721 matches
-
-lea, istoricul Paul Diaconul a sosit la Benevento în suita unei prințese din Pavia, destinată să devină mireasa ducelui. Stabilit în cea mai mare dintre mănăstirile beneventine, Montecassino, el a scris mai întâi o istorie romană, iar apoi una a longobarzilor, sursă importantă și pentru istoria ducatului de Benevento. Sub succesorii Zotto, ducatul și-a extins teritoriul în dauna stăpânirilor bizantine. Astfel, ducele Arechis (originar din Friuli, a capturat Capua și Crotone și a jefuit Amalfi, însă a fost incapabil să
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
În anul 662, ducele Grimoald I s-a deplasat în nord pentru a acorda ajutor regelui Godepert împotriva fratelui său, co-regele Perctarit și în cele din urmă i-a ucis pe amândoi și a cucerit Pavia. Ca rege al tuturor longobarzilor, Grimoald a încercat să reinstaureze arianismul în defavoarea catolicismului, la care aderase fostul rege Aripert I. Cu toate acestea, arianism a dispărut chiar și în ducatul de Benevento, în condițiile distincțiilor dintre minoritatea etnică longobardă și populația majoritară, vorbitoare de latină
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Avellino și Salerno și a distrus-o. O pace între ducatul de Benevento și Imperiul Bizantin a fost semnată în 680. În deceniile ulterioare, Benevento a cucerit alte câteva teritorii de la bizantini, însă principalul său dușman era acum tocmai Regatul longobard din nord. Regele Liutprand a intervenit în câteva rânduri pentru a impune un candidat preferat pe tronul ducale. Succesorul său, Ratchis, a declarat ducatele de Spoleto și Benevento ca fiind țări străine în care era interzis a se circula fără
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
și Benevento ca fiind țări străine în care era interzis a se circula fără permisiunea regală. În anul 758, regele Desiderius a capturat pentru scurtă vreme Spoleto și Benevento, însă odată cu cucerirea de către francii lui Carol cel Mare a regatului longobard din 774, Arechis al II-lea a căutat să revendice demnitatea regală și sp transforme Benevento într-un "secundum Ticinum": o a doua Pavia. Înțelegând ulterior că acest lucru ar fi fost greu de pus în practică și mai ales
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
a fost un stat al longobarzilor din sudul Italiei, axat în jurul orașului-port Salerno, constituit în 851 prin desprinderea din Ducatul de Benevento. Prin originile sale, formațiunea statlă datora supunere Imperiului Carolingian, dar de-a lungul întregii sale existențe ea a acționat ca un stat independent "de
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
fost proclamat ca principe în Salerno. Un rpzboi civil a izbucnit în sudul Italiei. În 847, împăratul Lothar I i-a delegat pe ducii Guy I de Spoleto și Sergiu I de Neapole să intermedieze o divizare a marelui principal longobard. După aceea, în 849, împăratul următor, Ludovic al II-lea, pe atunci rege al Italiei, a stabilit împărțirea principatului de Benevento în două diviziuni: una cu capitala la Salerno iar cealaltă la Benevento. cuprindea Taranto, Cassano, Cosenza, Paestum, Conza, Potenza
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților longobarzi din acestea, conduși de Melus din Bari. De asemenea, l-a ajutat pe vecinul său Pandulf al IV-lea de Capua, în pofida nepopularității acestuia. Sub Guaimar al III-lea, "Schola Medica Salernitana" a început să înflorească pentru prima și a
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
După ce a fost eliberat de către prefectul amalfitanilor, Pulcharius, Docibilis a încheiat pace cu musulmanii, drept pentru care a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea. În 876, papa a venit în sudul Italiei pentru a-i recruta pe principii longobarzi de Capua și Salerno pentru lupta împotriva sarazinilor. Docibilis s-a întâlnit cu papa la Traetto, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Cu acea ocazie, papa a intervenit în chestiunea succesiunii din Capua, ivite după moartea principelui
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
-lea, Docibilis s-a întors împotriva Capuei, pe care a asediat-o, potrivit cronicarului Erchempert, cu concursul mercenarilor sarazini în două rânduri, în 900 și în 903. În continuare, el a inițiat un program de încheiere de alianțe cu conducătorii longobarzi din sudul Italiei, căsătorindu-și fiica, Megalu cu Rodgipert de Aquino, după cum o altă fiică, Eufemia i-a fost dată în căsătorie prefectului de Napoli. Docibilis apare pentru ultima oară menționat în anul 906, dar se poate presupune că ar
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
inițiat construirea marelui palat, ale cărui ruine se păstrează încă în oraș și a cheltuit în mod abundent bani pentru decorarea de biserici. În egală măsură, a fost un principe războinic, ale cărui dispute cu toți vecinii, musulmani sau creștini, longobarzi sau greci, ecleziastice sau seculare, sunt descrise în cronicile vremii, în special în cea a lui Erchempert. Cu soția sa Matrona, el a avut, pe lângă Ioan, alți doi fii, Leon și Anatolien, pe cel din urmă făcându-l conte de
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
Radelchis I (numit și "Radalgis") (d. 851) a fost inițial trezorierul, iar apoi principele longobard de Benevento din anul 839 până la moarte. Radelchis a preluat tronul prin asasinarea principelui Sicard și aruncarea în închisoare a fratelui lui Sicard, Siconulf. În conformitate cu "Chronica S. Benedicti Casinensis", gastaldul de Capua, Landulf "cel Bătrân", care fusese aliat al lui
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
Guaimar al II-lea ("Waimar", "Gaimar", "Guaimario", uneori numit Gybbosus, "Ghebosul") (d. 4 iunie 946) a fost un principe longobard de Salerno, de la 901 până la moarte. Tatăl său a fost principele Guaimar I, iar mama se numea Itta. Guaimar al II-lea a fost asociat la domnie alături de tatăl său încă din 893. În 895, atunci când tatăl său a fost
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
Manșo și Maria au reluat conducerea ducatului cu sprijinul principelui de Capua. Maria a luat titlul de "ducissa et patricissa", în vreme ce Manșo nu a obținut niciun titlu din Bizanț; ca urmare, în cadrul disputelor din sudul Italiei, ei au urmat politică longobarzilor, iar nu pe cea a grecilor. În 1038, împăratul Conrad al II-lea l-a depus pe Pandulf de Capua, astfel încât Ioan a putut reveni la Amalfi. Ioan l-a orbit pe fratele său Manșo și l-a exilat în
Manso al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324666_a_325995]
-
Egiptului ca "wăli" (însemnând prefect care guvernează o provincie a Imperiului Abbasid). Cel de al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea lui Mufarraq. Sawdan a invadat pământurile ducatului longobard de Benevento silindu-l pe ducele Adelchis să plătească tribut. În 864, el a obținut învestitura oficială solicitată anterior de Mufarrag. Orașul Bari a fost înzestrat cu o moschee, palate și edificii publice. Sarazinii au efectuat raiduri silind populația să
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ghimpe în inima papalității, de unde porneau multe expediții împotriva creștinilor din regiune. În anul 915, papa Ioan al X-lea a fost creierul unei vaste alianțe a statelor din sudul Italiei, inclusiv Ducatul de Gaeta și Ducatul de Neapole, principii longobarzi și bizantinii, cu toate că amalfitanii au stat deoparte. Bătălia care a urmat a fost un succes pentru liga creștină, iar prezența sarazinilor a fost definitiv alungată din Lazio și Campania; totuși, raidurile vor continua vreme de încă un secol. Un exemplu
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
sau Bătălia de la Pavia a avut loc în 773-774 în nordul Italiei, în apropiere de Ticinum (astăzi, Pavia), capitala Regatului longobarzilor și a reprezentat o victorie decisivă a francilor conduși de regele Carol cel Mare asupra longobarzilor regelui Desiderius. Carol cel Mare, regele francilor ("rex Francorum"), a succedat la tron în anul 768 împreună cu fratele său, Carloman. În acel timp, exista
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
sau Bătălia de la Pavia a avut loc în 773-774 în nordul Italiei, în apropiere de Ticinum (astăzi, Pavia), capitala Regatului longobarzilor și a reprezentat o victorie decisivă a francilor conduși de regele Carol cel Mare asupra longobarzilor regelui Desiderius. Carol cel Mare, regele francilor ("rex Francorum"), a succedat la tron în anul 768 împreună cu fratele său, Carloman. În acel timp, exista un antagonism acerb între regele longobarzilor, Desiderius, și papalitate. În 772, papa Adrian I a expulzat
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
decisivă a francilor conduși de regele Carol cel Mare asupra longobarzilor regelui Desiderius. Carol cel Mare, regele francilor ("rex Francorum"), a succedat la tron în anul 768 împreună cu fratele său, Carloman. În acel timp, exista un antagonism acerb între regele longobarzilor, Desiderius, și papalitate. În 772, papa Adrian I a expulzat pe toți oficialii longobarzi din curia papală. În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
cel Mare, regele francilor ("rex Francorum"), a succedat la tron în anul 768 împreună cu fratele său, Carloman. În acel timp, exista un antagonism acerb între regele longobarzilor, Desiderius, și papalitate. În 772, papa Adrian I a expulzat pe toți oficialii longobarzi din curia papală. În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma. Ca urmare, papa Adrian a solicitat sprijinul lui Carol cel Mare. Carol încheiase anterior
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma. Ca urmare, papa Adrian a solicitat sprijinul lui Carol cel Mare. Carol încheiase anterior o alianță cu longobarzii, căsătorindu-se cu una dintre fiicele lui Desiderius, Desiderata; însă după numai un an de la acest eveniment, regele franc își schimbase opțiunea politică și a trimis-o pe soție înapoi la curtea longobardă din Pavia, gest care a fost considerat
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
La poalele munților, armata lui Carol cel Mare a întâlnit puternicele fortificații ale lui Desiderius, însă oamenii săi de recunoaștere au identificat rute alternative. Apărătorii au fost atacați dinspre flanc, în vreme ce forțele conduse de Bernard se apropiau dinspre răsărit, până când longobarzii s-au refugiat în spatele fortificațiilor din Pavia. Trupele france și-au constinuat înaintarea și asediul asupra capitalei longobarde a început în luna septembrie. Numeroasa armată a lui Carol era capabilă să înconjoare integral capitala lui Desiderius, chiar dacă francii nu adus
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
france și-au constinuat înaintarea și asediul asupra capitalei longobarde a început în luna septembrie. Numeroasa armată a lui Carol era capabilă să înconjoare integral capitala lui Desiderius, chiar dacă francii nu adus cu ei instrumente de asediu. La rândul lor, longobarzii au fost surprinși nepregătiți: orașul era slab aprovizionat, iar ținuturile din jur deja căzuseră în mâinile atacatorilor. Desiderius a rămas în Pavia, însă fiul său, Adalgis (Adalchis) se retrăsese în mai bine fortificata cetate a Veronei pentru a proteja familia
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
primele luni din 774, Carol a început să pună stăpânire pe întreaga regiune din jurul Paviei. El și-a permis ca, între timp, să facă o vizită papei la Roma, în timpul Paștelui. În toată această vreme, niciunul dintre ducii și conții longobarzi răspândiți în Italia nu a manifestat nicio intenție de a interveni în favoarea lui Desiderius. După zece luni de asediu, foametea lovea Pavia, iar Desiderius, conștientizând că a fost părăsit de toți vasalii săi longobarzi, a deschis porțile lui Carol cel
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
vreme, niciunul dintre ducii și conții longobarzi răspândiți în Italia nu a manifestat nicio intenție de a interveni în favoarea lui Desiderius. După zece luni de asediu, foametea lovea Pavia, iar Desiderius, conștientizând că a fost părăsit de toți vasalii săi longobarzi, a deschis porțile lui Carol cel Mare și s-a predat în luna iunie. După victoria astfel obținută, Carol cel Mare s-a autoproclamat "rex Langobardorum" și din acel moment el va fi numit rege al francilor și longobarzilor. Pentru
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
săi longobarzi, a deschis porțile lui Carol cel Mare și s-a predat în luna iunie. După victoria astfel obținută, Carol cel Mare s-a autoproclamat "rex Langobardorum" și din acel moment el va fi numit rege al francilor și longobarzilor. Pentru perioada Evului mediu timpuriu, faptul ca un conducător să preia titlul celui cucerit a fost un element unicat. De asemenea, Carol s-a aliat foarte strâns de Biserică, devenind protectorul efectiv al acesteia. Recunoașterea de către el a autorității temporale
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]