprite fiind În mijlocul zborului peste niște câmpuri. Ce drăguț din partea lor să nu-nceapă Înainte să termine ea de făcut pipi. — Hai, Rennie! Îl chemă ea din sufragerie. Ce naiba durează atât? Pliculeț de ceai, apă, lapte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
asta i-am fi măgulit orgoliul și i-am fi dat o dovadă În plus de afecțiune și prețuire. El, În schimb, a bombănit ceva, și-n ochii lui am văzut umbra palidă a acelei grozăvii care avea să-i licărească deasupra ochelarilor un an mai tîrziu, cînd și-a simțit sfîrșitul aproape. Această rînduială a viilor și morților, acest mit universal despre schimbul de generații, această vană consolare pe care omul a Închipuit-o ca să Îndure mai ușor gîndul dispariției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și am simțit că mă scufund ca-ntr-un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvîrșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi-au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu cîtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gîndul că indivizi fără chip ar putea să-ți răsfoiască scrisorile“, Îmi zicea el. Scrisorile erau legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ulterior să-i repovestească anecdotele, dar oricât se străduiau, nu scoteau nimic din ele. Bărbații ce o Înconjurau Îi acordau atenția lor dezinteresată și zâmbete frumoase, cum de mult nu mai fuseseră capabili să schițeze. În ochii Clarei nu prea licăreau lacrimi, dar cei care-i surâdeau aveau ochii umezi. De câteva - nu foarte des - ori, Amory a mai zăbovit câte o jumătate de ceas după plecarea celorlalți cavaleri și au servit Împreună, după-amiaza târziu, ceai cu pâine cu unt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că omul nu mai avea mult până să devină hrană pentru viermi, și simți că bătrânul ezita între calvarul vorbirii și justificarea rolului său dublu. În cele din urmă inspiră adânc și continuă să le vorbească, iar în ochi îi licări un soi de înflăcărare: — Am fost unul dintre acei oameni - acum douăzeci de ani. Am semnat petiții, am redactat scrisori și am participat la mitinguri de protest care n-au dus la nimic. Partidul Comunist, în ciuda conotațiilor sale malefice, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
din cap Nishi. Japonezii își aduceau aminte de semnalul indienilor ce se înălța dintre munții golași din împrejurimile satului Iguala. Însă acesta era prea gros pentru un semnal de fum, iar alte semnale de răspuns nu se vedeau pe nicăieri. Licărește un foc. Velasco se depărtase de ceilalți cu luneta la ochi. Cei trei soli se uitau țintă la el și așteptau să vorbească. Poate că arde vreo pădurice pe una dintre moșii. În țara asta... se întâmplă adesea ca moșierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru a le arăta celorlalți vitejia sa. Ceilalți îl auziră tușind. Apoi vocea sa răzbătu gros: N-avem de ce să ne îngrijorăm. E doar un hambar care mocnește. Ardea un hambar mare. Totul înăuntru se făcuse scrum, iar acum flăcările licăreau pe stâlpii pârjoliți și pe grinzile acoperișului, ca o ceată de pitici ce dănțuiau. Ecoul bârnelor care se prăbușeau în răstimpuri adăuga o nouă undă de tristețe priveliștii aceleia pustiitoare. Tanaka cercetă pământul cu atenție ca un războinic încercat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la slujbă, lumea ocupase toate locurile, înghesuindu-se până aproape de intrare, dar cei mai mulți dintre cei de față erau rude de-ale lui Velasco sau invitați de-ai lui. Tanaka avea ochii închiși. Nishi se uita la flăcările nenumăratelor lumânări care licăreau pe altar. În spatele lor, Yozōși ceilalți își trăgeau din când în când nasul sau tușeau ușor. Samuraiul se întreba curios ce simțăminte umpleau sufletele tuturor celor adunați acolo. El însuși avea sentimentul că se află într-un vis. Se făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu pași răsunători zornăindu-și mulțimea de chei de la brâu. Când ajunse la colțul străzii, se întoarse ca și cum și-ar fi amintit ceva și strigă înspre casele cufundate în liniște: Han dado las once y sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii adânci a celui înfrânt în bătălie. „Speranțele...” murmură Velasco abătut, „ni s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ploioasă de primăvară, Roma așteptă sărbătoarea Învierii. În biserici, toate altarele erau acoperite cu pânză purpurie pentru a jeli moartea lui Iisus, sfeșnicele erau stinse și lumea se ruga pentru învierea lui Iisus. Doar în jurul icoanei cu chipul Fecioarei Maria licăreau puzderie de lumânări. O dată cu lăsarea serii, o mulțime de bărbați și femei se adunau în fața sa și intonau rugăciuni de pocăință. Dar nimeni nu putea spune că i-a văzut pe japonezi ieșind din mănăstirea Ara Coeli. În dimineața Învierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Iarăși aceleași câmpuri sălbatice și dogorâte. La marginea lor - livezi de măslini, colibe indiene și conace de moșieri cu acoperișuri după moda spaniolă. Se repetau aceleași priveliști ca la dus. Însă, în ochii japonezilor obișnuiți acum să călătorească, nu mai licărea nici pic de curiozitate. Se gândeau uneori că fiecare pas pe care îl făceau îi purta mai aproape de Japonia și totuși nu erau deloc mișcați la gândul acesta. Călărind alături de Velasco, samuraiul băgă de seamă că zâmbetul său obișnuit dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în mănăstire, dar în aceeași măsură fiul său îl descoperă ca pe un om cinic, mai degrabă deist decât creștin. Concepția despre om la Dostoievski este, în definitiv, una optimistă: „Nu există individ, oricât de abject, în care să nu licărească un minimum de umanitate, în aparentul anonim și declasat sălășluiește o porțiune de geniu.” Atunci când Versilov renunță la drepturile câștigate prin proces asupra familiei Sokolski, fiul său, Arkadi Dolgoruki folosește cuvintele Evanghelistului Luca: „Mort a fost și a înviat, pierdut
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
a unei fraternități, după care tînjim! Acolo, omul e acasă pe orice uliță, îl găsești peste tot: ce faci, Ilie, ce faci, Gheorghe? Și nu se poate să nu simți o cumplită invidie când te uiți și le vezi privirile licărind de o mare și mereu proaspătă încîntare, intensă și aproape inexplicabilă, secret, poate, al dezvăluirii sufletului, al deschiderii ușilor lui ascunse, eliberând spiritul de patimi și oferindu-i satisfacția contemplării. Așa-zisa disimulare, de care s-a vorbit, e o
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]