658 matches
-
Prin locurile prin care trecuse norul, iarba rămase arsă și uscată, și toate insectele și animalele mici muriră; dispăru orice formă de viață. ― Și când te gândești că avea toate astea ascunse de decenii, spuse Elstan consternat ― Așteaptă! replică Marin lugubru. Nu e decât începutul. Se anunța a treia fază a atacului Începu să plouă. O ploaie colorată: roz, albastră, galbenă, verde, pe care Marin, palid și cutremurat, o urmărea pe ecranul TV. O asemenea ploaie nu mai căzuse pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
însănătoșit. În timpul celor patru săptămâni cât a făcut ravagii holera la Iași, Bassereau aprecia - cu o anumită exagerare - că au fost decimați 9 000 locuitori dintr-o populație de 25-30 000 de indivizi, restul părăsind orașul 232. Un tablou tot atât de lugubru era înfățișat și într-o altă depeșă, înaintată Foreign Office-ului de consulul Gardner la 24 iunie/6 iulie, în care el dădea și unele indicații cu privire la identitatea celor decedați. Astfel, datorită izbucnirii tulburărilor revoluționare în Principate, Poarta otomană trimisese
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
sultanul vechiu să-escite gelozie și durere - Vai! de unde poate crede un sfârșit atât de jalnic! 165Căci Sultanul, care-o crede cumcă e necredincioasă, Tânărului Cicisbeo el acum căta pricină. Cu curagiu el se ridică, creasta-i roșă se-nvenină Și lugubru el îi zice: - "fugi sau mori tu, ticăloase! ". Făt-frumos gîtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde: 170" Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu - Diferința prea e mare, cine ești? și cine-s eu? "Eu petrec și eu fac curte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
240Poiata afurisește și ograda poliglottă. Și atunci găinăreasa de căderea-i se îndură: Despărți găinărimea cu viață immorală De chilia solitară a puicuței, ce își spală A trecutului păcate prin asceza cea obscură. Ea căta societatea părințelului Chirilă, A claponului lugubru cu humorul lui de bute; El iubește-n ea ideea frumuseței cei trecute, În matroana desflorită vede încă pe copilă. {EminescuOpIV 230} Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș, Când cu flori de-oratorie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
al strămoșului 2. Un homo multarum imaginum, la Sallustius, este un om care numără mulți strămoși nobili. Deci multe statui funerare afară, purtând foarte sus numele propriei gens. Figura? Mai întâi fantomă, apoi figură. Vrem poate să vedem aici o lugubră întunecare a vieții luminoase din Elada? Să ne întoarcem atunci către greci, această cultură a soarelui atât de îndrăgostită de viață și de vedere încât ajunge să le confunde: a trăi, pentru un grec antic, nu însemna, ca pentru noi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este ansamblul forțelor care se împotrivesc morții"**, podoaba, prima paradă împotriva morții, este o forță vitală. Orice imagine persistă. De aceea rămâi consternat când auzi minți luminate negând genealogia funerară a imaginii, ca și cum ea ar trebui să rămână fixată în lugubru și tristețe, când arta este vitalitate, veselie, exuberanță. Dar tocmai că un lucru îl explică pe celălalt. Ea amenajează în morminte bucuriile existenței. În Egiptul antic, "arta mormintelor" este recunoscută de arheologi drept cea mai vie, mai colorată, mai puțin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
într-un mod înfricoșător, chiar și pentru poetul care nu se mai recunoaște, și ne înspăimântă (...) așa cum copiii se înspăimântă unii pe alții ridicându-și hăinuțele scurte deasupra capului, agitându-se și imitând cum pot mai bine vocea răgușită și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a actorului, care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu mai este împărtășit de grupul social, ci răsună, lugubru, în solitudinea sufletului 90. Cuprinzând viața în toate dimensiunile ei, oricât ar fi ele de contradictorii, de la sublim la grotesc, drama atinge un adevăr profund, niciodată atins până atunci, după părerea lui Vigny, care declară, în 1836, în Jurnalul unui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
privea prin ochiul de geam, la urgia de afară, care parcă din nou se întețea. Viscolul zgâlțîia acoperișul... văzduhul gemea în depărtare. În răstimpuri, pe pale de vânt, se auzeau urlete de lupi flămânzi, înmulțite de ecoul văilor... Era înfricoșător, lugubru, ăuitul lor. O rafală năvali peste ceardac și zgudui ușa de la tindă, din țâțâni, trântind-o de perete... - Hai, mamai... hai, mai încearcă!... o îndemna bătrâna cu o răbdare de sisif, mângâind-o cu degetele, ușor, pe fruntea scăldată de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
puteri sporite. Și, din nou începură amândoi s-o îndemne, într-un glas, înfricoșați „Hai, hai, mai încearcă!“ Deodată, tânăra femeie deschise ochii mari, mari... încruntată și cuprinsă de o criză ciudată, începu să mârâie și să ăuie ca lupii; lugubru și tânguitor... Bătrâna, deși trăită la marginea pădurii în geam cu lupii, se înfricoșa în toată făptura ei, rămânând ca mută. „Am văz‟t, ci n-am văz‟t în viața me‟...!“ avea să povestească ea mai târziu. Starea aceea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
hrana. ...Suru se avânta în pădure, fără zgomot... încetini pasul, atent la fiecare mișcare. Într-o poiană, un lup înalt, șezând pe coadă, cu botul țintea cerul... Așezat pe labele dinapoi, ridică botul și începu să urle. Era un urlet lugubru... la început mai tare și prelung, apoi, mai încet, tot mai încet, ăuind, până se pierdu în depărtare. Setea de sânge îi deveni mare. Suru, totuși, era o fiară, un animal de pradă care se hrănea din carnea ființelor vii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu prea există. - A dispărut? - Exact. - Ești sigur că suspectul nu s-a prefăcut doar că scrie? - Foarte sigur. Avea un paznic care a văzut cerneala pe hârtie. - Și chiar nu se mai vede nimic acum? - Nimic. Se auzi râsul lugubru al lui Kincaid. - Inteligentă mișcare. Deci nu există nicio urmă lăsată, pentru că cineva a scris peste locul gol și probabil a distrus orice indiciu existent despre semnătura lui. - Din nou ai dreptate. - Urme lăsate pe foaia de dedesubt? Rhyme aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
treceau ca fulgerul, cine știe de câte ori trecusem și eu peste el ducându-mă la mare, fără să am habar de viața care se afla dedesubt. În spatele pilonilor se vedeau alte locuințe, barăci ruginite, rulote. Caroseria unei mașini arse se ivea lugubră din iarbă, poate căzuse de pe viaduct și n-a avut nimeni grijă s-o mai ia vreodată de acolo. În apropiere, pe o fâșie de argilă crăpată de soare, se târa un șarpe. Pielea lui neagră lucea, în timp ce se ascundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o investigație mai pătrunzătoare a realității lucrurilor; cruditățile astea sunt crudități... pedagogice. Chiar așa, pedagogice! Și-un pic grotești... — E-adevărat, nu te contrazic. Plăcerea bufoneriei. — Care, în fond, e totdeauna sumbră. — Tocmai de-aceea. Nu-mi plac decât glumele lugubre, bancurile funerare. Râsul de dragul râsului mă irită și chiar mă sperie. Râsul nu e decât o pregătire pentru tragedie. — Ei bine, mie bufonadele astea crude îmi produc un efect detestabil. Pentru că ești un singuratic, Augusto, un singuratic, înțelege-mă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de rugăciune, rătăcind printr-o pădure neagră, murmurând doar pentru el versete biblice, picioarele lovindu-i-se de pietre ascuțite, sub zăpada moale care cădea Întruna peste el Într-o tăcere absolută, Întreruptă doar din când În când de țipătul lugubru al vreunei păsări de noapte sau de urletele lupilor. Fima fu cuprins de spaimă. În clipa În care Închise telefonul, Își aminti că nu Îl Întrebase pe tatăl sau cum se simțea. Uitase că intenționase să-l ducă la analize
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
această posibilitate. Chiar dacă familia mergea și anul acesta, ca de obicei, În Cornwall, nu Îi cunoștea pe membrii ei destul de bine pentru a se insinua În aceste momente de suferință și, oricum, ideea de a-i ține companie taciturnului și lugubrului Leslie Stephen, În absența Încântătoarei Julia, Împreună cu derutant de istețele lui fiice cu nasurile lor lungi, Vanessa și Virginia, care Îl observau Îndeaproape (după cum bănuia) pentru a-și râde de el pe la spate, nu era de contemplat. Prin asociere Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
avusese nevoie ca Edward Warren să Îl asigure că paradisul era solid din punct de vedere structural și de sfatul său ca specialist pentru a face acest paradis Încă și mai desăvârșit. Warren fusese acela care văzuse că tapetul cam lugubru din saloanele de la parter ascundea lambriuri frumoase de stejar care, acum restaurate și proaspăt lăcuite, contribuiau mult la aerul demn și atmosfera istorică a casei; și tot el găsise locul unde putea fi construită o baie și ce alte Îmbunătățiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de-o spui pentru mine, ești chiar hodoronca-tronca, a declarat Mariana. Dacă casa Îmi ie cu susu-n jos, numa Carlos ie vinovatu, că ie cu ochii pă mine toată vremea. — În vieți nimic nu tre să fie Întâmplăcios, a zumzăit lugubru Croce. Fără direcție și poteră, mergem grămadă fix În haosu rus, În tirania lu Ceka. Tre să recunoaștem: În țara lui Ivan cel Groaznic, liberu arbitru ia-l de unde nu-i. Ostentativ gânditor, Ricardo a catadicsit să afirme: — I-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și fotografiile acestei expresii, una dintre cele mai noi. Gradus ad parnasum La Întoarcerea dintr-o scurtă, dar deloc nemeritată, vacanță petrcută la Cali și Medellín, În pitorescul bar al aeroportului nostru de la Ezeiza mă așteaptă o veste cu chenar lugubru. S-ar spune că la un anumit nivel al existenței nu mai reușim să ne Întoarcem fără ca cineva să nu ne cadă lat În spate. De data aceasta mă refer, desigur, la Santiago Ginzberg. Acum și aici, Îmi birui tristura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fi și invers. SÎnt destul de ipocrit cînd Înșir lucrurile astea, fiindcă de regulă privesc lumea scrutîndu-mă-n oglindă, tu scrii numai despre tine, mi-a zîmbit odată Florin Iaru la o măsuță unde stăteam cu un premiu-n față, o statuetă lugubră, atît cunosc, atît mi se pare interesant, pun filtre, și-atît scriu, am vrut să-i răspund și-n loc de asta am spus da. „Scriitorul contemporan este, ar trebui să fie unul dintre puținii depozitari ai lucidității. Este de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care-ți purtau amprenta de copist ce-o mai ia chiar și el uneori razna, și Înhați premiul Oscar, că tot Îl cheamă ca pe băiețel. Poate la vremea aceea filmul să fi fost șocant (cu toate că nu văd de ce), inedit, lugubru. Acum nu mai e. Transpui În două dimensiuni, că n-am vrut să spun trei, un roman care are pe puțin zece, și iei și premiul la Cannes. Film și premiu și tot mai multe cronici pentru cucoane elevate spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care va prelua Coreea de la tata și căruia „un horticultor japonez i-a făcut cadou floarea numită Kimanjangilia”. Ce gest frumos. Catch 22. O fi otrăvitoare. Precum o proză semnată de Florin Jugravu, ce te umple instantaneu de cea mai lugubră mirare, mostră: „Am coborît din omida neagră, așa-i spunem dubei cu care se fac transporturile și cu care au plecat Iepurele Roșu și cu Tiflă și nu s-au mai Întors, În fața unei uși care a intrat În zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nor, Pe-albastrul de cer necuprins. Neliniști și frica nespuse, Se-ascund prin cotloane și gem. Prea multe speranțe distruse Mă-ndeamnă, din nou să Te chem. La poalele dealului sumbru, Îmi duc azi al lanțului gând. Găsesc tot alaiul lugubru, În jalea din mine plângând. Sub cruce m-așez chinuită, Triști, ochii mei cată în sus Și-o nouă nădejde se-agită, Șoptind, Îl implor pe Isus: - De vrei, știu că poți împăcarea Cu Tatăl Prea sfânt să-mi aduci
Golgotha mea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83297_a_84622]
-
mai întoarcă față, iar cuvintele au rămas zăvorâte în întuneric, teama le-a încleștat buzele pecetluindu-le în timp. Am tot încercat să deschid ușa fără cheie, zadarnica mi-a fost oboseală, căci rugina și-a întins brațele, iar scrâșnetul lugubru mi-a ucis speranța. O, daca as găsi cheia să dau drumul cuvintelor, ele s-ar preface în armonie divină și voi, împătimiții de sublim, ați asculta cea mai frumoasă simfonie născută din șoapte împletite cu durerea inimii. Dacă plecați
?nchisoarea cuvintelor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83317_a_84642]
-
o clipă să adulmece miresmele, continuându-și mersul repezit către leagănul foarte vechi, de pe vremea când era mult mai mică decât copiii ei, în care s-a urcat, ea, femeie de 50 de ani, luându-și avânt într-un scârțâit lugubru al fiarelor neunse și roase de rugină, legănându-se, legănându-se, legănându-se lângă merii parfumați, înșirați de parcă ar fi fost trași cu rigla până în vârful dealului, sub cerul incredibil de albastru, care i s-ar fi părut incredibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]