812 matches
-
și voia să pară mai tare decât prietenul lui, Paul era cel mai Înstărit dintre ei doi. Nu avea de gând să cheltuiască nici un ban din buzunarul propriu. — În nici un caz nu voi cheltui 9 000 de dolari pentru o limuzină de la L.A. la San Francisco, dacă Paul nu vine, dădu el Înapoi. Pentru Paul banii ăștia sunt mărunțiș... totuși, cum o să ajungeți acolo? — Cu autobuzul, spuse Desert Rose. — Cu autobuzul? Ce fel de mare producător internațional ești, dacă trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îndemnă și Paul. Avem băutură, avem mâncare, avem timp. — Mi s-a Întâmplat ceva magic la doi ani după despărțirea de soțul meu. — Serios? Întrebă Diane. Cum de nu știu povestea asta? Noaptea se dovedea a fi interesantă: mai Întâi limuzina, apoi biletele de avion, acum discuția despre magie. — Am Întâlnit un iranian care chiar Îmi plăcea. Se numea Ramin. De fapt, era jumătate iranian, jumătate suedez, născut aici. Mă tot bătea la cap să citesc un poet persan, Rumi, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
drum, când ieși la lumina zilei. Nu mai văzuse niciodată munți atât de aproape de mare. Matthew Își lăsase mașina la casa din Bel Air când plecase la Vegas, iar SUV-ul negru din noaptea trecută era al unei companii de limuzine, Închiriat ca să-l ia de la aeroport. Așa că fu nevoit să cheme un taxi, care sosi aproape instantaneu. — Povestește-mi despre Malibu, Îl rugă, de Îndată ce taxiul se puse În mișcare, uitându-se la spatele caselor ascunse după un zid Înalt. — De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
acele mesaje minunate. — Da, ar fi... dar nu ești liber... Când se trezi, Kitty văzu o dungă roșiatică deasupra râului. Se uită la ceasul de pe perete: era 5:20 dimineața. Matthew era, probabil, În drum spre aeroport. Parcă Îi vedea limuzina gonind spre JFK1, pe autostrada pustie. Pe bancheta din spate, Matthew Își cerceta Blackberry-ul, citea programările și mesajele, Îl băga Înapoi În buzunar, se cufunda adânc În scaunul lui mare, negru, de piele și privea soarele roșiatic ce scălda În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
varsă În el. Șoferul fluieră admirativ cînd intră pe aleea lungă de o milă care duce spre vilă. Un valet Îmbrăcat ca un personaj scăpat dintr-o noapte la o discotecă gay din anii ‘70 se grăbește să deschidă ușa limuzinei. Prin contrast, Wakefield este condus În casă de un ușier la fel de solemn (și de Împodobit) ca și Kaiserul Wilhelm. În marele hol boltit s-au adunat deja vreo cîțiva zeci de oaspeți, sorbind șampania servită de un chelner În livrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acesta i-o conferea, astfel că de obicei se mulțumea să trimită o jerbă. Însă Gildas era fiul lui Jeanne Kermeur, menajera lor de mai bine de patruzeci de ani, iar din acest motiv, Arthus de Kersaint se deplasase personal. Limuzina se oprise În fața primăriei. Christian se apropiase pentru a-l scuti pe bătrînul domn să coboare inutil. Optzeci de ani Împliniți, o statură de bătrîn elefant, un nas foarte coroiat și un baston cu măciulie de argint avînd gravat blazonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și Anne Bréhat căreia acesta tocmai Îi prezentase scuze pentru disputa din ajun. În ciuda tristeții, ea apreciase acest lucru. O dată În viață, familia Kersaint Își Încălcase obiceiurile și se amestecase cu gloata, chiar dacă membrii ei nu binevoiseră să coboare din limuzina parcată mai la o parte. Am privit-o cum le ține piept. Mușcîndu-și buzele ca să-și controleze vocea. Cea născută la Lands’en Înțelegea adînca supărare a fiecăruia. Descendenta familiei Kermeur plîngea moartea fratelui ei. OPJ voia să știe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe toți cei care ar fi putut s-o facă și care juraseră să păstreze secretul pînă la moarte. Nu-și imaginau cît de aproape ajunsese. Bacul tocmai urma să plece cînd Pierre-Marie de Kersaint părăsi În cele din urmă limuzina și veni să-și prezinte condoleanțele celor din familia Kermeur. O Îmbrățișă spontan pe Jeanne, singura persoană adultă căreia Îi arătase o sinceră afecțiune cînd era copil, și Îi strînse mîna lui Loïc. - Nu ezitați să faceți apel la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ne-am rezolvat Întotdeauna problemele Între noi. Poliția n-are ce să caute aici! Pleacă, Marie Kermeur! Un murmur surd urcă dinspre mulțime, scandînd somația. Pleacă... Pleacă... Pleacă... Yvonne dădu semnalul de plecare Întorcîndu-se cu spatele și Îndepărtîndu-se. CÎnd trecu limuzina familiei Kersaint, Îi adresă o scurtă privire lui Arthus. - Măcar o dată, sîntem de acord, nu-i așa? El Îi susținu privirea, păru să clipească imperceptibil și ridică geamul cerîndu-i șoferului să-i conducă Înapoi la castel. În mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
licitație. Profanii, În schimb, nu avură decît să observe chipul livid al Mariei care punea piciorul pe uscat și privirea Îngrijorată În care o Învăluia Fersen pentru a pricepe că o nouă dramă Îndoliase insula. Nu avură decît să vadă limuzina castelului și pe Jeanne coborînd din mașină susținută de Pierre-Marie și de Armelle, pentru a Înțelege. Într-o tăcere Înghețată și reculeasă, pe care o despica doar țipătul strident al pescărușilor, năvodul fu adus la un metru deasupra cheiului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de pază o văzuseră pe tînăra de Kersaint sosind nebunește pe bicicletă și intrînd pe furiș În camera lui Ronan. Se Întrebaseră o clipă dacă trebuia să intervină și pînă la urmă se mulțumiseră să consemneze vizita În raport. CÎnd limuzina castelului se opri În fața proprietății și-l văzură pe Pierre-Marie coborînd, cu trăsăturile feței strîmbate de o furie pe care nici măcar nu mai Încerca s-o ascundă, Își spuseră că poate ar fi fost bine să intervină, apoi, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la urmă să clacheze, era la capătul puterilor... Dar Marie nu-l asculta pe Lucas. Și ea sfîrșită de puteri, se uita la perechea pe picior de plecare. Surprinse o privire a lui PM care, Înainte de a lua loc În limuzina familiei, se Întoarse spre fereastra de la care ea Îi observa. Era o privire aproape animalică, scînteind de ură. Își zise că toți se metamorfozaseră la Lands’en, ca și cum, Întorcîndu-se pe insulă, ea trezise, precum o zînă malefică, partea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a terminat. Vorbesc de Ryan, preciză Lucas. Dacă n-a vrut ca familia lui să știe cine este, asta Înseamnă că Încă n-a terminat cu ei. * * * Pierre-Marie Îi privise pe tatăl său și pe Armelle cînd aceștia urcau În limuzină, și așteptase ca mașina să fi părăsit castelul pentru a ridica receptorul telefonului și a face o rezervare pentru următorul zbor internațional care pleca din Brest. O privire aruncată spre pendula din cameră Îl liniștise. Dacă se grăbea, putea prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
val. Fețele din jurul mesei sunt îmbujorate, oamenii sunt încă sub imperiul certurilor de mai devreme, dar acum nu mai strigă nimeni. Clienții au plecat. Pe la ora patru am ajuns la un consens, am bătut palma, iar ei au dispărut în limuzinele lor strălucitoare. Acum e rândul nostru, al avocaților, să punem cap la cap ce au spus și ce au vrut de fapt să spună (dacă credeți că e același lucru, mai bine vă lăsați de drept chiar în clipa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
le folosesc mereu ca alternativă la mersul la sală. Plus că, din fericire, marketingul e la etajul Întîi. Tocmai am ajuns pe palier, cînd Jane țipă: — Uite ! O, Doamne ! El e ! Pe stradă cotește, cu un tors egal, maiestuos, o limuzină care oprește exact În fața ușilor de sticlă de la intrare. Nu-nțeleg deloc ce e cu mașinile astea. SÎnt atît de strălucitoare și de lustruite, de parcă ar fi făcute din cu totul alte metale decît mașinile obișnuite. Ușile liftului din celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
șase persoane din conducere, cu toții puși la patru ace, În costume scumpe, Închise la culoare. — Gata ! șuieră Cyril spre bieții oameni de serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămînem toate trei holbîndu-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai tîrziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat Într-un pardesiu bleumarin. Poartă ochelari negri, iar În mînă are o servietă care pare foarte scumpă. Uau. Arată de mori. Graham Hillingdon și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
PÎnă la urmă, tot o să afle. O, Doamne. O, Doamne. OK, poate că mă ambalez ca fraiera. Mai bine să mă calmez și să nu fac din țîntar armăsar. Jack Harper e un tip mega important. Uite la el ! Are limuzine și bodyguarzi și o companie uriașă care Îi aduce nu știu cîte milioane pe an. Nu văd de ce i-ar păsa dacă un angajat de-al lui a luat un nenorocit de zece la mate sau nu. Pe bune, zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spus cât de implicată În politică fusese doamna Grielescu. Bănuiala mea este că În zilele de dinainte de război fusese doar o frumoasă elegantă, o cuconiță din Înalta societate. Ți‑o puteai lesne imagina cu o pălărie cloș, coborând dintr‑o limuzină. Femeile care poartă rochii șic și folosesc un ruj de buze viu colorat nu sunt interesate de politică. Doamnele astea europene monitorizau comportamentul social al soților - masculii din garnitura lor. Bărbații existau doar ca să le țină ușa deschisă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
am întrebat eu. — Pentru că ai avut curajul să spui adevărul în timpul războiului, zise Jones, atunci când toți ceilalți spuneau minciuni. CAPITOLUL ȘAPTESPREZECE AUGUST KRAPPTAUER PLEACĂ ÎN VALHALLA Vice-Bundesfuehrer-ul Krapptauer, din proprie inițiativă, a coborât toate scările până jos ca să aducă din limuzina lui Jones bagajele iubitei mele Helga. Revederea mea cu Helga îl făcuse să se simtă din nou tânăr și curtenitor. Nimeni n-a știut ce punea la cale până ce n-a reapărut în pragul ușii mele cu câte un geamantan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Krapptauer. Vice-Bundesfuehrer-ul avea culoarea sucului de roșii. — Tâmpitule! strigă Jones. Nu, nu... mă simt foarte bine, protestă Krapptauer zâmbind. — De ce nu l-ai lăsat pe Robert să facă treaba asta? întreabă Jones. Robert era șoferul lui, care aștepta jos în limuzină. Robert era de culoare, avea șaptezeci și trei de ani. Robert era Robert Sterling Wilson, fost ocnaș, agent japonez și Fuehrer-ul negru al Harlemului. Ar fi trebuit să-l lași pe Robert să aducă sus bagajele, zise Jones. Ei drăcia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
află de partea noastră. — Ce-ar fi viața fără prieteni? am zis eu. Eu nu-mi amintesc, dar Resi îmi spune că mi-am recăpătat cunoștința în apartamentul lui Epstein. Jones ne-a luat pe Resi și pe mine în limuzina lui, m-a dus la un spital unde mi s-au făcut niște radiografii. Mi-au fixat cu bandaj trei coaste rupte. După aceea am fost dus în pivnița lui Jones și pus la pat. — De ce aici? am întrebat — Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o o sucursală a Băncii Umanitariste Cooperativiste Inter-Județene „Brandaburlea & Brandaburlea“, la care generalul Goncea avea o participare de optzeci și trei la sută din capital. Părintele Ioachim încă nu se întorsese. Plecase probabil pe jos. Bemweul era în curte. Cerceta limuzina, îngândurat. „Dacă ai parohie în oraș, ce să faci cu banii. Nu trebuie să îți iei o mașină, să-ți faci acareturi, altceva ce să afci cu ei? Mai îi bagi și în câte o afacere, ca părintele Andrei, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
răpiri, teroriști ascunși, și p-ormă s-o întorci cum acuma îl face și cetățean de onoare, eu mai și plătesc mascarada, că s-a-ntors oaia sau boul rătăcit cum zice și la Biblie, și-l plimbă ca pe Ceaușescu cu limuzina prefecturii, îți dai seama, și cu motocicliștii în față de la «Roata morții» și «Zidul curajului» de la circul lui Brandaburlea ăl Tânăr, scamatorii kaghebiste, să ții minte când ajungi la capitolul ăla să mă mai întrebi, că e ițele încurcate, politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și kilometri de marmură. Ascultă, a gâfâit ea când crampele au apucat-o din nou, trebuie să trimiteți încoace o ambulanță - adică, unul dintre șoferii voștri. Doar trimiteți șoferi, nu-i așa? Asta face parte din contract, așa-i? O limuzină de lux cu personal medical la bord, nu? — Așa este, doamnă. Pentru cei care au încheiat asigurarea corectă. —Asigurare? a spus Amanda suspicioasă. Ce vrei să zici? —Doamnă, îmi dați voie să vă întreb dacă ați cumpărat Pachetul de Asigurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rugase s-o ducă la spital imediat după ce-i acuzase de incompetență și fraudă. Însă călătoria plină de zdruncinături, pe bancheta jegoasă a microbuzului, reprezenta a nouă dimensiune a noțiunii de disconfort. Nici nu se putea compara cu descinderea din limuzină pe care și-o imaginase ea. Și pe care o și plătise. Fir-ar al dracului! Au!!! a țipat Amanda, când cea mai cumplită durere de până atunci i-a străbătut trupul. AAUUUU!! OOOOFFFF!! Hugo alerga grăbit prin intestinele Spitalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]