713 matches
-
Am un șarpe în os) și totuși, oricât de multe spasme muribunde-ar încorseta ființa-ți plăpândă, nu dispera! Fruntea să-ți fie către Sfântul Soare! Nu vei ști ce rază salvatoare îți poate înnobila ființa. Oricând se poate ivi licărirea de chihlimbar. Menită a ți înflori ființa, sperând. Să-ncătușăm suferința și să-mbrățLșăm amintirea gândului senin. Dorul, sete neostoită, își va așterne covor mângâios peste toată firea. în timp, așterne-se-va tăcerea - „umbra unor strigăte ucise” (Octavian Paler) și
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de ceva ce lipsește. Astfel, în deschiderea romanului Germinal: (24) Însă, la nivelul pămîntului, o altă priveliște îi atrăsese tocmai luarea-aminte. Era o masă enormă, un morman de construcții prăbușite, în mijlocul căruia se deslușea silueta unui coș de fabrică; rare licăriri porneau din ferestrele murdare, cinci sau șase lanterne triste spînzurau, afară, pe niște schele, al căror lemn înnegrit desena nedeslușit profilul unei estacade uriașe; și din această fantastică apariție, înecată în noapte și fum, se înălța doar un singur glas
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
bazați pentru a opera punerea în relație: tema descrierii, situarea temporală (momentul zilei, anotimpul), conținutul expresiv al asimilărilor metaforice. Văpaia asfințitului se potolea cu încetul, iar munții deveneau negri pe cerul roșu, întunecat. O umbră, un început de noapte cu licăriri de jăratic în spuză, pătrundea în odaie, colorînd mobilele, pereții, ungherele cu tonuri de cerneală și purpură. Oglinda căminului, răsfrîngînd zarea, părea o pată de sînge. (p. 187) Cînd trecură podul de la Asnière și văzură rîul plin de vaporașe, de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
1987, unii martori vorbesc de sute de răniți și doi morți dintre forțele de ordine, în timpul manifestațiilor. Întrebată ce amintiri păstrează despre acest moment, Brașov 1987, ex-consiliera președintelui Emil Constantinescu, Zoe Petre, recunoaște că a fost impresionată, că avusese o licărire de speranță, dar nimic mai mult. Tulburările de la Brașov nu conduc la un proiect alternativ și sunt departe de a-l răsturna pe Ceaușescu. Atunci... Nu se va întâmpla nimic în România. Din cauza fricii, se va explica. Frica de Securitate
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
la extrem, în maniera canonică a erminiilor bizantine, pentru a sugera, prin figurația sa abstract-hieratică, impresia unei purități virginale, de imaterială și neliniștitoare frumusețe: "un trup mărunt, vaporos și gingaș; mîini subțiri cu degete străvezii; un chip de fecioară cu licăriri de opal și luminat de doi ochi mari negri de dedesubtul unei bolți încununate de suluri răzvrătite de păr strălucitor". Într-adevăr, ca "om al trecutului" (cum îl caracterizează naratorul încă din primele pagini ale romanului), Andrei nu percepe realitatea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
întindeam mâna la spate și luam din ceaun o bucată de crap din saramură. Mîncam. Și curios, saramura consumată nu-mi făcea sete, dimpotrivă, împreună cu picul de tărie, îmi dădea o stare de bine, de energie. Focul arunca în noapte licăriri jucăușe. Tarzan se apucase să coacă cartofi în jăratic. Mi-a adus și mie vreo trei și mi-a spus că în lipsa untului, să beau vin, altfel nu merge cartoful pe gât. Îmi era Tarzan ăsta așa de drag, mă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Să ne culcăm, că și mâine e o zi, se auzi un glas. Să doarmă pe cine-l ia somnul. Și poveștile continuară în șoaptă până cenușa a învelit cu totul jeraticul și n-a mai rămas de veghe decât licărirea candelei din fața icoanei Precistei, icoană adusă de domn de la Făgăraș în vremea când era doar vel logofăt. Ultimul a adormit Ștefan. Pe jos, în jilțuri, fiecare pe unde apucase, zdrobiți de oboseala emoțiilor zilei, de vremea rece și umedă, de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de câte ori am fost eu la biserică. Dar acum doar buzele spuneau, gândurile alergau pe două sau chiar trei căi deodată, în timp ce ochii rămâneau deschiși fără să zărească nimic. De fapt ce ar fi putut să vadă acolo, în fundul pământului, doar licărirea aruncată de o feștilă de undeva, pentru că mirosul de seu ars i-l simțeam. Încercam să-mi urmăresc cu altă parte a minții mele gândurile care o luau razna și nu reușeam, era ceva, nu știu ce anume ce nu înțelegeam, era
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
află lângă prima poartă a seraiului împărătesc iar piața deschisă Iali Kiosk nu era departe. Înaintau încet, pentru că voievodul și beizadea Constantin aveau picioarele rănite de caznele la care fuseseră supuși. Stelele păleau pe rând, una câte una, topindu-și licărirea în lumina cerului pe care încă nu răsărise soarele. Radu ar fi mers mai repede, era bucuros că reușise să-i scrie logodnicei sale o scrisoare. Ieri preoții care au venit să-i spovedească le-au adus și toate cele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ORICE NUMĂR, CA LA O TASTATURĂ. MARIN FORMĂ 100 ȘI APĂSĂ PE BUTONUL DE PORNIRE. UȘILE GLISANTE SE ÎNCHISERĂ. LIFTUL COBORA RAPID, CU UN ZGOMOT UȘOR. BUTOANELE NUMEROTATE DE LA 0 LA 9 SE LUMINARĂ SUCCESIV. LA 10, "0" AVU O LICĂRIRE ALBĂ, IAR "1", UNA ROȘIE. LA "11", "1" SE COLORĂ ÎN ALB ÎN JUMĂTATEA DREAPTĂ, ÎN TIMP CE CEA STÂNGĂ RĂMASE ROȘIE. LA 100, "1" DEVENI ALBASTRU, IAR "0" SE LUMINĂ ÎN ROȘU ȘI ALB, DUPĂ CARE LIFTUL SE OPRI. UȘILE SE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn scurt și ușor, și de cum se trezesc se apucă iar să poruncească și să lovească, spun că sunt poporul ales, că numai Dumnezeul lor este Dumnezeul cel adevărat și că trebuie să i te supui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de artilerie de câmp... ― A, chiar în regimentul nostru! strigă Bologa deodată, cu bucurie neprefăcută. Atunci bine-ați venit! Fața căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou. Privirile lor se încrucișară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare și întrebă aproape înfricoșat: ― Pe cine spînzurați? În ochii lui Apostol Bologa, albaștri și adânciți în cap, se aprinse o mândrie stranie. Răspunse cu o indignare abia stăpînită: ― Un sublocotenent ceh
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă scoase pălăria, își netezi părul pe frunte și sărută lacom crucea din mâna preotului, închinîndu-se repede... Se uită împrejur o clipă, puțin uluit, ca și când ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare. ― Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un oftat prelung, ca o chemare... Dar numai Bologa se întoarse și văzu un soldat cu o urmă de rană în obraz, cu fața scăldată în lacrimi, gemând de milă. Vru să-i facă semn să înceteze, dar atunci zări licăriri de lacrimi și în ochii altor oameni din apropiere. Se zăpăci și simți că i s-a uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se gândi dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
concepție de viață" pe care toată vara a explicat-o lui Alexandru Pălăgieșu, devenit notar în Parva. ― Omul singur nu e cu nimic mai mult decât un vierme, spunea studentul cu o încredere parc-ar fi descoperit piatra filozofală. O licărire de conștiință trecătoare... Numai colectivitatea organizată devine o forță constructivă, dragă prietene! Singularizat, omul se pierde, pe când într-o colectivitate orice sforțare își găsește locul ei și toate împreună contribuie la înălțarea fiecărui individ, precum activitatea comună a tuturor colectivităților
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
recunoscu și se tulbură de bucurie. ― Așa-i că nu mă mai cunoști, părinte? îi strigă, însuflețit, întinzîndu-i mâinile. Preotul îngălbeni, parcă I-ar fi surprins într-o faptă rea. Când Bologa își spuse numele, în ochii lui izvorî o licărire de însuflețire, pe care însă o înăbuși repede, uitîndu-se împrejur, să se asigure dacă nu-l pândește cineva. Preotul era Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din liceu. ― Și unde vine satul tău, Constantine? întrebă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare, bătând pământul cu coa-da-i stufoasă, parcă i-ar fi fost rușine că nu l-a recunoscut mai curând... Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui geam, dispăru și se ivi iar în antreu, apropiindu-se de ușa dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
știi! zise Varga, devenind îndată serios. ― Așa-i?... Ș-apoi frontul e mare, prietene... De ce numaidecât pe la tine? urmă Bologa cu același zâmbet. ― Firește... negreșit... Dar eu te-am așteptat, nu știu de ce... așa... Îngână locotenentul de huzari cu o licărire în ochi. Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzîndu-i mâna lui Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot scârțâitor, în care ultimele vorbe ale
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și pline de liniște, de aceea am alergat fără odihnă, blestemând și cercetând pretutindeni... Lupta aceasta mă sugrumă mereu și frică mi-e că nu se va isprăvi niciodată, poate nici dincolo! Ochii lui Apostol se zvârcoleau în lacrimi, cu licăriri disperate, așteptând parcă izbăvirea supremă de la omul din fața lor. ― Crede, Apostole, și Dumnezeu va coborî în inima ta când va bate ceasul, și nu te va părăsi în vecii vecilor! zise preotul cu un glas împletit numai din nădejde și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cenușa din tậmple. Fiecare cuvậnt al tău, greoi și apăsat, mă doare, fiecare gest al tău vibrează în mine, iar depărtarea devine și mai lungă și despărțirea devine și mai grea. Tu îmi aduci cu tine blậnda lumină a dimineții, licăririle amurgului, curcubeul singuratic în clipa albastră a ploii de vară; aș vrea să fii al meu, numai al meu, dar privirea se mută în stele, în nori plậngậnd cu lacrimi mari și reci și zadarnic te caut prin foșnete de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Ghineț, după căsătorie) erau doi iluștri învățători ai satului meu natal. Pe mama lor, Natalia Bibiri, la rậndul ei învățătoare, o cunoscusem de mic copil, o bătrậnă oarbă, dar fină și elegantă, impunậnd respect, chiar dacă o cataractă rebelă îi răpise licăririle acelea vii din privirile fermecătoare ale tinereții. Se remarca de la distanță prin noblețea sufletească și prin aerul de contesă cu care obișnuia să-și impună doleanțele, în ciuda lipsei vederii. Își educase copiii cu grijă, școlindu-i după tradiția familiei Bibiri, al
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
încật ziua în care aveam dirigenția era un coșmar pentru mine . Foarte mulți dintre profesori erau tineri, proaspăt absolvenți de pe băncile facultății, dar deosebit de pasionați de meserie. Acolo, printre schele și sonde, cu miros de petrol prin preajmă și cu licăriri soioase prin sticleții verzui ai ploilor de mai, școala dăinuie ca o fortăreață, cu o disciplină de cazarmă. Nimeni nu îndrăznea să rupă vreo floare, să arunce vreo hậrtie, să zgậrậie vreo bancă sau să nu învețe. Clasa era perfectă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
a fi CINEVA!!!! COPILUL DIN MINE Copilului din mine îi spun ceva, Să nu mai fie așa naiv, Lumea nu e făcută dintr-un vis de catifeaă Copilului din mine îi lipsește ceva, Dragostea voastră și o îmbrățișare, O dulce licărire de soareă Copilului din mine îi spun să nu mai plângă, Un tată îi lipsește dar are o mamă încă, Și e păcat să nu lupteă Unui copil i se cuvine totul, El poate tranforma un vis în realitate, Și
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
într-un oraș mare / eu trăiesc într-un oraș mic / casa mea e mare / casa mea e mică / câți ani ai tu? cum te cheamă? / casă / ochi nas gură ureche / mamă tată bunic bunică". Toate aceste amintiri au însă o licărire, unflou, asemenea imaginii reflectate în apă, sparte de valuri. O dizolvare impresionistă care face ca unele părți ale poemelor să fie tari și consistente, pe când altele, rumegătoare ca valurile care ies din vârful unui creion chimic muiat în apă: "Doar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cel mai de preț și cel mai important unic atribut uman, dar, din cauza pasiunii pentru lumea fizică exterioară și fenomenele ei trecătoare, cei mai mulți oameni trec prin viață fără să-și dea vreodată seama de existența ei, deși fiecare primește o licărire din aceasta în momentul morții. Scopul meditației este să îndepărteze straturile de iluzie, pasiune și gândire conceptuală, astfel încât perla prețioasă a spiritului originar să ne poată umple conștiința cu lumina puternică a înțelegerii cosmice. Prețioasa perlă a spiritului originar este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]