2,579 matches
-
pădurile de brad cădeau peste sat. Singurele Jucării" pe care le-am primit au fost "steaua" și "vicleimul", cu sabia de lemn aferentă, migălite de tata, pentru a colinda de Crăciun. Cu toate acestea, n-am cunoscut umilința frustrărilor. În Lisa, copiii de pe Delături păzeau vacile pe Calea Secii, cei de pe ulița principală mergeau în Piscul Cornii, iar cei de peste vale se duceau pe Calea Râului cu vitele. În rest, nu ne separa nimic. Eram la fel de înapoiați. De aceea copilăria mea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
până ce ne puteam îmbrăca. De coborât în sat cu vitele, nu putea fi vorba. Trebuia să așteptăm să se însereze. Așa învățasem că "trebuie". Respectarea datoriei care ne revenea în cadrul familiei era prima formă de seriozitate impusă de tradițiile din Lisa. De altfel, nici părinții nu se așteptau să coborâm. Poate, se îngrijorau, uneori, văzând cum se întuneca la munte cerul, dar credința că tot ce fusese "scris" să se întîmple se va întîmpla avea rădăcini adânci. Zilele nu erau nici
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
relativ tânăr, cum arăta la patruzeci de ani. A dat capul pe spate și, foarte serios, mi-a zis: "Felicitări pentru stil". După care a dispărut. Să fi fost prin iarna anului 1939, cred. Ducîndu-mă, în vacanța de Crăciun, în Lisa am trecut pe la livada "unchiului George" din Luncă. Am văzut gardurile distruse, cu spărturi pe unde intrau iepurii, ce roseseră coaja merilor, și cu poarta căzută într-o rână. I-am trimis o scrisoare ca să-i aduc la cunoștință că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
închidă. Ar trebui să te imaginezi cu o parte a memoriei lipsă și nu știu dacă e posibil să duci cu tine un gol pe care să-l ignori fără probleme. În cazul meu, faptul că m-am înstrăinat de Lisa n-a micșorat, ci a adâncit legătura afectivă cu lumea copilăriei. După ce am înțeles ce mă separă, temperamental, de Lisa, am iubit-o mai mult. Și altfel. Probabil, abia atunci m-am dumirit că amestecul ei de cer divin și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu tine un gol pe care să-l ignori fără probleme. În cazul meu, faptul că m-am înstrăinat de Lisa n-a micșorat, ci a adâncit legătura afectivă cu lumea copilăriei. După ce am înțeles ce mă separă, temperamental, de Lisa, am iubit-o mai mult. Și altfel. Probabil, abia atunci m-am dumirit că amestecul ei de cer divin și de rachiu prost se află în centrul destinului meu. N-aș fi în stare să mă imaginez născut în altă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
parte, din alți părinți. Aici judec, se pare, ca stoicii. Tot ce s-a întîmplat e bine că s-a întîmplat și sunt mulțumit că nici măcar zeii n-au puterea să schimbe ceva în trecut. Amănuntul că sunt primul din Lisa care visează deșerturi mă poate face, doar, să zâmbesc, înseamnă că adaug și eu ceva la zestrea meleagurilor mele natale. 30. Dacă sunt un conservator ― și, probabil, sunt ―, ar mai fi ceva de lămurit. În destule privințe, am "progresat" (depinde
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
are un sens, el a făcut, deja, un pas periculos. Problema e după a cui imagine alergi. A ta, cum n-ai reușit să fii? 33. Unele traume ne urmăresc din copilărie. Așa s-a întîmplat și cu mine. În Lisa, cârciuma (de fapt, existau patru cîrciumi) era una din cele cinci instituții fundamentale, alături de biserică, de primărie, de școală și de postul de jandarmi. Și, în anumite privințe, era cea mai importantă. Acolo funcționa agora satului. De obicei tăcuți, oamenii
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o sticlă de lampă, căci cârciuma funcționa și ca prăvălie "universală", trebuia să se strecoare cu greutate printre ei, ferindu-se de cei mai chercheliți sau mai gălăgioși. Mintea mea de copil n-avea cum să priceapă că bărbații din Lisa găseau în alcool o compensație pentru munca lor dură. De altfel, faptul că peste săptămână puțini treceau seara pe la cârciumă, lăsând această plăcere pentru duminică după-amiază, și că, la muncă, numai la coasă se bea un pahar de rachiu, mă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Tata uita atunci și de bursele de la "Spiru Haret" și că vanitosul său cumnat se simțea, inclusiv în praful uliței, ca la catedră. Se apropia și îi strica expozeul, corectîndu-l. 34. Nu mă pot imagina îmbătrînind într-o cârciumă din Lisa. Bețiile (mai puțin cele ale tatălui meu care erau vesele, inofensive) au reușit să-mi lase o crispare interioară de care n-am scăpat nici acum. Involuntar, asociez alcoolul cu abrutizarea. Plecarea în București, la liceu, m-a salvat de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
născut la sat. Cei care văd țăranul ca o ființă folclorică o aprobă din complezență. Cei care socotesc țăranul o barieră în calea modernității strâmbă din nas. Veșnicia miroase cumva a bălegar? zic ei. Adevărul e undeva la mijloc. În Lisa (cea cunoscută de mine) nu era absentă grija zilei de mâine. Dar ea nu se extindea și asupra posterității! Judecată ca încredere în posteritate, în sensul că urmașii vor trăi după aceleași reguli ca părinții, continuând ce au moștenit, eternitatea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să ne dăm seama și, deci, fără să avem nici un merit. Iar, în cazul meu, nici n-a fost vorba de o "trecere" a Rubiconului. Din contră, "zarurile au fost aruncate" în sensul că nu l-am trecut! 36. În Lisa, băieții reprezentau, potrivit tradiției, temeiul unei familii. Ei moșteneau casa părintească, ei duceau mai departe numele, ei erau garanția că în curte nu va crește iarbă. Căci o curte năpădită de iarbă constituia în ochii celor din Lisa semnul unui
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
reproș tatei: "Vrei să crească iarbă în curtea noastră? Asta vrei?" Ceea ce a făcut-o să cedeze, în cele din urmă, a fost asigurarea tatei că voi ajunge preot și mă voi întoarce, în această calitate, să păstoresc parohia din Lisa. I-a zis, știind că poveștile de la cârciumă cu "subsecretari de stat" și cu locuitul "într-un bloc, la etaj", o lăsau indiferentă: "Tu nu vrei să-l vezi ieșind din altar în odăjdii?" Astfel, a convins-o pe mama
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să se îndoiască de dreptatea lacrimilor ei. Ideea că voi rămâne "prin străini" numai până ce voi începe o carieră preoțească i-a oferit o mângâiere. N-am îndrăznit să-i mărturisesc tatei că nici eu nu vroiam să plec ― prin Lisa copiii nu erau consultați când se luau hotărâri în privința lor ―, dar cum primejdia era fixată pentru toamnă, nu mă arătam din cale-afară de tulburat. Acesta a fost totdeauna cusurul meu, de câte ori pericolele mi-au lăsat un răgaz, m-am grăbit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cum vorbesc, la Cehov, cele "trei surori" despre Moscova. Îmbătrânesc, ca arborii care se usucă pe dinlăuntru, golindu-mă de esențele mele. Ce altceva decât miresme mi-a lăsat copilăria? Dar țin să repet: nu mă simt un dezrădăcinat. Probabil, Lisa e ultimul loc unde m-aș retrage, dacă aș crede în refugii. Am impresia că tună. M-am înșelat. Cerul e și azi pârjolit de secetă. Nu se vede nici un nor, iar frunzele oțetarilor par amorțite. 38. Când se prăbușeau
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din viața mea cu automobilul. Dar șoferul nu e obligat să fie politicos și cu mine. Eu nu sunt decât un mic țărănoi care e rudă cu "domnul subdirector". Sunt tuns zero, cu mașina, fiindcă nimeni n-are freză în Lisa, și ars de soare. Sunt sperios, dar foarte mândru de bocancii mei soldățești. Tata se urcă în mașină și el, să meargă până în capătul din jos al satului unde e vila "unchiului George". Mama a ieșit în curte și, încrucișîndu-și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
geam, pe bancheta din spate, lângă Norița, în vârstă de doi sau trei ani, și mătușa Terica ("unchiul George" stă în față, lângă șofer, îi dă indicații pe unde să meargă) și nu scot o vorbă. Acum, nu plecarea din Lisa mă sperie. De fapt, nici n-am sesizat când am ajuns la șoseaua națională și am trecut prin Făgăraș, din care n-am văzut nimic. Întreaga mea ființă e concentrată asupra răului care îmi dă amețeli. Doamne, dacă voi vărsa
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ne-am dat jos. În memorie mi-a rămas o baltă de întuneric, în mijlocul căreia se coborau bagajele. Să fi fost trecut de miezul nopții? Tot ce se poate. Altă explicație nu găsesc pentru acel București la fel de întunecat, noaptea, ca Lisa. Mă uitam cum căra șoferul valizele și așteptam încordat, lângă cufărul de lemn cu care tata a traversat primul război mondial, să mi se comande ce trebuia să fac. 45. În puținele ceasuri în care am izbutit să dorm, azi-noapte
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
rugăciunea. Când a terminat-o, a pus-o deoparte printre hârtii. Abia în secolul trecut a fost găsită și publicată. Poate, ar trebui să-mi compun și eu o rugăciune proprie. Cu siguranță, aș avea ce pune în ea. 46. Lisa de azi nu mai seamănă cu Lisa în care am copilărit eu. Casele sunt mai arătoase acum, au jaluzele, în loc de obloane, verande, în loc de pridvoare, și trei-patru odăi fiecare. Cele vechi erau construite din bârne. Acum se construiește numai din cărămidă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-o deoparte printre hârtii. Abia în secolul trecut a fost găsită și publicată. Poate, ar trebui să-mi compun și eu o rugăciune proprie. Cu siguranță, aș avea ce pune în ea. 46. Lisa de azi nu mai seamănă cu Lisa în care am copilărit eu. Casele sunt mai arătoase acum, au jaluzele, în loc de obloane, verande, în loc de pridvoare, și trei-patru odăi fiecare. Cele vechi erau construite din bârne. Acum se construiește numai din cărămidă, într-un stil cam greoi, împrumutat de la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nici muncitori. Unii lucrează pe la fabrici în Făgăraș. Un autobuz prăfuit îi aduce spre seară și îi deșartă în fața primăriei. Ceva mai la vest de mijlocul satului, curge și azi un râuleț strâmb și prizărit ("vale" i se zice în Lisa) cu apă puțină, suptă vara de arșiță, dar suficientă pentru a pune în mișcare, pe vremuri, roțile a două mori și o piuă sau pentru a fi utilizată toamna la cazanele de făcut rachiu. Ulița principală e paralelă cu "valea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
scris, în două veri, o parte din "Reabilitarea Evului Mediu". Dar progresul, cu părțile lui bune și părțile lui proaste, este o fatalitate, chiar și pentru un defazat sentimental cum sunt eu. Și nu modernizările îmi dau sentimentul confuz că Lisa nu mai e "satul meu". E doar "satul în care m-am născut". Lisa îmi confirmă, din păcate, ideea că progresul exterior e însoțit, uneori, de regres interior. Satul nu mai e "o lume". Are parcă orizonturile sparte. Mica sa
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
lui bune și părțile lui proaste, este o fatalitate, chiar și pentru un defazat sentimental cum sunt eu. Și nu modernizările îmi dau sentimentul confuz că Lisa nu mai e "satul meu". E doar "satul în care m-am născut". Lisa îmi confirmă, din păcate, ideea că progresul exterior e însoțit, uneori, de regres interior. Satul nu mai e "o lume". Are parcă orizonturile sparte. Mica sa eternitate s-a prelins prin ele și a rămas, pe aceleași temelii, o haltă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
istoria, adică în anul plecării mele la liceu, nu dispăruse satul aproape autarhic, cu orizonturi rigide, bănuitor și prudent în fața noutăților. În București se încinsese de mai bine de un deceniu "cearta dintre antici și moderni", în versiune românească, dar Lisa trăia liniștită într-un timp semipatriarhal. Tehnica modernă se reducea atunci la locomobilele care puneau în funcțiune batoza la treier sau cu care ― puțini ― tăiau lemne. Se folosea forța apei la moară, la joagărele de tăiat scânduri sau la piua
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Dimineața, mai eram încă în preistoria existenței mele. Seara, mă găseam în București, unde am aflat, treptat, că există electricitate, autobuze, pantofi, semafoare, mic dejun, agenți de circulație, concerte, vitrine, cerșetori, bănci, pastă de dinți, publicitate, limba latină, folclor (căci Lisa făcea folclor fără să știe) și multe alte noutăți absolute, în comparație cu care "competențele" mele nu mai valorau nimic. 47. Uitasem. Și în Lisa spusesem "eu". Nu-mi era necunoscut cuvântul când am venit în București. Dar de-abia aici l-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mic dejun, agenți de circulație, concerte, vitrine, cerșetori, bănci, pastă de dinți, publicitate, limba latină, folclor (căci Lisa făcea folclor fără să știe) și multe alte noutăți absolute, în comparație cu care "competențele" mele nu mai valorau nimic. 47. Uitasem. Și în Lisa spusesem "eu". Nu-mi era necunoscut cuvântul când am venit în București. Dar de-abia aici l-am înlocuit definitiv pe "noi". Acum, nu mai puteam conta decât pe mine. Trebuia la fiecare pas să mă uit în jur, bănuitor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]