560 matches
-
Inginerul își privi ceasul: 4. Se simți dintr-o dată neliniștit, o neliniște de esență specială, fizică. Avea impresia că se sufocă, voia cer deasupra și nu tavanul cu lustră scânteietoare din care picurau stropi de cristal, nu mai suporta figurile livide ale bătrânilor, maimuța spânzurată în mijlocul odăii, fără un ochi, cadavrul de alături, chipul tumefiat al căruntului. ― Ce ai? întrebă Scarlat încercînd să-și îndrepte trupul între pernele canapelei. Pari agitat. ― Trebuie să plecăm! ― E prea devreme. Abia 4. ― N-are
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Atunci făceți-vă bagajele! Repet, nimic nu mă mai poate reține aici. Căruntul își mișcă privirea spre Dascălu. Întrebă în doi peri: ― Tu ce spui? ― Mi-e egal. Scarlat rămase un timp pe gânduri. Se uitau toți la el. Bătrânii livizi, prea storși ca să mai reacționeze, Dascălu amuzat, indiferent în fond și iresponsabil, inginerul nerăbdător, numai nervi, încordat la maxim. Șopti într-un târziu. ― Bine, o ștergem. * ― De ce ocolești? întrebă Cristescu. Șoferul arătă spre dreapta o pancartă așezată în mijlocul străzii. ― Bagă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și se așeză turcește în fața bătrânei. Melania ridică motanul în poală. Obrazul i se limpezi dintr-o dată. Ochii îi alunecară peste creștetul cârnului. Povestea în șoaptă, făcând abstracție de Ioniță, de Florence și de Șerbănică care o ascultau cu fețe livide, de strigoi. ― "... o grădină minunată cu copaci și flori și fructe de aur. Și păsări cu ciocul de mărgean, cu ochi verzi de smarald și aripile bătute în nestemate, și fluturi albaștri... ― Și fluturi albaștri... suflă fermecat Dascălu. Inginerul își
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o privire ciudată. Cristescu îl examină mai atent. ― Ce s-a întîmplat? De ce te uiți așa la mine? Locotenentul îi ocoli ochii. Rosti greu, parcă opintit: ― Dom Matei... ― Ce-i cu el? ― A suferit un accident azi-dimineață. Maiorul se ridică livid. ― Accident?! ― Ieșind de la spital a intrat în primul bar. N-a băut mult... Pe Bălcescu, a traversat aiurea și a dat un troleibuz peste el. ― Mort? întrebă sufocat Cristescu. ― Mort. * Spre seară, Șerbănică sună la ușa Melaniei. Îi puse în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
netezea marginile pânzei râzând nervos: ― Ei, bravo! Nu vezi facturile? Și pe urmă sânt de meserie. Atât pot să disting și eu. Un fals de un autentic. E clar! Grigore Popa clătină neîncrezător capul. ― Dumneata ești sculptor, remarcă Valerica Scurtu lividă, pe un ton care nu voia să conteste, ci cerșea asigurări. Panaitescu nu-și revenea. Măsura pânzele cu ochi lucioși, îngînînd stupefiat: ― Extraordinar! De 20 de ani... Cine știe cine... ― Sânt ale neamțului care a stat aici! decretă Matei. Pun pariu pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
noi, argumentă Bidaru, unii s-au opus, dar până la urmă dragostea ne-a unit. În timp ce-și ținea pledoaria în favoarea iminentei căsătorii, observă cum o grimasă de neîncredere apăru pe obrajii doamnei Borza care-și schimbaseră culoarea, deveniseră mai livizi, privirea i se întunecase brusc ca după o mare înfrângere, parcă ar fi vrut să le spună: Am avut mare încredere în voi, însă acum m-am lămurit... Nu sunteți cu nimic mai breji, tot atât de superficiali!... Nu deosebiți binele de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
eu! interveni mama lui puțin contrariată însă entuziasmată! Să aibă timp să se cunoască mai bine! În primul moment, Mișu a privit refuzul ca pe o glumă. Când se convinse că nimeni nu glumește, se schimbase la față, se făcu livid, ca și cum ar fi fost turnat din ceară. Dacă incidentul s-ar fi întâmplat altundeva, în vreun restaurant sau chiar în plină stradă, nu ar fi ezitat, l-ar fi strâns de beregată, dar în propria casă, de față cu mama
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Haide, liniștește-te și mărturisește-mi tot ce te apasă, fără temeri sau ascunzișuri! Ai încredere acum în mine și vorbește. Calea cărei nenorociri te-a condus la o astfel de decizie extremă? Ești bolnavă? Te supără ceva? De pe obrajii livizi ai Adrianei începuseră, de câteva clipe, a se prelinge lacrimile, una câte una. Încet, ea se așeză pe scaunul cu spătar de lângă dânsa. Vântul vuia, iar fereastra trosnea din toate balamalele ei. Nimeni, însă, nu mai băga asta de seamă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de pe lumea cealaltă, glasuri somnoroase, răsfrânte de ecoul a ceea ce părea o imensă peșteră goală. Scoase capul pe fereastră și se minună de înălțimea cupolei de fier și sticlă, ce părea și mai mare pentru că de-abia o luminau becurile livide și prăfuitele reclame luminoase. Pasagerii ce rămăseseră fideli lungii călătorii coborau acum cu geamantanele lor ponosite de carton și se îndepărtau cu pași obosiți, blestemând orarul absurd al acelui tren matusalemic, care ajungea întotdeauna la destinație cu mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îmbracă echipamentul special, cu mască, mănuși, ciorapi etc. și din nou: "La gard adunarea!" După o oră, absolvenții cad leșinați. Comanda: "Dezechiparea!", îi descotorosește de cauciucul de pe ei. Să reluăm, de ce se tem oamenii? Nimeni nu răspunde. Toți au fețele livide, buzele uscate și oxigenul inspirat nu-i satisface. Hai, de ce se tem oamenii? În pluton era un absolvent micuț, cuminte și deloc conflictual. Pentru prima dată se amestecă în vorbă. De colonei. Cataramă rămîne împietrit și repetă întrebarea: De cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
scos cartușul? Care cartuș, dom' colonel Centiron? Nu știi cum mă cheamă, da? Ba da. Colonelul Centiron. Nu execuți comanda, da? Ba execut. Mint eu? Da. Cum, mă, minte comandantul? Minte. Colonelul Cataramă (sau Centiron) pune mîna la inimă, devine livid la față și este dus .pe brațe la infirmerie. După două săptămîni revine în unitate. Merge încet, precaut. Absolvenții îl înconjoară și manifestă cu toții compasiune și simpatie. Dinu m-a băgat în spital și tot un Dinu m-a salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai mulți dă 300 sute dă oameni, eh? — De, ar trebui să ajungă, dar — Mai s-atașează, n-ai grijă, că vin alea borțoasele și țiganii cu toată liota și schilozii ăia În cîrje și LÎngă perete o față galbenă, lividă, o cămașă decolorată de soare, doi ochi care privesc În gol, un bărbat fără vîrstă - nu vede, nu aude, nu vorbește țpentru că ei nici nu-și dau seama de utopie nici nu observă că balonul a ajuns la limita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dar cel mai mult Îi plăcea să doarmă lângă ea, să-i simtă trupul viu. Într-o noapte visă un parc de distracții din Rouen, pe malul drept al Senei. O roată imensă, aproape goală, se Învârtea pe un cer livid, deasupra unor cargouri eșuate, cu structuri metalice mâncate de rugină. Michel Înainta printre barăci vopsite În culori terne și totodată țipătoare; ploaia și un vânt glacial Îi biciuiau fața. Ajungând la ieșirea din parc, era atacat de niște tineri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
în chipul cel mai comis. La vernisajul ce urmase, un conferențiar cu gura uscată de pește vorbi răsunător publicului înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat de chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap... încerc să deslușesc doar o scurtă întâmplare, cu zei capricioși, ușor de dezamăgit. De părinți m-am despărțit de prea multe ori, pierderea prietenilor mă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șapte verticale, cota teren și canal, distanța, volum săpătură. Este luni : slujbașul atârnă în trupul lung, nesfârșit și îngust al zilei ostile. Laminat, umilit. Înalță capul din norul de fum. Jur-împrejur, zeci de tuburi subțiri de hârtie fumegă, între buzele livide. În cele două capete ale vastei săli, pe pupitrele șefului de atelier și inginerului consilier, saltă continuu, cu un țiuit disperat, telefoanele, negre broaște- țestoase de ebonit. La biroul lui Manole se reia, în grup, comentarea etapei de fotbal desfășurate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Vornicu se ceartă cu desenatoarele care lucrează pentru el : doamna cu părul și rochia gri, zisă Veturia Voicu, văduva de colonel, și Lungana, tânăra buboasă, cunoscută sub denumirea Mica Mocofan. Mustața subțire și neagră saltă deseori, de enervare, deasupra buzelor livide ale inginerului Vornicu. Se ridică la intervale imprevizibile, întorcându-se spre Lungană, apoi spre veșteda Veturia, ținute sub supraveghere, să nu piardă timpul cu palavre și dichiseli. Momentul cenușiu al zilei îl apropie brusc de vecinul cel blond. Lucian întreabă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și ipoteze, dar și câte o întâmplare privind cuplul Manole... Perechea se întâlnise la teatru, absolut întâmplător, cu o fostă colegă de liceu a Verei, care o îmbrățișă furtunos. Formidabil, nu ne-am văzut de un veac ! La care Manole, livid, se răsucise pe câlcâie : „De când anume ?“. Colega înțepeni, pierzându-și graiul, dar îl regăsi : „Noi chiar o zi dacă nu ne vedem, ni se pare un veac !“. Vera adăugă : „Îți dai seama în ce situație am fost pusă !“. Desigur : a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unei străzi cotite și derutante ce dă În Seventh Avenue, În apropiere de Sheridan Square. Oamenii stăteau În fața unei clădiri noi, aflate Încă În construcție, a cărei fațadă golașă, proaspătă se Înălța la distanță de cîțiva pași În lumina cenușie, lividă, aspră. LÎngă bordură, paznicul clădirii făcuse focul Într-un tomberon ruginit, iar acum focul strălucea, trosnea și șfichiuia aerul Înghețat cu flăcările sale și din cînd În cînd oamenii se apropiau să-și Încălzească mîinile. Pe trotuarul Înghețat din fața clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
distanță de singurătate. Mortul părea o figurină singuratică rămasă pe o scenă imensă și, prin Însăși micimea și singurătatea lui În mijlocul uriașului spațiu cenușiu, parcă dobîndea o nesfîrșită măreție și demnitate. Iar acum am avut impresia că, așa cum făpturile moarte, livide, ale nopții, ființele vii cu chipuri cenușii se Înfruptau din imaginea lui cu ochi Întunecați și lacomi, tot astfel mortul le răspundea cu o privire impasibilă, veșnică, plină de ironie, de dispreț și batjocură, la fel de vie ca și căutătura lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a lunii aprilie. Pe stradă, puțin mai departe, În locul unde noaptea strălucise și scînteiase ca o cădelniță uriașă din care se Înălța o flacără prăfuită, aurită, orbitor de strălucitoare, licărirea obscenă se mai domolise și căpătase o nuanță cafenie, la fel de lividă, dar ceva mai stinsă. CÎnd brancardierii Își făcură apariția la ieșirea din metrou, mașina mortuară a poliției aștepta la bordură și cîțiva șoferi de taxi, cu fețe Întunecate și murdare, se adunaseră lîngă ușă, pe trotuar. În timp ce brancardierii traversau trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și duba porni În viteză. Polițiștii priviră În urma ei. Apoi mai schimbară cîteva cuvinte Între ei, rîseră, vorbiră despre planuri, bucurii și obligații viitoare, spuseră „Noapte bună!“ tuturor și plecară, doi În susul străzii, spre spuza de lumini de un cafeniu livid, și trei În josul străzii, unde locul era mai Întunecat, mai liniștit, mai pustiu și unde străluceau alternativ luminile verzi, galbene, roșii. Taximetristul cel glumeț, care-și oferise serviciile mortului de pe brancardă, se Întoarse iute spre colegii săi cu expresia celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
găseau expresia deplină foamea, speranța puternică și nelămurită? Oare nu s-au plimbat și ei Încet, ca și noi, cînd erau tineri, În ceasurile Întunecate ale nopții, privind cum lămpile de gaz licăresc și pîlpîie la colțuri, aruncînd o lumină lividă la Întretăierea străzilor pavate, străjuite de case de piatră? Oare n-au auzit tropotul unui cal, huruitul roților unei trăsuri pe aceste pietre goale? Și n-au așteptat, tremurînd În Întuneric, pînă ce calul și trăsura au trecut, au dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu o viespe capătă proporții cosmice, primul devine o „minunată gazelă cambrată“, în vreme ce viespea se convertește într-un „tigru furios“. De asemenea, stafidele din nord au „gust de vin și miere“, sunt „fecioare caste, cu părul bălai, soprane“, bananele devin livide de teama devorării, iar leul ce împodobește somiera urmărește adormit dansul haotic al muștelor din odaie. Pentru Katherine Mansfield, autoare de jurnal, dar și de proză scurtă, această viziune augmentativă are rolul de a smulge măruntul eveniment, obiectul, gestul din
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
a dat din când în când câte un bobârnac, dar nu m-a împins în groapa cu var până în Duminica Floriilor. Aerul e mai departe bolnav din cauza căldurii, iar peste zi cerul își pierde orice strălucire. Seceta îl face aproape livid. 18. Modelul meu, niciodată atins, a fost tatăl meu. El a reușit să mă facă, de mic, să doresc ce dorea el, fără să-mi dea nici un sfat. Pur și simplu, încercam să ghicesc ce anume dorea, după care mă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]